Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Roşa | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Roşa

 

 

 

ROŞA sau ROŞIŞA. Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează în „satul Roşişa… 149 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi şi dascăli, 14 barani, 3 arnăuţi, 6 umblători, 7 călăraşi, 34 scutelnici, 10 văduve, 1 jidov, 6 mazili şi ruptaşi, 65 birnici, aceştia din urmă fiind: Vasile PECHIUL, vornic, Neculai zet ANDON, Ion KHULKO, Vasile, morar, Mihai a ROŞCĂI, Ştefan, hotincian, Neculaiu a ROŞCĂI, Macsim  sin GURDUN, Andronic sin olar, Gavril sin DĂNILĂ, Dumitraşcu HOCIAN, Toader zet DĂNILOAE, Grigoraş CRAŞNALIUCHII, Ursul, băjenar, Ştefan, rus, Vasile, hotincian, Eni, hotincian, Prodan, Grigori zet ANDRONI, Enachi, vătăman, Ilie sin AVRAM, Avram, Neculaiu LUPUL, Vasile sin vătăman, Toader brat ego (fratele lui Vasile), Ion GURDUNĂ, Dumitraşcu cumnat lui Ion, Leontii, Simion zet LEONTII, Vasile TERFELE, Vasile RUSNAC, Cozma, Vasile a IACOBOAEI, Ivan zet COZMII, Petre cojocar, Ion holtei, Constandin sin Ion, Andrei ŢUCAN, Andrieş sin Macsin, Nechifor zet Macsin, Ion a SAFTII, Ştefan rusul, Ion rusul, Ion morar, Neculai rotar, Toader zet ego, Vasile CANTIMIR, Ion rusul, Mihaiu sin URSUL, Vasile văcar, Simion rus, Mitria, Vasile HUPCĂ, Enachi HUPCĂ, Ion SCHIŢĂ, Hrihor rus, Alecsa rus, Fedor rus, Iacob rus, Timoftii, Vasile CHITIC, Neculaiu COVAŞĂ, Mihaiu zet CHITIC, Vasile rusul şi Ion brat ego. / Rufeturile erau pentru baranii din satul Roşişa, deci către strângătorii de biruri: Vasile BRĂDIŞOR, Ştefan, Vasile HUPCĂ, Onofreiu CHISĂLIŢĂ, Georgii CIUHORAN, Vasile ZEAMĂ, Vasile CANTIMIR, Mihaiu, Toader SPIŢĂ, Sandul ŞTUHANE, Tănasii, Toader DABIJA, Ilii IOZIP şi Vasile PITEIU. / Arnăuţi erau Ion, Andrei şi Vasile. / Umblători, deci agenţi fiscali, erau: Ion SARAFICIAN, Vasile sin COZMA, Ion STRĂJAC, Grigoraş STĂNISLAV, Georgii şi Ion ZAMĂ. / Scutelnici stărosteşti erau: Postolachi spoiangiu, Vasile BOTEZAT, Neculaiu olar, Georgii pitar, Iuz olar, evreu botezat, Pavel butnar, Lupul sin ego, Macsin grădinar, Mihaiu vizitiu, şi Iacob botezat. / Ruşii starostelui HERESCU, deci iobagii fratelui episcopului de Rădăuţi, erau: Iacob, Vasile, Ştefan VOIOKU, Pavel, Hrisco, Pricop LEKO, Vasile MELNIK, Mateiu grădinar, Vasile grădinar, Ştefan grădinar şi Ivan rusul. / Călăraşi şi căruţaşi erau: Vasile LOMOŞ, Vasile ciobotar, Simion rus, Marcul rus, Milul rus, Andrei rus şi Petre rus. / Scutelnicii paharnicului LINBO erau: Acsinti grădinar, Sain zet Georgii, Sandul butnar, Georgii DIODIU şi Constandin. / Jidovul din Roşişa era Herşcul jidov orândar. / Preoţi erau: popa Grigoraş, popa Iordache şi dascălul NIŢUL. / Mazilii şi ruptaşi anilor 1772-1773 erau: Ianăş căpitan, mazil, Lazor sin grecului, ruptaş, Vasile, brat ego, ruptaş, Costandin brat ego, ruptaş, Gavril zet grecului, ruptaş, şi Georgii mătăsar, ruptaş.

 

1774: „Acest suburbiu era, în 1774, sat şi avea 11 familii (În 1776, 146 familii, şi anume 5 Mazili, 2 preoţi, 113 ţărani, 5 umblători, 1 Arnăut, 20 barani. În 1779, avea 204 familii; în 1784, 223). / Aşezat în partea sud-vestică, de la Cernăuţi, culminează, spre nord-vest, în dealul Cecinei (Ţeţinei). / Cetăţuia Cecina e zidită cam între anii 1211-1259, de cavalerii ordinului german Ioaniţi. / Cu privire la Cecina, care e, acuma, numai o ruină, sunt următoarele de observat: / Într-un uric de pe timpul lui Vodă Ştefan (1395), se face amintire de Kieşin şi Chmielov; în altul (1400), de pe timpul lui Ivaşcu, fiul lui Petru, fratele lui Vodă Roman, pe când domnea în Polonia regele polon Iagello, de ţărişoara Sepin; într-un contract, din 15 Marte 1412, încheiat între împăratul Sigismund şi regele Iagello, de Kieşin şi Chmielov, de pe pământul Scepin sau Sepin, dintre Nistru, Prut şi pârâul Potocin; în 1433, pe timpul lui Vodă Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, şi Iagello, de Sepin, cu cetăţile Cerun şi Chmielov; se mai spune că zestrea Mariei, văduvă după Ilie, se extindea asupra oraşului Siret, a altor sate şi asupra cetăţilor Chocim şi Ceciury (uric de la Vodă Petru Aron, 26 Iunie 1456). După unii, se înţelege, sub Kieşin, Cerun şi Ceciury, Cecina. / Prin secolul al XV-lea, se vorbeşte, în unele urice, de un târg Cecina şi de ţinutul ei. / În alt loc, se spune aşa: / Numele Cernăuţi exista, ce-i drept, dară pe locul ce era aşezat pe partea stângă a Prutului, în regiunea Jucichei-noi (Genesauca). / Pe teritoriul Cernăuţilor, însă, era un târg, Cecina, care se extindea împrejurul dealului cu acelaşi nume. / Pe deal, sta, înainte de năvala Mongolilor, o cetăţuie, zidită de cavalerii ordinului german (între 1211-1227). Dară şi târgul, şi Cetăţuia, au fost nimicite prin Mongoli. / Abia prin principele Bogdan şi Românii lui din Ardeal (1349) a început, în ţară, o viaţă nouă. Sub urmaşul lui, Petru Muşat, s-a încheiat un contract cu Vladislau Iagello (1388), în urma căruia deveni Pocuţia o parte a Moldovei. / Prin câştigul acesta, era necesară şi o dezvoltare militară mai intensivă. Sprijinul acestei dezvoltări militare erau cetăţuele ce erau aşezate la locuri corespunzătoare. Un astfel de loc corespunzător era şi dealul Cecinei. / Între anii 1389 şi 1404, trebuie, acum, să fi existat cetăţuia Cecina. / Noi ştim, dintr-un uric din 1404, în care se aminteşte un anumit Chotco, căpitan al cetăţuiei. Împrejurul cetăţuiei, întăriturii acesteia, se aşezară mulţi şi formară un târg (oraş). Târgul se lăţi aşa de tare şi ajunse la o aşa însemnătate de mare, încât deveni centru cercului (ţinutului), numit tot Cecina (1433). / Împrejurul târgului acestuia, se născură alte târguri mai mici şi sate. La acestea din urmă, se numărau, în 1434, şi Şubraneţul, şi Văscăuţul. / În 1434, a fost ţinutul Cecinei împreunat cu provincia Şipeniţului, pe care a predat-o Voievodul Ilie, dimpreună cu ţinutul Chotinului şi al Chmielnovului, Polonilor. Puţin după aceea, pe timpul lui Ştefan II, au fost cele trei ţinuturi reîntoarse Moldovei. / Cu toate acestea, ele formau, prin un timp, deşi scurt, o parte separată a acestei ţări. / În 1444, oferi Mariuca, soţia Principelui Moldovei Ilie, aceste trei ţinuturi Polonilor, sub condiţie ca, dacă i s-ar reîntoarce istui din urmă posesiunile sale, ce erau în mâna lor. / Cea de pe urmă dată se face amintire de târgul Cecina în 1456. / Cum s-a nimicit târgul acesta, prin care catastrofă, nu se ştie, cam deodată, din actele existente. / De la 1457, a devenit Cernăuţul oraş districtual. / Aşa merge vorba istorică despre această cetăţue, despre aceste ruini, căci numai ruini se mai văd. Poate, cu timpul, se va lăţi mai multă lumină despre acest loc istoric de tot interesant, după părerea mea, pentru că însuşi numele lui e o urmă de nume de Români. / Numele Cecina, în sine însuşi, e un nume interesant. / Partea spre amiază-zi a Roşei e aşezată, în parte, pe vale şi pârâu, parte pe un deal, ce se cheamă „pe Stâncă”; nu departe de aici, se află şi o poiană, numită „Poiana roşă”. De ce „roşă”? Se vede că, cu locul acesta, precum şi cu alte mii de locuri din Bucovina, stau în legătură multe legende istorice şi de interes general, cari, pe-ncetul, cu timpul, se vor descoperi şi destăinui în faţa lumii de unii bărbaţi iubitori de adevărul istoric şi naţia română. / Poiana Roşă e întreruptă de unele râpe şi gropi. Pe Stâncă, lipseşte o şcoală; ea-i încă o necesitate indispensabilă, pe aceste locuri, pentru Români. / Biserica din Roşa e făcută din lemn, în 1768, de Constantin Ianoş, Constantin şi Lazăr Grecu, Stanislau Grigoraş, Ion şi Vasile Zama. / În 1833, a fost ea reparată. E veche, afumată, neagră şi mică, de nu poţi ceti evanghelia în uşile împărăteşti. / Acuma se zideşte, dar tare încet, o biserică nouă, mândră pe dinafară, nu tocmai spaţioasă, cu cinci turnuri, din cărămidă. Fereştrile îs tare înguste şi numai puţină lumină va putea străbate înuntru. Planul bisericii e, după părerea unora, nu prea corespunzător. Bine ar fi dacă, la întreprinderi de zidiri noi bisericeşti, s-ar constitui, totdeauna, un comitet ortodox constatator, din cei mai experţi şi mai oneşti bărbaţi, aleşi de Consistor, ca să supravegheze exoperarea de zidiri bisericeşti, ca să procure cele mai bune şi mai practice planuri pentru biserici noi, ca să se ocupe cu alegerea celui mai bun şi mai vârtos material: pietre, cărămidă, care să inspecţioneze până şi efeptuirea picturii etc. Pentru biserica din Roşa ar fi fost cel mai bun plan cel al biserici Sfânta Parascheva din Cernăuţi. / În Roşa îs două şcoli: una cam la mijloc şi alta lângă Ţeţina, pe unde se află şi multe case româneşti. / Şcoala de la mijloc e de 4 clase. La ea umblau, în 1894: 143 Români, 3 Ruteni, 154 Germani, 2 Slovaci. Românii ar putea să fie mai mulţi, dar, deoarece e conducător un străin!… / Anul fundării, 1816. / Şcoala din Ţeţina (Roş) e de 2 clase. La ea umblau, în 1894: 146 Români, 9 Germani. / Anul fundării. 1891. / În întreg suburbiul ar trebui să fie trei cabinete de cetire, dar există numai unul, „Cecina” (Ţeţina). Prezidentul lui e preotul Grigorie Hostiuc. Mai este şi o Societate a „Doamnelor Române”. Prezidenta ei e doamna preoteasă Maria Hostiuc, de acolo, din loc”[2].

 

1891: Volumul 17, nota 175, pagina 183 (Mari descoperiri, legături, monede). „Profesorul conservator Romstorfer a raportat Comisiei Centrale că, în suburbia Roşa, din Cernăuți, a fost găsită, în 1887, când s-a săpat un iaz, la o adâncime medie de 3 metri, o greutate elipsoidă, de 4 cm lungime, 3,5 cm grosime, din lut ars roșu. Acolo ar putea fi descoperite şi resturi de copaci, și ceramică arsă”[3].

 

1901: Însoţirea rurală românească, în sistem Raiffeisen, s-a înfiinţat în anul 1901, pentru Roşa şi Mănăstirişte, cu 308 coroane depuse şi 600 coroane subvenţie de la Comitetul Ţării. Director al băncii rurale româneşti era Petru Popescul, Nicolai Besplitnei era vicepreşedinte, iar Michail de Galer îndeplinea atribuţiuni de casier.

 

1906: „La alegerile din Roşişa pentru consiliul comunal al capitalei Cernăuţ, care au avut loc Joi, 20 decembrie 1906, a fost ales germanul I. Ludwar, cu 221 voturi, contra candidatului român M. Scalat, care a rămas, cu 107 voturi, în minoritate. Cu tot resultatul acesta nefavorabil, ne bucurăm, căci am constatat, pentru prima dată, o solidaritate, până acuma la românii noştri încă necunoscută. Deie Domnul ca aceasta să fie de bun augur pentru luptele electorale din viitor”[4].

 

1907: „Cabinetul de lectură în Roşa aranjează, Duminecă, în 30 Iunie stil nou 1907, o petrecere poporală cu teatru, dans şi cântări cu cor de plugari. Scopul acestei petreceri este înfiinţarea unei Case Naţionale. Intrarea de persoană: 40 bani. Localităţile petrecerii sunt la cantorul Vasile Ostafi. Poporul plin de un dor şi cultură naţională să adresează inteligenţei de la oraş ca să ia parte în număr cât se poate de mare”[5].

 

1907: „Cabinetul de lectură „Ţeţina” în Roşa a aranjat, Duminică în, 30 iunie 1907 stil nou, o petrecere poporală, în localităţile dlui cantor Vasile Ostafi. La petrecerea aceasta au participat, afară de un număr însemnat de săteni, şi multă inteligenţă. S-au observat, între alţii, și reprezentanţii societăţilor „Dacia”, „Bucovina”, „Junimea” şi al Cabinetului de lectură „Lumina” din Clocucica, în frunte cu dl învățător G. Ucraineţ. Suprasolviri au plătit următorii domni şi doamne: învățător Besplitnec 2 coroane, doamna Besplitnec 1 coroană, Berculean 2 coroane, Sfinția Sa N. Boca 2 coroane, familia D. Bucevschi 5 coroane, familia M. Cantimir 2 coroane, familia D. Clain 1 coroană 40 bani, M. Cerches 1 coroană, N. Cerches 1 coroană, Cojocariu 1 coroană, M. Constantinovici 1 coroană, Coştiuşco 1 coroană, D. Chisiliţa 1 coroană, familia Cuciurean 1 coroană, familia Comoroşan 2 coroane, N. Fochi 1 coroană, Feldoreanu 1 coroană, Sfinția Sa Gr. Hostiuc 2 coroane, M. Isopesco 1 coroană, Margineanu 1 coroană, Marcu 1 coroană, Mihalescul 1 coroană, V. Moraraş 1 coroană, familia Ostafi 1 coroană, Onciul 2 coroane, Paladiuc 1 coroană, Pascariu 2 coroane, Sfinția Sa Z. Percec 5 coroane, G. Pinţinţan 1 coroană, G. Piteiu 1 coroană, D. Piteiu 1 coroană, Dr. O. Popescul 1 coroană, Popovici 1 coroană, familia Reus 3 coroane 40 bani, Teofil Rus 1 coroană, Suşinschi 1 coroană, C. Ungurean 3 coroane, Alexandru Ursul 1 coroană, I. Ursul 1 coroană, Voloşciuc 1 coroană, Oct. Voronca 1 coroană, familia Voronca, împreună cu oaspeţii, 7 coroane 50 bani, familia I. Zamă 2 coroană. Afară de aceasta, au suprasolvit mulţi câte 80, 60 şi cîte 50 bani. Pentru faptele acestea mărinimoase, exprimă comitetul susnumitei societăţi tuturor donatorilor mulţămita cea mai profundă. Totodată se mulţămeşte tuturor domnilor şi domnişoarelor, care s-au jertfit pentru reprezentarea piesei teatrale „Nunta ţărănească”. & Pentru comitet: D. Piteiu, prezident, A. Zamă, secretar”[6].

 

Nemţoaice din Roşia, la piaţa din Cernăuţi – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Roşa sau Roşişea, mahala a oraşului Cernăuţi, având încă cătunele Stânca, Poiana Roşie, Cecina (Ţiţina) Ceru şi Huc, formează o fracţiune comunală cu o parohie specială. Are 6.500 locuitori, din care jumătate sunt români băşti­naşi, ce locuiesc mai mult în zisele cătune, şi colonişti ger­mani, aduşi de administraţia austriacă, la 1782, din regiunile Rinului. Locuitorii români sunt de religie ortodoxă şi se ocupă cu plugăritul, cu grădinăria şi parte şi cu exploatarea cariere­lor de piatră, aflătoare sub dea­lul Cecinei (Stânca). Coloniştii germani sunt agricultori vestiţi, cultivatori de cai, dar se ocupă de asemenea cu grădinăritul şi, în timpul verii, practică şi meseria de meşteri zidari, lucrând în Rusia şi România învecinată. Are o şcoală populară, cu 6 clase (deci, 180 şcolari – n. n.), pentru băieţi, şi una de 4 clase, pentru fele. Biserica veche gr. or., cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, a fost clădită de mazilii Constantin Ianoş, Lazăr Grecu şi Stanislav Grigoraş, iar la 1887 a fost înlocuită printr-o clădire nouă foarte frumoasă. Aci se află şi o cazarmă mare de cavalerie. Suburbia posedă 111 hectare pământ arabil, 610 hectare fânaţuri, 192 hectare grădini, 356 hectare imaşuri şi 427 hectare pă­dure foarte frumoasă, cu o carieră vestită de piatră, sub poalele muntelui Cecina. Ca animale domestice, se găsesc în Roşa 518 cai, 1.696 vite cornute, 219 oi, 519 porci şi 182 de stupi de albine”[7].

 

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Infanteristul Lazar Cernuşca, Roşa, Regimentul 22 Infanterie, mort”[8]; „Sergentul Vasile Scripcar, Roşa, Regimentul 22, rănit”[9]; „Infanteristul George Hubeni, Roşa, Regimentul 80, rănit”[10]; „Martin a lui Martin Gerber, născut la 1881, în Roşa a fost înrolat, cu prilejul mobilizării generale, în Regimentul 41 Infanterie şi a plecat la război. La 23 August, a luat parte la lupta de lângă Rarancea, unde să fi murit, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Elisavetei Gerber, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 11 Iunie 1919”[11]; „Iosif Rach a lui Wenzel, născut în anul 1899, în Cernăuţi, a fost dus de Ruşi, în Octombrie 1917, cu prilejul retragerii lor, dimpreună cu mai mulţi locuitori din Roşa, în Rusia. În localitatea Gogolina s-a îmbolnăvit şi să fi murit în Octombrie 1917, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Wenzel Rach, procedura pentru adeverirea morţii”[12]; „George a lui George Moraraş, născut în 1880, din Roşa, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 22 Infanterie. În toamna anului 1914, a căzut prizonier la ruşi şi ajunse în lagărul de prizonieri din Tomsk şi apoi ca lucrător într-o fabrică în Zemskij Zawod, gubernia Ufa. Acolo ar fi murit, la 12 noiembrie 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Zoica Moraraş, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[13]; „Ion a lui Lorenz Leugner, din Roşa, născut în 1877, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 22 şi luptă contra Rusiei. El ar fi murit, la 27 martie 1915, în spitalul Sadagura, fiind rănit la Dobronăuţi, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Iosefa Leugner, născută Nowak, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[14]; „Ion a lui Lorenz Leugner, din Roşa, născut în 1877, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 22 Infanterie şi luptă contra Rusiei. El ar fi murit, la 27 martie 1917, în spital la Sadagura, fiind rănit la Dobronăuţi, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Iosefa Leugner, născută Nowak, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[15]; „Teodor a lui Vasile Stefaniuc, născut la 14 ianuarie 1885, fost domiciliat în comuna Roşa, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la Batalionul de Vânători nr. 27 şi a plecat la frontul rusesc, unde ar fi picat în noiembrie sau decembrie 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Savina Stefaniuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[16]; „Petru a lui Nicolai Vitriuc, născut în Roşa, la 2 februarie 1889, a plecat, la 1 august 1914, la război şi e dispărut din martie 1915, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Vitriuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[17]; „Constantin a lui Gheorghe Cerchez, născut la 26 noiembrie 1883, în Roşa, cu ultimul domiciliu în Roşa, a luat parte, ca sergent la Regimentul 41 de Infanterie, la războiul mondial şi ar fi murit, în septembrie 1915, pe frontul rusesc. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Nicolai Cerchez, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[18]; „Constantin a lui Gheorghe Cerchez, născut la 26 noiembrie 1883, în Roşa, cu ultimul domiciliu în Roşa, a luat parte, ca sergent la Regimentul 41 de Infanterie, la războiul mondial şi ar fi murit, în septembrie 1915, pe frontul rusesc. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Nicolai Cerchez, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[19]; „Toader a lui Constantin Moroşan, din Cajvana, a participat la război şi ar fi murit, în anul 1919, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana a lui Toader Moroşan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Josef a lui George Rubisch, născut la 9 noiembrie 1868, în Roşa, a fost chemat la arme, la 1 mai 1915. De atunci, lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Carolinei Rubisch, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[20].

 

Cernăuţi, cazarma austriacă din Roşa – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 259

[2]  Patria, Anul III, Nr. 291, Nr. 292, Nr. 293, Nr. 294, 295, 297, 299, 301, 304, 306, începând cu ziua de 30 Iunie / 12 Iulie 1899

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Apărarea Națională, Nr. 23, Anul I, duminică 23 decembrie stil nou 1906, p. 3

[5] Apărarea Națională, Nr. 44, Anul II, duminică 16 iunie stil nou 1907, p. 3

[6] Apărarea Națională, Nr. 53 și 54, Anul II, duminică 28 iulie stil nou 1907, p. 5

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 183

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[9] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[10] Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 57, Cernăuţi, în 20 August nou 1919, pp. 3 şi 4

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 54, Cernăuţi în 13 August nou 1919, pp. 4 şi 5

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-9

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 80, Cernăuţi în 7 Noemvrie nou 1919, pp. 3-12

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 80, Cernăuţi în 7 Noemvrie nou 1919, pp. 3-12

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 4, Cernăuţi 10 februarie nou 1921, pp. 38-49

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 4, Cernăuţi 10 februarie nou 1921, pp. 38-49

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 1, Cernăuţi 13 ianuarie nou 1921, pp. 6-10


Comments are closed