PRIMORDIAL, o fantastică recuperare de ancestral

Concertul trupei PRIMORDIAL, din Irlanda, a însemnat pentru mine nu doar o revelaţie muzicală, ci şi o prelegere de istoria şi de filosofia culturii incredibilă. Ştiam că titlul concertului este „Epoca Dragonilor”, dar tot m-a luat prin surprindere coperta cu muzică ortodoxă bizantină, compusă de Sfântul Ioan Damaschin, deşi mesajul era clar: PRIMORDIAL urma să vă arate ce a existat, în planul spiritualităţii, înainte de creştinism. Cu mult, mult înainte de creştinism, în epoca pe care Lucian Blaga o numea a transcendentului care urcă, mitul aspirând spre Cer, iar creştinismul, ca transcendent care coboară, nivelând spiritualităţi deja alienate în pământesc şi în istoricitate. Iar când sărbătoritul zilei, vocalistul Alan, a urcat pe scenă, îmbrăcat în şaman, cu umărul dezgolit şi folosind stativul microfonului drept toiag şamanic, nu am mai avut nici o îndoială asupra profundelor cunoştinţe de filosofia şi istoria culturii, pe care le au aceşti muzicieni (doar la cei din DorDeDuh am mai întâlnit, în urmă cu vreo patru ani, o erudiţie asemănătoare).

Ecourile druidice, uneori chiar… maramureşene, ale muzicii vechi irlandeze, pe care o valorifică, inteligent şi copleşitor, PRIMORDIAL au plăcut publicului larg şi, spre bucuria mea, pe fundalul scenic nu a apărut nici o rună (încă nu fuseseră născocite la începuturile şamanismului), ci doar numele trupei, cu trimitere directă la actul de arheologie muzicală pe care o săvârşea în… PRIMORDIAL. Câtă vreme au cântat, am fremătat de încântare, explicându-le lui Emil Ursu, Mihnea Blidariu, Andi Drăguşanul, Dodo Popovici şi cui mi s-a mai nimerit în cale despre făptuirea culturală de excepţie, care se săvârşea pe scenă. Apoi, după concert, am discutat cu muzicienii irlandezi, care, la rândul lor, au descoperit în mine singurul pricepător al muzicii lor din întreaga Europă. Intuisem corect mesajul muzicii şi al evoluţiei lor scenice, iar când au aflat de unde mi se trage predispoziţia spre cultura primordială, au făcut respectuoase plecăciuni în faţa scriitorului care sunt. Pentru că aşa-i obişnuinţa prin Europa, ba şi prin fostele ţări de prin imperiul sovietic: faţă de scriitori funcţionează un adevărat cult al respectului.