Povestea aşezărilor sucevene: Litenii pe Siret | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor sucevene: Litenii pe Siret

 

 

 

LITENII PE SIRET. Uricul din 18 decembrie 1515 al lui Bogdan cel Orb, fiul lui Ştefan cel Mare şi finul lui Vlad Ţepeş şi, tocmai de aceea, numindu-se Bogdan-Vlad, prin alăturarea, la numele bunicului, pe cel al naşului din 1475, când s-a născut şi Ţepeş, vărul lui Ştefan, se afla la Suceava, conţine câteva informaţii extrem de importante: descendenţa din Liteanul, statutul de sat întemeiat înainte de Descălecat confirmată de formula hotarnică „pe unde au umblat din veac”, precum şi trimiterea la vremurile „străbunului nostru Alexandru Voievod”, când s-au întocmit primele direse (direase – în uric) ale satului Liteni. Iar în vremea lui Alexandru cel Bun, stăpânul Litenilor nu putea fi decât tatăl bunicului lui Costea Liteanul, Dragomir Liteanul, menţionat în toponimia satului Vorona, în 1463[1], tatăl lituanianului Dragomir, Ioanăş de Şomuz, care, la 1435, avea casa la izvoarele Şomuzului Mic, deci exact acolo unde, peste veacuri, adică în 1627, încă mai era „loc de cinci case din vatra satului şi cu locuri de moară”[2]. Teoria pazei cu coloni a drumurilor de negustorie, cel al Nordului şi cel al Răsăritului, încă înainte de anul 1200, de către bosnieci (în bosniacă: bosanci) şi de către lituanieni (litanii de pe cele două Şomuzuri, în amintirea cărora supravieţuiesc satele Litenii Bucovinei şi Litenii pe Siret), a fost lămurită de către Hasdeu, care susţinea că, „Româneşte, Liteanul are o accepţiune foarte apropiată (de poreclă – n. n.), însemnând păgân. Etimologia cuvântului e interesantă. Din toate popoarele indo-europene ale Europei, acela care a îmbrăţişat cretinismul mai târziu şi mai cu anevoie decât celelalte, au fost Litvanii. În secolii XIII şi XIV ei toţi erau idolatri. De aici, la români, „liftă spurcată”, „liftă rea”, „litean” au rămas ca sinonime cu păgân”[3]. Însuşi străbunul genealogiei Dragomir, Costea şi Pătru Liteanul, adică Ioanăş de pe Şomuz, se număra, în 1435, printre partizanii lituanieni ai lui Ilie Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, aflat în conflict fratricid cu celălalt fiu, Ştefan, la semnarea actului jurământului lui Ilie Vodă față de Polonia, din august-septembrie 1435, deci cu un an înainte de bătălia de la Podraga, dintre fiii lui Alexandru cel Bun, din 4 august 1436, câștigată de Ilie Vodă, apar, cu curțile lor, boierii: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău”[4]. De la acest Ioanăş de Şomuz, liteanul care a obţinut prima confirmare a satului său de la izvoare, se trage şi numele-poreclă Liteanul, pe care aveau să îl poarte chiar şi ultimii stăpâni ai moşiei Litenii de pe Siret, inclusiv vornicul Iorgu Vărnav-Liteanu, care putea fi întâlnit, împreună cu legendara stareţă de la mănăstirea Văratic, Epracsia Vârnav-Liteanu, în 1907, la o sărbătorire a Rădăşenilor[5]. De-a lungul vremii s-a transmis stăpânirea Litenilor din neam în neam, după obiceiul pământului, adică dreptul valah, care se trage din legile pelasgine ale străvechilor pelasgi, şi care impunea obligativitatea preemţiunii la cumpărare, numită jure vicinitas, admiţând ieşirea/intrarea din/în indiviziune, atunci „când proprietarul lotului îşi va fi manifestat dorinţa de a se lepăda de el, prin vânzare, ceilalţi părtaşi ai obştii au dreptul să intervină, în calitate de primii cumpărători, dreptul de preemţiune la cumpărare – protimisis –, iar în ca­zul, dacă vânzarea s-a produs fără ştirea vreunui părtaş al obştii, acesta are dreptul să-l răscumpere[6]. Cum s-a ajuns, de la Ioanăş de Şomut, prin boierii Liteanul, Moţoc, Pisovski, Balş, Canta, la Vârnav-Liteanu nu ţine de rostul acestei poveşti, care nu înseamnă decât recuperarea unor repere de memorie, ci ţelul unei monografii, dacă se va lucra vreodată şi o astfel de carte a identităţii obşteşti a Litenilor de pe Siret.

 

Printre legendele superbe ale Litenilor se numără cea a râului Suceava, întrupat din lacrimile Zânei Apelor, prezentă în multe legende moldave, care, la Liteni, este „tânăra femeie (care) n-a murit şi nici poate muri, căci se scaldă vecinic în lacrimi de vieţi prelungitoare” şi cea a fântânii: „în direcţiunea îmbucăturii Sucevei cu Siretul, spre Răsărit, se află, în satul Vercicani, fântâna făcută din porunca Marelui Ştefan, ce şi până astăzi sătenii o numesc fântâna lui Ştefan cel Mare”. Ceva-ceva, poate că măcar conacul unuia dintre boieri, exista la Vercicani, din moment ce Eremia Movilă întocmea, tocmai aici, uricul din 3 septembrie 1604[7], iar anterior, adică în 1560, Ştefan Vodă Tomşa, conform „Letopiseţului” lui Ureche, după ce „încungiură Cetatea” Sucevei, în care se afla Despot Vodă, „a ieşit înaintea lui Vişnoveţkii la pod la Vercicani, pre Siret”, unde „i-au lovit, de i-au spart şi i-au răsipit, şi pre mulţi i-au prins vii”[8]. E posibil ca, în cinstea victoriei asupra polonilor, Ştefan Tomşa să fi făcut fântâna de la Vercicani, lângă podul care putea să-l aibă drept ctitor real, deşi mărturisit doar de legende, pe Ştefan cel Mare. Satul încă mai exista în anul 1858, atunci când mărturiile vremii, menţionându-l, printre „alegătorii direcţi în districtul Suceava” din acel an, pe „Vornicul Iorgu Vârnav Liteanu, (stăpân al satelor – n. n.) Liteni, Rotunda, Vercicani şi Cornii, 8.000 galbeni”[9], îl atestau indirect.

 

1515: În 18 decembrie 1515, Bogdan Vodă întărea satul Liteni pe Siret, Bilcăi şi alor săi, după dresele pe care le-a avut moşul, adică bunicul lor, Costea Liteanul de la Alexandru cel Bun. „Cu mila lui Dumnezeu, Noi, Bogdan Voievod, domn ţării Moldaviei. Ştire facem cu această carte a noastră tuturor cui pe dânsa vor căta sau auzindu-se o vor citi; adică această adevărată Bilca şi seminţeniile ei, Rustanul şi Ustidianul (sic), toţi nepoţi Costei Liteanului, şi i-am miluit noi din osebita noastră milă şi le-am dat şi le-am întărit lor, în al nostru pământ, în Moldova, a lor direaptă ocină, un sat, anume Litenii pe Siret şi din direse ce le-a avut, de la străbunul nostru Alexandru Voevod… ca să fie şi de la noi uric şi cu toate veniturile, lor şi copiilor lor, şi nepoţilor lor, şi strănepoţilor lor, şi împrăştiaţilor lor, şi la tot neamul lor, ce li se va alege mai de aproape, neruşeit nici odinioară în veci. Iar hotarul celui sat Litenii, ce-i pe Siret, să fie pe vechiul hotar, pe unde au umblat din veac”[10].

 

1617: În 20 mai 7125 (1617), în faţa divanului lui Radu Vodă au venit „Mierla, fata lui Pisovski[11], şi s-a pârât, de faţă cu fraţii săi, Simion şi Gligorcea, fii Anuşcăi, pentru jumătate sat din Liteni, care acea jumătate sat din Liteni a fost vândut-o Oţel Tomăscul, ruda lui Pisovski, vlădicăi Isaia, pentru şase sute taleri. Deci s-a sculat Pisoski şi a răscumpărat el acea jumătate sat din Liteni, de la vlădica Isaia, şi a dat 600 taleri bani gata în mâiniile mai sus scrisului vlădică Isaia, cum a arătat înaintea noastră şi uric de la Eremia Moghilă Voevod de întorsătura. Pentru aceea, Domnia mea şi cu tot sfatul Domniei mele judecat-am lor după legea ţării şi astfel aflat-am judeţ lor cum să aibă a întoarce Mierla, fata lui Pisovski, 200 taleri fraţilor săi, lui Simion şi Gligorce, căci ca a fost ei dreaptă ocină şi moşie. Deci Mierla, fata lui Pi­sovski, ea s-a îndreptat şi şi-a pus ferâe (taxă de judecată – n. n.) 24 zloţi, iar fraţii săi, Simion şi Gligorce, ei au rămas din toată a noastră lege; drept aceea să aibă Mierla, fata lui Pisovski, a întoarce lor acei bani, care-s mai sus scrişi, 200 taleri, şi să aibă a stăpâni ea acea jumă­tate sat din Liteni. Şi de acum, înainte, mai mult să nu aibă a pârî Simion şi Gligorcea pe sora lor Mierla, fata lui Pisovski, pentru această pâră, dar nici a stăpâni în satul Liteni nici odinioară în veci, înaintea acestei cărţi a noastre”[12]. / În nota de subsol, care continuă şi în pagina următoare, Ghibănescu face următoarele precizări lămuritoare: „Pisovski, părintele Mierlăi, a lui Simion şi Gligorcei, din căsătoria sa cu Anuşca, a trăit la sfârşitul secolului al XVI-a (1550-1610), căci deja cei 3 feciori ai lui Pisovski se judecă între ei, pentru Liteni, în 1617. Un Pisoski îl găsim ţinând în căsătorie pe Tudosca, fata vel logofătului Pătraşco Şoldau (1610), socrul lui Coste Bucioc (Candakia) şi a lui Racoviţa Cehan vel logofăt (Tofana). Deci sora nevestei lui era soacra lui Vasile Lupul (Tu­dosca) şi a lui Iordachi Cantacuzino vistiernic (Catrina). Ferăe era taxa ce se plătea visteriei domneşti ca să se închidă procesele dintre părţi. Mierla a plătit 24 zloţi ferăe, în procesul pentru Liteni, a cărui afacere aşa a curs. Oţăl Tomăscul, văr cu Pisovski, vânduse, fără ştirea acestuia ca văr (plemea). satul Liteni, pe jumătate, vlădicăi Isaia ot Rădăuţi, cu 600 taleri. Pisovski, cu protimisis (dreptul la întâietate al rudei celei mai apropiate – n. n.) vine şi răscumpără moşia, dând vlădicăi Isaia cei 600 taleri. Acestea se petrec supt Eremia Moghilă Vodă (către 1600). Mierla vine şi dă fraţilor ei 200 lei, moşia fiind dreaptă a ei”.

 

1625: „O carte de gospod din veleat 7133 Ghenar 11”, prin Radu Vodă şi Divanul Domnesc judecă pricina dintre „Iacob Moţoc şi cu fratele său Lazor”, care „au pârât de faţă pe Mierla jupâneasa lui Steţco ce au fost pârcălab” „pentru nişte părţi de ocină din sat din Liteni pe Siret, în ţinutul Sucevei, din partea din sus treisprezece jirebii zicând că le ţine fără ispravă; iar jupâneasa Mierla, jupâneasa lui Steţco, ne-au arătat direase de la Ale­xandru Vodă Iliaş, cum ea şi-a fost cumpărat acele părţi de ocină de la Nechita, fratele lui Iacob Moţoc şi de la sora lor, Antemiia, şi de la feciorii ei. Deci Mierla s-a îndreptat şi şi-a pus lor şi fierăe; iară Iacob Moţoc, cu fraţii săi, au rămas din toată legea. Drept aceea, de acum, înainte, să n-aibă a mai pârî Iacob Moţoc cu fraţii săi pe Mierla, jupâneasa lui Steţco, de această pâră nici odinioară peste cartea domniei mele”[13].

 

1627: Conflictul continuă, în faţa aceluiaşi Radu Vodă şi a boierilor săi, în 2 iulie 1627, când iarăşi au venit „Iacob Motoc şi cu fraţii săi şi au pârât, de faţă, înaintea domniei mele, pe Mierla, jupâneasa lui Steţco ce au fost vornic, pentru nişte părţi de ocină din sat din Liteni, din jumătate de sat, cinci jirebii, şi iarăşi, din sus, din jumătate, a treia parte, cu loc de cinci case din vatra satului şi cu locuri de moară, şi jirebii în ţarină şi cu fânaţ, şi aşa au zis că le este a lor direaptă moşie; iar jupâneasa Mierla a zis că este a ei direaptă cumpărătură acele părţi de ocină, cu moară şi cu loc de curţi, de la Lucoci, fecior lui Vărlan, şi Ştefan, şi Gheorghe, şi Toader, şi sora lor Tudosia, şi de la Marica, jupâneasa lui Lucoci, şi de la Nechita, iarăşi fecior lui Simeon Moţoc, şi de la alţi fraţi şi nepoţi ai lui Moţoc, cum s-au arătat zapise şi mărturii de la dânşii. Deci domnia mea şi cu tot sfatul judecatu-i-am giudeţ dirept, după obicei, şi pe acele zapise de mărturie, şi le-am făcut lor lege ca să-şi ţie jupâneasa Mierla acele părţi de ocină, cu loc de curţi şi cu moară, şi cu tot venitul, iară Iacob Moţoc şi cu fraţii săi au rămas din toată legea domniei mele, dar jupâneasa Mierla s-a îndreptat şi s-au pus fierăe 12 florini în visteria domniei mele. Şi de acum, îna­inte, să nu mai pârască iară Moţoc şi cu fraţii săi pe jupâneasa Mierla de această pâră nici odinioară în veci înaintea curţii domniei mele, iar Iacob Moţoc şi cu fraţii săi, de va fi avut vreo parte acolo, să-şi întrebe cu fraţii săi”[14].

 

1867: „La 21 iunie, Măria Sa Domnitorul (Carol I – n. n.) a plecat din Iaşi, la orele 7 de dimineaţă spre a merge să viziteze mai multe părţi ale ţării de sus… Sâmbătă, 24 iunie, pornind spre Liteni (de la Burdujeni – n. n.) a urmat cursul Suceava şi a fost întâmpinat de Prefectul Sucevei, dl Cosadini, de dl Vârnav Liteanu, tânărul, şi de dl Silion, şi s-a oprit la case dlui Liteanu, unde a prânzit. La 7 ore plecând din Liteni, a sosit, la 9 ore (seara – n. n.) în Fălticeni”[15].

 

1882, aprilie: „Soldații mai jos notați, dezertând, sunt rugate toate autoritățile din țară a-i prinde și înainta la corp: Ilie Gheorghe, din comuna Liteni, plasa Șomuz, județul Suceava, părul închis, fața smeadă, sprâncenele castanii, ochii verzi, nasul mic, fruntea și gura potrivite, barba rotundă”[16].

 

1885: „În ziua de 31 Iulie 1885, Ion Cavaşă din comuna Liteni, judeţul Suceava, ducându-se la râul Siret, ca să prindă peşte, a găsit, la locul numit Cotul Turcului, unde se varsă apa Şomuzului în Siret, un săculeţ de pânză, legat la gură, în care, scoţându-l pe mal şi dezlegându-l a aflat un băiat mic mort”[17].

 

1885: „La întâia privire, staţiunea (gara – n. n.) Liteni, ca clădire, nu se deosebeşte de celelalte staţiuni similare ei, dar ca îngrijire se distinge, căci faţada ce priveşte spre drumul de fier este îmbrăcată în un soi de verdeaţă, mi se pare rădăcină de vie sălbatică, ceea ce face ca să pară grădină în aer. Staţiunea se află tocmai lângă satul cu acelaşi nume, comună care, pe lângă frumuseţile ei naturale: păduri, la spate, şi apele Suceava şi Siretul, la picioare, dar apoi mai are încă şi linie ferată cu staţiune. Ieşind din staţiune, pe partea ce priveşte mai mult spre Apus, deodată, pe deal, ochii sunt izbiţi de nişte înalţi plopi, care ascund, la spatele lor, frumoasa clădire în 2 etaje, cu zid înconjurată, casa proprietăţii, veche locuinţă a uneia din cele mai strălucite familii boiereşti din partea de sus a Moldovei, vreau a zice familiei Vârnav-Liteanu, aşa de cunoscută bunilor români. Dar, pe lângă acestea, în comună se mai vede o velniţă şi mai multe case particulare şi dughene destul de frumuşele. Ceea ce m-a mirat aici este numeroasa populaţiune evreiască, care, după cum m-au asigurat localnicii, este ca la 30 familii, toate venite de pe aiurea, mai ales din judeţul Botoşani, şi, găsind loc mănos, s-au aciuat aici, trăind desigur tot din spinarea sătenilor. În primul loc am fost izbit de evreimea numeroasă, în al doilea loc îmi plăcu a cerceta despre biserică şi şcoală. Şi cu mare satisfacţiune auzii cuvinte înveselitoare de bunăstare şi prosperitate. Dar, afară de îngrijirea părintească ce prosperitatea o pune în ceea ce priveşte cultura religioasă-morală şi intelectuală, în comună se află oameni cuprinşi, gospodării frumoase, grădini întinse, precum ţi livezi. Apoi o regulă mare, tradusă prin uliţe în cea mai mare parte acoperite cu prund, luat de pe râuleţul Suceava. Această apă izvorăşte din Carpaţii Bucovinei, trece pe lângă târgul Suceava, vechea capitală a Moldovei, şi, după ce şerpuieşte şesul comunei Liteni, cam până în dreptul staţiunii ferate, apoi se varsă în Siret. Însemnez şi aceasta că în direcţiunea îmbucăturii Sucevei cu Siretul, spre Răsărit, se află, în satul Vercicani, fântâna făcută din porunca Marelui Ştefan, ce şi până astăzi sătenii o numesc „fântâna lui Ştefan cel Mare”. / Plecat din Huşi, în luna lui cuptor, şi înfierbântat încă în trenuri, unde vara, mai ales după amiază, se poate lua în ele adevărată baie sudorifică, mi se impunea de la sine a mă răcori în apele ce le aveam la îndemână. Plecai, în acest scop, la Suceava. Deşi, lângă sat, cam la 500 de metri de la ultima căsuţă, totuşi n-am avut parte curând de a ajunge, căci călăuzul zise: „Îi închisă rampa la drumul de fier, să mai aşteptăm, că vine prundăriţa”, aşa numesc oamenii, în partea locului, maşinile ce târâie vagoane cu prund. Trecu şi prundăriţa, după care, trecând şi noi linia ferată, peste puţin sosirăm în şes şi iată şi Suceava. O apă, la vedere, scăzută, aproape limpede şi nu tocmai aşa repede, încât mi se păru un pârâu, poate chiar mâlos, un fel de Prut cu apa-i greoaie şi rece. Dar de câte ori ne înşeală ochii! Apa Sucevei se deosebeşte în totul de alte ape muntoase, ea este caldă, chiar în acel timp când oamenii zic că-i prânzul cel mic, când se ştie că toate apele, de regulă, sunt reci, dar cu deosebire pare ca clocotită seara. Într-un cuvânt, ea este caldă, uşoară, dulce la gust şi de o iuţeală necrezută, încât, la adâncime de 1 metru, curentul te duce, nu e chip a te împotrivi. Dar nu numai atât despre ea, ci cată a mai spune că nu e chip a sta mult în apă şi pentru revoluţia ce-ţi pricinuieşte şi despre care, în urmă, am aflat că chiar sătenilor, obişnuiţi cu ea, le face ameţeală, de câte ori se scaldă, cauza pentru care dânşii nu stau în ea mai mult decât 10, cel mult 15 minute. Eu însă nici atât n-am putut să stau. O împrejurare ca aceasta mă făcu să cercetez dacă această apă este sau nu cunoscută, în acele părţi, ca vindecătoare de ceva. Şi, spre marea mea satisfacţiune, auzii că persoane de o constituţie slabă, după 30 de feredeie, deveniră tari ca fierul, după expresiunea informatorului, ceea ce întăreşte credinţa, în partea locului, că această apă cuprinde, între alte substanţe, şi fier. Calităţile acestei ape şi mar ales căldura ce o posedă m-au pus în poziţiune a mă lăsa în vorbe cu oameni mai bătrâni, de la care am putut atâta prinde că, în vechime, nu ştiu ei cât de depărtată, o tânără domniţă, retrasă la munţi din timpii de restrişte, acolo ea plânge, vărsând şiroaiele de lacrimi, care astăzi le înfăţoşează apa Sucevei. Tânăra femeie n-a murit şi nici poate muri, căci se scaldă vecinic în lacrimi de vieţi prelungitoare. Şi, în adevăr, calităţile acestei ape te fac, şi fără să vrei, să vezi în ea o lacrimă arzătoare, ce fără încetare se varsă din gindura Carpaţilor pe pământul nostru, împrospătându-ne necontenit jalea nemângâiată pentru un trecut glorios. Sub aste impresiuni părăsii Litenii şi mă îndreptai spre mănăstiri. Vă voi mai scrie. / George Aramă[18].

 

1886: „În ziua de 14 Mai curent, a plouat bine prin plase şi, în special, la plasa Şomuz-Moldova, judeţul Suceava; ploaia ce a căzut a fost însoţită cu grindină şi la comuna Liteni; din cauza ploii mari şi a furtunii ce a urmat, s-au rupt podeţe, îngrădiri, s-a întrerupt linia căii ferate în mersul de la Liteni spre Dolhasca, s-au mâlit şi distrus arături şi semănături, care se speră a se îndrepta”[19].

 

1887: „Brevetele de licenţă notate mai jos fiind declarate pierdute, se publică anularea tor, conform art. 11 din regulamentul legii licenţicelor: Brevetul No. 435 al debitantului Neculai Ionescu din comuna Liteni”[20].

 

1886: „Dl Vârnav-Liteanu, ministrul ţării la Berlin, sosit abia de două zile în Bucureşti, a primit ordinul să se întoarcă cât mai în grabă la postul său; guvernul abia i-a concedat ca, în drumul său, să se oprească, o zi, în Moldova, la Liteni”[21].

 

1888: „Sunt numiţi debitanţi de tutunuri, timbre, chibrituri şi cărţi de joc următoarele persoane: Dl Ion Neamţu în cătuna Corni, comuna Liteni, plasa Şomuzu, judeţul Suceava”[22].

 

1889: „Şedinţa Camerei de la 18 Februarie 1889: Dl C. Popovici prezintă o petiţie a 200 de ţărani din comuna Liteni, judeţul Suceava, care cer să li se schimbe pământurile date”[23].

 

1894: Liteni, comună rurală, situată la Nord-Estul plasei Şomuzul şi la 37 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la Est, cu comuna Fântânele (jud. Botoşani), de care se des­parte prin Suceva şi râul Siret, la Vest, cu comuna Dolheşti, la Sud, cu Dolhasca şi comuna Tudora din judeţul Botoşani, de care se desparte prin Siret, şi, la Nord, cu comuna Si­liştea. Are forma unui poligon neregulat, înclinat spre albia Si­retului. Se compune din satele Liteni, Rotunda şi Corni, cu reşedinţa în satul de la care îşi trage nu­mele. E populată de 652 capi de familie, ce numără 2.870 su­flete sau 1.444 bărbaţi şi 1.426 femei (185 izraeliţi). Contribua­bili sunt 598. Are trei biserici, servite de 3 preoţi şi 5 cântă­reţi, şi 2 şcoli rurale mixte, frecventate de 89 şcolari. În toată comuna sunt 187 băieţi şi 191 fete, cu etatea între 7-12 ani. Bugetul comunei, pe 1892-1893, are, la venit, 7.021,90 lei şi, la cheltuieli, 7.015,30 lei; iar al drumurilor, 1.864 lei venit şi 1.440 lei cheltuieli. În comună sunt 188 cai, 650 boi, 604 vaci, 1.931 oi, 14 capre şi 279 porci. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 335-345 m. E udată de râul Siret şi de pâraiele Humăria, Liteni, Bucşa, Ciobăniţa, Şomuzul Mic, Ghi­dale, Tulburea, Re­cea, Pietrosu şi Maftiesei. Moşia e proprietatea domnilor Gheorghe şi Alecu Vârnav Liteanu şi are suprafaţa de 3.777 fălci, din care 2.390 cultivabile, 1.020 pădure, 159 fânaţ şi restul prundiş şi loc neproductiv. Anul din urmă, s-au cultivat 270 fălci grâu, 544 fălci porumb, 274 fălci orz, 275 fălci ovăz, 4 fălci hrişcă şi 3 pogoane şi jumătate vii. Împroprietăriţi la 1864 sunt 73 fruntaşi, 242 pălmaşi şi 68 codaşi, stăpânind 921 fălci. În comună sunt 2 mori de apă, una cu vapori, o căsăpie, o fa­brică de spirt, ce nu mai func­ţionează, un pod de fier al C. F., peste Suceava, şi altul de lemn, stătător peste Siret. Locuri mai însemnate în co­mună sunt: Vercicani, unde sunt urmele unui pod de piatră şi o fântână despre care tradiţia spune că ar fi făcute de Marele Ştefan.

 

Liteni, sat pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Tăbărât pe spinările şi coastele dealurilor Liteni, Bucşa şi Humăria şi pe şesul drept al Siretului, numără 386 case, populate cu 414 capi de familie (190 izraeliţi). Are 369 contribuabili. Vatra satului ocupă 152 fălci, 64 prăjini. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 38 fruntaşi, 152 pălmaşi şi 43 codaşi, stăpânind 565 fălci, 60 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Nicolae”, zidită de Teodor Vârnav Liteanu, în 1782, împroprietărită cu 8 fălci şi jumătate, servită de 2 preoţi şi 3 dascăli, şi o şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1865, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 50 şcolari. Drumuri principale sunt: la Valea Glodului (8 km), la Ro­tunda (3 km), la Corni (6 km) şi la Vorona (8 km). În 1803, „Liteni, a banului Iordache Vârnav, avea 74 liuzi, plătind 1.124 lei bir anual, fiind şi 18 liuzi de cei fără bir (Uricar. de T. C., voş. VII, p. 246)”[24].

 

Rotunda, sat, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Liteni. Tăbărât sub dealul cu acelaşi nume şi pe ţărmul drept al Şomuzului Mic, numără 114 case, în care trăiesc 120 capi de familie sau 515 suflete, din care 250 bărbaţi şi 265 femei (8 izraeliţi), fiind 111 contribuabili. Vatra  satului ocupă 44  fălci, iar locuitorii sunt bunişori gospodari. Moşia, proprietate a domnului A. Vârnav Liteanu, are 1.480 fălci, din care 741 cultivabile, 590 pădure, 81 fânaţ şi restul teren puţin pro­ductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 11 fruntaşi, 49 pălmaşi şi 9 codaşi, stăpânind 181 fălci Are o biserică, cu patronul „Adormirea Maicii Domnului”, clă­dită de V. Liteanu, în 1803, împroprietărită cu 8 fălci şi jumătate, ser­vită de preotul şi dascălul din Corni, cu care formează o paro­hie. Şcoala din Corni serveşte şi acestui sat. Drumuri princi­pale sunt: la Liteni (3 km), la Dolheşti (3.500 m) şi la Corni (2800 m)”[25].

 

Corni, sat, numit şi Cornişori, pe moşia Corni-Rotunda din comuna Liteni. Aşezat pe coasta dealului cu acest nume. Numără 120 case, populate cu 118 capi de familie sau 533 suflete (272 bărbaţi şi 261 femei), din care 5 evrei. Contribuabili sunt 118. Locui­torii sunt bunişori gospodari. Vatra satului ocupă 46 fălci şi 54 prăjini. Moşia e proprietatea domnului Alecu Vârnav Liteanu. Dintre proprietarii vechi se ţin minte Zoiţa Lupu Balş şi Ion Canta, de la care, la 1848, trecu la fa­milia Liteanu. În întindere de 231 fălci 65 prăjini, din care 170 cultivabile, 40 fânaţ şi 21 fălci 65 prăjini nefolositor. În acesta nu intră şi pădurea, a căreia întindere n-o cunoaştem. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 24 fruntaşi, 41 pălmaşi şi 16 codaşi, stăpânind 173 fălci şi 65 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Sfinţii Voievozi”, zidită de Zoiţa Balş, la 1841, servită de un preot şi 2 cântăreţi şi împroprie­tărită cu 8 fălci şi jumătate. O şcoală ru­rală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiinţată la 1890 şi frecventată de 30 şcolari. La 1803, „Corni, moşia dumisale căminarului Iordache Balş, avea 36 liuzi, plătind bir 376 lei pe an. Ei lucrau pământul, având loc de mijloc” (Uricar., de T. C., vol. VII, p. 245).”[26].

 

1913: Monstruosul viol din Liteni (Suceava). În ziua de 12 mai, flăcăul Toader Jurea, prinzând în câmp pe fata Aglaea Jurea, verişoara lui, în etate de 12 ani, a violat-o, maltratând-o oribil. Părinţii copilei, aflâd de nenorocirea fii­cei lor, n-au reclamat nimic autorităţilor, din cauza ruşinii ce cădea asupra lor. Văzând însă că boala copilei se agravează din ce în ce, înştiinţează pe agentul sanitar din Liteni, Gh. Baluţă, spunându-i că fata e bolnavă. Examinând-o, însă, agentul sanitar con­stată cauza bolii copilei şi înştiinţează parchetul de fapta descoperită. Autorităţile au dispus, în urmă, ca fata să fie transportată la spitalul din Lespezi, unde muri, însă, în ziua de 14 mai, după grele suferinţe. Parchetul a delegat pe medicul plasei cu facerea autopsiei cadavrului, dând man­dat de arestare contra lui Toader Jurea şi delegând, totodată, pe şeful postulai de jandarmi din Liteni, C. Diaconu, cu ares­tarea criminalului”[27].

 

1908: „Sunt numiţi debitanţi pentru vânzarea tutunurilor, timbrelor, cărţilor de joc, pulberilor, chibriturilor şi hârtiei pentru ţigarete, următoarele persoane, cărora li s-au liberat brevetele: Lupu Ilie a Paveloaiei, în comuna Liteni, jud. Suceava”[28].

 

1913: „La Liteni se construieşte, peste Siret, un pod de beton armat”[29].

 

1922: În 30 octombrie 1922, comisia condusă de judecătorul Ilie Cocea hotăra exproprierea, „pentru cauză de utilitate naţională, din pământul bisericii Liteni, comuna Liteni, plasa Dolhasca, judeţul Suceava, câtimea de 12 ha 34 ari teren arabil şi fânaţ, cu urătoarele megieşii: la nord, moşia Liteni, la sud, cu pădurea Liteni, la răsărit, cu moşia Liteni şi, la apus, cu partea rămasă neexpropriată a bisericii”[30].

 

1926: „În circumscripţia tribunalului Fălticeni. D. Dimitrie Chirică, judecător inamovibil la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în locul nou înfiinţat. D. Ioan Silivestru, ajutor de judecător la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în postul nou înfiinţat”[31].

 

1941: „Cercul de recrutare Baia / Itinerarul operaţiunilor Consiliului de recrutare clasa 1942, aprobat de Comandamentul 4 Teritorial, cu ordinul Nr. 2.732 din 31 Ianuarie 1941, / În ziua de Sâmbătă, 1 Martie 1941, Consiliul se transportă, cu trenul, de la Fălticeni-Liteni, şi recrutează tinerii din comunele: Hârtop şi Valea Glodului, din plasa Siret, în localul Primăriei comunei Liteni. / Siretul / În ziua de Duminică, 2 Martie 1941, se recrutează tinerii din comuna Pleşeşti, în localul Primăriei comunei Liteni. / În ziua de Luni, 3 Martie 1941, se recrutează tinerii din comuna Liteni şi transport cu trenul la Liteni-Dolhasca”[32].

 

1941: Se publică lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru Patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Iftodi Ilie, caporal, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Liteni, jud. Baia, mort la 7 iulie 1941; Zeamă Constantin, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Liteni, jud. Baia, mort la 14 iulie 1941; Onisei Teodor, caporal, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 14 iulie 1941; Iurea Teodor, soldat, ctg. 1941 cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 17 iulie 1941; Mariniuc Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 17 iulie 1941; Popa Teodor, soldat, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 18 iulie 1941”[33].

 

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Sireteanu Vasile, învăţător, şeful Subcentrului Liteni; Belcic Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Liteni; Irimescu Ana, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni; Belcic Eugenia, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni; Pătraşcu Teodora, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni”[34].

 

1942: „Noi, ministru secretar de Stat la Departamentul Culturii Naţionale şi al Cutelor, / Având în vedere adresele Sf. Mitropolii a Moldovei şi Sucevei Nr. 4.100 şi 5.060 din 1942, / Decidem: / Art. I. Se înfiinţează, fără spor bugetar, parohia Liteni II, jud. Baia, prin dezlipire de la parohia Liteni, acelaşi judeţ, pe data de 1 Iulie 1942. / Art. II. Preotul ajutător Mihai Herţug, de la parohia Sf. Voevozi din Tg. Pascani, este promovat paroh al Parohiei nou înfiinţată Liteni II, pe aceeaşi dată. / Art. III. Postul de preot ajutător de la Parohia Sf. Voevozi din Tg. Paşcani, deţinut de preotul Mihai Herţug, se desfiinţează pe data de 1 Iulie 1942. / Art. IV. D1 director al cultelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni. / p. Ministru, Prof. A. Popa / Nr. 35.642/942”[35].

 

1943: Soţii Nicolae şi Maria Lazăr, care aveau doi copii, Nicolae şi Maria, divorţau, la cererea soţului. „Soţia pârâtă posedă două case în com. Liteni, cu locul împrejmuitor, şi 2 ha, 9.714 mp teren arabil, în ţarina com. Liteni, toată această avere în valoare de 300.000 lei”[36].

 

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la şcoalele primare din jud. Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Grigore Vasile, gr. II, de la Rotunda-Liteni, la Corni-Liteni, post III, casă, teren, vechime în învăţământ; Sireteanu Napoleon, gr. II, de la Dihtineţ, la Liteni, post III, casă şi teren; Bonceag Maria-Luiza, de la Racova-Liteni, la Liteni, fete, post III, apropiere de soţ, funcţionar CFR; Anastasiu Eugenia, gr. def., de la Bogdăneşti, la Rotunda-Liteni, post V, prin încredinţare; Crăciun Gheorghe, gr. II, de la Berchişeşti, Suceava, la Rahova-Liteni, post I, singurul solicitant; Cămăruţ Vasile, gr. II, de la Slobozia-Siriţel, la Siliştea-Liteni, post III, teren;Zgardan Constantin, gr. def., de la Moţca, la Rotunda-Liteni, post IV, casă şi teren; Dimitriu Aurel, gr. def., de la Liteni, la Sârbi-Drăguşeni, post I, interese familiare; Tomescu Eugenia, gr. II, de la Liteni, fete, la Dolheşti M., fete, post IV, mamă văduvă şi casă; Diaconescu Valeria, gr. def., de la Liteni, fete, la Liteni, fete, post IV, interese familiare”[37].

 

1947: „Următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia / Regiunea Suceava / Judeţul Baia: Huşeanu Iulia, de la Liteni, fete, la Bogdăneşti Nr. 2; Volosciuc Aldrina, de la Ipoteşti, Suceava, la Liteni, băieţi; Holban Eugen, de la Liteni, la Rotunda; Herescu Eugenia, de la Liteni, fete, la Cristeşti”[38].

 

1949: „Administraţia financiară a judeţului Baia (Fălticeni)” sesizase Tribunalul Baia asupra unei datorii de 57.741 lei şi solicita scoaterea la licitaţie a „imobilului proprietatea contribuabilului Florentina Ştefănescu din com. Liteni, jud. Baia, imobil aflat în com. Siriţel, satul Bereslogi, jud. Baia, compus din 25 ha teren”[39].

 

În satul Corni, din comuna Liteni, s-au născut marele pictor Ion GRIGORE şi nepotul lui, poli-instrumentistul Leonard ZAMĂ.

 

 

[1] Gonţa, Alexandru I., Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995, p. 161

[2] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, p. 206

[3] Petriceicu-Hasdeu, B., Etymologicum Magnum Romaniae, IV, Bucureşti 1898, p. CXIII

[4] Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931,p. 39

[5] Forescu, V. A., Obiceiurile sătenilor şi Măriuţa din Rădăşeni, în Gazeta Transilvaniei, 9 iunie 1907

[6] Boldur, Alexandru V., Ştefan cel Mare (1457-1504), Madrid 1970, pp. 48, 49

[7] Ghibănescu, Gh., Ispisoace şi Zapise, Vol. I, Partea I, Iaşi 1906, p. 27

[8] Ureche, Grigorie, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia Const. Giurescu, Bucureşti 1916, pp. 198, 199

[9] Petrescu, Ghenadie; Sturdza, Dimitrie A.; Sturdza, Dimitrie C., Acte şi documente relative la Istoria Renaşterii României, Vol. VII, Bucureşti 1892, p. 995

[10] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XVIII, Iaşi 1927, p. 169

[11] Gligorcea Pisoţchi (Pischie), martor în 1625, tatăl Anei şi al Mierlei din Liteni (Ruşi), menţionat în 1617 – cf. Gonţa, p. 256

[12] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. V, Iaşi 1908, pp. 254, 255

[13] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, pp. 160, 161

[14] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, p. 206

[15] Romanulu, No. 1, Anul XI, joi 29 iunie 1867, p. 539

[16] Monitorul Oficial, No. 9, sâmbătă 10/22 aprilie 1882, pp. 207, 208

[17] România Liberă, Nr. 2415, Anul IX, duminică 11 august 1885, p. 1

[18] România Liberă, Nr. 2412, Abul IX, joi 8 august 1885, p. 2

[19] România Liberă, Nr. 2640, Anul X, 25 mai / 6 iunie 1886, p. 3

[20] Monitorul Oficial, No. 58, 14 iunie 1887, p. 1374

[21] Epoca, No. 262, Anul I, miercuri 8 / 20 octombrie 1886, p. 2

[22] Monitorul Oficial, No. 167, 29 octombrie / 10 noiembrie 1888, p. 3899

[23] România Liberă, Nr. 3429, Anul XIII, miercuri 22 februarie / 5 martie 1889, p. 2

[24] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 186-188

[25] Ibidem, p. 287

[26] Ibidem, p. 81

[27] Opinia, No. 1883, Anul X, duminică 19 mai 1913, p. 3

[28] Monitorul Oficial, 16 februarie 1908, p. 9459

[29] Opinia, No. 1880, Anul X, joi 16 mai 1913, p. 2

[30] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2627-2631

[31] Monitorul oficial al României, nr. 3, 3 ianuarie 1926, p. 29

[32] Monitorul Oficial, Nr. 49, 27 februarie 1941, p. 981

[33] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043-5051

[34] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[35] Monitorul Oficial, Nr. 159, 11 iulie 1942, p. 5731

[36] Monitorul Oficial, nr. 112, 15 mai 1943, p. 3183

[37] Monitorul Oficial, Nr. 248, 30 octombrie 1945, pp. 9578 şi următoarele

[38] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9654

[39] Monitorul Oficial, Nr. 17, 21 ianuarie 1949, p. 178