Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Sfântu Ilie

SFÂNTU ILIE. Aşezat pe moşia mănăstirii Sf. Ilie, satul de iobagi mănăstireşti este vag menţionat, odată cu Şcheia, în 1 iunie 1613, când Ştefan Tomşa a dăruit mănăstirii Sfântul Ilie „o bucată de hotar din satul Şcheaia, care să ţâne de ocolul târgului Suceava, hotarul începând de la moara svintei mănăstiri, care îi este danie de la Bogdan Vodă, pe apa Şcheaiei, şi în susul părăului care se cheamă Bula, până la capătul heleşteului lui Afanasie Buzga călugăr, unde este pusă o piatră, unde se întâlneşte cu hotarul târgului; şi, de acolo, drept la deal, la altă piatră, lângă Neacadrozea, pe povârniş; şi la altă piatră, lângă neşte movile de la hotarul târgului şi la altă piatră, care este pe povârniş; şi, iarăşi, la altă piatră, pe malul părăului Hucul, şi drept, în pădure, la un mesteacăn, pe care este însemnat un bour; şi, de acolo, pe marginea pădurii, până la capătul pădurii de la Şcheaia, unde este însămnat bourul într-un fag; şi, de acolo, la părăul Şcheaia, la o piatră de mal, şi, de acolo, în susul părăului, până la mai sus zisa moară mănăstirească”.

1463: Ctitorită de Ştefan cel Mare, în 1463, biserica Profetului Ilie, fostă biserică mănăstirească, avea, în 1843, 799 enoriaşi, paroh fiind Constantin POPOVICI, iar preot cooperator, Ioan POPOVICI. În 1876, biserica avea 1.137 enoriaşi, paroh fiind Temistocle VOROBCHIEVICI. În 1907, paroh era Ioan CZERCAWSKI de JELITA, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1881, cantor fiind, din 1900, Grigorie CORDUŞ, născut în 1837.

1619: În 1 mai 1619, singurul voievod italian al Moldovei, Gaspar Graţiani, întăreşte hotarul stabilit anterior, dar, în 11 iulie 1623, călugării sântilieni se „jăluiesc” lui Ştefan Tomşa, revenit în scaunul domnesc, împotriva sătenilor şcheieni, care le „încalcă hotarele”, iar voievodul împuterniceşte pe sfinţii călugări ca „pe cine veţi prinde în hotarul acelui loc, ce v-am dat domnia mea, pe loc să-l bateţ cu trei sute de toiage, până să vor zdrobi, iar de nu veţ face aşea cum iaste învăţătura domnii meale, vom trimite de vor face voao aceaea cercetare; nimică să nu vă temeţ de aceia oameni ce-i veţ prinde pre acel loc”.

1626: În timpul celei de-a doua sale domnii, Ştefan Tomşa le-a mai dăruit călugărilor sântilieni, în 12 aprilie 1626, încă „o bucată de pământ în hotarul Şchie”, mărginită de părăul Şchie, drumul de vine de la mănăstire, iazul făcut de Macarie egumen, podul Dimii, fântâna Răduşca, movila în Chiritii, moşia Şchie, moşia Gropile a mănăstirii Sf. Ilie. Sunt multe urice şi hotarnice, de-a lungul vremii, pentru câte un fânaţ de la Gropile (vatra satului de astăzi) sau de la Fântâna Arenilor, care se repetă, ca pricini, în uricele de mai târziu.

1752, noiembrie 17: Constantin Racoviţă Vodă porunceşte episcopului Dositei Herescu din Rădăuţi şi fostului mare paharnic Dinul Cantacuzino „să aleagă şi să stâlpească hotarul dintre moşiile mănăstirii Sfântul Ilie şi bisericii armeneşti din Suceava, după ispisocul lui Mihai Racoviţă Vodă”[1].

1753, martie 6: Mărturia hotarnică prin care Dositei Herescu şi Constantin Cantacuzino, fost mare paharnic, stabilesc şi stâlpesc hotarul poruncit: „Deci noi, după luminată poruncă ce ne-au adus, adunându-ne, am mers împreună şi toate pietrele ce-au fost la cea mai de pe urmă hotărire s-au scos şi am stâpit moşia cu stâlpi de piatră, după ispisocul mai sus numit preaînălţatului domn. Începând hotarul dinspre târg, de la Fântâna Arenilor, unde s-a pus un stâlp de piatră, şi de acolo, în sus, vâlceaua, până în pârâul Şcheai, unde şi acolo s-a pus un stâlp de piatră, şi iar de la Fântâna Arenilor, spre apus, Drumul cel Mare, care merge la Câmpulung (drumul vechi, care duce spre Berchişeşti – n. n.), tot alăture cu hotarul Arenii, până ce pogoară în Frumoasa, la un pod de piatră, şi de acolo drept la deal, până în zarea dealului unde se împreună cu hotarul Litenilor, şi de acolo, până în hotarul Zahareştilor, unde s-a pus şi acolo un stâlp de piatră; şi merge în sus, alăture cu hotarul Zahareştilor, până unde se împreună cu hotarul Stroeştilor şi, tot alăturea merge în sus cu hotarul Stroeştilor până ce se împreună cu hotarul Şchiai, unde şi acolo s-a pus stâlp dc piatră şi cade în hotarul Sfântului Ilie, şi merge iar alăturea spre târg, tot cu hotarul vechi a lui Sfântul Ilie, până iar în vâceaua ce este drept Fântâna Arenilor, de unde s-a început hotarul. Şi aşa s-a stâlpit moşia sfintei mănăstiri Sântii Ilie de la Suceava, cu stâlpi de piatră dimprejur, după cum arată mai sus, din semne în semne, după cum am însemnat mai sus anume”[2]. Mărturia hotarnică primea întăritură domnească peste doar câteva zile, în 15 martie, când „au mai arătat numitul egumen” de la Sfântu Ilie şi alte întărituri, de la alţi domni, care apărau averea bunului Dumnezeu de călugării de la alte mănăstiri, care pofteau ce le fusese încredinţat altora. Ţărani nu erau la Sfântu Ilie, ci numai robi. Robi ai lui Dumnezeu, desigur.

1754, februarie 1. Pentru că egumenul Lazăr se jeluieşte, şi Matei Ghica Voievod dă uric de întăritură mănăstirii Sfântului Ilie, pentru bucăţica de loc de la Fântâna Arenilor, de mult amar de vreme disputată la Divan[3].

1767, ianuarie 23: Buclucaşul fânaţ de la Areni ajunge şi la Divanul lui Grigore Ghica, de data asta intervenind şi Mitropolia Sucevei, care stăpânea cătunul Areni şi, drept consecinţă, consideră că fânaţul se cuvenea Dumnezeului mitropolitan[4].

1772, mai 17: Ruşii lui Rumeanţev şi cu „Divanul Cnejiei Moldovei împuterniceşte pe Macarie, egumenul mănăstirii Sfântul Ilie de la Suceava să ia veniturile de pe moşia Gropile, împresurată de Ştefan Zota târgoveţ”[5].

1774: În 1774, satul Sânt Ilie avea 24 de familii de iobagi mănăstireşti (recensământul lui von Spleny, din 1775, menţionează 27 ţărani), iar în anul 1784, după reforma agrară, 83.

1786: „Baronul Enzenberg a lucrat cu zelul obișnuit pentru îmbunătățirea stării Bucovinei[6]. Și succesul nu a reușit să se concretizeze. O imagine foarte vie a progresului pe care țara l-a făcut sub administrația lui Enzenberg, în special în ultimii ani, este evidentă în raportul Rationarium Provinciae, din 25 februarie 1786[7]. Printre „ameliorările” pe care al doilea guvernator militar al Bucovinei şi le propusese, se număra şi cea de la puctul e).: „În ceea ce privește economia prin economate, cererea pentru un hambar de cereale și o moară, la St. Ilie, lângă Suceava, și o fabrică de cherestea la Vatra Dornei sunt de așteptat în acest an”[8].

1793: „O prea negândită schimbare a vremilor şi neaşteptată întâmpinare, ce ne sileşte pe noi, pe toţi locuitorii munţilor din Câmpulungul moldovenesc, această prea plecată jalobă a noastră, înaintea prea înaltelor locuri, cu prea adâncă smerenie a o aduce! [9], menţionează că „diregătorii boiereşti tot chipul de silinţă au pus, ca să ne însarcine cu tot felul de datorii, cu care însărcinat este un ţăran, cel ce şede în tară, pe loc neted şi roditor, care însuşi înaintea unei comisii, ce s-au făcut într-aceste zile, din gura domnului Director de la St. Ilie (Direcţia Bunurilor Statului din Sântul Ilie – n. n.) însuşi ni s-au dat răspuns, cum că privilegiile noastre, ce le avem, nu ne învolnicesc nici de adetul casei, nici de dejma, şi aşa de va rămânea pe voia dregătorilor, Dumnezeu ştie cu câte greutăţi ne vor însărcina, precum şi pân-acum multe au făcut, care nu erau; aceşti dregători mai sus numiţi nu cumpănesc, aici, cum că noi puţintea pâinea noastră o facem departe, în ţară, şi mulţi o facem peste cordon, în Moldova, 10 şi 12 mile de loc de departe, ca să ne putem hrăni aice, între munţi, ce ne caută numai aici că suntem sudiţi, călcând peste privilegiile noastre”[10].

1802: Rohrer continuă, în relatările sale, cu mărturii despre apele Bucovinei, despre cele 49 de izvoare sărate, care trebuiau închise, după începerea exploatărilor de sare de la Cacica şi de la Pleşa, sare omologată ca fiind de foarte bună calitate de către „onorabilul Jacquin”, despre Comandamentul regal şi imperial al remontei din Bucovina, despre o întâlnire cu episcopul Daniel Vlahovici, ocazie cu care gustă din brânza de Rădăuţi, care îi place foarte mult, şi care se vindea şi în Iaşi, dar şi în Constantinopol, despre pădurile Bucovinei şi despre condamnabila risipă de lemne, inclusiv prin intermediul cuptoarelor de potasă, care se mai găseau la Frătăuţi, Solca, Sfântu Ilie, Ilişeşti şi Câmpulung Moldovenesc[11].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[12].

1886: În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1886, din pricina unor câlţi cu care era acoperită cahla, a ars întreaga gospodărie a lui Ştefan Păstru[13].

1886: Din 1886, funcţiona în sat o şcoală cu 4 clase[14].

1890: În 1890, comuna Sânt Ilie avea 1.650 locuitori, primar fiind Ştefan Corduş. Comuna avea doi învăţători, pe Nicolai Reus şi pe Elena Lazăr, paroh fiind Ioan Cercavschi de Ielita, iar cantor bisericesc – Grigorie Corduş.

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[15].

1902: Însoţirea raiffeisiană din „Sântilie” a fost înfiinţată în 15 februarie 1902, sub preşedinţia lui Vasile Cojocar, preotul Ioan Cercavschi de Ielita ocupând funcţia de director, iar Vasile Răuţ, pe cea de vistiernic.

1904: În 1904, Nicolae Iorga călătoreşte prin „ţinutul dealurilor rostogolite-n neorânduială, dealuri blânde, rotunde, învelite cu veselă iarbă tânără. E moşia mănăstirii de odinioară a Sfântului Ilie, deci face parte din fondul religionar şi, fireşte, acesta l-a arendat Evreilor, cari aici sunt totul. Ţărani zdraveni, înceţi, tăcuţi ară pentru domnul lor de astăzi, care a înlocuit cu burta, ochelarii şi ifosul său pe Domnul cel vechi de acolo, din cetate, pentru care se ara cu sabia şi se secera cu gloria”[16].

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[17], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la sântilianul Ioan POPOVICI (lăutar ţărănesc cu pistonul, 21 ani în 1908).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Sf. Ilie, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe dreapta pârâului Şcheia, afluent al râului Suceava. Suprafaţa: 15,09 kmp; populaţia: 1.402 locuitori, aproape exclusiv români, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 1.370 locuitori şi din fermele Ceretei şi Frumoasa. Este aşezată între cele 2 drumuri Suceava – Gurahumora, dintre care unul principal şi altul districtual. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Ilie”. Această comună s-a înjghebat de la 1457 încoace, în jurul mănăstirei „Sfântul Ilie”, zidită de Ştefan cel Mare pe acest loc, la ce an, nu se ştie pozitiv (1463 – n. n.). Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.643 hectare pământ arabil, 280 hectare fânaţuri, 10 hectare grădini, 77 hectare imaşuri. Se găsesc 64 cai, 300 vite cornute, 465 oi, 150 porci, 60 stupi. Sf. Ilie, mănăstire, astăzi biserică parohială în comuna rurală cu acelaşi nume, districtul Sucevei, a fost întemeiată, pe cât se crede, de Ştefan cel Mare la 1504 (eroare, în 1463 – n. n.), lucru care nu se poate constata cu certitudine, hrisovul respectiv fiind învechit şi rupt. Odată cu seculararizarea celorlalte mănăstiri de către austrieci, a fost desfiinţată şi aceasta, având, în ultimul moment, încă 8 monahi. Mănăstirea Sfântul Ilie poseda moşia Gropile, pe care este acum aşezat satul cu acelaşi nume; apoi mai avea Satul Mare, câte o jumătate din satele Costâna şi Milişăuţi, iar în Moldova poseda moşiile Iuleşti, Hodera şi Iezereni. Sf. Ilie, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 5,26 kmp; populaţia: 106 locuitori, români în majoritate, apoi germani, izraeliţi, ruteni ş. a. Se corppune din moşiie: 1) St. Ilie propriu-zisă, cu 977 locuitori, care cuprinde şi târlele Ceretei şi Ratuş şi 2) Frumoasa”[18].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Infanteristul Ilie Atoderesei, Sf. Ilie, Regimentul 22, rănit”[19]; „Infanteristul Ilie Petrovan, Sf. Ilie, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[20]; „Ioan Antonessi, din St. Ilie, a participat la război şi de dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Saveta a lui Pavel Cerlinca, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[21]; „Constantin a lui Gheorghe Butnar, din St. Ilie, a participat la război şi e dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Varvara a lui Constantin Butnar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[22]; „Lazar a lui Constantin Teodoresi, din St. Ilie, care a participat la război şi să fi murit în anul 1919, ca prizonier la Rusia, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Rachila a lui Lazar Teodoresi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Nicolai a lui Ioan Mania, din St. Ilie, a participat la război şi ar fi murit în 30 mai 1915, într-un spital din Lemberg, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea părinţilor săi, Ioan şi Catarina Mania, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[23].

1920: „Deciziune de expropriere No. 2899/20. Deciziunea Senatului Comisiei agrare Centrale, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 450, St. Ilie, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 524 ha 66 a 42 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[24].

1922: Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – a). în calitate de învăţători superiori: Ioan Reuţ la St. Ilie”[25].

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Sbâncă Dumitru, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Sf. Ilie, postul VIII, jud. Suceava”[26].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[27], următorii învăţători şi învăţătoare: Mâţă Maria, comuna Sf. Ilie, jud. Suceava, media 7,11;

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[28], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Boţac Maria, la Sf. Ilie, p. 9; Vronschi Hermina, la Sf. Ilie, p. 10, copii şcolari”.

1947: „Constituiri de societăţi cooperative[29]: Cooperativa „Sfântul Ilie”, comuna Sf. Ilie, jud. Suceava”.

1947: Transferuri şi fixări pe post în învăţământ[30]: Gavrilescu Iacob, de la Sf. Ilie, la Bosanei Nr. 1; Iavorovschi Valeria, de la Sf. Ilie, la Gura Solcii; Cerehez Oresta; de la Şcheia, la Sf. Ilie; Cojocaru Adrian, de la Zahareşti, la Sf. Ilie.

[1] DGAS, Suceava. File de istorie, Bucureşti 1989, doc. 243, pp. 387, 388

[2] DGAS, Suceava. File de istorie, Bucureşti 1989. doc. 244, pp. 388, 389

[3] DGAS, Suceava. File de istorie, Bucureşti 1989, doc. 246, pp. 393, 394

[4] DGAS, Suceava. File de istorie, Bucureşti 1989, doc. 272, pp. 422-425

[5] DGAS, Suceava. File de istorie, Bucureşti 1989, doc. 281, pp. 439, 440

[6] Polek, Dr. Johann, Joseph’s Reisen nach Galizien und der Bukowina, Czernowitz 1895, pp. 41-45.

[7] Original în arhiva k. k. Ministerul d. Interior, retipărit din Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria Românilor, Vol. VII, 1876, p. 454-478.

[8] Polek, Ansgewält Capitel aus d. Gedenkbuche der röm.-kat. Pfarre zu Czernowitz. Czernowitz 1890, S. 64.

[9] Acest document, prin care se descrie apăsarea românilor din Bucovina, l-am reprodus dintr-un volum imprimat la Viena, la 1861, traducerea în nemţeşte a tuturor privilegiilor ce au de la feluriţi Domni câmpulungenii Moldovei din Bucovina – n. T. C.

[10] Codrescu, Theodor, Uricarul cuprinzător de hrisoave, anaforale şi alte acte ale Moldovei, Tomul al VI, Iaşi 1875, pp. 164-170

[11] Călători, XIX, I, pp. 156-159

[12] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[13] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 12, noiembrie 1886, p. 4

[14] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 49, 1876 p. 43, 1907 p. 158

[15] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[16] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 20

[17] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[18] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 193, 194

[19] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[20] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[22] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[23] Monitorul Bucovinei, Fascicula 14, Cernăuţi 21 aprilie nou 1921, pp. 171-173

[24] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 229, 230

[25] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[26] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[27] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552