"Răpirea Bucovinei", o dramă istorică ignorată | Dragusanul.ro

„Răpirea Bucovinei”, o dramă istorică ignorată

Scrisă în 1877, dar publicată de „Literatorul” lui Macedonski abia în 1883, „Răpirea Bucovinei / Dramă Istorică Națională în 3 acte și 10 tablouri compusă de d-nii X, Y și Z”, publicată în „Literatorul” (Anul IV, nr. 1, 2 și 3 din ianuarie, februarie și martie 1883), nu s-a jucat niciodată. Nu s-a jucat, inițial, ca să nu provoace nemulțumiri austriece și, eventual, rusești, pentru că, dincolo de lozincarismul românesc, piesa confirmă, printre rânduri că Grigore Ghica a fost adus pe tronul Moldovei de la Moscova, iar duplicitatea lui avea să o plătească, ulterior, cu capul.

În numărul din aprilie 1883, „Literatorul” precizează că „piesa admirabilă ce am publicat în primele trei numere ale acestui an, intitulată „Răpirea Bucovinei”, este de domnii V. Al. Urechia, Nicolae Ținc și Th. Miller. Această piesă a fost scrisă cu ocaziunea aniversării Răpirei Bucovinei și era să se reprezinte pe scena Theatrului Național, însă a fost oprită într-un mod arbitrar. Credem a face o plăcere cetitorilor noștri, numind, astăzi, pe autorii ei, deoarece mulți au dorit să le cunoască numele”. Într-adevăr, drama lui Urechia este o fantezie frumoasă, care s-ar fi pretat de minune pentru măcar un spectacol, în Cetatea Sucevei, în condițiile în care târgul nostru are și teatru. Chiar dacă narează pe lângă istorie, drama „Răpirea Bucovinei” ar fi plăcut și în 1877, și în 1883, și în 2018, numai că nu s-a prea prins de veste că Bucovina beneficiază și de elogiile unei literaturi românești care a suprapus-o, mereu și mereu, cu simbolistica sacrului național, întrupat de Ștefan cel Mare.

Lozincardă fiind și fals apologetică (grecul din Fanarul turcesc, adus de la Moscova, nu avea dram de românism în el), dar slobozind cumva nostalgiile naționale ale veacului al XIX-lea, drama „Răpirea Bucovinei” se încheie cu uciderea lui Ghica Vodă (pârât „de trădătorul Moruz”), de către ienicerii lui Aarif-Aga, și cu un „aparte” voievodal („Sunt pierdut! O, Moldovo! O, Moldovo! Poporul meu, afară, lovit de mine! A, nădejde să fie oare Poporul?”), de care mă folosesc și eu, la fel de retoric: „nădejde să fie oare Poporul?”.