Prima cronică plastică a lui Ep. Bucewsky | Dragusanul.ro

Prima cronică plastică a lui Ep. Bucewsky

Babesiu Vincentiu

*

Născut în 1821, în Hodoniu (Banat), Vincentiu Babesiu (se citeşte Vincenţ Babeş), jurist cu studii universitare la Paris, secretar al Curţii Supreme de Justiţie din Viena, din 1848, deputat în Dieta din Pesta, din 1861, apoi, după desfiinţarea Dietei maghiare, judecător la Tribunalul de Apel, apoi iarăşi deputat în Dieta din Pesta, din 1865, până în 1869, dar mai presus de toate, tatăl savantului Victor Babeş, este şi autorul primei cronici plastice despre opera pictorului bucovinean Epaminoda Bucewsky.

*

Fragmente din această cutremurătoare mărturie, preluate de presa bucovineană, mi-au fost de folos, atunci când am lucrat cartea „Pictori şi sculptori din Bucovina”, dar articolul original abia astăzi mi s-a ivit în faţa ochilor, odată cu fotografia (xilogravura) unui tablou definitiv pierdut, „Ia-n ascultă!” din opera aproape integral pierdută a marelui pictor român Bucewsky (folosesc numele cu care îşi semna lucrările), din vina autorităţilor române din Bucovina, inclusiv cele ecleziastice.

*

Bucewsky Epaminonda

*

 Despre arte şi un artist român în străinătate

*

Ah, dar cine mai cugetă, astăzi, la noi, despre arte şi artişti, când o sută de nevoi, publice şi private, ne apasă la pământ?!

*

Da, da, amară ne este viaţa şi amarul ni-l fac alţii, cei ce ne ocrotesc soarta şi pretind a fi chemaţi pentru a ne ferici. Totuşi, arta, unde ea se dezvoltă în spirit şi în viaţa practică, faţă de nevoi pururi s-a dovedit usturătoare şi chiar vindecătoare.

*

Asta este firea omului. Ceea ce-i place, ce-l îndulceşte şi încântă, îl nutreşte spiritualiceşte, îl ridică şi edifică, îl face fericit – chiar în suferinţele cele mai grele, sub mâna călăului!…

*

Şi ce oare este ceea ce în arte ne place, ne încântă?

Este frumosul.

Dar ce este frumosul?

*

Este armonia şi simetria în aranjament, culori, tonuri. Este ceea ce convine dispoziţiunilor noastre simţuale şi intelectuale, convenind ne excită dulce spiritul, ne satisface gustul, ne nutreşte forţele vieţii.

*

Frumosul este ca şi moralul, ca şi bunul şi sublimul; este frate de cruce cu aceştia; prin urmare, postulat al vieţii omeneşti, pentru perfecţiunea omului, nobleţea lui, fericirea lui.

*

Este aproape un an, de când, preumblându-mă pe străzile Vienei, într-o fereastră încărcată cu obiecte de lux şi arte, un tablou mare şi frumos, în ulei, reprezentând, în mod admirabil, o scenă din viaţa idilică a poporului român, ca printr-un farmec îndată îmi cuceri atenţia. „Cum vine – mă întrebai – această romantică şi castă scenă, în profana Viena?!”. Româncuţa de pe pânză mi se părea disperată de frivolii ochi străini.

*

Într-un unghi al tabloului, descifrai, anevoie, numele artistului: E. Bucewsky. De bună seamă, un polon. Neamţul comerciant taxa tabloul la 300 florini bani buni (florini vienezi – n.n.). Căci – zicea el – este de un maestru genial, mândria şcolii de arte a Academiei vieneze, lucrat după natură.

*

Fireşte, astfel de preţuri pentru opere de artă pot da numai străinii, care au parale şi cunosc valoarea artei…

*

Seara, în aceeaşi zi, petreceam în societatea mai multor amici şi revenii la mândrul tablou al genialului pictor.

*

„Apoi este român neaoş bietul; român din Bucovina; a absolvit liceul şi teologia şi, cu un stipendiu de la Consistoriu, a făcut cursurile Academiei de Bele-Arte de-aici, obţinând primul premiu pentru cele mai bune studii generale („fur die besten Gesammtstudien”); pe baza acestui strălucit succes, a făcut şcoala specială de pictură, lângă celebrul Feuerbuch şi, de cinci ani, îşi are atelierul său, propriu, aici (VI, Corneliusgasse 1) şi produce mulţime de opere admirabile, care, însă, toate se strecură în străinătate! Consistoriul din Cernăuţi i-a dat titlul de pictor al său, dar nu şi pâine. Pentru aceasta, este angajat la străini, care îl exploatează material şi spiritual. Astfel, esenţa vieţii sale este a străinilor. Slav nu e, că de-ar fi, slavii s-ar şti îngriji de soarta lui. Nu pricepe cuvântul slav, iar numele Bucewsky (Bucescu) i-a rămas de la buni-străbuni, care se trag din Galiţia, încă mai înainte de a fi devenit Bucovina ţară nemţească”.

*

Săraca lume! Cine nu cunoaşte soarta adevăraţilor artişti – la români, şi anume la cei de sub Austro-Ungaria!

*

Popoarele fără conştiinţă vie şi fără dispoziţiune de sine nu pot să aibă loc, în sânul lor, pentru geniile lor. Acesta e blestemul servitutei seculare!…

*

Am văzut, de repetate ori, atelierul domnului Epaminonda Bucewsky, am admirat sute de opere originale, unele în schiţe, altele pe deplin executate; am aflat că, dintre cele complete, mai toate le-au ocupat speculanţii samsari pentru Anglia, Belgia, Olanda şi chiar America. Bucewsky face şi portrete, şi icoane bisericeşti admirabile, a zugrăvit şi câteva biserici în Bucovina; dar pe mine m-au încântat, mai vârtos, subiectele istorice şi naţionale: o schiţă asupra poeziei „Deşteaptă-te Române”, ce se află în posesia amicului meu V. Gregoroviţă; „Păstorul întristat”, după balada populară; „Colinda”, reprezentând, după viaţă, băieţii colindători; „Doina”, femeia română, venind de la puţ cu urciorul pe cap; apoi „Ia-n ascultă!”, întâlnirea, la fântână, a Lelei cu Leliţa, a junelui ţăran, cuprins de primul foc al amorului, şi cu obiectul dorului său.

*

Bucewsky Ia n asculta

*

Aceste două din urmă tablouri se află în Viena, în posesiunea opticianului Muller, şi acesta nu s-ar despărţi de ele cu nici un preţ.

*

„Ia-n ascultă!”, aşa şi-a botezat pictorul tabloul prin care ne pune înaintea ochilor o scenă atât de vie şi de naturală, încât, văzând frumuseţea, sfiala şi confuzia castei fecioare plăpânde de la ţară, parcă auzim pe flăcău cum i se vaietă că i se usucă inima, de dorul ei!…

*

Acest tablou, după o fotografie mândră, mi-am propus a-l face prezent, de Anul Nou, lectorilor „Familiei”. Am încredinţat tăierea lui în lemn unuia dintre cei mai renumiţi xilografi vienezi, i-am promis preţul pe deplin, numai să fie bun lucrul. Publicul va judeca.

*

Dintre icoanele sacre, o „Maica Domnului”, care ornează capela de pe mormântul neuitatului nostru amic, proprietar mare, Popovici din Stoieşti, este admirabilă.

Curând, sper că voi putea prezenta şi portretul pictorului academic E. Bucewsky.

 *

V. B.

(Familia, Anul XVI, 1880, nr. 1, pp. 4-6)

*

Bucescu portret 1880_016_8-1