Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Satu Mare | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Satu Mare

 

 

 

SATU MARE. Satul Satu Mare a fost atestat documentar în 22 mai 1443 (6951), când Ilie Voievod, întărindu-i partizanului său „Didrih de la Buceaci şi de la Iazloveţ, staroste al Podoliei” o parte din satele şi cătunele Moldovei, inclusiv „Soceviţa, şi cu toate cătunele şi veniturile”, precizează că „în afară de Satu Mare”, care iese, astfel, din domeniul Volhoveţ (Volovăţ)[1].

 

În 15 iulie 1445, Ştefan Vodă, fratele lui Ilie Vodă, l-a „miluit” pe Oancea logofăt, cu, „pe Suceavă, Satul Mare, şi trei sălaşe de ţigani, anume: Coste cu sălaşul său, şi Micula cu sălaşul său, şi Mihai cu sălaşul său”[2].

 

1582: În 24 februarie 1582, din voia lui Iancul Sasul Vodă, „un sat la apa Sucevei, anume Satul Mare, ocolul Badeuţi, cu morile pe pârâul acelui sat Satul Mare, care a fost dreapta noastră ocină de la Ştefan Vodă cel Bătrân”, a fost dăruit mănăstirii Sf. Ilie, „unde este egumen Atanasie”, hotarul satului, „cu morile în părău”, cuprinzând reperele toponimice: „denspre Bădeuţi, de la apa Sucevii, peste tufiş şi cămp, prin mijlocul heleşteului, lângă piue”, făntăna Ştefului, spre troian, la părăul Vălhoveţ, movila cu baltă spre satul Volovăţ, hotarul Rădăuţilor, părăul Runciu pănă la Plop, peste părăul Pazin, hotarul Macicăuţilor, apa Sucevei drept spre Drăgăneşti”[3].

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Satul Mare, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 15 scutelnici ai spătarului Enăkaki, 3 femei sărace, 2 scutelnici ai episcopului Dositei Herescul şi 1 ţigan.

 

1744: În 12 septembrie 1744, „Cârnul, de 90 ani, din Satu Mare” depune mărturie la stâlpirea hotarului Volovăţului. În 1774, Satu Mare avea 24 familii ţărăneşti, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Vicovilor, 2 popi, 25 ţărani, numărul familiilor ajungând la 60 în 1784.

 

1772: Biserica „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril” din Satu Mare a fost construită în 1772 şi restaurată în 1845. În 1843, când în cei 867 enoriaşi număra şi pe cei câţiva ortodocşi din Hadikfalva, biserica era slujită de parohul Vasilie POPESCUL. În 1876, parohia Satu Mare şi Hadikfalva, cu 1.182 enoriaşi, îl avea paroh pe Mihail ILIUŢ. În 1907, paroh era Theodor POLONIC, născut în 1850, preot din 1873, paroh din 1885, iar cantor, din 1906, Athanasie ŢIBU, născut în 1867.

 

1787: În 1787, până în 30 noiembrie[5], câteva din cele optzeci de familii de agricultori germani, veniţi din Remania, din Bavaria şi din Baden-Württemberg, s-au aşezat la Satu Mare, localitatea ajungând, datorită modelelor de gospodării şi de gospodărire nemţeşti, una dintre cele mai frumoase şi mai prospere din Bucovina vremii. Familiile germane din Satu Mare se numeau: Peter Schmid, Heinrich Mang, Johann Staudt, Adam Nunweiler, Christoph Schmid, Carl Weber, Sebastan Hubig şi Ludwig Schneider[6]. La 1 mai 1790, toate aceste familii sunt reconfirmate în Satu Mare[7].

 

1788, Hacquet: „Dacă mergi mai departe de câmpie, peste Burla, către râul Suceava, ajungi la o colonie germană, numită Satu Mare. Toate aceste colonii de aşezări noi nu prea mulţumesc pe băştinaşi, pentru că nu mai pot lăsa, ca înainte, câmpul lor toloacă şi pentru că aceşti nou veniţi prea adesea luau ce nu se cuvenea. Aşa, într-o zi, am auzit plângerile, aduse în faţa comisarului imperial, de către aceşti oameni, împotriva coloniştilor, al căror număr nu este mare, că nu le-au jefuit numai micile lor grădini, ci s-au încumetat şi să vatăme şi să ştirbească vechile lor drepturi, în cutare şi cutare chip. Cei păgubiţi au fost satisfăcuţi, iar tulburătorilor li s-a spus, între patru ochi, că viaţa lor este în continuă primejdie, căci dacă, vreodată, se vor ridica împotriva lor moldovenii sau „românii”, atunci pot fi siguri că nu va fi cruţat nici copilul din trupul maică-si, şi, atunci, nu se ştie cum vor mai putea fi salvaţi, întrucât aceşti oameni puteau să scape de orice cercetare şi pedeapsă şi să emigreze pe nepusă masă”[8].

 

1802, Rohrer: „În singurul ţinut, dintre Siret şi Suceava, pe unde am călătorit, se aflau, când pe şosea, când în munţi, nouă sătuleţe mici de germani. Dacă, de altfel, am transcris bine numele de locuri româneşti, ele se numesc astfel: Rădăuţi, Frătăuţi, Arbore, Ilişeşti, Balosinăuţi (parte a satului Horodnic – n. n.), Satu Mare, Grăniceşti, Tereblecea, Mănăstioara. / Uneori, se formează un sat de 12, până la 18 case, alteori de mai multe. Toate, laolaltă, au numai un pastor. Cel de acum se numeşte Schwartz, este un sas din Transilvania şi, după câte aud, este un om cu cunoştinţe (învăţat) şi cu un caracter bun, pe care pastor, însă, nelocuind la stradă, nu l-am putut vizita”[9].

 

1838: Din 1838, funcţiona în Satu Mare o şcoală germană cu 3 clase, iar din 1867, şi o şcoală românească cu 3 clase[10].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[11].

 

1886: În 1886, Ştefan P. Popescu din Cernăuţi intra în posesia unui „răvaş istoric” din 1702, o scrisoare a lui Ursu Ureche, staroste al Cernăuţilor, către fiul lui, Zaharie Ureche, care, rănit de moarte fiind de către „un păgân de leah, din gios de episcopie Rădăuţului, întru Satu Mare şi saga dinspre Dorneşti, pe un pisc de deal din cea parte de apa Sucevii, la Cetăţuie sau Şanţul Litvanului”, săpase trei gropi, iar în cea din mijloc ascunsese „două tearhuri de piele pline de bani, mai mult aur şi argint”. Suma era atât de mare, încât ar fi ajuns pentru construirea unei biserici la Soci şi pentru cumpărarea unei moşii de la boierul Şirban. Starostele fusese rănit în ziua de 23 iunie 1702[12].

 

1890: În 1890, comuna Satu Mare avea 4.300 locuitori, un primar român, Ioan Lavric, şi un primar german, Richard Wolf. La şcoala românească erau învăţători George Vrăbiuţă şi Aspazia Popescul, iar la şcoala germană profesau Simion Mayer-senior şi Simion Mayer-junior. Parohia ortodoxă era slujită de parohul Teodor Polonic şi de cantorul bisericesc Vasile Lupştea.

 

1890: Volumul 16, nota 6. Pagina 69 (Descoperiri în Bucovina). „În urma notiţei cu același nume, inclusă Mittheilungen, anul 1889, nota 36, fie-ne permisă raportarea asupra altor descoperiri interesante, nepublicate încă… Două vârfuri de săgeată, realizate din bronz, cu trei tăișuri, lungime de 3 ½ și 4 cm, săpate, în 1886, în Satulmare, districtul Rădăuţi, pe un deal, încă 2 bucăți vârfuri de săgeată, de aceeași dimensiune, dar numai cu două tăișuri, și 2 bucăți de vârfuri de săgeată cu trei muchii, complet topite”[13].

 

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[14].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Satul Mare Nemţesc, comună rurală, districtul Rădăuţi, lipită de comuna Satul Mare Românesc. Suprafaţa: 18,00 kmp, împreună cu Satul Mare Românesc; populaţia: 1.085 locuitori germani, de confesiune evanghelică şi romano-catolică. Se compune: 1) din satul de reşedinţă, cu 1.033 locuitori, şi 2) din cătunul Perdelli. Se serveşte de aceleaşi căi de comunicaţie ca şi Satul Mare Românesc; are o şcoală populară germană, cu 2 clase, şi o casă de economie. Colonie întemeiată la anul 1787, de numeroase familii germane, aduse pe teritoriul comunei Satul Mare, care, de atunci, spre deosebire, a luat supra-numirea de „Românesc”. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Se găsesc 198 cai, 410 vite cornute, 3 oi, 508 porci, 25 stupi. Satul Mare Românesc, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată pe malul drept al Sucevei, la confluenţa sa cu pâraieleTemnic şi Saha, cam în spre sud-est de Rădăuţi. Suprafaţa: 18,00 kmp, îm­preună cu Satul Mare Nemţesc; populaţia: 1.238 locuitori români, de religie greco-orientală. Se compune: 1) din satul de reşedinţă, cu 1.195 locuitori, şi 2) din cătunul Perdelli. Este legată cu Rădăuţi printr-un drum districtual; prin drumuri de ţară comunică cu Rădăuţi, precum şi cu Hadicfalva, Istenşeghiţ şi Crainiceşti (Siret), pe unde trece drumul principal Suceava-Siret. Are o şcoală populară, cu 4 clase (deci, 120 şcolar – n. n.), şi o biserică, cu hra­mul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, şi o casă de economie. Printr-un hrisov din 24 Fe­bruarie 1582, Domnul Moldo­vei Iancu Sasul a dăruit-o mănăstirii Sfântu Ilie, în posesia căreia se găsea şi la 1776. O parte din teritoriul comunei, pe care s-a întemeiat, în 1787, o colonie germană, s-a despăr­ţit, sub numele special de Sa­tul Mare Nemţesc. În apropiere s-au găsit, de repetate ori, vârfuri de săgeţi de bronz. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna aceasta, împreună cu Satul Mare Nemţesc, po­sedă 1.129 hectare pământ arabil, 230 hectare fânaţuri, 13 hectare gră­dini, 198 hectare imaşuri, 11 hectare pădure. Se găsesc 87 cai, 372 vite cornute, 160 oi, 322 porci, 10 stupi. Satul Mare Românesc, moşie, atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Ră­dăuţi. Are o casă şi 4 locuitori”[15].

 

1909: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[16], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ioan ANDRUHOVICI (învăţător superior, în 1909) din Satu Mare.

 

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Rezervistul Gavril Lavric, Satu Mare, Regimentul 22, rănit”[17]; „Infanteristul Ion Colibaba, Satu Mare, Regimentul 22, rănit”[18]; „Franz Presser din Satulmare a participat la război şi ar fi murit ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Adolfine Presser, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[19]; „Simion a lui Filip Jurovschi, din Satulmare Vechi, a participat la război şi ar fi picat, în anul 1916, pe frontul italian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Saveta a lui Simion Jurovschi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[20].

 

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – a). în calitate de învăţători superiori: Dimitrie Prelipcean la Satul Mare[21].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[22]: Bendas Nicolae, cizmar, domiciliat în Satul Mare; Wild Frederich, morar, domiciliat în Satul Mare; David Rita, coafeză, domiciliată în Satul Mare; Vinkler Schela, coafeză, domiciliată în Satul Mare; Tomşa Constantin, tâmplar, domiciliat în Satul Mare; Jurovschi Frantz, croitor, domiciliat în Satul Mare; Iacob Moor, croitor, domiciliat în Satul Mare; Bandus Carl, cizmar, domiciliat în Satul Mare; Dumitrescu Valerian, cizmar, domiciliat în Satul Mare; Engel Herman, rotar, domiciliat în Satul Mare; Cortea Carol, morar, domiciliat în Satul Mare.

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[23]Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Feleagă Ioan, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, născut în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal; Lupancu Constantin, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, născut în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 c. p.”.

 

1942: 1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Marfiuc Mihai, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Satul Mare Nou, postul IV, jud. Rădăuţi”[24].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Vatmanu Silvia, de la Arbore, Cotul de Jos, la Satu Mare”.

 

 

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, p. 326

[2] [2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, p. 363

[3] Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. I, Cernăuţi 1933, pp. 80, 81

[4] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340

[5] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 427

[6] Ibidem, p. 522

[7] Ibidem, p. 526

[8] Călători, X, II, pp. 823

[9] Călători, XIX, I, p. 156

[10] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 49, 1876 p. 49, 1907 p. 128

[11] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[12] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 10, 15 Octombrie 1886, p. 4

[13] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[14] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[15] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 190, 191

[16] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[18] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 3, Cernăuţi 3 februarie nou 1921, pp. 28-33

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[22] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[23] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[24] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657