S-a născut... ieri: Mircea Streinul | Dragusanul.ro

S-a născut… ieri: Mircea Streinul

Mircea Streinul - desen de Radu Bercea

Mircea Streinul – desen de Radu Bercea

*

A fost scriitorul exponenţial al Bucovinei, singurul care a provocat naşterea unei mişcări culturale, nu doar literare, bucovinene. Iar Bucovina, pururi recunoscătoare, l-a uitat. Îl ignoră. Cu excepţia carierieriştilor, care au nevoie de reperul operei lui pentru a parveni pe “scara spre ceruri” a ierarhiilor universitare. Cândva, când punea temeliile mişcării “Iconar”, stârnind admiraţia şi sprijinul lui Ion I. Nistor, el scria despre sine:

*

„Mircea Streinul. S-a născut la 2 Ianuarie 1910 în comuna Cuciurul-Mare (jud. Cernăuţi). A luat bacalaureatul la liceul „Aron Pumnul“ (Cernăuţi). Studiază teologia la Universitatea din Cernăuţi. Şi-a făcut debutul în revista „Junimea literară“. A colaborat cu versuri, proză şi dări de seamă (recenzii – n.r.) la „Tribuna“, „Spectatorul“, „Munca intelectuală“ (toate în Cernăuţi), „Îndrumarea“ (Rădăuţi), „Cronica românească la Cernăuţi“, „Răboj“ (Bucureşti). I-a apărut „Balada spunerii de moarte“ în revista „Floarea de foc“ (Bucureşti).

*

I s-au publicat fragmente de roman, povestiri, schiţe, versuri, dări de seamă şi polemică în foiletonul ziarului „Glasul Bucovinei“. Are în manuscris romanul „Zenobia Magheru“ şi un ciclu de poeme, „Spuneri de moarte“. Acuma lucrează la romanul „Sanatoriul viselor“. Adună material pentru o carte asupra marelui poet bucovinean Constantin Berariu. A tradus versuri de Uhland, Platen şi Richard Dehmel. A publicat în Calendarul „Glasul Bucovinei“.

Are în manuscris un ciclu de novele, dintre care unele în colaborare cu Ion Roşca şi George Antonovici“ (Junimea literară, nr. 1-6/1932, pg. 201).

*

În numai doisprezece ani de trudă literară, Mircea Streinul a înzestrat uituca Bucovină cu „Carte de iconar” (versuri, Cernăuţi, 1933), „Itinerariu cu anexe în vis“ (premiul naţional de poezie pe anul 1934 al Societăţii Scriitorilor Români; Cernăuţi, 1934), „Tarot sau călătoria omului“ (cu cinci gravuri de Rudolf Rybiczka; Cernăuţi, 1935), „Divertisment“ (Cernăuţi, 1936), „Zece cuvinte ale fericitului Francisc din Assisi“ (Cernăuţi, 1936), „Comentarii lirice la poeme într-un vers de Ion Pillat“ (Cernăuţi, 1936), „Legionarii urcau spre cer“ (roman, Cernăuţi), „Poeţii tineri bucovineni“ (antologie, cu 14 portrete de Rudolf Rybiczka; Cernăuţi, 1938), „Aventura Domnişoarei Zenobia Magheru“ (Bucureşti, 1938), „Ion Aluion“, (Cernăuţi, 1938), „Viaţa în pădure“ (Bucureşti, 1939), „Mircea Streinul – Opera lirica / 1929-1939 Vol. I (Cernăuţi, 1939), „Guzli sau Tsui-Tsui, romanul unui băiat de stradă“ (1940), „Drama casei Timotei“ (Bucureşti, 1941), „Prăvălia Diavolului, Vol. I-II“ (Bucureşti, 1942, despre ororile stalinismului după ocuparea Bucovinei în 1940 de către Rusia bolşevică), „Soarele răsare noaptea“ (Bucureşti, 1943). „Băieţi de fată“ (Bucureşti, 1944).

*

Cărţile lui rodiseră, fuseseră doar încredinţate neamlui, cu convingerea că „exită un destin al creaţiei, care nu poate fi forţat nici în bine, nici în rău“ (Revista Iconar, nr. 5/1936). Îşi pusese întrebări şi intuise, sau poate chiar aflase, cum se poate „preface gândul în munţi de tăcere, în veşnicie incremenită, în luceafăr, în soare, în inimă“. Şi nu-i mai păsa dacă bursa traficului de valori literare îl va descoperi înrudit cu Rilke sau Trakl, pentru că se ştia înrudit, încă din viaţa cosmică, doar cu „iconarii“ bucovineni, pe care, unul după altul, îi aşeza mai presus de sine, îi răsădea în inima lui ca să atingă cu crengile cerul.

*

*

Tarot

*

 

În cărţi sunt cavalerul pic,

iar dama, coeur, e vis-a-vis;

sub semnul lui Tarot indic

viaţa cum mi-o voi privi.

*

În zodiac veghează Capricornul;

regentul anului, defavorabil.

Aici, oraşul – şi acest decor nul

schiţează-n van destinul execrabil.

*

La miezul nopţii, fur din constelaţii

argintul viu al stelelor, să-l am

cerneală liricelor divagaţii –

ca toţi ce-s din poeticescul neam.

 *

            Îmi spun aşa, cernit,

            domn înnebunit:

            iată ce oglindă

            nemernic te perindă.

 

Măi haiduc de stea măruntă,

tare-ţi place muieretul fără nuntă;

ştii că-n ele cerul cel mai dulce

soare negru, fără nici un aur, au să culce.

*

În mine putrezesc păduri cu ploi

ce ţin pământul lângă dumnezeu;

în suflet am o ladă de gunoi,

ca fiecare, şi azurul meu,

puţin, se spurcă fără semn,

în lada scârnavă de lemn.

*

S-a sfărâmat o stea de geam.

Nu mă tem,

nu gem:

în palmă linia vieţii spune că mai am

un an sau doi

pân‘ la ziua de apoi.

 *

În lume se ştie

atâta culoare,

atâta poezie

şi-atâta alb de soare.

 *

            În suflet mai sânt

            cer şi pământ.

 *

Atunci, la ce hârtie şi creion?

Ce otravă e asta?

De ce scriu?

Ce câmp trebuie arat?

Ce copaci aşteaptă securea?

 *

şi cum vor putea să-mi ploaie nourii deasupra mormântului, când de-atâtea ori, am fost deasupra lor, eu, învăţând cea mai minunată geografie celestă, cu litoral de argint îngheţat?

*

Când spui „poezie“, parcă vorbeşti

urât şi, totuşi, lucru frumos eşti.

De fapt: cenuşă de lume,

lucru spus pe nume,

cu literă neagră, care,

când o citeşti, te doare

*

În sânge înfloresc stele albastre.

Moartea a început să se-mplinească şi mă văd crescând în piatră.

Pot face orice nebunie.

Mi-am prins o stea la pălărie

şi fac repetiţii pentru moarte.

*

O să fie cam aşa:

se va sfârşi o noapte;

e mai uşor să mori dimineaţa;

lampa se va stinge-n lumină*)

şi voi spune să-mi cheme

musafirul din grădină.

*

Vă aduc iz de spaţii interstelare

şi va fi emoţie mare

printre vecini.

*

Moartea, întâi, o să mă întrebe cum îmi merge.

Apoi va aduce coasa şi tradiţionala cucuvea.

Am să deschid ochii şi moartea se va uita să vadă

                                               stelele dinnăuntru.

*

Cu poezie, ori fără, – fie cât de frumoase, poeziile sunt plictisitoare, nu? – tot o să mor.

În definitiv, au murit oameni mai deştepţi decât mine. Atunci, la ce atâta disperare.

*

Acesta-i semnul zis Tarot, atât de – ostil.

Înfăşurat orgolios în azureele melancolii,

Îmi pastişez aici destinul şi schiţez atât de inutil

Elogiul superbei mele nebunii.

 *

*) Aţi văzut cum intră lumina în lampă şi crepusculul în sate?

Atunci, să-ţi lipeşti urechea de pământ, ca să-l auzi cum cântă.

(Viaţa Bucovinei, nr. 3/1934, pp. 249, 250)


Comments are closed