Repetiţia primaşilor Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru | Dragusanul.ro

Repetiţia primaşilor Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru

Primasii 0

*

Nu ştiam, până astăzi, că, după fiecare repetiţie a „Zicălaşilor”, în formulă completă, urmează şi repetiţii ale primaşilor, prin care violoniştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru (în ordinea din fotografii), fixează temele şi alternanţele registrelor de interpretare, în aşa fel încât dialogul viorilor să reconstituie, cât mai exact cu putinţă, respiraţia vremii de acum peste un veac.

*

La o astfel de repetiţie, se descoperă şi fraze muzicale fie din cântece şi mai vechi, fie din unele noi, pe care ba Adrian, ba Narcis le abordează grăbit, prăpădindu-se de râs. Aşa fac, de pildă, când, încă din start, constată că o „Hora mireselor” din 1907 a devenit, între timp, „Hora Câmpulungului”, iar un „Cântec vechi” de nuntă (vechi în 1908, deci cu rădăcini cel târziu prin 1840) duce spre „Tudoriţă, nene!”, deşi cântecul lui Alexandru al lui Vasile Bujdei din Vicovu de Sus e mult mai frumos şi mai pictural decât varianta oltenească.

*

„Cum e posibil să se fi cântat o piesă oltenească la Vicovu de Sus?”, mă întreabă Narcis, iar eu, care îi tot privesc topit de admiraţie şi fără să respir pe cei doi violonişti, le explic faptul că teoria vetrelor folclorice e o aberaţie, dezminţită de mărturiile vechi, care susţin că un cântec, odată născut într-un loc, zbura cu viteza fulgerului spre toate satele din cele trei imperii care cuprindeau provincii româneşti, unde se cântau, desigur, după priceperea şi cu instrumentele lăutarilor de acolo. Dar, în vreme ce în Bucovina există mărturii care probează, pentru repertoriul de acum peste un veac,  prezenţa unor cântece precum „Cucuruz cu frunza-n sus”, „Domnul şi mielul”, „Tudoriţă, nene”, „Boiereasca” (incomparabil mai vie decât cea cântată de Achim Nica), „Banul Mărăcine” etc., celelalte provincii româneşti nu au astfel de dovezi, deşi este presupus că şi lăutarii lor le interpretau. De ce? Pentru că în celelalte provincii româneşti nu a existat un Alexandru Voevidca, un om care, din drag de drag, să le adune şi să le încredinţeze colilor scrise. Cinstit vorbind, zadarnică ar fi fost şi munca lui Voevidca, dacă nu ar fi existat „Zicălaşii” şi dacă invidia ofuscată a tăietorilor de frunze la câini nu i-ar fi oblintit pe toţi trepăduşii culturnici suceveni spre un voevidcaism studios, imaterial, salvgardat şi tipărit pentru luminarea poporului care nici note nu ştie să citească.

*

Splendidă zi! Doi lăutari (în cultura nordică străveche, cel care… daina, deci cânta, doinea cu instrumente se numea… lätar, adică „lautar”) călătoresc prin veacuri precum ciocârliile prin lumina zilei, iar sufletul meu îşi află tămăduiri şi reînvieri în respiraţia dumnezeiască a străbunilor şi a strămoşilor. Care nu-s tot una, ci o armonioasă succesiune.

*

Primasii 1

Primasii 2

Primasii 3

Primasii 4

Primasii 5


Comments are closed