s-a auzit cum începea să cânte

destinul e o frunză în cădere

şi-un zvâcnet surd al aripii de vânt,

m-am prăbuşit aseară în cuvânt

în pagină să-mi aflu înviere,

dar rătăcisem creanga solitară

din care fără voie m-am desprins

şi deodată m-am simţit învins

de atmosfera rece de afară

şi n-am mai scris poemele pe cer

cu sângele prelins în stropi agale,

eram o frunză rătăcind pe cale

în aşteptarea cosmicului ger

şi îmi lipseau doar sfintele cuvinte

din care am făcut mereu risipă:

deasupra mea un foşnet de aripă

s-a auzit cum începea să cânte