Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Sinăuţii | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Sinăuţii

 

 

 

SINĂUŢII. În 7 ianuarie 1403, printre boierii Sfatului Domnesc al lui Alexandru cel Bun se afla şi „panul Mic de la Sinăuţi”. Întărit lui Sin de Hotin, în 8 iunie 1456, drept „ocina jupânesei lui, nepoata lui Mihălaş” (Mihail de Dorohoi), Sinăuţii, sat/sate din apropierea Siretului, număra printre răzeşii săi, în 15 mai 1606, şi pe Ştefan de Valeva şi jupâneasa Gafina, fata lui Dumitru ot Sănăuţi, care vindeau rudelor lor, Mihaşco Dracea şi jupânesei Nastasia, „din jumătate de sat a treia parte, partea de jos, cu loc de moară şi cu lazuri, pentru 80 de taleri”. Numele satului/satelor vine de la acel Sin (fiu, în româna veche) şi de la fraţii lui, care împart între ei majoritatea satelor de pe Prut, care au aparţinut primului mare proprietar de sate şi moşii din nordul Moldovei, Mihail Dorohonski sau Dorogunski, cum mai semna sfetnicul lui Alexandru cel Bun.

 

1490: În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 16-a biserică, la Sinăuţi, cu popă”.

 

1606: În mai 1606, Ştefan de Valeva şi jupâneasa Gafina, fata lui Dumitru de Sănăuţi, vând rudei lor, Mihaşco Dracea şi jupânesei lui, Nastasia, jumătate din a treia parte din satul Sinăuţi, partea de jos, cu loc de moară şi cu iazuri, pentru 80 taleri[1].

 

1620: În 15 martie 1620, Dumitraşco Mihul cumpăra de la Dumitru Suilă „anume jumătate din a patra parte de jerabie, din giumătatea de jos, cu eleşteu şi loc de moară pe părăul Molniţei, pentru 60 taleri curaţi şi 2 vaci”. Iuraşco Drace, ca „niam mai de aproape”, întorcea banii şi păstra el acea moşioară din Sinăuţii de Jos. Acest Iuraşco Drace avea să fie chemat în faţa Divanului Domnesc, în 24 ianuarie 1638, de Pătraşco ot Horbineşti pentru partea de sat pe care o răscumpărase şi care aparţinuse lui Dumitru Suilă, şi, cum Iuraşco nu vine, Pătraşco primeşte uric. O nouă judecată, între Pătraşco şi feciorii lui Iuraşco Drace se soldează, în 6 iunie 1638, cu câştigul lui Pătraşco din Horbineşti, căruia i se mai spunea şi Muşat, cel care are zapise vechi pentru cele 4 jirebii şi jumătate disputate. Fata lui Pătraşco Muşat, măritată cu Pătraşco ot Horbineşti, avea să vândă cele 4 jirebii şi jumătate, în 6 martie 1648, lui Gavrilaş logofăt, „căci iaste şi dumnealui răzeş… cu întrebarea tuturor răzeşilor”[2].

 

1638: În 24 ianuarie 1638, au avut înfăţişare la Divan Pătraşco din Horbineşti cu Drăceştii de Sănăuţi pentru partea lui Suilă din Sănăuţi. Cum Drăceştii (feciorii lui Iuraşco Drace) nu s-au prezentat la Divan, ei au „rămas de zi şi den toată legea”. Procesul însă continuă, în 6 iunie 1638, când Drăceştii au arătat zapise din care rezulta că partea lui Suilă din Sănăuţi, 4 jirebii jumătate, cumpărată de Pătraşco Muşat (socrul lui Pătraşco Horbinescul) de la Dumitru Suilă, beneficia de un zapis mai vechi decât cel al Drăcenilor, aşa că, judecând „cu dreptate, după legea pământului”, s-a decis că Pătraşco are dreptate, dar cu plata feriei (taxa de judecată – n. n.) de 24 zloţi[3].

 

1642, martie 1: „Partea de ocină din Sinăuţi” a Antemiei Turetcoae, jupâneasa lui Dumitraşco Mihul, „şi uricul Sinăuţilor ăncă l-au dat pre mâna dumisale lui Gavrilaş Mătiaş logofătul” pentru „o sută şi douăzeci de taleri bătuţi”[4].

 

1642: În 18 martie 1642, Toader Petriceaico, mare vornic al ţării de sus, primeşte de la Antimia o parte din Sănăuţi, în locul părţii din Şilişăul de Sus, pentru care plătise 100 lei bătuţi. Numai că tranzacţia a căzut, logofătul Gavrilaş având un uric de la Dumitraşco Tureatcă precum că a moştenit acea parte din Sinăuţii, deci a întors banii şi a rămas stăpân[5].

 

1643: În 25 august 1643, 4 jirebii din Sinăuţi, partea lui Eremii Dracii, cu 2 vecini şi cu jumătate vad de moară pe Molniţa, sunt întărite, de Vasile Lupu Vodă, lui Isac[6].

 

1644: În 29 martie 1644, Irimika, fiul lui Iuraşco Drace, vindea toată partea sa din Sinăuţi, 4 jirebii, cu 4 oameni, şi o jumătate vad de moară pe Molniţa şi cu casele tatălui său lui Velicico, fost comis, pentru 50 galbeni buni[7].

 

1645: În 11 iulie 1645, Gafa, fata lui Pilipovschi şi nepoata Varvarăi Ihnătoaia, strănepoata Elinei Daşcuvna, vindea o jirebie din Sinăuţi lui Gavrilaş logofăt, conferindu-i lui Gavrilaş, starostele Cernăuţilor, statutul de răzeş, la care s-a făcut deja referire[8].

 

1648: În 6 martie 1648, Pătraşco Horbinescul, soţul Saftei, fata lui Pătraşco Muşat, vinde 4 jirebii jumătate din Sinăuţi, partea lui Suilă, cu 3 vecini, lui Gligoraş logofăt, şi el răzeş, pentru 80 taleri de argint[9].

 

1652: În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Ileana comisoaia a fost… o parte de Sinăuţi”. Jupâneasa Ileana comisoaia, fata lui Gavrilaş Mateiaş logofăt, avea să cumpere, cu 120 lei turceşti, încă 4 jirebii în Sinăuţi, în 12 aprilie 1652, de la Cărstea Dracea, feciorul lui Iuraşco Drace[10].

 

1665: Răzeşi în Sinăuţi erau şi Ursul Ciogolea şi Matei Hulubei din Rogojeşti (Rugăşeşti), cei care, în 24 octombrie 1665, zălogesc partea lor din Sinăuţi lui Vasilie Stărcea pentru plata goştinei la oi din ţinutul Sucevei, 77 de lei pe care i-au încasat, dar nu i-au depus la visterie[11].

 

1743: În 19 iunie 1743, satul Sinăuţi, care „a îmblat în vechime pe 54 jirebii”, iau „un izvod al lui Balş zice la fel ca răzeşii”, era împărţit între Lupu Balş, Sandul Ciomărtan, Pascal Dohatco şi Maria Mihăileasa[12].

 

1755: Printre martorii la hotarnica satelor Oprişeni şi Provorotie se numără şi „Andrei Popescu de Sănăuţi”[13].

 

1765: „Hotarnica Sinăuţilor din 1765, Octombrie 25 (Uricariul. XXII pp. 11-117): Sinăuţii pe apa Molniţei, ţinut Suceava, satul a umblat în 54 jirebii, din care Lupul Balş vornicul posedă 31 jirebii, zestre de la răposatul Iordachi Canta biv vel spătar, mai cumpărând, a cuprins 37 jirebii, iar răzeşii Ciomărtăneşti au 15 jirebii. S-a făcut odgonul de 33 stănjeni, stănjenul 8 palme. Sinăuţii se hotăresc cu Tureatca, de aici, pe Molniţa în jos, până în pietrele Rugăşeştilor (Rogojeşti – n. n.). S-a tras moşia în lung şi partea răzeşilor a căzut dinspre Rugăşeşti, „fiind câmp limpede”. La o jirebie, au venit 55 stânjeni. Hotarul merge cu hotarul Vlădenilor până la hotarul Rugăşeştilor, în Racovăţ, care desparte satul Grecii de Sinăuti, apoi la hotarul Tereblecei, a Turetcei”[14].

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[15], din 1772-1773, înregistrează la Sănăuţi, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „57 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 1 ruptaş, 1 popă, 4 femei sărace şi 50 birnici.

 

1774: În 1774, Sinăuţii aveau 61 familii, iar în 1784, 124 familii.

 

 

1775: „Împăratul i-a cerut lui Ellrichshausen o părere cu privire la ce parte a țării ocupate este în dezavantaj şi dacă ar putea fi cedată Turciei, fără a întrerupe comunicarea dintre Transilvania și Galiția[16]. Prin urmare, Ellrichshausen a trimis un raport lui Hadik, în care, conform propunerii lui Mieg, deal mare Beresova şi o parte din zona Hotinului, până la Rohatin, pârâul Huko, valea Prutului, pârâul Molniţa, pârâul Turiatca, Molniţa, până la vărsarea în Siret, ar putea fi cedată[17]. Pe această bază, împăratul a dat ordinul ca, în viitoarea reglementare de frontieră, în care comisie urmau să fie delegați, din partea Austriei, Barco și Mieg, să se asigure că se cedează cât mai puțin posibil din teritoriul ocupat, fără a afecta comunicarea dintre Transilvania și Galiția, și luând în calcul că trebuie stabilită o linie de frontieră eficientă în apărare. Împăratul și-a exprimat dorința de a trasa o linie dreaptă, de la pârâul Huko, la Brăieşti, și de a renunța la întreaga zonă a Siretului și a Sucevei, dacă Prevorodek ar putea accesat şi fără ea[18]. Dacă voievozii din Moldova și din Țara Românească solicită acest lucru, comandanţii frontierei pot răspunde că Austria a făcut deja cereri către Poartă[19], asupra cărora se va lua o decizie de către ambele părți”[20]. Consecinţa a fost că pământurile Sinăuţilor de pe celălalt mal al Molniţei au rămas în Moldova, cu câteva case şi cu trei trupuri de moşie, Sinăuţi, Grigorcea şi Buhăești.

 

1786: În Sinăuţi existau două biserici, cea a Sfinţilor Împăraţi din Sinăuţii de Sus, construită, între anii 1786-1790, de familia ILSKI, restaurată în 1892, şi biserica din Sinăuţii de Jos, construită, între anii 1802-1803, de Ioan GRIGORCEA, Ştefan SAVESCUL şi Ioan CIOMĂRTAN. În 1843, biserica din Sinăuţii de Sus, cu 653 enoriaşi, era patronată de Andreas de AIVAS şi slujită de preotul administrator Ioan PIŢUL, cea din Sinăuţii de Jos, cu 538 enoriaşi, fiind patronată de Ioan de GRIGORCEA, iar postul de paroh nefiind ocupat. În 1876, patronul bisericii din Sinăuţii de Sus, cu 982 enoriaşi, era Gregor de AIVAS, paroh fiind Leon ZUGRAV, iar biserica din Sinăuţii de Jos, cu 878 enoriaşi, era patronată de Nicolai de GRIGORCE, paroh fiind Georgie ŞESAN. În 1907, patronul bisericii din Sinăuţii de Sus era Victoria de GRIGORCEA, paroh fiind George HORGA, născut în 1857, preot din 1896, paroh din 1902, iar cantor, din 1902, Samuil SANDULOVICI, născut în 1852; biserica din Sinăuţii de Jos era patronată de aceiaşi Victoria de GRIGORCEA, paroh fiind Victor MITROFANOVICI, născut în 1862, preot din 1890, paroh din 1898, iar cantor, din 1900, Leon GABOR, născut în 1867.

 

1793: În 3 ianuarie 1793, Ralu Cantacuzino arendează, pe 6 ani, contelui Iacob Logoteti moşiile Cadubeşti, Vitiliuca, Sinăuţi, Staneşti, o parte din Româneşti, pentru suma anuală de 850 ducaţi olandezi de aur[21]. Contractul este anulat, însă, în 24 martie 1796.

 

1809: Un testament din 21 martie 1809, diata lui Iordachi Balş, conţine şi milosteniile care se vor face, anual, în favoarea unor biserici, săteni sau slujitori, din veniturile moşiilor păstrate pentru sine, „Sănăuţii, la ţinutul Suceava şi Găozănii, la ţinutul Iaşii”[22].

 

1818: Cei doi feciori ai generalului rus Matei Cantacuzino, Alexandru şi Gheorghe, împart între ei moştenirea părintească, apoi Gheorghe îi vinde lui Alexandru, pentru 8.000 de galbeni olandezi, moştenirea sa, inclusiv părţile de moşie din Sinăuţi[23].

 

1847: „Nicolai Cristescu, originar din urbea Roman, la 1847, înfiinţase, cu restrânsele sale mijloace, în târgul Mihăileni, întâia şcoală sis­tematică. Spre asigurarea ei, dădu o casă nouă, bine zidită şi încăpătoare, cu expresa condiţiune, prin actul de danie: „A nu se întrebuinţa vreodată la altă destinaţie, decât nu­mai pentru local de şcoală”. Pentru înlesnirea tinerimii nevoieşe de a se folosi de această instituţie, a hotărât moşiea sa Sinăuţi-Grigorcei (în Moldova – n. n.), prin actul din 15 Aprilie, legalizat de Curtea întăriturilor din Iaşi la 25 Aprilie şi publicat în „Monitorul Oficial” No. 104, din 1862, cuprinzător: „În puterea legii (§ 1.258, 1.262, 1.272 Codul Civil Calimachi) şi în consecinţa dorinţelor mele de a contribui la înflorirea şi spo­rirea şcoalelor naţionale, eu trec în favorul Ministerului de Culte şi Instrucţiune toate drep­turile ce le am pentru partea din moşia Sinăuţii din acest judeţ (Dorohoi), cumpărată cu actul formal de la dl Vasile Grigorcea din Bucovina. Mi­nistrul, în drepturile mele, va trage în folosul şcoalelor arătata parte de moşie şi orice va mai rezulta din acele drepturi. Doresc ca venitul acestui fond să se întrebuinţeze pentru întreţinerea şi înlesnirea elevilor săraci, ce frecventează şcoala din Mihăileni, a căreia începere le-am dat tot eu”. / Pentru acest fond a urmat proces, din care a rezultat un capital pecuniar de 1.210 galbeni (14.510 lei), care, în conformitatea legii comunale din 1864, Ministerul de In­terne, cu oficia No. 6366, din 17 Aprilie 1875, a dat aceşti bani în dispoziţia primăriei lo­cale, care acum a sporit acest fond; şi din venitul de 2.000 de lei anual, se înlesnesc elevii să­raci din Mihăileni, spre a putea urma cursul la Şcoala Cristescu, dându-se şi burse acelor ce se disting, spre a-şi urma cursul la Gimnaziu, iar prisosul se ca­pitalizează”[24].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[25].

 

1884: Din 1884, funcţiona doar la Sinăuţii de Jos o şcoală cu 2 clase[26].

 

1883: În 24 decembrie 1883, este inaugurată clădirea vămii din Sinăuţi, construită de inginerul ţinutal Adolf Marin.

 

1890: În 1890, Sinăuţii de Jos aveau 1.000 locuitori, în mare majoritate ucraineni, primar fiind Nicolai Andriciuc. Învăţător era renumitul folclorist Alexandru Voevitca, paroh – Georgie Şesan, iar cantor bisericesc – Leon Gabor. Sinăuţii de Sus aveau 1.010 locuitori români, paroh fiind Vichentie Vasilovschi, iar cantor bisericesc – Samuil Sandulovici.

 

Sinăuții, sat (în Moldova – n. n.), cu trei numiri de moşie: Sinăuți, Grigorcea şi Buhăești, în comuna Tureatca, plasa Berhometele, cu 114 familii, 456 suflete şi proastă situaţie, ca şi aşezările sătenilor şi ale pro­prietarilor. Biserica, cu patronatul „Sfântul Gheorghe, cu un cântăreț şi 1 palimar, e de lemn, făcută de către să­teni, în 1820. Proprietatea moşiei este a dlui Rosete Solescu, şi anu­me partea numită Grigorcea, în suprafaţă de 230 hectare 58 ari câmp şi 143 hectare 22 ari pădure; iar partea Buhăeşti e a Epitropiei Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, în suprafață de 114 hectare 58 ari câmp şi 10 hectare 3 ari pădure. Sătenii împroprietăriţi au 300 hectare 76 ari pământ. Pe hotarul moşiei curge pârâul Molnița. Drumuri princi­pale sunt: acel de la Mihaileni, prin Turceatca, la Herţa, şi acel ducător la Mamorniţa. Moşia se hotărăște cu: Turetca, Bucovina, Târgul Mihăileni şi Dersca”[27]. „Buhăeşti, mică moşie, în tru­pul moşiei Sinăuţii, comuna Tureatca, plasa Berhometele, în su­prafaţă de 114 hectare 58 ari câmp şi 710 hectare 4 ari pă­dure, este proprietatea Ospitalului Sf. Spiridon”[28].

 

1907: „Un caz, pe cât de hazliu, pe atât de notoriu, ce s-a întâmplat marţi, în 2 iulie stil nou 1907, în oraşul Siret. Pe la orele 9 seara, s-a fost răspândit în acest oraş deodată ştirea că, la frontieră, în România, s-au revoltat iarăşi ţăranii şi sunt chiar deja pe cale să pornească spre Sirete. Fireşte că ştirea aceasta, care s-a lăţit cu o iuţeală nemaipomenită, a adus o iritare mare, mai ales în tabăra jidanilor, din care unii în ruptul capului voiau să părăsească imediat oraşul, pe când alţii, ceva mai curajoşi, încărcau armele, spre a se putea apăra. Chiar prefectul districtual s-a lăsat sedus de panica jidovească şi a plecat imediat până la frontieră, la Sinăuţi, spre a putea lua eventual oreşicare măsuri. Frica în tabăra jidovească a durat însă aproape toată noaptea, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ţăranii din Siret ameninţau că se vor alia cu cei din România şi vor duce revolta în întreaga Bucovina. Până aici, partea cea hazlie. Serioasă şi demnă de a fi înfierată e împrejurarea care a dat anză la panica ilustrată. În privinţa aceasta, ne scrie corespondentul nostru din Sirete următoarele: Marţi seara, se reîntorcea peste frontieră un număr mai mare de ţărani austrieci, de la lucru, din România, fireşte fiecare înarmat cu acaretele necesare la lucru. Văzându-i pe aceştia un gardist de frontieră şi neputându-se cu ei înţelege, deoarece e un venetic din Bohemia, a crezut că-s ţărani revoltaţi din România şi a alarmat în sensul acesta, telegrafic, şi pe comisarul din Sirete, care, din partea sa, n-a întârziat să alarmeze pe locuitorii oraşului şi să raporteze ştirea primită şi prefectului”[29].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Sinăuţii, comună veche (în Bucovina – n. n.), despărţită astăzi în două, Sinăuţii de Sus şi Sinăuţii de Jos. La 1776, aparţinea mazilului Ioniţă Şobastan şi ruptaşilor Andrei Dragonici şi Constantin Mohorâtu. La 1777, a trecut în posesia boierului Lupu Balş. La 1780, a fost unită cu Gărbăuţii. Sinăuţii de Jos, comună rurală, districtul Siret, aşezată pe partea dreap­tă a pârâului Molniţa, spre nord-est de oraşul Siret. Suprafaţa: 7,14 kmp, împre­ună cu Sinăuţii de Sus; popu­laţia: 919 locuitori ruteni şi români, de religie gr. or. Este punctul final al unei armuri de şosea ce se desface din drumul principal Cernăuţi-Siret; comuna e legata cu oraşul Siret şi cu comuna Rogojeşti, prin drumuri dis­trictuale, iar cu Gărbăuţi şi cu Sinăuţii de Sus, prin dru­muri de ţară; de asemenea, e legată şi cu Botoşani. Are un oficiu vamal, unul poştal, o şcoală populară cu o clasă şi o biserică parohială, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. A format, până în timpurile din urmă, împreună cu Sinăuţii de Sus, o singură co­mună, numită Sinăuţi. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna aceasta, împreună cu Sinăuţii de Sus, posedă 977 hectare pământ arabil, 144 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 37 hectare imaşuri, 96 hectare pă­duri. Se găsesc 43 cai, 190 vite cornute, 50 de oi, 200 porci, 32 stupi. Sinăuţii de Jos, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 1,97 kmp; popu­laţia: 129 locuitori, în majori­tate izraeliţi, restul germani, ruteni, români ş. a. Sinăuţii de Sus, sat, districtul Siret, aşezat pe partea dreaptă a pârâului Molniţa, care formează hotarul între Bucovina şi România. Suprafaţa 7,14 kmp, îm­preună cu Sinăuţii de Jos; po­pulaţia: 323 locuitori romn, de religie gr. or. Prin drumuri de ţară comu­nică cu localităţile vecine: Si­năuţii de Jos, Poieni, Tereblecea şi Gărbăuţi. Ţine de şcoala din Sinăuţii de Jos; are o biserică parohială, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. A format, până în timpurile din urmă, împreună cu Sinăuţii de Jos, o singură co­mună, numită Sinăuţi. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Se găsesc 21 cai, 121 vite cornute, 16 oi, 140 porci şi 114 stupi. Sinăuţii de Sus cu Gărbăuţii, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 4,10 kmp; populaţia: 40 locuitori, în majoritate români, restul ruteni şi alţii”[30].

 

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[31], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la  sinăuţenii Domnica COZAC (Sinăuţii de Jos, 20 ani în 1908), Gheorghe LAZOREC (Sinăuţii de Jos, 26 ani în 1909) şi Saveta CHIŞ (Sinăuţii de Sus, 16 ani în 1909).

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grigorcea Vasile cav. de, Cernăuţi, str. Iancu Flondor No. 17 (Sinăuţii de Sus)”[32].

 

1925: Prin decizia ministerială de împărţire a judeţelor româniei în plăşi, comunele rurale Sinăuţii de Jos şi Sinăuţii de Sus au fost ăncadrate administrativ în Plasa Siret a judeţului Rădăuţi[33].

 

1941: „Noi, prefectul judeţului Rădăuţi, / Având în vedere raportul dlui pretor al plasei Siret Nr. 447, din 1 Aprilie 1941; /Văzând decizia Primăriei comunei rurale Sinăuţii de Jos Nr. 2 din 24 Martie 1941, prin care s-a hotărât desfiintarea comunei şi alipirea ei ca sat la comuna rurală Rogojesti; / Văzând decizia comunei rurale Rogojesti Nr. 5, din 18 Aprilie 1941, referitoare la alipirea comunei Sinăuţii de Jos ca sat la comuna Rogojeşti; / Având în vedere că comuna Sinăuţii de Jos a pierdut, prin ocuparea Nordului Bucovinei, cea mai mare parte din teritoriul ei, precum satele Gărbăuţi, Sinăuţii de Sus şi Că nu are suficiente mijloace financiare pentru întreţinere; / În baza dispozitiunilor art. 4, al. 2, din legea administrativă, publicaă în Monitorul Oficial Nr. 187 clin14 August 1938, // Decidem: / Art. I). Comuna rurală Sinăuţii de Jos se desfiinţează şi se alipeşte ca sat la comuna rurală Rogojeşti, pe ziua de 1 Aprilie 1941. / Art. II). Comuna rurală Rogojeşti se va compune din satele: Cândeşti, Rogojeşti şi Sinăuţii de Jos, cu reşedinţa în satul Rogojesti. / Art. III). Şeful Serviciului administrativ al Prefecturii judeţului este însărcinat cu executarea prezentei deciziuni. / Dată la 30 Aprilie 1941 / Prefect, Lt-Col. Ionescu / Nr. 11.859”[34].

 

1946: „Noi, ministrul secretar de Stat la Departamental Afacerilor Interne, / Luând în examinare deciziunea Nr. 105, din 13 Aprilie 1946, prin care dl prefect al judeţului Rădăuţi a hotărât reînfiinţarea comunei Sinăuţii de Jos, prin dezlipire de la comuna Regojesti; / Având în vedere că hotărârea de mai sus a fast luată cu îndeplinirea formelor prevăzute de legea administrativă şi la cererea locuitorilor interesaţi; / Având în vedere că satul Sinăuţii de Jos a mai fiinţat comună rurală cu buget propriu, până la contopirea ei cu comuna Rogojeşti; / Având în vedere şi avizul favorabil dat de dl inspector general administrativ al Circumscripţiei Suceava, prin raportal Nr. 953 din 1946; / Pe baza dispoziţiunilor art. 4 din legea administrativă din 14 August 1938, modificat prin legea Nr. 62 din 24 Ianuarie 1942, a art. 103 din aceeasi lege administrativă şi a legii Nr. 577 din 22 Septemvrie 1940. / Decidem: / Art. 1. Satul Sinăuţii de Jos se dezlipeşte de la comuna Rogojeşti din judeţul Rădăuţi, spre a forma singur o comună rurală aparte, cu denumirea de Sinăuţii de Jos. / Art. 2. Noua comună Sinăuţii de Jos va face parte din circumscripţia administrativă a plasei Siret. / Art. 3. Directiunea administraţiei finanţelor locale este însărcinată cu executarea prezentei deciziuni. / Dată la 25 Iunie 1946. / p. Ministru, G. Silviu / Nr. 8.988”[35].

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Valea Molniţei”, comuna Sinăuţii de Jos, judeţul Rădăuţi.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[36], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Nimigean Vladimir, de la Straja, băieţi, la Sinăuţii de Jos” (România – n. n.). „Sălceanu Dumitru, de la Sinăuţii de Jos, la Negostina, post aproape de soţie, învăţătoare”[37].

 

La Sinăuţii de Jos s-au născut poeţii George VOEVIDCA (9 aprilie 1839), Vasile TĂRÎŢEANU (27 septembrie 1945) şi Ilie Tudor ZEGREA (3 iunie 1949), precum şi publicistul Mihai MITITIUC (16 martie 1937).

 

 

[1] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 22

[2] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 22

[3] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 22

[4] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. II, Cernăuţi 1934, p. 115

[5] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 23

[6] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 23

[7] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 23

[8] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 23

[9] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 23

[10] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 23

[11] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 21

[12] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. IV, Cernăuţi 1939, pp. 218-220

[13] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. V, Cernăuţi 1938, p. 177

[14] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. II, Cernăuţi 1934, p. 115

[15] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 339

[16] Beil. LXXXV.

[17] Beil. LXXXVII.

[18] Beil. LXXXVIII.

[19] Beil. LXXXI.

[20] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.

[21] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. IV, Cernăuţi 1939, p. 95

[22] Diată. Copie legalizată de Comisia hotăriturilor ţinutului Hotin de pe Diata răposatului Iordachi Balş, ce este din 1809, Mart 21, către care s-au alăturat şi tălmăcirea ei în dialectul rusesc. Şi întru asemenea s-a alăturat şi copia diatei Logofătului Constantin Balş, din 1822, Genarie 30, cu adaosul în urmă din acel an Iunie 5

[23] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. III, Cernăuţi 1937, p. 196

[24] Lahovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, vol. III, București 1900, p. 297

[25] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[26] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 38, 1876 p. 31, 1907 p. 135

[27] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicționar geografic al județului Dorohoi, Iași 1891, p. 315

[28] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicționar geografic al județului Dorohoi, Iași 1891, p. 38

[29] Apărarea Naţională, Nr. 51, Anul II, duminică 14 iulie stil nou 1907, p. 2

[30] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 195

[31] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[33] Monitorul Oficial, No. 223, 10 octombrie 1925, p. 11326

[34] Monitorul Oficial, Nr. 132, 6 iunie 1941, pp. 3194, 3195

[35] Monitorul Oficial, Nr. 164, 18 iulie 1946, p. 7554

[36] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[37] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911