Povestea aşezărilor sucevene: Adâncata | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor sucevene: Adâncata

 

 

 

1620: Atestarea documentară a satului Adâncata datează din 21 aprilie 1620[1], ca una dintre vetrele satului Mireni (Mereni, prin confuzii ulterioare), devenit moşie a mănăstirii Pantocrator (Teodoreni), după cum o probează uricele ulterioare şi, explicit, hotarnicele din 1735 şi 1738. În 11 ianuarie 1621, se foloseşte formula „cu tot hotarul de unde s-a folosit în veac”, aplicată doar aşezărilor care existau înainte de Descălecat[2].

 

1736: „Iaşi, 13 Iulie 7242 (1736). Costandin Neculae-Vodă către Şerban Cantacuzino, biv Vel Medelnicer, şi Solomon Botez, biv Vel Şătrar, pentru hotărnicie la „sălişte Mereni, de care să ţin Rătunda şi Colacul Bălţii, şi heleşteul ce să numeşti Păscărie Mitropolitului Grigorie Nichenschie, ce au fost egu­men la mănăstirea Todireni, şi la moşie Todireni, de care să ţin Ceiriul şi Adâncata şi Poiana Pustie[3].

 

1738: Hotarnica moşiei mănăstirii Todireni asupra Merenilor, în care e citată şi hotarnica din 1735, stabileşte pentru mănăstire, sub denumirea de Mereni (Moreni, scris în document), un teritoriu care, pornind din cel al Plopenilor şi Feteştilor lui Iordache, apoi Lupu Balş, urcă şi trece prin pădure şi include Adâncata şi Poiana Pustie, hotarul mergând cu „opcina cu hotar Zvorăşte, pără în hotaru Dragomirnii”[4].

 

„1762, iulie 14. Gavril, mitropolitul Moldovei, în urma jalbei egumenului mănăstirii Dragomirna pentru apărarea moşiilor Bârnova, Bninţii, Ruşciorii, Poiana Pustie (Adâncata – n. n.), din ţinutul Suceava, Necşeni şi Mătieni, ţinutul Hârlău, împresurate de locuitorii din jur, dă carte de blestem asupra lui Toader Bădiliţă, Ghedion Popescul şi altor locuitori împregiuraşi, care cunosc hotarele acestor moşii şi nu le vor arăta după dreptate, cum arată scrisorile”[5].

 

1775: Recensământul făcut de Spleny, în 1775, un recensământ asupra unei suprafeţe geografice mult mai largă decât cea ulterior consacrată drept Bucovina, împărţită pe ocoalele care, cu corecţiile de frontieră de mai târziu, vor deveni tradiţionale, poziţiona Adâncata în Ocolul Mijlociu, cu 32 familii de ţărani, în vreme ce Plopenii cu Poiana Pustie (de fapt, o parte din Adâncata) şi Feteşti aveau 1 boier – Balş, care îşi avea conacul lângă biserica de el zidită, 5 popi şi 148 ţărani[6], ceea ce înseamnă că la populaţia Adâncatei trebuie adăugaţi măcar alţi 30 de ţărani, cei din Poiana Pustie. Adâncata, numită, în vechime, Bulboceanca, era moşia mănăstirii Burdujeni cel mai târziu din 12 octombrie 1777, când, după refuzul celor 11.000 de udeşteni, conduşi de părintele Andrei, de a depune jurământul de credinţă faţă de împăratul Austriei, vechii udeşteni (uideşteni) s-au risipit prin satele „de peste apă”, inclusiv în Adâncata.

 

1818, februarie 27. „Grigore, arhimandritul mănăstirii Burdujeni, scrie Judecătoriei târgului Şiret că, la 7 februarie 1818, s-au furat patru boi din satul Adâncata, acum aflaţi în pripas prin târgul Sucevei; după mărturia sătenilor, doi boi aparţineau lui Irimie Ţurcan, iar doi, lui Tănase Albu, ambii săteni săraci şi nevoiaşi”[7].

 

1881: „Raportul Dlui ministru de interne către M. S. Regele. / Sire, / Sunt informat de dl prefect al judeţului Dorohoi că atât primarul, cât şi membrii ce compun consiliul comunei rurale Adâncata sunt departe de a cunoaşte datoriile ce le sunt impuse prin legi, săvârşind acte ce sunt totdeauna vătămătoare intereselor comunei şi locuitorilor. / Împlinirea dărilor fiscale este cu desăvârşire lăsată în părăsire şi nu voiesc a ţine de explicările şi îndemnurile ce li se dau de autorităţile superioare pentru a depune mai mult interes în executarea legii şi în cazul neamurilor. / Mai mult decât atâta, primind 1,453 lei, de la casa de depuneri şi consemnaţiuni, pentru construirea localurilor necesare primăriei şi şcolii, pe lângă că nu au luat nici o măsură pentru adunarea materialului trebuitor construcţiunii acelor localuri, dar au cheltuit mai mult din jumătatea acestei sume în plăţi de lefuri şi altele. / Arendându-se pământurile care, după legea împroprietăririi însurăţeilor, s-au cedat şcolilor ce nici s-au înfiinţat, la licitaţia ţinută s-au adjudecat asupra notarului şi din suma arendei nu se găseşte încasat decât o treime. / Pentru aceste motive şi pentru ca administraţiunea numitei comune să se pună pe o cale regulată şi prosperă, rog respectuos pe Majestatea Voastră ca, în puterea art. 71 din legea comunală, să binevoiască a aproba dizolvarea consiliului comunal şi a semna anexatul proiect de decret. / Sunt, cu cel mai profund respect, / Sire, / Al Majestăţii Voastre, / Prea plecat şi prea supus servitor, / Ministru secretor de Stat la departamentul de interne, / No. 12.281. / C. A. Rosetti”[8].

 

1883: „În Mitocul Dragomirnei a fost, în adevăr, până nu de mult, datina că, dacă un fecior iubea o fată şi fata încă-l iubea pe fecior, iar la căsătoria lor însă se împotriveau sau pă­rinţii feciorului, sau ai fetei, din cine ştie ce pricini, atunci feciorul, pentru împlinirea dorinţei sale, răspândea vestea că are să-şi fure iubita. Şi dacă nici acest mijloc nu ajuta, atunci numai ce se trezeau părinţii feciorului şi-ai fetei că-n cutare duminecă sau sărbătoare feciorul şi fata nu se mai întorc de la joc, acasă. Unde s-au dus? „În ceea parte!”, era răspunsul în­dătinat, adică în Mitocul Moldovenesc, de peste „Hraniţa” sau în Adâncata, sau în alt sat moldovenesc, unde, primind cununia de la vreun preot moldovean, se întorceau înapoi şi  nimeni nu mai cuteza să le conturbe viaţa căsătorească. Acestui abuz i s-a pus, în timpul din urmă, stavilă de către ocârmuire, fiind statornicite pedepse aspre pentru cei ce s-ar cununa „în ceea parte”. Amintirea datinii vechi însă va trăi în memoria mitocanilor, până când chiuitura „Vai, sărmanii mitocani, / Strigă lumea că-s tâlhari, / Nu-s tâlhari de boi, de cai, / Da-s tâlhari de fete mari” se va auzi în horele lor”[9].

 

1884: „Prin deciziunea domnului ministru de finanţe cu No. 557 din 16 ianuarie 1884, s-au numit şi confirmat ca debitanţi pentru vânzarea tutunurilor următoarele persoane: Vasile Grigore Bârsan în comuna Adâncata, plasa Berhomete, judeţul Dorohoi”[10]. „Se publică, spre cunoştinţa generală, că moşiile Statului, cuprinse în tabelul de mai jos, al căror period de arendare expiră la 23 Aprilie 1885, se arendează pe un nou period de 10 ani, începători de la citata epocă: Adâncata, pendinte de Theodoreni, arenda actuală a periodului 1880, până la 1885, lei 8.844, garanţia provizorie ce trebuie a se depune: lei 2.211”[11].

 

1890: „Se publică spre generală cunoştinţă că, în ziua de 10 Ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţie, în localul prefecturii de Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 1.071 arbori verzi în picioare, de diverse esenţe, 100 juguri nuelişte de salcie şi ulm, aflaţi pe moşia Statului Adâncata, destinată vinderii, din judeţul Dorohoi. / Se publică spre generala cunoştinţă că, în ziua de 11 Ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţiune, în localul prefecturii de Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 157 arbori uscaţi în picioare, de diverse esenţe, din pădurea Statului Adâncata, situată în judeţul Dorohoi. / Se publică spre generală cunoştinţă că, în ziua de 11 ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţie, în localul prefecturii Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 553 arbori uscaţi în picioare, de diverse esenţe, marcaţi cu ciocanele silvice PS 5 şi PS 7 şi răspândiţi prin pădurea Statului Mitocul, situată în judeţul Dorohoi, cu condiţiunile ce se pot vedea atât la prefectura judeţului, cât şi la comuna menţionată. Amatorii de a cumpăra aceşti arbori se vor prezenta în localul acelei prefecturi şi la comuna Adâncata, la ziua mai sus fixată, spre a concura, fiind însoţiţi si de garanţia prevăzută prin condiţiuni. / No. 57.385. / 1890, Decembre 10”[12].

 

1891: „Adâncata, comună rurală, plasa Berhometele, formată din sa­tele Adâncata şi Mitocu-Dragomirnei, cu reşedinţa primă­riei în Adâncata. Are o po­pulaţie de 488 familii şi 1.952 suflete; 2 biserici, 1 preot, 3 cântăreţi, 1 pălimar; 1 şcoală, cu un în­văţător, şi 62 elevi. Locuitorii posedă 1.174 hectare 40 ari pământ; proprietarii moşiilor: 902 hectare 28 ari câmp şi 1.790 hectare 24 ari. pădure. Budgetul comunei este de lei 4.220 la venituri şi de lei 4.196 la cheltuieli. Vite mari cornute: 618, oi: 968, cai: 69, porci: 257, şi stupi: 110. Adâncata, sat, în comuna Adân­cata, plasa Berhometele, cu 327 familii sau 1.308 suflete şi plăcută situaţie. în înfundătura unui hârtop, adumbrit de pă­durea de pe dealurile ce-l încunjură. Aşezările sătenilor sunt în mare parte bune, mai multe cu livezi, restul cu grădini; iar a stăpânului moşiei casă veche, de vălătuci, cu heiuri ordinare. Proprietatea moşiei este a Statului; înainte de secularizare, era a Mănăstirii Teodorenii, din Burdujeni, închinată la Sf. Munte. Biserica, cu patronul „Sfântul Dumitru”, cu 1 preot, 2 cântăreţi, 1 pălimar. este de lemn, mică şi veche, făcută de grămada satului. Şcoala, cu 1 învăţător şi 62 elevi, n-are local propriu al său. Calitatea pământului mai mult mediocră ca loc de pă­dure. În vechime, mai tot trupul acestei moşii era acoperit cu pădure mare, în care, pe înce­tul, s-au făcut curături, în urmă locuinţe şi apoi sat şi locuri de agricultură. Sătenii împroprietăriţi au 793 hectare 43 ari pământ; îar proprietatea moşiei are 615 hectare 84 ari câmp şi 1.074 hectare 15 ari pădure, parte bă­trână, parte tânără. Între esen­ţele de arbori, domină fagul, mesteacănul şi stejarul, iar pe piscuri începe a se ivi bradul. Pâraiele principale sunt Valea-Mare, începător din pă­durea moşiei şi se varsă în Siret; Grăniceriu, începe de pe Mitoc şi se varsă în Suceava. Piatră calcarică şi gresie se găseşte, dar se extrage numai pentru trebuinţele locale. Drumuri principale sunt acel de la Zvoriştea, la Burdujeni, şi acel ce duce la trecătoarea (vama – n. n.) de la Iţcani. Hotarele moşiei sunt cu: Zvoriştea, Hânţeşti, Burdujeni, Mitocu, Salcea şi Bucovina”[13]. „Mitocu-Dragomirnei, sat, pe moşia cu asemenea numire, comuna Adâncata, plasa Berhometele. În vechime, se nu­mea Dragomireştii, după do­cumente. Are o populaţie de 161 familii, 644 suflete şi plă­cută situaţie, pe culmea dea­lului Dragomirnei. Satul este despărţit în două, prin săpătura unui şanţ ce demarcă linia de hotar dintre Româ­nia şi Bucovina, venind câte o parte din sat în fiecare din ambele ţări vecine. Aşezările sătenilor sunt mal multe bune, parte cu livezi şi grădini. Proprietatea n-are aici aşezare, fiind moşia ali­pită la trupul moşiei Adâncata, de unde se administrează. Proprietatea moşiei este a Statului. Din vechime, a fost a Mănăstirii Dragomirna din Bu­covina, şi mai în urmă, a schi­tului Sofroni. Biserica, cu patronul „Sfânta Paraschiva”, cu 1 cântăreţ şi 1 pălimar; este veche, făcută din lemn de cătră săteni. Calitatea pământulul e cam slabă ca loc de pădure. Sătenii împroprietăriţi au 351 hectare 87 ari pământ; iar Sta­tul: 286 hectare 44 ari câmp şi 716 hectare 10 ari pădure. Hotarele moşiei sunt cu: Burdujenii, Adâncata, Zvoriştea şi Bucovina”[14].

 

1892: „Se publică spre generala cunoştinţă că, în ziua de 28 Septembre 1892, orele 11 a. m., se vor vinde prin licitaţie, în localul prefecturii judeţului Dorohoi şi la comuna Adâncata, 157 arbori uscaţi din picioare, având 0,30-0.80 m în diametru, marcaţi cu ciocanele silvice PS 4 şi PS 7 şi răspândiţi prin pădurea Statului Adâncata, din judeţul Dorohoi, şi se vând cu condiţiunile ce se pot vedea atât la prefectură, cât şi la comuna Adâncata”[15].

 

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, nerăspunzând ordinelor de chemare  şi care s-au dat nesupuşi, nefiind prezenţi la corpurile lor, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi / Regimentul 8 Dragoş No. 29: Cobzariu Ioan, contingentul 1882, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Bandel Vasile, contingentul 1883, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Belehuzu Gheorghe, contingentul 1883, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Danis Petria, contingentul 1886, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Toma Vasile, contingentul 1886, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Danişi Constantin, contingentul 1878, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Grigore I. Tănase, contingentul 1879, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Constantinescu Leon, contingentul 1880, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Herşcu Leizer, contingentul 1881, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Şmil Vainberg, Viziteu Alecu, contingentul 1881, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi”[16]. „Soldaţii mai jos notaţi, nerăspunzând ordinelor de chemare  şi care s-au dat nesupuşi, nefiind prezenţi la corpurile lor, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi / Regimentul 8 Artilerie: Vornicese Vasile, contingentul 1884, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi. Regimentul 12 Artilerie: Ţugui Constantin, contingentul 1894, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi. Batalionul 4 Vânători: Sprinceană Vasile, contingentul 1890, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi”[17]. „Regimentul 8 Dragoş Nr. 29: Atănăsoaie Vasile, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Butnariu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Coţovanu Constantin, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Havărneanu Dumitru, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Murariu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Pascal Theodor, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Rămbu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Simion Dumitru, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Voloşincu Vasile, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Vera Niculai, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Ţugui Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[18]; Ungurianu Ioan, contingentul 1882, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Ciobanu Gheorghe, contingentul 1882, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[19]; Iliescu Gheorghe, contingentul 1888, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[20];

 

1895: „Tablou de bunurile mici ale Statului ce se închiriază, pe un period de 5 ani, începător de la 23 Aprilie 1895: Locul cu cârciumă, compus din 2 camere, de pe moşia Adâncata, situat în satul comunei Adâncata, în suprafaţă totală ca de 1.790 mp; garanţia provizorie, lei 150. / Locul cu ecaretele, de pe moşia Adâncata, compus din o casă de locuinţă cu 4 camere, o bucătărie, un grajd cu 3 despărţituri, un alt grajd, şură, hambar şi un coşar, în întindere suprafaţa totală ca de 1 hectar, 6.250 m p; garanţia provizorie, lei 25”[21].

 

1907, martie 6: Ţăranii din Siminicea, Adâncata, Mereni, Plopeni şi Salcea au intrat şi devastat târgul Burdujeni, în ciuda împotrivirii companiei conduse de maiorul Văscan (100 de soldaţi, care păzeau gara, primăria, oficiul poştal, farmacia Lang şi depozitele de pulbere) din Regimentul 15 Războieni. Răsculaţii „fiind beţi, se dedau la adevărate acte de sălbăticie, fără să comită însă omoruri”[22].

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 15 de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Ilaş Victor, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Adâncata, jud. Dorohoi, mort la 7 august 1941”[23].

 

1943: „La rând venind rezolvarea cauzei de înregistrare ulterioară a naşterii petiţionarului Vasile Iroaie, din comuna Burdujeni, în registrul actelor stării civile pentru născuţi al comunei Adâncata. / La apelul nominal s-au prezentat: Mihai Miron, primarul comunei Adâncata, în calitate de ofiţer al stării civile, şi dl avocat al Statului în Suceava, dr. Victor Haliţchi, pentru Ministerul Apărării Naţionale, lipsind petiţionarul susnumit. Procedura completă. / S-au ascultat martorii Gheorghe Atănăsoaie şi Ioan Iftode, consemnându-se declaraţiile lor în procese-verbale separate, care s-au ataşat la dosarul cauzei. S-a dat citire tuturor actelor şi lucrărilor de la dosar… / Având în vedere că parchetul local, cu adresa Nr. 10.448 din 10 Octomvrie 1942, a trimis acestui tribunal cererea petiţionarului Vasile Iroaie din comuna Burdujeni, adresată Primăriei comunei Adâncata, prin care arată că este născut în comuna Adâncata, la data de 10 Decemvrie 1879, ca fiu legitim a lui Petre Gh. Iroaie şi al Mariei a Iroaie, născută Ioan Foca Lucanu, şi că din motive necunoscute dânsul nu este înregistrat în condica actelor stării civile pentru născuţi ale comunei Adâncata, / Având în vedere că în cauză parchetul local a făcut cercetări şi apoi a trimis dosarul acestui tribunal pentru a se dispune în conformitate cu art. 30 din legea actelor stării civile. / Având în vedere că din declaraţiile martorilor Gheorghe Atănăsoaie şi Ioan Iftode, ascultaţi sub prestare de jurământ, în faţa acestui tribunal, se constată, în fapt, că petiţionarul Vasile Iroaie s-a născut în comuna Adâncata, judeţul Suceava, înainte de cam 60 ani, ca fiu legitim al lui Petre Gh. Iroaie şi al Mariei a Iroaie, născută Foca Ion Lucanu, care au fost legal căsătoriţi între ei… / Ordonă înregistrarea ulterioară a naşterii”[24].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Prodan Eugen, de la Stulpicani, la Adâncata; Filip Elena, de la Adâncata, la Burdujeni, Şc. nr. 1, post X, soţ învăţător; Dracinschi Viorica, de la Mileanca-Dorohoi, la Adâncata, post III, interese familiare”[26].

 

1947: „Următorii funcţionari, ale căror puneri în retragere, în vederea aranjării drepturilor la pensie, făcute în baza art. 132 din Statutul funcţionarilor publici, au fost anulate prin deciziunea cu Nr. 34 din 1947, a Comisiunii ministeriale pentru redresarea economică şi stabilizarea monetară, se licenţiază din serviciu, pe datele de pensionare, arătate în dreptul fiecăruia: Cucoş Dumitru, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Saftiuc Alexandru, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Bălan Gh. Iordache, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Şuţu Ioan, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947”[27].

 

În comuna Adâncata s-au născut pictorul Mihai DĂSCĂLESCU (21 septembrie 1919) şi publicistul Gheorghe GIURCĂ (11 aprilie 1940).

 

 

[1] Academia Română, Documente privind Istoria Românilor, A. Moldova, sec. XVII, vol. IV, p. 465

[2] Ibidem, doc. 6

[3] Iorga, N., Documente amestecate, p. 56

[4] Iorga, op. cit., p. 58

[5] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, p. 347

[6] Spleny von Mihaly, Gabriel, Descrierea districtului Bucovina, în Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti 1998, pp. 236-266

[7] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, p. 561

[8] Monitorul Oficial, Nr. 85, 16/28 iulie 1881, p. 2596

[9] Morariu, Constantin, Matrachi şi feciorii ei – Amintiri din trecut , în Amicul Familiei, Nr. 19, Anul VII, 15/27 mai 1883, nota de subsol de la p. 95

[10] Monitorul Oficial, Nr, 236, 29 ianuarie / 10 februarie 1884, p. 6118

[11] Monitorul Oficial; Nr. 216, 1/16 ianuarie 1884, p. 4759

[12] Monitorul Oficial, No. 206, 14/26 decembrie 1900, p. 4870

[13] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al Judeţului Dorohoi, Iaşi, 1891, pp. 1, 2

[14] Ibidem, p. 227

[15] Monitorul Oficial, No. 117, joi 27 august / 8 septembrie 1892, p. 3568

[16] Monitorul Oficial, No. 118, 26 august / 7 septembrie 1895, pp. 3948-3951

[17] Monitorul Oficial, 26 august 1895, p. 4008

[18] Ibidem, p. 4008

[19] Ibidem, p. 4010

[20] Ibidem, p. 4012

[21] Monitorul Oficial, No. 25, 3/15 mai 1895, p. 794

[22] Roller, Mihail, Răscoalele  ţăranilor din 1907 – documente, Bucureşti 1958

[23] Monitorul Oficial, Nr. 223, 20 septembrie 1941, pp. 5633 şi urm.

[24] Monitorul Oficial, Nr. 106, 8 mai 1943, p. 3004

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[26] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[27] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9662


Comments are closed