Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Stăneşti pe Siret

STĂNEŞTI PE SIRET. Amintit drept „satul Stăneştii sub Codru”, într-un uric din 1638, Stăneştii pe Siret aveau, în 1774, 94 de familii, răspândite pe cele două vetre, care vor forma Stăneştii de Sus şi Stăneştii de Jos, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 169.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Stăneşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „84 – toată suma caselor”, însemnând 12 femei sărace, 1 nevolnic, 1 popă şi 70 birnici.

1820: Prin testamentul din 28 iunie 1820, Ilie Baloşescul lăsa soţiei sale, Măriuca, „casăle ce le am în Stăneşti, în care lăcuiesc… cu toate acareturile, grădină, pământul şi levezile cuprinzătoare pen prejurul casei”, iar moşia din Stăneşti o lasă copiilor lui, Catrina, Ştefan şi Vasile.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[2].

1881: Din 1881, funcţiona la Stăneştii de Jos o şcoală cu 2 clase[3].

În 1890, Stăneştii pe Siret aveau 1.300 locuitori, primarul Stăneştilor de Jos fiind George Gireadă, iar al Stăneştilor de Sus – Ştefan Ţurcan. Învăţător era Emilian Antonovici, Ioan Gribovschi era paroh, iar Vasilie Stefchi – cantor bisericesc.

1894: „P.C. Sa dl Ioan Gribovici, paroh gr.or. din Stăneşti pe Siret, împreună cu soţia sa, Eufrosina Gribovici, pe lângă fundaţiunile de până acum, au mai înfiinţat o nouă fundaţiune de 500 florini, în memoria repausatei lor fiice, Sinclitica. Fundaţiunea s-a încredinţat administrării Societăţii Doamnelor Române din Bucovina (SDRB). Hotărârea fondatorilor este ca interesele anuale ale fundaţiunii să se trimită filialei SDRB din Siret, spre a cumpăra haine pentru cel puţin două copile de la Şcoala primară din Siret, care se vor împărţi în ajunul Iordanului (ziua Sinclitichiei)”[4].

1898: Biserica Sfintei Parascheva din Stăneşti pe Siret avea să fie construită, în 1898, pe locul unei vechi bisericuţe, iar biserica Sfântului Dimitrie din Poieni fusese construită, între anii 1800-1813 de Ioan de VOLCINSCHI. În 1843, patron al bisericuţii Sfintei Parascheva, cu 1.176 enoriaşi, era Cassandra von WOLFRAM, paroh fiind Dimitrie SELESCHI. În 1876, patroni bisericeşti erau Gregor de AIVAS, Ioan de IANOŞ şi Ioana WOLAN, parohul Ioan GRIBOVICI păstorind 1.727 suflete. În 1907, paroh era Avraam IGNATESCU, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1905, cantor fiind, din 1902, George NIMIGEAN, născut în 1857.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Stăneşti, veche comună, despărţită astăzi în două comune deosebite, cu administraţii speciale: Stăneştii de Sus sau din Deal şi Stăneştii de Jos sau din Vale. La 1776, era o parte în proprietatea mazilului Constantin Stroescu; iar 3 părţi aparţineau marelui logofăt Lupu Balş. La 1780, a fost unită cu Prevorochi. Stăneşti de Jos (din Vale) pe Siret, comună rurală, districtul Siret, aşezată pe pârâul Radivola, afluent al pârâului Molniţa, ce formează hotarul între Bucovina şi România. Suprafaţa: 5,42 kmp; populaţia: 655 locuitori români, de relig.ie grec. or. Prin drumuri de ţară comunică cu localităţile vecine: Stăneşti de Sus, Poieni şi Tereblecea; are o şcoală populară, cu 2 clase; ţine de biserica din Stăneştii din Deal. A format, împreună cu Stăneştii din Deal sau de Sus, până în timpurile din urmă, o singură comună, numită Stăneşti. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor; o mare parte trece, în timpul verii, în România, la munca câmpului. Comuna posedă 493 hectare pământ arabil, 138 hectare fânaţuri, 4 hectare 50 ari grădini, 47 hectare imaşuri, 119 hectare pădure. Se găsesc 61 cai, 297 vite cornute, 70 de oi, 260 porci, 54 stupi. Stăneşti de Sus (din Deal) pe Siret, aşezată la izvoarele pârâului Molniţa, care formează hotarul între Bucovina şi România. Suprafaţa: 5,54 kmp; populaţia: 626 locuitori români, de religie gr. or. Prin drumuri de ţară, comunică cu localităţile vecine: Stăneşti de Jos, Oprişeni, Tereblecea şi Prevorochi; are o biserică parohială, cu hramul „Sfânta Paraschiva”,care serveşte şi pentru enoriaşii din Stăneşti din Vale; ţine de şcoala din Stăneştii din Vale. A format, împreună cu Stăneştii de Jos sau din Vale, până în timpurile din urmă, o singură comună, numită Stăneşti. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 747 hectare pământ arabil, 83 747 hectare fânaţuri, 4 747 hectare grădini, 57 747 hectare imaşuri, 51 747 hectare păduri. Se găsesc 18 cai, 222 vite cornute, 230 de oi, 184 porci şi 14 stupi. Stăneşti pe Siret, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 6,89 kmp; populaţia: 36 locuitori, în majoritate poloni; restul români, ruteni şi germani. Cuprinde, pe lângă moşia Stăneşti propriu-zisă, şi târla Dumbrava”[5].

1909: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la stăneştenii Isidor POSTEUCĂ (lăutar sătesc, 24 ani în 1909), Ioan POSTEUCĂ (26 ani în 1909) şi Gafiţa PLANTUS (50 ani în 1909).

1914: În 19 septembrie 1914, între Stăneşti şi Tărăşeni s-au dat lupte puternice între o mie de soldaţi austrieci (Landsturm), comandaţi de un locotenent, şi trei regimente ruseşti. „Soldaţii austrieci au fost nimiciţi cu toţii. Au rămas numai nouă soldaţi, dintre care şapte, grav răniţi, s-au refugiat în pădurea Franzenthal, iar doi au trecut pe teritoriul nostru, predându-se, cu arme, cu tot, grănicerilor români de la pichetul Posat, din comuna Buda… Soldaţii austrieci, ascunşi în pădurea din Franzenthal, au fost trădaţi de un lipovean, care a venit la dânşii, urmat fiind, la distanţă, de armata rusă. Lipoveanul a spus soldaţilor austrieci că se apropie numai o mică patrulă rusă… Cei doi soldaţi austrieci au putut scăpa, culcându-se la pământ şi târându-se, pe pântece, până la frontiera română, unde au trecut pe teritoriul nostru”[7].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă, i-a avut, printre geniştii din Arbeiter Abtig I/41, drept eroi ai umanismului şi pe Hanceriu Grigorie, din Stăneştii de Sus, cu 60 fileri, Uriceac Mihail, din Stăneştii de Jos, cu 50 fileri, Bucea Ioachim, Stăneştii de Jos, 50 fileri[8].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Infanteristul Constantin Frunză, Stăneştii de Jos, Reg. 80, rănit”[9]; „Rezervistul Emilian Ungurean, Stăneştii de Jos, Reg. 24, mort (10.06.1915)”[10]; „Fruntaşul George Florescu, Stăneşti, Regimentul 22, rănit”[11]; „Ilie Jireada, fiul lui Filip şi a Alexandrei, născut în 20 iulie 1880, în Stăneşti, în timpul din urmă domiciliat aici, fost înrolat, în 1914, în Regimentul 41 Infanterie şi a plecat îndată pe frontul rusesc. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. Toate cercetările făcute în direcţia aceasta au rămas zadarnice. Presupunându-se probabilitatea decesului, se dispune, la cererea lui Filip Jireada, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[12]; „Alexa Florescul a lui Tanasiu, născut în 1878, în Stăneştii de Sus, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, la oaste şi a plecat la luptă. Din toamna anului 1914, lipseşte orice ştire despre dânsul, iar camarazi de ai lui povestesc că s-a îmbolnăvit de tifos şi a murit. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Odokia Florescul, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[13]; „Teodor Kunesiwski, născut la 6 faur 1886, ca fiu al lui Ignaţ şi al Elenei, în Stăneştii de Jos, a fost înrolat, la începutul războiului, în Regimentul 24 Infanterie şi a luat parte la luptele de pe Privaczena (Görz). Acolo ar fi murit, la începutul anului 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Elena Kunesiwski, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[14]; „Ilie a lui Nicolai Plantos, născut în Stăneşti de Sus, la 6 august 1884, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 41 de Infanterie şi a luat parte la luptele în contra Italiei. De la vara 1916, lipseşte orice veste de la dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Magdalenei Plantos, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Michail a lui Onufrei Florescul, născut în Stăneşti de Sus, la 28 septembrie 1878, a plecat la război, în martie 1915, şi a trimis, de pe câmpul de luptă, soţiei sale ultima scrisoare. Până în prezent, lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Vasilenei Florescul, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15]; „Ştefan a lui Petro Lechcun , născut în Stăneştii de Jos, la 25 decembrie stil vechi 1879, a fost intrat, la 12 martie 1915, în serviciul militar şi ajunsese, în acelaşi an, în captivitate rusească. Soţia sa a primit ultima scrisoare de la dânsul în octombrie 1916. De atunci lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Kalena Lechcun, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[16]; „Ieremia a lui Vasile Posteuca, născut în Stăneştii de Jos, la 8 octombrie 1890, a fost chemat, în anul 1914, luna august, la arme. Ultima ştire de la el, de pe câmpul de luptă, a sosit la 18 ianuarie 1915. De altfel, până în timpul de faţă, nu se află nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Elenei Posteuca, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[17].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grecul Teofil şi Ioana de, Poieni (Stăneşti pe Siret), compatroni; Niculiţa Constantin cav. de, Cernăuţi, strada Petrino 5 (Stăneştii pe Siret, Mihalcea)”[18].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Dionisie Jireada la Stăneşti de Jos pe Siret”[19].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[20]: Posteucă Leontie, rotar, domiciliat în Stăneştii de Jos.

La Stăneştii de Jos s-a născut poetul iconar Vasile POSTEUCĂ (10 septembrie 1912).