Prefăcătoria respectului faţă de istorie | Dragusanul.ro

Prefăcătoria respectului faţă de istorie

Ion Nistor, Universul 1938

Ion Nistor, Universul 1938

*

În tradiţionala prefăcătorie românească de-a respectul faţă de istorie, Ion Nistor şi Iancu Flondor vor fi proclamaţi cetăţeni de onoare ai judeţului Suceava. Cu alte cuvinte, vor fi transformaţi în borne ale mormântului eroului necunoscut, în care ţărâna amestecă istorie bucovineană veşnic vie, anonimizându-i oficial pe Doxache, Eudoxiu, Alexandru şi George Hurmuzachi, pe Aron Pumnul, Iraclie Porumbescu, Simion Florea Marian, Dimitrie Dan, Constantin Morariu, Silvestru Morariu, Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Alexandru Voevidca, Em. Grigorovitza,  George Tofan,  Mihail Teliman, T. Robeanu, Vasile Gherasim, Mihai Horodnic, Mircea Streinul, Traian Chelariu, George Voevidca, Teofil Lianu şi aşa mai departe.

*

Sângele vărsat pentru Neam şi Ţară de Ion Grămadă, Dimitrie Marmeliuc, Alexandru Bocăneţu, Zamfir Nicoară, Dumitru Catană, Iustin Breabăn, Ambrozie şi Silvestru Micuţaru, Dumitru Mihalaş, Vasile Popescu, Teodor Turturean şi aşa mai departe nu are preţuire în preţioasa noastră contemporaneitate. Galeria personalităţilor reale se surpă şi este mutată la gunoiul ieologic, printr-o şmecherie clasică la români, prin care se prezintă drept respect ceea ce nu este decât goană electorală după aparenţe de preocupare.

*

Iancu Flondor, Minerva 1904

Iancu Flondor, Minerva 1904

Iancu Flondor, lider al statutului de „noi, românii austrieci”, nu şi-a dorit unirea cu România, pentru că prefera statutul european real, pe care îl avea ţărişoara lui. Abia atunci când, chemat de Sextil Puşcariu şi de Isidor Boda, „înţelepţii ardeleni”, pentru a alege, între două rele, răul cel mai mic, adică unirea cu România, Iancu Flondor a acceptat o reîntoarcere în politică, marcată de multe ezitări (a citit proclamaţia scrisă, la „Pajura Neagră”, de Marmeliuc şi Nistor, abia după ce George Tofan i-a pus pistolul în coaste) şi finalizată cu sinuciderea din 19 octombrie 1924, precedată de zicerea „Mare greşeală am făcut atunci când am acceptat unirea Bucovinei cu România!”. Nu e de acuzat patriotard, pentru că, într-adevăr, făcuse o greşeală, iar dragostea pentru bucovineni şi pentru ţărişoara lor nu i-o poate pune nimeni la îndoială.

*

Ion Nistor, adversar declarat al lui Flondor, care a participat cu satisfacţie la înmormântarea de la Storojineţ, a fost răsfăţatul politicii româneşti interbelice, primind funcţii după funcţii, încât e de mirare că a putut să-şi mai facă timp şi pentru o operă valoroasă şi, deci, durabilă. Destinul lui nefericit începe în 28 mai 1947, când este demis din funcţia de director al Bibliotecii Academiei, pentru că refuzase arderea cărţilor şi revistelor vechi ale neamului, se agravează în 9 iunie 1948, când este înlăturat din Academia Română, pentru că se împotrivise arderii manuscrisului „Doinei” lui Mihai Eminescu, pe care o solicitau ultimativ C. I. Parhon, Avram Bunaciu şi Marin Florea Ionescu, şi devine tragic, în 5 mai 1950, când Ion Nistor a fost arestat, la 74 de ani, şi, înainte de a fi dus la Sighetul Marmaţiei, „a fost adus la Malmaison şi anchetat pentru activitatea sa politică şi publicistică“, susţinută doar „în slujba Bucovinei, în slujba Neamului Românesc“. Vreme de cinci ani a stat tribunul Bucovinei la Sighet,  apoi a mai trăit şi şapte ani de calvar civic, murind în Bucureşti, departe şi îndepărtat de Bucovina, în 11 noiembrie 1962.

*

Nistor Artisti Americani Contemporani

*

Dar nici în perioada aceasta, a vânării şi distrugerii intelectualităţii româneşti, Ion Nistor nu a fost singur, în ciuda faptului că spaima de teroare reprezintă o cumplită însingurare. „Universitatea nu e o „ţară a nimănui”!”, perora prin ziare torţionarul ideologic Nestor Ignat, prietenul lui Silviu Brucan, susţinând că „activitatea lui Gh. Brătianu, Fotino, Strat, Gh. Banu, Gr. T. Popa, Bordeianu, contemporanii şi urmaşii demni ai lui Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Istrate Micescu şi ai celorlalţi otrăvitori ai tineretului universitar” dăunează „politicii intereselor poporului, interese care coincid cu dezvoltarea ştiinţei, cu progresul, cu sporirea valorilor vieţii şi nu cu distrugerea şi cu glorificarea morţii” (Scânteia, Anul 16, nr. 826, 21 mai 1947, p. 3). Cu o zi înainte, avusese loc, „într-o atmosferă caldă şi  tovărăşească, deschiderea cursurilor Universităţii „Ştefan Gheorghiu”. Au luat cuvântul tovarăşii: Vasile Luca, secretar al PCR, I. Chişinevschi, conducătorul Secţiei Centrale de Educaţie Politică PCR, Barbu Lăzăreanu, rectorul Universităţii, şi B. Roman, care au subliniat importanţa teoriei marxist-leniniste”.

*

„Câţi din tinerii care îi urmăreau cu ochii holbaţi pe un Mircea Eliade, dezvoltând, cu gesturi nervoase, tema aprinderii unei bucăţi de hârtie, prin „concentrarea voinţei”, nu se vor vi prăpădit în măcelul pe care conştienţi l-au pregătit toţi misticarzii din tagma lui Nae Ionescu şi Nichifor Crainic!” (Nestor Ignat, „Noi credem în puterile creatoare ale omului, în Scânteia, anul 16, nr. 829, 24 mai 1947, p. 1).

*

În 24 mai, cu reportaj în 28, fusese arestat Nichifor Crainic, care era „ascuns în casa unui preot din judeţul Mureş”. Bravul „plutonier major de jandarmi Ion Rodeanu, şeful postului Ungheni, jud. Mureş, a reuşit să aresteze pe odiosul criminal de război Nichifor Crainic, fost ministru în guvernul trădător antonescian. După 23 August 1944, Nichifor Crainic a fugit cu trupele nemţeşti şi a făcut parte din „guvernul-fantomă” al lui Horia Sima. Tribunalul Poporului, judecându-l în lipsă, l-a condamnat la moarte” (Scânteia, anul 16, nr. 831, 28 mai 1947, p. 1). În pagina 3, sunt atacaţi academicienii care formau „Fundamentul învăţământului”, adică istoricul Gh. Brătianu, „care profesează şi astăzi o istorie cu aluzii antisovietice”, Fotino-Onitof, „falsificator al ştiinţei”, Strat, „care îşi strigă antipatia faţă de ceea ce i se pare – cum spun americanii – „red”, în istoria doctrinelor economice”, Gr. T. Popa, care „crede încă în vremurile magistrului său A. C. Cuza, vremuri în care ultimul huligan putea să răspândească nestingherit cele mai stupide baliverne despre concepţia marxistă”.

*

Între timp, adică în conferinţa din 24-25 mai 1947, „Sindicatele din Capitală cer: Înlăturarea elementelor fasciste din învăţământul universitar”, „elemente fasciste de talia lui Gh. Brătianu, Istrate Micescu, Bordeanu şi alţi duşmani ai regimului democrat” (Scânteia, anul 16, nr. 832, 29 mai 1947, p. 3),

*

Era la fel de urât ca şi astăzi, în anii aceia, ai beznei roşii, în care cultura română era frământată sub bocanci. Doar melodiile diferă. Atunci se cânta „Cazaciocul”. Acum, monstruozităţi şi mai dezgustătoare.


Comments are closed