„Românii austrieci”, capturaţi la Przemiśl

*

Patru români din Banat şi din Ardeal, care purtau uniforme ofiţereşti austriece, pentru că aveau de apărat un standard de viaţă şi de civilizaţie cu care neamul lor se obişnuise, privesc îngrijoraţi, de după parapetul unei redute de la Przemiśl, spre liniile încrâncenate ale năvalei ruseşti. Au rămas acolo, încremeniţi în timp, datorită unei fotografii, încă păstrată în arhivele Bibliotecii Naţionale a Franţei „Gallica”, dar fără nume şi cumva împăienjeniţi de un stigmat, cel al alianţei militare înfrânte, au rămas fără nume şi fără de identitate individuală şi naţională. În fruntea lor, iscodind prin lunetă, se află „vice-colonelul Petru Babeu”, urmat îndeaproape de „severul căpitan de honvezi din Lugoj, Silviu Bordan… căpitanul Petru Jucu, unul din cei mai populari şi mai iubiţi ofiţeri ai garnizoanei… directorul de bancă Emil Comşa, a cărui tânără soţie dase, acasă, naştere primului copil”. Fotografia este făcută în 1914, dar la sfârşitul iernii, în 22 februarie 1915 (dacă nu mă înşel), fortăreaţa, copleşită de invazia rusească, s-a predat, iar alte forografii, făcute de reporterul de la gazeta „Le Miroir”, îi înfăţişează pe ofiţerii „români austriceci”, în vreme ce sunt duşi la gară, cu trăsura, onoare de care nu au parte şi sanitarii, adică farmaciştii Muntean şi Erdely, apoi Dr. Popovici, A. F. Lugojan, Ioanovici, Ionescu, Marian, Meza Ciosa; cu profesorii bucovineni Alesandru Maroşan, Tudor Bujor şi Ion Brăteanu nu ştiu ce s-a întâmplat, aşa cum nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu cei zece mii de ostaşi căzuţi în captivitate rusească. Unii dintre ei aveau să formeze, în Rusia, în 1917, ca să scape de Siberia, trupele de voluntari transilvăneni şi bucovineni, care vor lupta în Armata Română, după ce vor depune jurământul de credinţă în faţa Regelui Ferdinand.

*

Chestiunile de felul acesta se pot lesne afla, dacă am şi dori cu adevărat să le aflăm, dacă nu am confunda Istoria cu identitatea penibilă a unor vremelnici despuitori de ţară şi de neam. Cauţi peste tot, dacă ţi-o cere sufletul, apoi îţi foloseşti mintea pentru a pune în relaţie informaţiile. Ce-i drept, fotografiile zac prin Franţa, iar informaţiile, sub pâcla grea a indolentului patriotism al clipei din tradiţionalul festivism continuu al românilor. Şi, astfel, afli, dacă ai zvâcnetul identitar în fiinţă, că, în sângeroasa înşiruire de bătălii de la Przemiśl, „acolo au fost honvezii (miliţienii) noştri bin Banat, întreaga divizie de la Vârşeţ, batalioanele de la Lugoj, Orşova şi Oraviţa, de la Arad, din Sătmar, miliţienii austrieci din Bucovina, tot români, şi artilerie din Banat, pe lângă artileria din Viena şi Galiţia… Între cei împresuraţi se aflau vice-colonelul Petru Babeu, severul căpitan de honvezi din Lugoj, Silviu Bordan… căpitanul Petru Jucu, unul din cei mai populari şi mai iubiţi ofiţeri ai garnizoanei… directorul de bancă Emil Comşa, a cărui tânără soţie dase, acasă, naştere primului copil… Dr. Cori Papp şi Dr. Bojincă din Ticvani, apoi preotul militar Rista, profesorii Ales. Maroşan, Tudor Bujor şi I. Brăteanu din Bucovina, farmaciştii Muntean şi Erdely, apoi Dr. Popovici, A. F. Lugojan, Ioanovici, Ionescu, Marian, Meza Ciosa… N-avem sat în Banat care să nu-şi fi avut fii în Przemysl” (Gazeta Transilvaniei, Anul LXXVIII, Nr. 59, duminică 15/28 martie 1915).