Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Rogojeşti | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Rogojeşti

 

 

 

ROGOJEŞTI. Atestat documentar încă din 18 aprilie 1397, când Ştefan Vodă îi „miluia” pe pan Coşcu şi pe fratele lui, pan Toader, cu satul şi moşia „Rugaşişte”, hotarnica fiindu-i făcută în 7 iulie 1430.

 

1436: În 19 septembrie 1436, este menţionat un boier „Rogaşovschi”, Ivaşco Rogaşovschi, care dă mărturie la o hotarnică, un alt boier, probabil feciorul sau nepotul lui Ivaşco, Mihail Rugaşevici, fiind menţionat într-o hotarnică din 7 martie 1487.

 

1490: În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 19-a biserică, cu popă, la Rugăşeşti”.

 

1613: În 26 martie 1613, satul Rogojeşti aparţinea surorilor fostului mare vornic Gheorghe Albotă, Teta şi Sofronia, care, împreună cu nepoţii lor, Petrea şi Ionaşco Albotă, se plângeau Divanului Domnesc împotriva fostului hatman Isac Balica, pentru împresurări de moşii, inclusiv la Rogojeşti, sat din care luase jumătate de moşie, pe care o va lăsa moştenire urmaşilor lui.

 

1623: În 2 aprilie 1623, Ştefan Tomşa al II-lea întărea pârcălabului de Hotin Mihai Tăutul „a patra parte, partea de gios, den tot satul Rugăşeştii pe Siret, care el şi-a cumpărat de la Căzăcescul şi de la femeia lui, Năstăsăia, fiica Agafiei Tolocicoae, nepoata lui Ponici, şi a treia parte den partea de sus dentracelaş sat, parte cu locuri cu mori pe Siret şi pe Molniţă, amăndouă părţile în ţinutul Sucevii, care s-a cumpărat de la Vasăle şi de la fratele său, Grigore, şi sora lor, Grozava, fiii lui Ionaşco Pitărescul, nepoţii lui Fădor, strănepoţii acelui de sus scrisului Cozma Ponici, dentra lor drepte privilegii ce au avut ai de la bătrânul Ştefan Vodă”.

 

1647: În 15 iulie 1647, în faţa Divanului lui Vasile Lupu Vodă, „Safta, giupăneasa Şoltuzului, cu fiul ei, Andrieş, cu fraţii ei, Ioachim, Miron şi Nicolae, copiii lui Dumitraşco” vindeau vistiernicului Iordache „toate părţile lor de moşie, câte li se vor alege la Rugăşeşti pe Sirete, ţinutul Suceava, care le-au moştenit de la moşul lor, Isac Balica hatman”.

 

1655: În 24 octombrie 1655, Ursul Ciogole de Rugăşeşti şi Hulubeiu puneau zălog părţile lor de moşie în favoarea vornicului Vasile Stărcea pentru plata goştinei la oi, de 97 lei.

 

1665: În 4 septembrie 1665, Vasile Ciogole vindea lui Toderaşco Iordachi a opta parte din satul Rugăşeşti, partea fratelui său, Ursul Ciogole.

 

1686: În 16 iunie 1686, călugăriţa Paraschiva, văduva lui Ionaşcu Brahă, dăruia „a treia parte de sat Rugăşeşti pe Sirete, ţinutul Sucevii, cu vad de moară pe Siret şi pe Molniţă, cu toate veniturile, în vatra satului, în cămp şi în tot hotarul”, lui Gligorie, pârcălab de Neamţ. Paraschiva şi Ionaşco Brahă au avut trei copii, Vasilie, Gligoraşco şi Constantin. asilie „a făcut multe năpăsti oamenilor”, apoi a fugit în Polonia, dar „neputându-se acolo odihni, a fugit şi de acolo şi, întorcându-se în Moldova, a făcut iar multe năpăsti oamenilor”. Prins şi condamnat la moarte, Vasilie a fost salvat de fratele lui, Gligorie, care a căzut la picioarele lui Constantin Vodă, implorând milă. Ajuns pârcălab de Neamţ, Gligorie s-a plâns de cheltuiala făcută pentru salvarea vieţii fratelui său şi tocmai de asta mama lui în dăruia jumătate din satul Rogojeşti şi alte două sate din părţile Botoşanilor, Vlădeni şi Culiceni.

 

1696: În 4 septembrie 1696, marele căpitan şi pârcălab de Neamţ Gligorie îi arată lui Antioh Cantemir Vodă ispisocul de la Constantin Cantemir Vodă, în care scria că Paraschiva călugăriţa, văduva lui Ioniţă Brahă, şi feciorii ei, Vasilie, Gligoraşco şi Constantin, dăruiau a opta parte din Rugăşeşti, cu vaduri de moară pe Siret şi pe Molniţa, marelui căpitan şi pârcălab de Neamţ Gligorie, cel care-l salvase pe fiul ei.

 

1713: În 10 august 1713, Nicolai, fiul lui Ioan, namesnicul târgului Siret, vindea marelui şătrar Iuon Paladi a patra parte din Rugăşeşti, „den vatra satului, den cămp, den pădure, cu locuri de prisacă, cu grădini, cu moară pe apa Molniţei”. Iuon Paladi va lăsa prin testament, în 1727, partea lui de moşie feciorului său, Constantin.

 

1722; În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi şi cumnatul lui, Miron Dari, împart moşiile rămase după Toader Paladi, lui Iuon îi revine „a patra parte de sat Rugăşeşti”.

 

1742: În 1742, Miron Mutul şi fata lui, Safta Zosimova, moşteneau părţile din Rogojeşti ale lui Ioniţă Costin.

 

1754: În 20 august 1754, Dumitraşco Paladi cumpăra părţile de moşie ale lui Toader Tăutul, fiul lui Sandul, iar în 16 aprilie 1756, părţile lui Ştefan Tăutul, fiul lui Ioniţă.

 

1761: Biserica Naşterii  Maicii Domnului din Rogojeşti, construită în 1761, restaurată în 1874 şi în 1894, avea, în 1843, 1.186 enoriaşi în Rogojeşti, Cândeşti şi Gura Molniţei, patron bisericesc fiind Theodosie DOBROWOLSKI cavaler de BUCHENTAL, iar paroh, Ioan FERLIEVICI. În 1876, parohia menţionată avea 1.545 enoriaşi, biserica aflându-se sub patronatul lui Alexander cavaler de BUCHENTAL, paroh fiind Nicolai ANTONOVICI. În 1907, paroh era Georgie ŞANDRU, născut în 1863, preot din 1887, paroh din 1890, cantor fiind, din 1889, Ioan MASAPIUC, născut în 1863

 

1762: În 20 august 1762, Vasile Busuioc vindea lui Dumitraş Paladi, „pentru 30 lei bani gata şi o iapă”, partea lui din Rogojeşti pe care o primise „danie de la Paraschiva călugăriţa, fosta jupâneasă a lui Ionaşco Brahă”.

 

1782: În 2 decembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, vechilul lui Gavril Conachi stolnic, Mihai vătaf, declara că Gavril Conachi stăpânea întreg satul Rogojeşti ca zestre a jupânesei lui, nepoata lui Dumitraş Paladi. Conachi îşi va înzestra fata, Anastasia, în septembrie 1796, dăruindu-i satul Rogojeşti după căsătoria cu Toader Balş.

 

1804: Toader Balş va face un schimb de moşii, în 22 decembrie 1804, dând Rogojeştii lui Toader Mustaţă, care le va arenda, până în 1808, lui Peter von Vlahovici, dar între timp, adică în 21 iunie 1806, va vinde satul lui Theodor Dobrovolschi von Buchenthal, pentru 6.000 ducaţi.

 

1824: În 26 decembrie 1824, când s-a căsătorit cu Elena, fata lui Hristodulo Petrino, Theodosius Ritter von Buchenthal a primit satul Rogojeşti de la tatăl său.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[1].

 

1880: Din 1880, funcţiona la Rogojeşti o şcoală cu 2 clase[2].

 

1890: Volumul 16, nota 6. Pagina 69 (Descoperiri în Bucovina). „În urma notiţei cu același nume, inclusă Mittheilungen, anul 1889, nota 36, fie-ne permisă raportarea asupra altor descoperiri interesante, nepublicate încă: Barda de fier, cu tăiş larg şi, proporțional, foarte mare, de 36 cm lungime, pe axul de 5 cm, în muchia de tăiere 29 cm lățime, cu 28 cm lungime, 4 cm lățime, deja foarte ruginită, a fost găsită, acum câțiva ani, în Rogojeşti, județul Siret; Proprietar: Asociația arheologică românească din Cernăuți”[3].

 

1901: „Câteva persoane, al căror sentiment naţional şi independenţă de caracter sunt prea bine cunoscute şi care nu posedă încrederea naţiunii, s-au grăbit a candida tocmai pe dl Tudor cav. de Flondor, proprietar mare în Rogojeşti, pentru a răni şi a sfâşia şi mai adânc sentimentele naţiunii. Partidul naţional poporal nu primeşte şi nu poate primi această candidatură. Partidul naţional poporal nu are încredere în persoana dlui Tudor cav. de Flondor, atât pentru al său indeferentism naţional şi lipsă de independenţă, cât şi cu privire la programul său, care reprezintă numai o încurcătură de cuvinte, fără ca să reiasă oarecari principii politica curate şi înălţătoare pentru poporul nostru”[4].

 

1908, joi, în 2 iulie: Înmormântarea lui Tudor cav. de Flondor. „Cu trenurile de persoane şi accelerat de joi, dimineaţă, a plecat din Cernăuţi o mulţime de public, care se înmulţi la Hliboca cu cei veniţi din părţile Sucevei. Trăsuri, comandate de familia răposatului, aşteaptă oaspeţii la Siret. Actul înmormântării îl săvârşesc 8 preoţi, în frunte cu delegatul consistoriului, dl Ioan Procopovici, şi veneratul protopresviter dl Hostiuc. Răspunsurile le execută corul „Armoniei”, sub conducerea dlui prof. A. Litviniuc. Sicriul, împodobit cu o mulţime de cununi şi purtat de 4 ţărani, este urmat de întreaga familie nemângâiată, de aproape toţi boierii noştri, de vice-mareşalul ţării, dl Smal-Stocki, de reprezentanţii consiliului cultural, dietei, societăţii filarmonice, „Armoniei”, „Junimei”, „Academiei Ortodoxe”, „Agricultorului”, de şeful gării din Mihăileni, cu întreg personalul, şi de o mulţime de public din Cernăuţi, Siret, România şi de toată comuna Rogojeşti. / În biserica parohială, după săvârşirea progrebanei, rosteşte simpaticul paroh local, dl Şandru, care, după cum o poate observa la moment fieştecare, şi-a câştigat încrederea tuturor poporenilor de limbă străină, o frumoasă şi duioasă cuvântare, relevând meritele deosebite ce şi le-a câştigat Tudor Flondor. Duioase au fost îndeosebi cuvintele pentru iertăciune. / La mormânt, vorbeşte dl director Teodor Bujor, în numele „Armoniei”. Cu lacrimi în ochi îşi ia rămas bun de la vechiul său prieten. Relevă meritele deosebite ce le are defunctul pe terenul muzicii naţionale. / Dl consilier Duzinkiewicz vorbeşte în numele societăţii filarmonice, iar dl prof. Dr. Ioan cav. de Volcinschi, cu cuvinte pătrunzătoare, despre legăturile ce l-au legat pe defunctul de soţii săi, de luptă în dieta Bucovinei. Societatea „Junimea”, a cărei membru onorar şi emerit a fost Tudor Flondor, vorbeşte prin preşedintele ei, dl Cornel Cornean, care, ca de obicei, în mod impunător, limpede, cursiv şi frumos, caracterizează pe răposatul ca Român, ca Junimean, ca compozitor. Îi pune tricolorul pe mormânt, iar corul cântă duios „Cântecul tricolorului”. Cei prezenţi lăcrimează cu toţii. Vorbitorul „Academiei Ortodoxe” este dl absolvent de teologie C. Şesan. La fine, vorbeşte către popor părintele Procopovici. Se închid apoi uşile criptei, răpindu-l pentru totdeauna pe marele nostru compozitor Tudor cav. de Flondor”[5]. // „Tudor cavaler de Flondor s-a născut, la 1 iulie 1862, în Sorojineţ, în Bucovina. Şcolile primare le-a făcut în comuna sa natală. La Cernăuţi a urmat liceul şi facultatea de drept. Mai târziu, urmă, la Viena, agronomia şi se ocupă, cu multă stăruinţă, de muzică. Da la 1888, când, întorcându-se în patrie, s-a căsătorit, cavalerul Tudor de Flondor a petrecut la moşia sa, Rogojeşti şi Gura Molniţei. Încă de pe când eră elev la liceu, a dovedit frumoase aptitudini muzicale. El conducea corul elevilor din clasa sa. Tot în acel timp, a publicat corurile: „Cântul marinarului”, „Lăcrămioarele”, „Cântec de vânătoare”, „Viorelele” etc. / Ca student universitar la Cernăuţi, a fost fala societăţii corale „Armoaia” şi a contribuit mult pentru dezvoltarea şi prosperarea acestei societăţi. În acest timp a compus muzica pentru vodevilurile „Drumul de fier”, „Millo director”, „Cinel-cinel”, „Florin şi Florica”, „Arvinte şi Pepelea” etc. / Apoi: „Nunta ţărănească”, „Rusaliile”, „Liţa Pescăriţa” şi alte multe. / Ca student la Viena, a compus valsul „Visurile”, „Saluts de montaques”, „Din depărtare”. Tot atunci scrise şi „Noaptea Sfântului Gheorghe” şi corurile: „Serenadă”, „Luna doarme amoroasă”, „Trai vânătoresc”, Marşul din „Rusaliile”, Cadrilul din „Nuntă ţărănească”. A aranjat pe muzică bucata lui Robeanu: „Aş vrea să fiu regele Mai”, „Vin’ la mine, copiliţă” etc. Ultima lui operă este „Moş Ciocârlan”, pe care publicul român din toate părţile a putut-o auzi, cu ocazia expoziţiei. Un frate al defunctului, dl Ioan Cavaler de Flondor, este un distins reprezentant al românilor în dieta Bucovinei”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Rogojeşti, comună rurală, districtul Siret, aşezată între fluviul Siret şi pârâul Molniţa, mai sus de Chindeşti. Suprafaţa: 7,59 kmp; popu­laţia: 1.041 locuitori, în majori­tate ruteni, restul români: religia gr. or. Este străbătută de drumul districtual Sinăuţii de Jos – Chindeşti; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. La 1776, era numai moşie, care, la 1777, era ca treime în proprietatea marelui paharnic Ioan Cantacuzino. Curând după această dată, s-a aşezat aci o colonie de ru­teni, veniţi din Galiţia. La 1780, a fost unită cu Chindeşti şi cu Gura Molniţei. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vite­lor. Comuna posedă 517 hectare pământ arabil, 140 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 201 hectare imaşuri şi 60 hectare păduri. Se găsesc 115 cai, 425 vite cornute, 395 oi, 246 porci şi 160 stupi de albine. Rogojeşti, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 5,31 kmp; popu­laţia: 100 locuitori ruteni, ro­mâni, izraeliţi, poloni şi ger­mani. Cuprinde, pe lângă moşia Ro­gojeşti propriu-zisă, cu 10 case şi 87 locuitori, şi moşia Gura Molniţei”[7].

 

1914: „Presa română filo-austriacă începu să difuzeze ştiri despre „barbariile ruseşti”, săvârşite în Bucovina, dar acestea erau combătute, pe bună dreptate, chiar şi de unii dintre iredentiştii bucovineni: „Oraşul Storojineţ a fost ocupat de armata rusă, sâmbătă, 12 septembrie 1914… La Cuciurmare, care e cam la 70 km de Iţcani, nu e nici un proprietar Flondor, ale cărui magazii de cereale să fi fost incendiate, iar familiei Flondor din Storojineţ, Ropcea, Comăneşti, Slobozia, Rogojeşti şi Vicov nu i s-a distrus nici o arie de incendiu. / Dr. Emilian Şluşanschi / Avocat în Storijineţ”[8].

 

1918: George a lui Ion Doubeniciuc, născut în Rogojeşti, la 7 martie 1882, chemat sub arme, ar fi murit în captivitate italiană, în localitatea Areiana, lângă Roma, la finea lui februarie 1918, în spital, răpus de o boală. Până în prezent, nici o ştire despre el. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Ecaterinei Doubericiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Siret făcea parte şi „Locţiitor: Gheorghe Flondor, proprietar mare, Rogojeşti”[10].

 

1921: Sunt citaţi, pe 25 aprilie 1921, într-un proces de divorţ, soţii Toader a lui Mihai Anicusen şi Eşena, fiica lui Mihail Romaniuc, săsătorită Anicusen, din Rogojeşti[11].

 

1922: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Flondor Tudor cav. de, erezii (Constantin, George şi Florica de Flondor, Rogojeşti) Rogojeşti, compatroni”[12].

 

1925: La Rogojeşti exista un cerc cultural, „Tudor Flondor”, condus de preşedintele Filimon Rusu[13].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[14]: Federenciuc Vladimir, fierar, domiciliat în Rogojeşti; Iuriciuc Vladimir, fierar, domiciliat în Rogojeşti”.

 

1941: „Noi, prefectul judeţului Rădăuţi, / Având în vedere raportul dlui pretor al plasei Siret Nr. 447, din 1 Aprilie 1941; /Văzând decizia Primăriei comunei rurale Sinăuţii de Jos Nr. 2 din 24 Martie 1941, prin care s-a hotărât desfiintarea comunei şi alipirea ei ca sat la comuna rurală Rogojesti; / Văzând decizia comunei rurale Rogojesti Nr. 5, din 18 Aprilie 1941, referitoare la alipirea comunei Sinăuţii de Jos ca sat la comuna Rogojeşti; / Având în vedere că comuna Sinăuţii de Jos a pierdut, prin ocuparea Nordului Bucovinei, cea mai mare parte din teritoriul ei, precum satele Gărbăuţi, Sinăuţii de Sus şi Că nu are suficiente mijloace financiare pentru întreţinere; / În baza dispozitiunilor art. 4, al. 2, din legea administrativă, publicaă în Monitorul Oficial Nr. 187 clin14 August 1938, // Decidem: / Art. I). Comuna rurală Sinăuţii de Jos se desfiinţează şi se alipeşte ca sat la comuna rurală Rogojeşti, pe ziua de 1 Aprilie 1941. / Art. II). Comuna rurală Rogojeşti se va compune din satele: Cândeşti, Rogojeşti şi Sinăuţii de Jos, cu reşedinţa în satul Rogojesti. / Art. III). Şeful Serviciului administrativ al Prefecturii judeţului este însărcinat cu executarea prezentei deciziuni. / Dată la 30 Aprilie 1941 / Prefect, Lt-Col. Ionescu / Nr. 11.859”[15].

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diplomă de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,încredinţare de post”, pe ziua de 1 Octomvrie 1941: Nedelcu Ştefan, seria 1940, media 7,00, numit în comuna Rogojeşti, postul IV, judeţul Rădăuţi”[16].

 

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[17]: Barbacaru Maria, comuna Rogojeşti, media 8,25”.

 

 

[1] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 38, 1876 p. 31, 1907 p. 133

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Tribuna Poporului, Nr. 155, Anul V, miercuri 22 august / 4 septembrie 1901, p. 2

[5] Apărarea Naţională, Nr. 43,Anul III, sâmbătă 11 iulie stil nou 1908, p. 5

[6] Tribuna, Nr. 132, Anul XII, duminică 15/28 iunie 1908, p. 4

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 181

[8] Ruşii la Storojineţ, „Adevărul” din 22 septembrie 1914

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 220-224

[10] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 14, 21 aprilie nou 1921, p. 170

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[13] Cultura Poporului, Nr. 101, Anul V, duminică 8 martie 1925,  p. 4

[14] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[15] Monitorul Oficial, Nr. 132, 6 iunie 1941, pp. 3194, 3195

[16] Monitorul Oficial, Nr. 249, 20 octombrie 1941, p. 6443

[17] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.


Comments are closed