roman istrati: vorbă grea | Dragusanul.ro

roman istrati: vorbă grea

Roman Istrati, cu Naţiunea Poeţilor, la Corlata

*

stăm rezemaţi lângă pridvorul serii

salcâmii dau în lacrimi de tămâie

tata-şi aprinde lacom o ţigară

fumul se sparge peste lemnul porţii

bem liniştiţi otrava lui amară

*

pe drum nu-i nimeni, sus o cucuvaie

blestemă-n podul şurii răstignită

peste fântână moare-ncet o stea

tata se-ntoarce să-mi arate cerul

eu îmi ucid în gând o vorbă grea

*

am stat o noapte cu genunchiu-n gură

şi-a viscolit cu stele prin ogradă

am scos târziu lopata şi toporul

copii au dat în geamăt de durere

melcul încet şi-a tras în somn piciorul

*

şi foc, apoi, ninsoare de jeratic

fum gros cât pentru ultimul război

şi sânge mult de flori ucise-n rouă:

lumină cât amiaza nu încape

sub pleoapa zilei despicată-n două

*

acum stăm trişti şi ceru-i orb de stele

tot cu genunchiu-n gură, amorţiţi

şi nu ştiu de ce tata nu-mi dă voie

că mâine va veni să mă gândesc

la poarta noastră milogind

*

chiar noe


Comments are closed