Proză umoristică: O, Charlie Chaplin!... | Dragusanul.ro

Proză umoristică: O, Charlie Chaplin!…

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

*

„Râsul lungeşte viata”, a zis un mare filosof şi aşa este. Noi, românii, nu prea dăm importanţă acestui fenomen, în schimb străinii, mai ales occidentalii, da.

Nu de mult, m-am întors din Hawai, unde am conferenţiat, în calitatea mea de lider al umoriştilor, varianta WHC, timp de două luni, într-o clinică spe­cială de menţinere a tinereţii prin râs, umor. Pacienţii, milionari sau miliardari, toţi cu facultăţi şi para-facultăţi, doxaţi în toate domeniile, plătesc sume imense de, bani, ca să… râdă!

Tot, în acest timp, alături de mine, au mai prezentat materiale sau au vorbit liber mari personalităţi contemporane, printre care Bill Clinton, Boris Elţîn, Dalai Lama, Papa de la Roma, Nicoiae Văcăroiu, Laszlo Tokes, ş.a.

Ceea ce m-a mirat pe mine, în aceste două luni, e faptul că acei oameni (pacienţii) au ajuns să râdă nu numai la glumele umoriştilor, ci şi la cele zise de oameni serioşi. De exemplu, când Bill Clinton a spus că SUA se bagă, cu armata, în toate zonele conflictuale din lume, fără nici un folos, ci doar ca să aplaneze situaţia, cei din sală au râs zgomotos; când Boris Elţîn a susţinut că Rusia priveşte înainte, că n-o mai interesează testamentul lui Petru cel Mare şi nu mai doreşte să existe zone de influenţă, asistenţa a râs, să leşine, nu altceva; când Dalai Lama a afirmat că puritatea oamenilor e cea mai mare bogăţie, cei din sală s-au prăpădit de râs; când Papa de la Roma a declarat, sus şi tare, că el este „fruncea” credincioşilor; că-l interesează viaţa spirituală a oamenilor, nu cea ma­terială, că fiecare om e liber să creadă ce vrea, în orice religie doreşte, iar în politica ţărilor nu se bagă, „pacienţii” au râs bătându-se, pur şi simplu, cu mâinile pe burtă, de parc-ar fi fost cu toţii atei, musulmani, protestanţi, budişti, ortodocşi!; iar când Nicolae Văcăroiu a zis că România se află pe drumul cel bun, iar cupoanele de proprietate vor duce la prosperitatea românilor, cei din sală au râs cu lacrimi; În sfârşit, când Laszlo Tokes a afirmat că, fără pile la Comunitatea Europeană, ci numai cu acceptul entuziast al românilor, regiunile locuite, în majoritate, de etnici maghiari vor deveni autonome, cei din sală au râs, tăvălindu-se pe jos, ca apucaţii.

Vreţi să ştiţi, sunt sigur, dacă au râs şi la glumele mele. Da, au râs, deşi mi-am încheiat „recitalul” cu următoarea întâmplare:

Înainte de apleca în Hawai, în timp ce căutam, prin magazine, nişte haine mai acătării, m-am întâlnit cu un prieten, inginer, care umbla, pe la rude şi pe cunoştinţe, să împrumute nişte bani, ca să-şi plătească cheltuielile comune, telefonul, aparatul de radio şi celelalte.

– Şi unde zici că trebuie să mergi?, m-a întrebat el.

– În Hawai, să spun nişte glume unor miliardari, să-i fac să râdă…

– Da!?, s-a mirat el. Apoi, bine le faci, că nici eu nu-i pot suferi!


Comments are closed