„Prin renumitul codru al Bucovinei” | Dragusanul.ro

„Prin renumitul codru al Bucovinei”

Asediul Hotinului

Asediul Hotinului

*

În 1689, mergând spre Constantinopol, însoţit de Nicolaie Costin, fiul lui Miron Costin, iezuitul Philippe Avril, venind dinspre Polonia, „prin renumitul codru al Bucovinei”, se îndreaptă, mai întâi, spre Câmpulung Moldovenesc, târguşor aflat, încă, sub ocupaţie polonă:

*

„Până să ajungem la Câmpulung, am fost nevoiţi să trecem prin renumitul codru al Bucovinei, care are o întindere de peste patruzeci de leghe şi este vestit prin marile victorii, pe care le-a dobândit, acum câţiva ani, hatmanul polon asupra turcilor şi tătarilor, veniţi cu trupe foarte numeroase, sub comanda sultanului Galga, cu gândul de a năvăli în Polonia.

*

Călăreţ moldovean

Călăreţ moldovean

 

Trecerea prin acest codru este nespus de anevoioasă, drumurile sunt foarte rele şi înguste, pământul este pretutindeni pătruns de apă şi plin de mlaştini, care fac ca aceste căi să fie aproape de neumblat; totuşi, am fost nevoiţi să trecem pe acolo şi să urmăm acele drumuri strâmbe şi supărătoare, al căror sfârşit părea că nu-l vom mai vedea niciodată. Dar nu greutăţile drumului ne pricinuiau cea mai mare supărare: gândul că s-ar putea să dea hoţii peste noi ne înfricoşa cu mult mai mult.

*

După ce ne-am înfundat câtva în acea fioroasă singurătate, am dat peste mai multe cete răzleţe, dar cum cei ce ne escortau nu le erau necunoscuţi, de îndată ce se arătau, din faţă, acestor necunoscuţi, îi şi risipeau fără nici o zăbavă.

*

Călăreţ turc

Călăreţ turc

În felul acesta, am scăpat nevătămaţi şi teferi din codrul Bucovinei şi am intrat în câmpiile Moldovei, pe care am înaintat câtva timp, cu mai multă plăcere decât umblasem prin codrii întunecoşi, pe care abia îi părăsisem…

*

După ce am trecut şi de aceste câmpii, fără nici o păţanie, am ajuns la Câmpulung, unde am schimbat escorta, şi ne-a însoţit şi ea tot cu atâta noroc şi devotament ca şi cea dintâi, până în capitala Moldovei” (Călători, VIII, pp. 103, 104).

*

În ciuda faptului că mărturiile vorbesc, mereu şi mereu, de „renumitul codru al Bucovinei” şi de „codrul Bucovinei”, îngrijitorii ediţiei, din exaltat patriotism (ca să nu legitimeze denumirea „austriacă” de Bucovina), se prefac a nu observa că, în uzul polonez, Bucovina înseamnă o regiune moldavă, preferând explicaţii de genul „codrul pădurii de fagi”.

*

Constantin Cantemir

Constantin Cantemir

 

Domnitor al Moldovei era, în locul lui Dumitraşco Vodă, din 10 iunie 1685, Constantin Cantemir, cel care slujise în armata polonă ca rohmistru. „Şi era om viteaz şi cu sfat bun”, continuă Neculce (p. 89), deşi „carte nu ştia, ci numai iscălitura învăţase s-o facă.  Practică bună avea la voroavă, era sănătos, mânca bine şi bea bine. Semne multe avea pe trup, de la războaie, în cap şi la mâini, de pe când fusese slujitor în Ţara Leşească. La stat nu era mare; era gros, burduhos, rumen la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada.

*

Cu boierii trăi bine, până la o vreme, pentru că era om de ţară şi-i ştia pe toţi, tot anume, pe care cum era. Şi nu era mândru, nici făcea cheltuială ţării, că era un moşneag fără doamnă. Şi avea doi feciori, beizadele, pe Antioh şi pe Dumitraşcu, şi erau zălog la Poartă, împreună cu alţi feciori de boieri. Şi era bine în ţară, numai nu puteau trăi oamenii din pricina poghiazurilor leşeşti, că era ţara pustie, din Iaşi, în sus” (Neculce, p. 90).

*

Iniţial, Constantin Cantemir se împăcase bine cu Miron Costin, fata voievodului, Safta, fiind logodită cu Pătraşcu, unul dintre feciorii săi, toţi cu ranguri mari le curte (Ioniţă era serdar, Niculaie – logofăt, iar Pătraşcu – cămăraş mare).

*

Miron Costin

Miron Costin

În războiul polono-turc din 1685, desfăşurat pe teritoriul Moldovei, fratele lui Miron Costin, Velicico, hatman al oştirii, a ieşit, „cu puţina oaste ce o avea, spre ţinutul Sucevii, împotriva a multor poghiazuri leşeşti, ce umblau de stricau în ţară. Găsit-a, atunci, un poghiaz mare, la Baia. Şi s-a lovit hatmanul Velicico cu dânşii prea tare şi l-au lovit dintr-un sineţ, de i-au rupt zaua de pe lângă grumaz.

*

Velicico năvălise în război singur, cu suliţa în mână, şi altul l-a lovit de i-a rupt spogârniceala de la frâul calului, şi altul l-a lovit, din sineţ, dârlogul de la şea, şi n-a putut să izbândească, şi au purces moldovenii în risipă, şi a fugit hatmanul, şi multă stricăciune a făcut acel poghiaz leşesc. Şi şi alte multe poghiazuri leşeşti, loveau prin alte locuri, de stricau în ţară” (Neculce, p. 90).

*

În vremea asta, „coborâtu-s-au şi doi hatmani leşeşti, cu oşti, pe Prut, în jos, până la satul Boian. Ieţitu-le-au Suleiman Paşa, seraschierul, înainte şi cu Cantemir Vodă, şi le-au dat leşilor război prea tare şi frumos. Care leşi n-au putut ţine războiul şi, peste noapte, au tăiat lunca în întregime, au făcut pod şi-au trecut peste Prut” (Neculce, p. 91).

*

Problemele Costineştilor aveau să înceapă de la chezăşia, pusă de Velicico, pentru postelnicul Iordachi Ruset, care avea să fugă în Ungaria, deşi Cantemir nu a reacţionat imediat, pentru că a urmat o nouă incursiune polonă, de data asta sub comanda lui Jan Sobiecki, cea din 1686, şi tocmai atunci, când leşii se răspândiseră prin întreaga Moldovă, supravegheaţi, îndeaproape, de tătari şi de turci, la mănăstirea Neamţului, „tăiat-au leşii pe doamna Ruxanda, fata lui Vasile Vodă” şi văduva lui Timuş Chmelniţki. De fapt, doamna legendarului hatman cazac a fost ucisă, cu securea, chiar de către cazaci, pentru că nu a ştiut sau nu a vrut să spună nişte presupuse comori.

*

Bătălia de la Hotin

Bătălia de la Hotin

*

„Atunci a luat craiul şi pe Dosoftei, mitropolitul din Iaşi, cu toate hainele şi odoarele mitropoliei. Şi-a luat şi moaştele Sfântului Ion Novei de la Suceava, pe care le-a fost adus, din Ţara Turcească, Alexandru Vodă cel Bun. Şi a dus acele moaşte, împreună cu Dosoftei, mitropolitul, în Ţara Leşească, la un târg al craiului Sobiecki, anume Jolfa, de stau acolo până-n ziua de astăzi. Şi Dosoftei încă acolo a murit” (Neculce, p. 93).

 *

Cantemir Vodă începuse a decima tâlharii de prin Moldova, în Bucovina, din postura de stareţ al Putnei, ocupându-se de tâlhari Miron Costin, care, cu o trupă de seimeni şi hânsari, a prin patruzeci de tâlhari, a pus să fie tăiaţi în patru şi agăţaţi „prin prepeleci, pe la drumuri” (Neculce, p. 95).

*

Philippe Avril, iezuitul cu misiune la Constantinopole, l-a cunoscut pe Constantin Cantemir, la Iaşi, unde încercase să mijlocească încheierea unui tratat secret cu Polonia, obligându-l să jure că va ţine secretul şi pe „vestitul Miron (Costin), mare logofăt al ţării, care, împreună cu toată familia sa şi cu hatmanul Moldovei, ruda sa (Velicico era fratele lui Miron, dat Avril nu ştia acest amănunt – n.n.), părea cu totul legat de interesele Poloniei, dar nu-l putu sili să semneze acest tratat, decât după ce l-a ameninţat, în mai multe rânduri, că îi va tăia capul şi îi va extermina întreaga familie, care este cea mai de seamă în această ţară” (Călători, VIII, p. 106).

*

Călăreţ tătar

Călăreţ tătar

 

În vremea asta, „aşezat-au leşii, în ţinutul Cernăuţiului, în câteva locuri, de-au făcut parcane, de-au aşezat drept oaste joimiri moldoveni şi leşi: în Vasileu, pe Nistru, dragoni, în Orăşeni, pe Zaharovski, cu leşi, în Coţmani, pe Dobravski, tot cu leşi, în Bănila, pe Turculeţ cel mare, cu moldoveni, în Hliniţa,  pe Botez, tot cu moldoveni, în târgul Cernăuţi, în Brăneşti, în Cuciur, pe Turculeţ cel mic, cu moldoveni. Şi aşa cuprinseseră tot ţinutul Cernăuţiului, de-l ţineau” (Neculce, p. 101).

*

Conflictul dintre Constantin Cantemir şi Costineşti avea să pornească, în 1689, după o nuntă în ţinutul Bârladului, unde boierimea moldoveană ar fi fost pus la cale detronarea lui Cantemir şi alegerea lui Velicico Costin drept domn. Pârâţi de Ilie Ţifescu, zis Frige-vacă, boierii au fost prinşi într-o noapte, iar la îndemnul lui Iordache Ruset, pe care Velicico Costin îl salvase, cândva, garantând pentru el, Velicico a fost, mai întâi, bătut cu buzduganul, apoi ucis, acelaşi Iordache Ruset cerând şi uciderea lui Miron Costin, care a fost jertfit la Roman (cf. Neculce, pp. 194, 105).

*

Francois Paulin Dalerac, un francez gelos pe gloria lui Jan Sociecki, care, în 1683, salvase Europa, despovărând Viena de asediul turcesc, are şi el o relatare despre Bucovina-Bucovine extrem de interesantă, în ciuda faptului că nu reflectă o cunoaştere directă, ci prin intermediul scrierilor vremii:

*

Antioh Cantemir

Antioh Cantemir

 

„Bucovinele sunt o regiune („canton”, scria Dalerac) din ţară, acoperită de păduri întinse şi tăiată de munţi înalţi (mai e nevoie să subliniez că în „bucovina” numită Codrul Cozminului nu sunt „munţi înalţi”, nici măcar pe zare?), precum cei din Ardeni. Ea începe aproape de Hotin, nu departe de Nistru, şi se întinde, dincolo de Prut, până departe, în Valahia (aşa numeau polonii Moldova, numele Moldova fiind folosit de către maghiari – n.n.), la marginea hotarelor Moldovei şi Transilvaniei, unde aceşti munţi se împart în mai multe grupuri. Acestea, pe care oastea începuse să le traverseze, se numesc Bucovinele mari, în vreme ce cele mici sunt între Nistru şi Prut” (Călători, I, Supliment, pp. 183, 184).

*

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir

Constantin Cantemir avea să moară în 1691, moartea lui fiind ţinută secretă, până ce a fost numit fiul său preferat, Dumitraşcu. Numai că Dumitru Cantemir a domnit, prima dată, doar timp de trei săptămâni, fiind înlocuit, în 17 martie 1691, de Constantin, fiul lui Gheorghe Duca Vodă, un fecioraş de numai 16 ani, pe care boierii, în frunte cu Lupu Gavriliţă, l-au preferat pe nevârstnic, aducând vini mincinoase Cantemireştilor şi pregătindu-se să jecmănească ţara pe cont propriu. Nu şi Bucovina, care se cam pustiise şi sărăcise cumplit, din pricina atâtor zavistii ale neamurilor, peste ţărâna ei îndurătoare pururi revărsate.

 *

„Pe acea vreme, şi eu, Ion Neculce vel-vornic, eram tânăr postelnic şi mergeam, cu alţi postelnici împreună, cu toiegele în mână, pe jos, înaintea domnului” (Neculce, p. 114).


Comments are closed