roman istrati: gând (3)

Manuscrisul unui poem inedit

*

nimicul ce există îşi cunoaşte

cu firea ideala nemişcare,

astăzi murind învaţă a se naşte

mâine născându-se în sine moare

*

şi legile tămâie prin obiecte

ar mucegăi de grea singurătate,

par bune uneori sau par infecte

după cum voia noastră le socoate

*

ridică varul lumii ca să vezi

noroiul arătând semeaţă fire,

curat e mortul, vai, murdară ziua

căci de unesc doar prin deosebire

*

prea mulţi gândaci în ceruri se aprind

o stea îşi arde lâna biruinţei,

prea mare-i nemurirea, noi fiind

doar sluga întâmplării şi-a voinţei

*

şi la sfârşit, sfârşitul existând,

un trecător voind să-şi spele faţa,

din două cumpeni va alege singur

noroiul sfânt sau poate – Dimineaţa