Proză umoristică: Nimic paranormal! | Dragusanul.ro

Proză umoristică: Nimic paranormal!

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

*

Iată ce mi-a povestit un cetăţean, care a înviat, după multe minute în care a fost mort ca toţi morţii, şi, cu această ocazie, îl rog pe Liviu Popescu să nu se mai supere, dacă cele relatate de clientul meu nu coincid cu cele relatate de clienţii săi.

– Îmi amintesc cum m-am ridicat de pe pământ, am intrat, zburând, într-un tunel, iluminat precum Bulevardul „George Enescu”, noaptea, şi, după un sfert de oră, cred, de zbor, am ajuns într-o bifurcaţie.

La dreapta, o săgeată albă arătat spre Rai, iar la stânga, o săgeată neagră te îndrepta spre Iad.

Recunosc că mi-am înşelat, de câteva ori nevasta, şi că, prin ’87, am dat pe mâna miliţiei un hoţ de buzunare. Dar astea n-au adus prejudicii mo­rale sau alte cele nimănui. Din contra. Nevastă-mea e bine, mersi, în timp ce eu sufăr de reumatism. Iar hoţul, după ’89, e considerat victimă a regimului comunist şi se plimbă, prin ţară şi prin străinătate, mai ceva ca Iliescu.

În Rai e locul meu!… Poarta raiului era închisă. Doi paznici moţăiau.

M-am uitat printr-o gură din gard. Cum arată raiul? Frumos; pomi, iarbă verde, păsări cântătoare, ape cristaline…

Ce făceau oamenii? Asta nu mi-a plăcut: dormitau pe bănci, citeau cărţi despre purificarea sufletului şi despre ocrotirea animalelor, se plimbau, îngrijeau pomii, iarba şi florile…

Între timp, un paznic deschise ochi:

– Vreţi să intraţi?, mă întrebă el.

– Întâi, merg să văd cum e şi dincolo, în Iad, şi mă reîntorc, i-am răspuns.

– Bine, dar nu mai târziu de ora 22, să nu-i deranjaţi pe ceilalţi din somn…

– Cum, aici culcarea e la ora 22? Nu aveţi TV la cablu?! Nu aveţi filme, după miezul nopţii?! Nu aveţi…

– N-am auzit de aşa ceva!, zise paznicul, după care scoase, din buzunar cartea „Cum să ne ferim de ispită” şi începu să citească.

La poarta Iadului, erau mai mulţi paznici şi nici unul nu moţăia, din contra, erau cât se poate de vigilenţi, să nu intre cineva fără bilet (care se obţinea, pe valută, de la nişte bişniţari cu mutre dubioase, postaţi la vreo zece metri de intrare).

Am ochit o gaură mai mare, în gard, şi m-am uitat…

Cum arată Iadul? Pe o alee, asemănătoare cu cea din piaţa mică, se aflau, unele lângă altele, o mulţime de baruri, videoteci, discoteci (cu muzică de petrecere, cu muzică orientală, cu muzică occidentală), afişe cu femei goale sau aproape goale…

Ce făceau oamenii? Se distrau, se îmbrăţişau, beau, cântau, se pupau, nu le era frică de ora 22, pentru că, pe fiecare uşă, scria că programu-i non-stop; într-un cuvânt, îşi trăiau, într-un mod, plăcut veşnicia.

Am decis: faţă de atmosfera de grevă generală din rai, aici e „titan ice”.

– Ce faci, bă,: intri sau nu intri?, mă întreabă un paznic tânăr, tuns în stilul Harlem.

– N-am valută!, i-am răspuns.

– Dă ceasul şi portmoneul, gagiule, că tot n-o să mai ai nevoie!…

I le-am dat şi am intrat, iar înăuntru, după câţiva metri, dădui nas în nas cu patronul Iadului.

– Bine ai venit!, mi-a zis, îmbrâncindu-mă spre un cazan cu smoală fierbinte, în care înotau mii de oameni.

– Ce faci, domnule!, am strigat, Eu n-am venit pentru smoală, ci pentru cele văzute în gaura ele gard!

– Ha-ha-ha!, râse el. Ceea ce-ai văzut prin gaură e publicitate, pentru care dau bani grei, dar se merită!

Atunci am auzit un strigăt, am simţit cum cineva mă scutură şi… am înviat!

Zăceam pe gheaţa precum sticla de pe trotuar, vedeam, auzeam, simţeam, dar n-aveam putere să vorbesc, nici să mă mişc.

– Stă de mult aici?, îl auzii pe cel care mă scuturase.

– Nu ştiu!, răspunse altul.

– E beat?

– L-am mirosit. Nu e beat. Cred că a alunecat şi s-a lovit la cap…

– Oare cum îl cheamă? Unde stă? Hai să vedem în buletin!… N-are portofel!… nici ceas!…

Ce oameni, domnule! În loc să-l ajute, i-au furat banii şi ceasul!… Ba şi bocancii!… şi căciula! ..şi mănuşile!…

Am murit, am înviat, ştiu ce e în Rai, ştiu cum e în Iad, ştiu că am dat portofelul şi ceasul tânărului care m-a făcut gagiu, dar o întrebare tot mă roade: Ce-am făcut cu bocancii, căciula şi mănuşile?!?


Comments are closed