Radu Stroe, un Moş Teacă în "forţament" | Dragusanul.ro

Radu Stroe, un Moş Teacă în “forţament”

 

Radu Stroe        Pitit mişto după colţuroşenia de vechil năzuros a miliţianului Radu Stroe, Moş Teacă îşi dă iar în petec, înfierând actualul cod rutier drept “un regim sancţionator în băşcălie”, de parcă noi l-am fi votat (pe cod, deşi unii l-aţi votat pe… Stroe şi Vasilache).

 

         Toată lumea este de acord că teribiliştii, nesimţiţii şi brutele şoselelor trebuie să rămână fără carnete de conducere pe cât mai mult timp posibil, până se maturizează şi, respectiv, civilizează. Şi, precum toată lumea, se aburcă bucal şi ăsta, Moş Teacă de la Interne, care şi el vrea “măsuri extrem de severe”, dar, ţineţi-vă bine!, “care trebuie să aducă forţament pe conştiinţa omului, ca să nu spun “frică”, pentru a nu mai trece pe roşu” etc.

 

         Fir-ar el cu mintea şi cu limba lui de miliţian forţamentate!