Pre-Christian Winter Festiwals – Pagan Survivals (I)

Gods Demons and Symbols of Ancient Mesopotamia: Istar sau Inana (Venus sau Fecioara Cerească)

Un fragment din atotcuprinzătoarea documentare pentru prezentarea concertului de colinde „Steaua sus răsare”, pe care îl vor susţine, ca în vremurile imemoriale, „Zicălaşii”, luni, 16 decembrie 2019, ora 14, la sediul Centrului Cultural “Bucovina”:

Cele mai multe dintre „numeroasele reminiscenţe tradiționale care, deși uneori sunt „colorate” de creștinism, nu au nici o legătură cu Nașterea Mântuitorului. Această suită de obiceiuri a fost deseori, în special în primul mileniu din epoca noastră, condamnată de către ecleziaşti și reprezintă vechiul păgânism, pe care creștinismul nu a reușit să-l stingă. Biserica a jucat un dublu rol, pe de o parte, prin antagonismului său acerb, forțând obiceiurile păgâne să treacă în umbră, iar pe de altă parte, prin adaptare, botezându-i în Hristos, dându-le nume şi interpretări creștine, adesea prin modificarea formei lor”[1].

„Găsim multe practici păgâne ascunse sub un creștinism superficial –adesea sub mantaua unui sfânt – dar împreună cu acestea sunt multe obișnuințe niciodată creștinizate, nici măcar în aparență, și, în mod evident, identice cu obiceiurile păgâne, împotriva cărora Biserica a dus lupte brutale în zilele tinereții ei. Învechită și tolerantă, cu excepția noutăților, ea a încetat de mult să le mai atace și, astfel, ele au pierdut de la sine toate semnificațiile religioase iniţiale. Pe măsură ce vechea credință păgână a decăzut, dogmele ei au devenit, într-un sens literal, „superstiții”, ceva ca niște scoici goale, din care a plecat ocupantul viu. Ele sunt adesea simple „supraviețuiri”, din punct de vedere folcloric, piese obișnuite, desprinse de credințele care le-au dat cândva sens, interpretate doar pentru că, într-un fel vag, se presupune că aduc noroc. În multe cazuri, cei care le practică ar fi destul de incapabili să explice cum sau de ce funcționează în bine.

Din inerție mentală, din instinctul de a face și de a crede în ceea ce a existat dintotdeauna, s-a făcut și crezut, şi s-a păstrat, uneori animarea, credința, precum și forma externă a acestor practici, dar de multe ori toate semnificațiile profunde au dispărut. Ceea ce a fost cândva un ritual religios sau magic, beneficiind de respectul comunitar cuvenit, a devenit o simplă distracție, adesea chiar un simplu joc de copii. Uneori, spiritul unei epoci ulterioare a lucrat asupra acestor obiceiuri păgâne, revigorându-le și transformându-le, dăruindu-le farmec. Adesea, însă, nu se găsește în ele poezia, umanitatea caldă, umorul, care marchează creațiile misticismului popular. Sunt fosile, iar interesul lor este cel al fosilelor: sunt înregistrări ale unei lumi dispărute și ne ajută la o reconstrucție imaginativă a acesteia. Dar mai departe, la fel ca mai departe, un strat de sedimente, bogat în fosile, nutreşte noi pajiști, grădini și livezi, cu specificul lor, dezgolind natural conturul stâncii de dedesubt; la fel și aceste produse religioase antice, în mare parte, au furnizat solul în care, mai spiritual și mai mult, au înflorit ideile frumoase. Pe fondul acestora, așa cum bine s-a spus, „ele încă apar, neschimbate și neschimbătoare, ca afecțiunile ciudate ale unor formațiuni de roci străvechi, în mijlocul vegetației bogate și a florilor aromate”.

Supraviețuirile religiei păgâne prin festivalurile creștine nu se referă la închinarea unor divinități definite, împotriva acestui lucru misionarii au făcut eforturile cele mai hotărâte și numele vechilor zei au dispărut practic, în ceea ce privește cultele care au precedat dezvoltarea zeilor antropomorfi, cu nume și atribute. Aceste culte, iniţiate şi mai puțin concepute personal, aveau o poziție mai veche și fără îndoială aveau rădăcini mai adânci în mintea populară. Asociate fundamental cu agricultura și cu viața pastorală, ele au fost, în multe cazuri, păstrate de elementul cel mai conservator din populație, țărănimea.

Multe dintre obiceiurile cu care ne vom întâlni sunt magice, mai degrabă decât religioase, în sensul propriu; ele nu sunt direcționate către concilierea ființelor spirituale, dar izvorăşte din omul primitiv credința că, pentru a produce marile fenomene ale naturii, de care depindea viața lui, el nu trebuia decât să le imite. Chiar și atunci când au un caracter categoric religios și sunt conectate cu un anumit spirit, în ele se găsesc adesea elemente magice.

Înainte de a lua în considerare în detaliu aceste obiceiuri, va fi necesar să se cerceteze festivalurile păgâne, la care s-a făcut referire pe scurt, şi să notăm diversele idei și practici care le-au caracterizat, și să se studieze atitudinea Bisericii față de supraviețuitoarele acestor practici, în timp ce convertirea Europei era în desfășurare, dar și în Evul Mediu.

Dezvoltarea obiceiurilor religioase și a credinței în Europa este o problemă de o complexitate atât de vastă, încât nu pot să încerc, într-o carte de acest fel, mai mult decât ce mai dur contur al probabilului faţă de originile obiceiurilor pur păgâne sau pe jumătate creștinizate, aglomerate de Crăciun. În starea actuală de cunoaștere, este dificil să distingem în mod clar contribuțiile diferitelor popoare la obiceiurile tradiționale ale Europei și chiar, în multe cazuri, pentru a spune dacă un anumit obicei este „arian” sau pre-arian.

Proporția aristocrației militare ariene față de popoarele pe care le-a cucerit nu era uniformă în toate țările și probabil că era adesea mic. În timp ce familiile cuceritorilor au reușit să-și impună limba, în niciun caz nu înseamnă neapărat că practicile populare ale țărilor de acum, ariene în vorbire, au venit în întregime sau chiar în principal din surse ariene. Tradiția religioasă are o minunată putere de persistență și trebuie amintit faptul că pământurile cucerite de către oamenii de vorbire ariană fuseseră ocupați, anterior, pentru perioade imense. În mod similar, în țări ca a noastră, care au fost invadate succesiv de celți, romani, anglo-saxoni, danezi și normanzi, este adesea extraordinar de greu de spus chiar la ce sursă națională ar trebui atribuit un anumit mit.

Însă, în ca încercare și cu mâini tremurătoare, savanții încearcă să separe tulpinile rasiale din tradițiile populare ale Europei, iar aici nu pot face decât să subliniez trei elemente formative în obiceiurile creștine: eclesiastica, clasicul (grecesc și roman) și barbarul, luând ultimele în discuţie pe larg și fără nici măcar o fugară analiză rasială. Până acum, că ritualul, în afară de mitologie, ne preocupă, se pare dintr-un motiv comun larg de tradiție, în rândul vorbirii ariene moştenită de popoare. Cât de departe se datorează datul iniţial unei derivări comune, nu aici este nevoie să se decidă. Povestea populară a întregii lumi dezvăluie, pentru aceleași etape ale civilizației, o minunată uniformitate și omogenitate. Această uniformitate nu se datorează totuși unei uniformități presupuse a originii, ci, într-o mare măsură, faptului că reprezintă starea de echilibru, ajunsă în minți la un anumit nivel, și mediul lor.

Studiul științific al religiei primitive este încă aproape la început și o cantitate mare de conjunctură trebuie să intre în orice explicații ale ritualului popular care poate fi oferit. Încercând să luăm în discuţie obiceiurile de Crăciun, trebuie să fim atenți la natura încercărilor de a prezenta anumite teorii. Şi iarăşi este important să ne amintim că practicile ritualice sunt mult mai durabile decât explicațiile care se dau ulterior. „Religiile antice”, pentru a cita cuvintele lui Robertson Smith, „au fost, în cea mai mare parte, fără crez; ele constau în totalitate din obiceiuri și practici… şi, de regulă, aflăm, în timp, despre ce practică era riguros fixat sensul atașat; de aceea analizăm oameni vagi și același rit, dar care au fost explicați în moduri diferite”. Astfel, dacă putem ajunge la semnificația unui rit, într-o anumită perioadă, nu rezultă, în niciun caz, că pentru cei care l-au început a însemnat același lucru. În momentul conflictului religiile păgâne cu structuri elaborate ale creștinismului, mitologia se dezvoltase în jurul unor ceremonialuri tradiționale, atribuindu-i-se semnificații care, de multe ori, nu prea aveau legătură cu scopul inițial. Adesea, de asemenea, când scopul a fost schimbat, au fost adăugate noi ceremonii, astfel încât un rit poate părea foarte diferit, faţă de ce a fost la început. Cu aceste precauții și rezerve, trebuie să încercăm, acum, să urmărim conexiunea dintre evenimentele actuale sau cele recente cu obiceiurile străvechi”[2].