Râsul, între realitate şi ilustrare
*
În încrâncenata perioadă interbelică, râsul nu a mai avut prospeţimea, naturaleţea şi savoarea, care îl caracterizaseră până la intrarea României în primul război mondial. Desenul deveni mai grăbit şi mai superficial, iar poanta mult prea didacticistă, abandonând râsul, de dragul unui filosofism ieftin şi cu care linia nu se potriveşte. Chestie care a rămas valabilă şi în caricatura de astăzi, în care, cu excepţiile cunoscute, umorul nu mai vizează explozia plină de vitalitate a sufletului, ci un surogat meditativ, care nu conduce spre nicăieri.
*
*