Pretextul Eminescu, în ţara eminescologilor | Dragusanul.ro

Pretextul Eminescu, în ţara eminescologilor

Condica parohială din satul primilor Eminovici

Condica parohială din satul primilor Eminovici

*

Eminescu nu are nevoie de genealogii. El îşi ajunge sieşi. El este “sigiliul Dumnezeirii”, cum ar fi spus Arune Pumnul, pus pe limba română. Dar ţara duduie de eminescologi. Toţi suntem emonescologi, şi asta datorită faptului că doar lui i-am mai citit niscaiva poezii, în şcolile generale şi în licee. Pe ceilalţi nu-i ştim, ceilalţi nu există.

*

M-aş fi aşteptat ca, în orgoliul nostru naţional, demn de o cauză mai bună, să ştim mai multe despre istoria paralelă a spiritualităţii noastre, pe care o reprezintă Eminescu şi, în mod firesc, Eminovicienii. Dar constat, cu firească amărăciune, că pretextul Eminescu rămâne doar un pretext, dincolo şi dincoace de demersurile singulare ale lui Vasile Gherasim, care a sosit la Călineşti, în ploioasa zi de 5 septembrie 1922, cercetând, la ceas de noapte ploioasă, “Conscripţia” din 1816, unde-l află pe “Vasilie Iminovici”, bunicul lui Eminescu, nimeni nu a mai avut curiozitatea să răsfoiască vechile registre, începând cu cel din Costâna lui Petrea Eminovici, străbunicul Poetului. Ce-i drept, munca e grea, pentru că bietul popă al acelor vremuri avea buchiile copiate pe coperta de gardă a conscripţiei, ca să le afle lesne, atunci când avea de caligrafiat un nume nou:

*

Şirul de buchii, de care se folosea popa din Costâna

Şirul de buchii, de care se folosea popa din Costâna

*

Registrele, şi cel din Costâna, şi cel din Călineştii lui Kuparenko (de parohia de aici ţinea şi Călineşti Ienaki, şi Greaţca, în care primise pământ Petrea Eminovici, fostul administrator al lui “von Kirstea” de la “Kostina”), arată, totuşi frumos, dar caligrafiile înflorate sunt şi mai greu de descifrat.

*

Condica Născuţilor din Costâna

Condica Născuţilor din Costâna

*

Încă nu ştiu ce cuprind aceste condici, dar am convingerea că voi mai găsi Eminovicieni la Costâna şi la Călineştii lui Cuparenco, precum şi argumentul că Petrea Eminovici a fost împroprietărit de boierul Cârstea, la marginea moşiei Costâna (în Greaţca sau Hreaţca), pentru servicii îndelungate de administrator, la fel cum s-a întâmplat şi cu Gheorghe Eminovici, care, după slujba de administrator la Dumbrăveni, a fost împroprietărit, tot la marginea moşiei boiereşti, în Sălăgeni, lăsând pământul fratelui său, Ştefan, cu care fugise în Moldova, cei doi fraţi Eminovici din Sălăgenii de astăzi fiind, probabil, urmaşii acelui Ştefan Eminovici, despre care Vasile Gherasim nu mai aflase nimic.

*

Altă pagină din Condica născuţilor de la Costâna

Altă pagină din Condica născuţilor de la Costâna

*

Pretinşii “nepoţi ai lui Eminescu”, I. Cozmei şi C. V. Steiciuc, ar fi avut obligaţia să-şi caute “sângele” sau “vodca” în vechile pagini mărturisitoare, dar n-au făcut-o. Pentru că ar fi aflat, precum Vasile Gherasim, că o oarecare Zoiţa lui Neculai Cozmei, din care nu se trag nici I. Cozmei, nici C. V. Steiciuc, s-ar fi căsătorit cu George Huţan, fiul verişoarei lui Eminescu, Eudochia (fata Mariei, sora căminarului, măritată cu George Maroneac), pe care l-a părăsit în noaptea nunţii, făcând trei falşi “Huţani”, în păcat, cu George Ungureanu. Dar fiii lui Ungureanu, deşi se născuseră Huţanu, şi-au luat numele de Eminovici, în perioada interbelică, mai mult sau mai puţin oficial, dar cu emfază naivă, ca să nu spun stupidă.

*

Pe linie maternă (doar Augustin Z. N. Pop s-a ocupat de această genealogie, dar fără cunoaşterea dreptului feudal Valaskim, ba şi intoxicat de falsurile unui istoric din secolul al XIX-lea, Haralambie George Lecca), Eminescu se trage din răzeşii Iuraşcu, cu baştina (ocina neamului, cum singuri mărturiseau) în Crăciuneştii de lângă Negreştii Vasluiului, în Crăciuneşti şi în Negreşti, dar şi în Filimoneşti (Hilimoneşti, cum s-au mai numit), trăind şi astăzi puzderie de descendenţi ai răzeşilor Iuraşcu, din care se trag şi Eminescu, şi Alexandru Ioan Cuza, şi Mihail Kogălniceanu.

*

O pagină de Condică parohială din Costâna

O pagină de Condică parohială din Costâna

*

Intenţionez ca, în anul celor şase veacuri (dacă nu cumva milenii) de existenţă, pe care le voi împlini în 2015, să am gata lucrată o astfel de carte. Eminescu nu are nevoie de ea. El îşi ajunge sieşi. În schimb, noi, ceilalţi, avem mare nevoie. Cine ştie, poate mulţi îşi vor descoperi legături reale de rudenie cu neamul Eminovici, nu închipuite precum I. Cozmei şi C. V. Steiciuc. Iar când le vor descoperi, poate că vor şi pricepe că rudenia de sânge nu înseamnă mare lucru, dacă nu-i dublată de o înrudire a spiritului.

*

Ion Drăguşanul

 


Comments are closed