Povestea aşezărilor sucevene: Roşcani

ROŞCANI. Istoria Roşcanilor „sat între Suceava şi Siret, ţinutul Suceava”, aflat, de fapt, pe albia de odinioară a râului Suceava, sat într-o continuă interdependenţă cu Fântânele, Băneşti şi Stamate, începe cu „Cozma Ghianghea (1543-1552), pârcălab de Orhei” şi continuă, spre cumpăna veacurilor XVI-XVII, cu marele vornic Grigore Ghenghe şi Ionaşco Ghenghea[1] (nu am DRH-urile la dispoziţie, ca să pot reproduce documentele, dar sunt lesne de aflat).

1588: Simion din Roşcani este martor la vânzarea, de către Nicoară şoltuz de Baia, din „a sa ocină giumătate de loc de câmpie între moghilă şi între Siretul vechi şi între Siretul nou” mănăstirii Slatina, ca „să-i fie loc de moară şi de pod”[2].

1645, iulie 1: „Carte domnului Vasile voievod dată Lupului de Tudora, să fie tare şi puternic a opri şi a ţine a sa dreaptă ocină şi moşie, tot satul Roşcanii, pe unde a umblat Suceava mai demult, pe matca cea bătrână. Aşijderi, să aibă a ţine şi o baltă, ce să cheamă Balta Porcului, dinspre pădure, căci a umblat Suceava prin-trânsa”[3].

1745: Gheorghe Cananău, care îşi avea conacul la Fântânele, avea şi „46 stupi, la Roşcani, la Vasile Zuppast”[4].

1818, mai 25: „În legătură cu averea şi procesele lui sunt aceste acte (într-unul, din Suceava, 25 Mai 1822, i se zice „dumnealui Costachi Cananò Spătaru este drept fiu a răposatului Spătar Ion Canano şi clironom, cu fratele dumisale, a averii părinteşti”): / „I. Fiindcă, după tocmeala ce am săvârşit prin contract, la 1818, Aprilie 23, cu dumnealui Costache Cananou Spătarul pentru venitul moşiilor ce am cumpărat de la dumisale, adică Fântânelele şi Roşcani, cu toate cotunurile, într-acest chip după cum prin alăturatele ponturi ce se arată. Adică: A 1). Prin acelaşi contract glăsuieşte ca să dăm pe an câte 12.000 lei, adică douăsprezece mii lei. Dară acu’ au rămas ca pe aceşti doi ani, ce se încep de la anul 1819, Aprilie 23, avem a da dumisale câte 9.000 lei pe an, adică câte nouă mii lei, care bani avem a-i răspunde cu aceste vadele, adică 5.000 lei acu’, la începutul anului, April 23, 1819, şi 4.000 lei la Sfântul Dimitrie, Octv. 26, şi al 3 vadè iarăşi la Apr. 23, 1820, să-i răspundem 5.000 lei, şi al 4-le vadè la Oct. 26, şi, aşa, într-aceste vadele să-i dăm tot istovul. / A 2). Osăbit să avem a-i da, pe an, câte 100 merţe ovăz, adică una sută, adus la hambarul dumisale, şi cu del. de 12 ocă. / A 3). 45 fălci iarbă pe an, care avem a le răspunde dumisale, 40 fălci fân gata şi 5 fălci iarbă în picioare, şi fân bunii, şi iarba. / A 4). Pe tot anul să-i dăm câte două fălci loc de arat, care are a şi le ara dumnealui. / A 5). La banii scutelnicilor ce-i are dumnealui pe moşiile dumisale, noi n-avem nici o trebuinţă a mai lua nici un ban, ci dumnealui, după aşezarea ce o are de la cinstita Vistierie are a-şi trage banii de la dânşii. / A 6). Căci, şi cu 18 oameni ce a avut ai dumisale, i-am mai dat 3 oameni, care fac 22 (sic), care sunt arătaţi prin osebit izvod, cu aceştia n-avem nici o trebuinţă noi, ci rămân ai dumisale, decât ne îndatorim a le da loc de hrană, de arătură şi fânaţ, care l-au avut şi până acu’, iar nu mal mult o palmă măcar. / A 7). Să-i dăm şi pasările ce se arată prin contract, 50 găini, 50 pui. / A 8). Cu toţi ţiganii ce-i are dumnealui în Fântânele, măcar că în contract glăsuieşte ca să nu avem trebuinţă cu 7 sălaşe de ţigani, dar de acu’ să n-avem trebuinţă nici cu unu, rămânând pentru trebuinţele dumisale. Iară loc de arat şi de cosit noi să fim datori a le da; însă acele locuri ce le-au avut şi până acu’, arându-şi şi cosându-şi singuri, n-avem a ne supăra. / Şi ne îndatorăm cu însuşi a noastre iscălituri, a fi întocmai următor contractului şi ponturilor alăturate. Iar când, dimpotrivă, ne vom arăta împotrivitori celui mai mic pont, atunce dumnealui volnic să fie a ne da afară din stăpâniri, şi, orice vom avea pe moşiile dumisale, toate să ni li pună supt sechestru, şi să stea până atunce când ne vom îndrepta greşeala împotrivirii şi ne vom pune la cale cu dumnealui. Deci şi dumnealui, dacă ar voi a ne aduce la oareşicare păgubire, care, socotindu-se binişor, dacă se va dovedi că acea păgubire cu dreptăţi ne-au pricinuit-o, atunce acea păgubire să ne-o răspundă dumnealui. Şi, spre mai adevărată credinţă, dovedeşte a noastre iscălituri. Cum şi 20 breslaşi ce are dumnealui, a rangul boierie, rămân ai noştri, să ne punem la cale cu dânşii, după cum ne vom socoate cu dânşii. / 1819, April 23. / (Trei iscălituri, una a lui Vasile Bahrin)”[5].

1834, aprilie 23: După acelaşi model de contract, postelnicul Costachi Cananău arendează „moşia dumisale Fântînele, cu toate cuturile ei din Ţinutul Sucevei, pe vreme de trei ani, care se încep la 23 aprilie 1831… Zisul Iancul, supus britanicesc”. Conform contractului, „deosebit, de pe moşia Roşcani, de unde toate dijmele de prin grădini şi livezi, şi găinile, pui şi ouăle sunt a se lua de către stăpân, la care eu (arendaşul – n. n.) nu am a mă amesteca cât de puţin sau a pretinde ceva; ci pentru două podvez de pe arătata moşie au locuitorii a mi le duce până la Fălticeni sau Botoşani, iar mai departe nu sunt volnic a-i îndatori să le ducă, socotindu-se câte un car în doi boi de gospodar, numai ce va avea al său car şi boi. Iar când, dacă se va urma neprietenilor (?) şi poruncii stăpânirii ca asemenea dări, de călâp, găină, pui, ouă şi podvezi să nu supere pe locuitori, întrucât de puţin şi eu cunoscându-mă păgubit întru aceasta, şi dacă nici nu voi lua vreunele din acestea de la locuitori, apoi numai atunci are a mă scădea cu douăzeci galbeni pe fieştecare an. Din locuitorii ce nu vor încăpea pe moşie să-şi lucreze zilele boierescului au a se învoi cu mine în bani sau în lucru pe moşiile ce se megieşesc cu arătata moşie a dumisale”[6].

1835, decembrie 27: Într-o scrisoare a postelicului Costachi Cananău, „pentru iubita mea soţie Catinca, la Eşi”, cu urări „şi vărului Iordache Miclescu”, se vorbeşte şi de „doi boi, ce i-a răpit un Vasile Beţivu, ce-l are (fratele lui Costachi Cananău – n. n.) lângă dumnealui vătav, care fu luat de la un om din Roşcani, întâlnindu-l tot pe moşie la Roşcani, şi acum trimite ca să-i dau un bou, care este la mine de pripas, zicând că este a jidovului, posesorul dumitale (arendaşul „supus biritanicesc” – n. n.), fără să aibă vreo dovadă”[7].

1836, octombrie 1836: Într-o altă scrisoare către jupâneasa Catinca, postelnicul Cananău: „Deosebit, îmi scrii pentru Pentelii, paznicul din Roşcani, că vroiesc sătenii a-l schimba şi a pune pe Dumitru Anton; aceasta şi eu am fost zis-o, până a nu mă porni de acolo, pentru că Pentelii îi un blăstămat, şi dar dumneata le vei zice ca să-l pună pe Dumitru Anton”[8].

1895: Peste râul Suceava, „la Litenii Mari şi Roşcani există pod”[9].

1902: „Roşcani, sat, judeţul Botoşani, pe şesul Siretului, la vărsarea Sucevei în Siret, în partea de Sud a comunei Fântânelele, plasa Siretul, cu o suprafaţă de 542 hectare şi o populaţie de 209 familii, sau 901 suflete. Are o biserică, deservită de 1 preot şi 1 cântăreţ şi o şcoală mixtă. Vite: 117 vite mari cornute, 19 cai, 151 oi, 50 porci. Sunt 197 stupi cu albine”[10].

1931: Comuna Fântânele, judeţul Botoşani, compusă din satele: Băluşeni, Stamate, Băneşti, Fântânele, Goldeşti, Roşcani, Slobozia[11].

1945: „Următorii învăţători se transferă pe ziua de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din oraşul şi judeţul Botoşani, trecute în dreptul fiecăruia: Huţupaş Ioan, de la Moleşti, la Roşcani-Fântânele, I băieţi, părinţi bătrâni”[12].