Primul Război Mondial, în caricatură: 1914, vara | Dragusanul.ro

Primul Război Mondial, în caricatură: 1914, vara

1914 iulie FURNICA La tara

– Unde ai plecat, Stane?

– Tu nu vezi, vere Ioane? Mi-am prins nevasta în fân şi, acum, îi duc la primărie, să-i închei proces de divorţ!…

*

Din pură curiozitate, am dorit să aflu cum a fost privit primul măcel planetar de caricaturiştii vremii şi am rămas surprins să constat că F. Şirato sau A. Murnu, de la „Furnica”, descriau, în linii umoristice, cel mai adesea şi cu text, mult mai obiectiv realităţile vremii de război decât au făcut-o gazetarii. Apoi, pentru că tot vor sărbători, în acest an, patrioţii naţionali şi locali împlinirea a 100 de ani de la intrarea în… Sfântul Război al Întregirii Neamului – cum poate fi un război sfânt nu am să înţeleg niciodată – mi-am zis că n-ar fi rău dacă aş însăila o cronică umoristică (şi iarăşi sunt primul căruia îi vine… ideea!), pe anotimpuri, a anilor de război. Ca să vă fie mai uşor de lecturat, pun textele care însoţesc desenele şi dedesubt, ca să le puteţi citi fără efort, şi vă invit să parcurgeţi această insolită carte de istorie.

*

1914 iulie FURNICA Incidente de la granita

Nasone: Guleamătă minune, bre: încercarăm să mâncăm curcanul fript şi, când colo, ai noştri au rămas la frigare!

1914 iulie FURNICA Mai spiritist ca Doctorul Istrate

Textul de sus: 

Morţun: Ce faci acolo, doctore?

Doctorul Istrate: Învârtesc mesele, ca să aflu dacă o să reuşesc la alegerea din Bucureşti şi, ale naibii spirite!, nu răspund deloc la chemarea mea.

Textul de jos:

Dr. Istrate: Aoleo, uite ce de mai spirite vin! Măi, să fie al dracului: Morţun „le învârteşte” mai bine ca mine!…

*

1914 august 49 FURNICA coperta

– Jupân Carol, de patruzeci de ani, de când te cunosc ca zaref, tot aşa ai rămas: nu te-ai mai schimbat!

– He-hei, muscalule, eu schimb, dar nu mă schimb!

*

1914 august 50 FURNICA coperta

Wilhelm al Germaniei: Noroc că a murit Eulemburg, căci acum aş fi fost atacat şi pe la spate!

*

1914 august 50 FURNICA Ia l de pe mine ca l omor

Frantz Iosef: Cine a spus că Austria nu-i puternică?… Ia uitaţi-vă câţi ţin în spinare!

*

1914 august 51 FURNICA coperta

Opinia Publică: E adevărat, Măria Ta? Cică nu-ţi place neutralitatea şi-ai vrea să ne dăm cu nemţii?

Vodă Carol I: Ce mai întrebi: dumneata nu ştii că, toată viaţa, am fost cu sacu’ şi cu prusacu’?

*

1914 august 51 FURNICA Razboiul continua cu inversunare

– Mai lasă-i, moarteo!… Tot nu te-ai săturat?

– Atoputernicule, ce sunt eu de vină, dacă ei mor de râs: nu vezi cum se gâdilă cu baioneta?


Comments are closed