Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mămăieşti | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mămăieşti

 

 

 

MĂMĂIEŞTI. „Satul Mamaieşti, (Mamaiesd, Mamaiest sau Mamaieste), astăzi Vechi şi Nou, este un complex de două sate de dincolo de Prut. Unii au derivat numele acestui sat de la Mamai, un principe tătăresc, care să-şi fi avut reşedinţa în acest loc şi care avea să păzească porţile Bugiacului şi să oprească, cu călărimea lui uşoară, in­vazia duşmanilor, prin valea largă a Prutului, din aceste părţi. Alţii derivă numele acestui sat de la numele unui boier, Mamaiescul, care, pe vremuri, l-a avut în stăpânire. Având în vedere însă că într-un hrisov al Voevodului Gheorghe III Duca, din 9 Februarie 1669, acest sat este numit Mamaiescul, credem că după moierul Mamaiescul, proprietarul lui, a primit şi satul acelaşi nume”[1]. Numai că legenda nu porneşte de la un boier Mamaiescul atestat de istorie (fantezia cu Mamai nu-i decât o fantezie), Mămăieştii fiind, înainte de a deveni sat şi moşie mănăstireşti, proprietatea  lui Miron Vornicul.

 

Întărit, în 18 martie 1656 şi în 1 septembrie 1666, de Ilieş Alexandru Vodă Schitului Mare din Polonia, satul „Mamaieşti, cu 20 case ţărăneşti… cu mori pe apa Prutului, cu heleşteie, cu mori în heleşteie şi cu 4 prisăci” va fi, de-a lungul veacurilor, mereu intens populat cu iobagi galiţieni.

 

1667: În 15 iulie 1667, la cererea călugărilor de la Marele Schit, se face hotarnica Mămăieştilor, printre martori aflându-se „Stroiescul fost vornic, Zota vechilul lui Miron vornic… trei oameni bătrâni, anume Andrei cel Negru din satul lui Miron vornicul, care au fost de Mămăieşti de moşie… Iuon Costenco, iarăşi din sat Lujeni, al treile Ion Hilibarco din Lenţeşti”. „În vatra satului Mămăieştii au existat trei schituri – două de călugări şi unul de călugăriţe, întemeiate în 1667 ca metoace (locuri de făcut fân – n. n.) ale Schitului Mare[2] din Galiţia”[3].

 

1673: Cu scutirea de orice fel de dare către stat, în afară de robotul către Schitul Mare, oferită de voievodul Ştefan Petriceico, la Mămăieşti se aşează 20 de familii de bejenari din Polonia[4].

 

1669: În 9 februarie 1669, după cum se menţionează într-o întăritură cu privilegii, satul Mămăieşti avea „20 case de vecini”, acelaşi număr de case şi de iobagi mănăstireşti (administraţi de călugării de la Suceviţa) înregistrându-se şi în 26 martie 1673, când sunt menţionate mori pe Prut şi patru prisăci.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[5], din 1772-1773, înregistrează la Mămăeşti „130 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Hrihor, 1 dascăl, Vasile, 6 văduve, Fedora, Parasca, Paraschiva, Hafia, Aniţa şi Anna ZELENENKO, 19 case pustii şi 103 birnici, şi anume: Simion MANCIUK, Vasile BĂSĂRABĂ, Mihailo STARCIUK, Mihail pânzar, Ştefan KARNIŢSKI, Tănasko BINTEKI, Nechifor SAPIISKI, Oleksa SINISKA, Vasile BURIAN, Ştefan DANCIUK, Ivan RUMCIAK, Ivan ZAVADAS, Dumitru DUDCIAK, Vasilie, Onofrei morar, Pavel PETRAŞKA, Onofrei POPOVIK, Petre DUMCIAK, Vasile butnar, Georgii GLIGOR, Ştefan butnar, Fodor VOVETKA, Vasile MIHALKO, Mihaiko sin DUIAK, Ştefan sin TIAK, Petre pânzar, Iacob SENIK, Mihailko BEZNISKO, Vasile ŢONIK, Mihail BOROZNUCI, Hrihor lăcătuş, KOZAK, Oleksa HUŢUL, Mihail VOROTINCIUK, Ştefan KOROMSKI, Moisa păscar, Ştefan COVRIG, Vasile ILAR, Hrihor ciobotar, Ion HUŢUL, Oleksa olar, Hrin DEMILCIUK, Ivan BONIK, Ivan RUNENKO, Vasile TĂNASĂ, Nicolai TASINSKI, Mihail STANSKI, Ivan pânzar, Enachi ROMANCIUK, Fodor SNIŢSKI, Andrei ROMANIUK, Ivan TAŞCIUK, Vasile TAŞCIUK, Costaş TAŞCIUK, Oleksa DUŞCIAK, Ivan butnar, Dănilă ciobotar, Fodor FOTE, Vasile sin FOTE, Coste CIMPOEŞ, Georgii MORĂRAŞ, Ion croitor, Ştefan STRILESKI, Fedor puşcaş, Petre puşcaş, Neculai GROŢAN, Andrei ŞARĂBAT, Ivan PRIŞ, Oleksa PUBEŞSKI, Vasile PNIAK, Ştefan ŞINKO, Andrei KOLONIK, Hrihor BELCIUK, Vasile RUSNAK, Hrin DUŞCIAK, Semen DUDCIAK, Vasile COCIUK, Nechita FODORKO, Vasile KOZMENSKI, Fodor SCRINSKI, Vasile HUŢUL, Nechifor HUŢUL, Timofti SĂPAG, Ivan pânzar, Oleksa POPISĂVAC, Ivan ŢEGE, Andrieş NEGRINIC, Hrihor MIHAILLO, Mihail VARNII, Oleksa HRINIAC, Onofrei, Mihail vătăman, Iacob SANCIUK, Andrei sin TERCUL, Ştefan ŞINCAR, Ivan GAGIROK, Mikita ZEVOLIK, Ştefan ZAVOLIK, Ştefan FOTE, Ivan ŞTEFANKO, Mihail PETRIC, Panco crâşmar şi Vasile RUSNAK.

 

1773: Cea mai veche biserică din Mămăieşti a fost construită la Vadu Vlădichii, în 1773, de către episcopul Rădăuţilor, Dositei HERESCUL, şi mutată, apoi, la Mămăieştii Noi, între anii 1778-1790, de Maxim KOKOIACZUK. „La Mamaieştii Noi a fost transportată şi biserica, clădită de episcopul de Rădăuţi, Dosoftei Cherescul, în anul 1773, la Vadul Vlădichii, de lângă Rădăuţi. Această biserică de lemn a fost cumpă­rată, între anii 1789-1790, de către proprietarul din Mamaieşti, Ma­xim Cocoiaciuc, şi de parohieni şi transportată, de la Vadul Vlădichii, la Mamaieştii Noi, servind, până nu de mult, ca biserică filială a acestui sat, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Astăzi nici această biserică, care mai putea reaminti timpurile tre­cute moldoveneşti şi pe ctitorul ei, neuitatul episcop de Rădăuţi, înainte de încorporare, iar după încorporare, episcopul Bucovinei, Dosoftei Cherescul, care conducea episcopia Rădăuţilor acuma de la 1750, nu se mai află la Mamaieştii Noi, ci a fost transportată în altă parte. Astăzi, în Mamaieştii Noi se află o biserică de piatră, zidită de fondul bisericesc şi parohieni, în anul 1908, cu hramul tot la „Acoperământul Maicii Domnului”, iar în Mamaieştii Vechi, o biserică cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul, clădită de parohieni în anul 1864”[6]. Catapiteasma Sihăstriei Putna, care a fost închisă, „a fost dăruită bisericii din Mămăieşti (care a fost ridicată în 1773 de episcopul Dositei)”[7] – ceea ce înseamnă că, în fapt, catapiteasma de la Putna a fost adusă, întâi, la Vadul Vlădichii, şi-abia de acolo, odată cu biserica, la Mămăieşti.

 

1774: În 1774, pe vatra satului care se va numi Mămăieştii Vechi, trăiau 102 familii, 133 în 1784.

 

1843: În 1843, biserica din Mămăieştii Vechi, cu 1.088 enoriaşi, îl avea paroh pe Simion CERNAŢ, iar cea din Mămăieştii Noi, cu 1.497 enoriaşi, pe Dimitrie PROCOPOVICI. În 1876, la Mămăieştii Vechi erau 1.687 enoriaşi, paroh fiind Axentie COZAC, iar la Mămăieştii Noi, parohie cu 2.293 enoriaşi, paroh era Teofil NICOROVICI. În 1907, la Mămăieştii Vechi paroh era Ignatie CARAGE, născut în 1847, preot din 1874, paroh din 1882, cantor fiind, din 1900, Ilie IOSEP, născut în 1859, iar la Mămăieştii Noi, paroh era Eusebie ANDRIICIUC, născut în 1841, preot din 1868, paroh din 1872, iar cantor, din 1900, Ioan ZAVADIUC, născut în 1858.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Davideşti, Dubăuţi, Havrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[8].

 

1872: Şcoala din Mămăieştii Noi, cu 5 clase, a fost înfiinţată în 1872, iar cea din Mămăieştii Vechi, cu 4 clase, din 1880[9].

 

1890: În 1890, Mămăieştii Vechi aveau 1.895 locuitori, primar fiind Vasile Demciuc. Axentie Cozac era preot, învăţător era Ilie Procopovici, iar cantor bisericesc – Grigorie Caplan. Mămăieştii Noi aveau 2.659 locuitori, primar fiind Constantin Petruc. Învăţători erau Ioan Sawicki şi Iosif Brandl, paroh – Eusebie Andriciuc, iar cantor bisericesc – Ioan Zavadiuc.

 

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Dimitrie POPESCU, preot în Mamaieştii noi”, menţionează, printre familiile comunei, pe: parohul Teofil NICOROVICI, „docinte poporal” Ion LEWICKI, cantorul Ioan ZAWADIUC, Lazar PETRESCEAC, cantorul din Revna Vasile IEREMICIUC, Vasile CUDRENSCHI, Michail IACUBOVICI, Gheorghi SMERECA, Ioan HLIBCA, Gheorghi VIZNIUC, Ioan NECLEA, Iacob VÂRSTIUC, Gheorghi CUDRENSCHI, Gheorgie FOTIE, Grigori TOUETIUC, Teodosia CUDRENSCA, Vasile LAGADEU, Niculaiu MELNICIUC, Ioan ŞARLAI, Iacob SAUCIUC, Dimitrie HLIBCA, Alexii HLIBCA, Gheorghi PARANIUC, Chefa ARICIUC, Ioan BORESIUC, antistele comunal Ioan COCOIACIUC, Niculaiu MOTROVICI, Ion ŞARLAI, Vasile alui Michail IACUBOVICI, Vasile PODILCIUC, Gavril BORESIUC, Vasile VIZNIUC, Alexei PELOVICI, Vasile SAUCIUC, Teodor HAVISCIUC, Ioan IACUBOVICI, Vasile SAUCIUC, Vasile IACUBOVICI, Dimitrie MOTROVICI, Gheorghi OLEVICI, Vasile HAVRISCIUC, Gheorghi HUMENIUC, Iacob UHRENCIUC, Ştefan IACOVESCU, Niculaiu OLEVICI, Elisaveta, fiica lui Petrea PARANIUC, Iuliana DIDIV, Elena MAIDAN, Anastasia SAUCIUC, Vasile DEMCIUC, Domnica POPOVICI, Ion HNIDAN, locotenentul de artilerie Dimitrie PROCOPOVICI, Ioan BILEŢCHI, Paul MISLIUC, Nichifor SAUCIUC, Ştefan CUDRENSCHI, Michail HLIBCA, Maxim ARICIUC, Vasile MELNICIUC, Ioan BURAC, Paraschiva TUMAC, Dimitrie CUDRENSCHI, Ioan MACOVEICIUC, Vasile alui Ioan PETRIUC, Iacob SAUCIUC, Paraschiva HLIBCA, Vasile MELEU, Michail DEMCIUC, Teodosia PAULIUC, Gheorghi SEMINIUC, Elena IACOVESCU, Paraschiva alui Timofteiu STOLERCIUC, Niculaiu IACOVESCU, Ioan PAUCIUC, Maria, fiica lui Maxim IACOVESCU, Ana, fiica lui Atanasie MANDREG, Zoia, fiica lui Vasile FOTIE, Teodor DUDCIAC, Eufemia, fiica lui Dimitrie PETRIUC şi Elena HLIBCA[10].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mămăeşti, comună veche, dis­trictul Cernăuţi, împărţită astăzi în două comune separate: Mămăeştii Vechi (sau de Sus) şi Mămăeştii Noi (sau de Jos). Aparţinea, pe vremuri, mănăstirii Suceviţa. La 31 Mar­tie, 1648, când Vasile Lupu închină bunurile acestei mănăstiri Schitului Mare din Ga­liţia, trece şi această comună sub noua stăpinire. Domnul Moldovei Ilie Alexandru dă mănăstireî Schitul Mare un hrisov de danie relativ la Mă­măeşti. Un altul, din 1676, relativ tot la această comună, a fost pierdut, cu ocazia unei jefuiri a mănăstirii de către turci şi tătari. Se mai vor­beşte, apoi, despre această co­mună, în alte două hrisoave: unul de la Duca Vodă, cu data de 9 Februarie 1669, şi altul de la Petru Ştefan, cu data de 26 Martie 1673. În acesta din urmă se pomeneşte despre aşe­zarea aci a 20 de familii po­lone. La 1766 şi 1767, comuna se măreşte cu emigraţi din Galiţia. La 1776, aparţinea Schitului Mare din Galiţia, care avea în această localitate două mănăstiri filiale, una cu 11 călugări şi alta cu 10. Mămăeştii de Jos (sau Noi), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe malul stâng al Prutului şi lipită, în partea sa de Vest, cu comuna Mămăeştii de Sus (sau Vechi), lângă hotarul dinspre districtul Coţman. Suprafaţa: 15,62 kmp; po­pulaţia: 2.659 locuitori ruteni, gr. or., şi câţiva izraeliţi. Este lipită de linia ferată Nepolocăuţi-Cernăuţi, precum şi de drumul principal Sniatin-Cernăuţi, care se uneşte aci cu cel principal Zaleszezyki (Galiţia) – Ccrnăuţi. Are o şcoala populară, cu 3 clase (deci, 90 şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1776, forma o singură comună cu Mămăeştii de Sus, sub numirea de Mămăeşti, şi era în posesia Schitulul Mare din Galiţia. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea de vite. Comuna posedă 493 hectare pământ arabil, 6 hectare fânaţuri, 671 hectare pădure şi 63 ari heleştee. Se găsesc 142 cai, 639 vite cornute, 913 oi şi 326 porci. Mămăeştii de Sus (sau Vechi), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe partea stângă a Pru­tului, la hotarul dinspre districtul Coţman. Suprafaţa: 15,68 kmp; popu­laţia: 1.985 locuitori ruteni, de re­ligie gr. or. Este lipită de linia ferată Nepolocăuţi-Cernăuţi, precum şi de drumul principal Sniatin-Cernăuţi, care se uneşte aci cu cel principal Zaleszezyki-Cernăuţj. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, cu 60 ţcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Ioan Boteză­torul”. La 1776, forma o singură comună cu Mămăeştii de Jos, sub numirea de Mămăeşti, şi era în posesia Schilului Mare din Galiţia. În   privinţa   calificativului „Vechi”, se crede că e dat acestei localitaţi în urma tran­sportării şi clădirii aci a unei vechi biserici din Mămăeştii de Jos sau Noi; deci comuna aceasta este înfiinţată în urma celei noi. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea de vite. Comuna posedă 2.108 hectare pământ arabil, 260 hectare fânaţturi, 20 hectare grădini, 270 hectare imaşuri, 11 hectare pădure şi 41 ari heleşlee şi bălţi. Se găsesc 103 cai, 579 vite cornute, 273 oi, 321 porci şi 61 stupi de albine”[11].

 

1914-1918: Dimitrie Hlibka, născut în anul 1887 în Mămăieştii Noi, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat (Regimentul 41 Infanterie) şi a luat parte la luptele în contra Rusiei. De la finea lui August 1914, nu e nici o ştire despre dânsul şi, de atunci, e dispărut / la cererea Mariei lui Dimitrie Hlibka / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 16 Iunie 1919”[12]; „Lazar Klain a lui Ilie, născut în Mămăieştii Vechi, a fost înrolat, în anul 1914, în Regimentul de Infanterie nr. 41 şi a plecat îndată pe câmpul de luptă. La scoborârea din vagoane, în Zaleszczyki, a sărit el jos din vagon aşa de rău că şi-a atras o boşorogeală gravă. Chiar în aceeaşi lună, adică pe la mijlocul lui august 1914, să fi murit el, în urma acestei nenorociri şi, de atunci, lipseşte orice ştire despre dânsul. Fiind deci probabilă prezumţia legală a morţii, se îndrumează, la cererea Raiftei Klain, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[13]; „Chaim Hartenstein, născut în 1854, în Mămăieştii Noi, cu ocazia invaziunii a doua a ruşilor, ar fi fost omorât de soldaţii ruşi, la 16 mai 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Zivia Hartenstein, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[14]; „George Iacubovici a lui Vasile, născut la 1888 în Mămăieştii Noi, a fost înrolat, în 1914, în Regimentul 41 Infanterie şi a plecat la luptă. La începutul anului 1915 se afla, în apropiere de Beligrad, în tranşeu. Într-o luptă care a avut loc la 27 ianuarie 1915, ar fi picat, fiindcă camarazii lui, după luptă, nu l-au văzut nici sănătos şi nici rănit. Presupunându-se probabilitatea decesului, se dispune, la cererea soţiei sale, Virginia Iacubovici, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut; Vasile Makowejczuk a lui Ion din Mămăieştii Noi, născut în 1884, a fost înrolat, în anul 1914, în Regimentul 22 Infanterie şi a plecat în campanie. El a picat prizonier la ruşi şi a fost internat, în timpul din urmă, în Sicz, guvernământul Archanhelsk. Acolo ar fi murit, la 22 iulie stil vechi 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Varvara Makowejczuk, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[15]; „Ioan a lui Nicolai Smereca, născut în Mămăieştii Noi, la 1 iunie stil vechi 1888, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 41 de Infanterie şi ar fi picat pe frontul rusesc, în Galiţia. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Metrou Hadiuc şi a Mariei Stobarczuk, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[16];

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Cernăuţi  făcea parte, ca locţiitor, şi „Nicolae Foti, agricultor, Mămăeştii Noi”[17].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[18]: Luhaniuc Boris, cofetar, domiciliat în Mămăeşti Vechi.

 

 

[1] Hostiuc, Erast, Preot, Sate şi Biserici din Bucovina de peste Prut. II. Mamaieşti, în Ţara Sipeniţului, No. 1-r, Anul II, Cernăuţi, Ianuarie-Aprilie 1937, pp. 25, 26

[2] Mihordea, V., „O intervenţie rusească pentru Marele Schit din Galiţia în 1773″, în: BORom LIX (1941), 5-6, p. 304 -308. Cu text în limba franceză. Cu o anexă – apud Petcu, Ierom. Marcu; Lihănceanu, Nicolae; Pintilie, Pr. Adrian, Creţu, Ramona-Anca, Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele de teologie din România, Bucureşti 2011, p. 608: „Este prezentată istoria „Schitului cel Mare de la Maniava” din Galiţia. La construirea bisericii înălţarea Sfintei Cruci a Schitului cel Mare a contribuit cu bani şi fiica lui Ieremia Movilă, Măria Potocki. Aceasta, pentru a ajuta Ortodoxia din Polonia, a lăsat prin testament ca Mănăstirea Suceviţa să fie închinată Schitului Mare. La 31 martie 1648 domnul Vasile Lupu îi îndeplineşte această dorinţă. Se prezintă câteva danii pe care le-a primit Schitul cel Mare de la români, printre care se numără şi dania lui Istrate Dabija, care prevedea ca biserica de la Mămăieşti să fie metoc Schitului cel Mare. La 1775 Bucovina a intrat sub ocupaţia Imperiului Habsburgic, iar în 1777 s-a hotărât ca Mănăstirea Suceviţa să întrerupă relaţiile cu Schitul Mare. în 1785 Schitul Mare a fost desfiinţat, o parte din călugării săi refugiindu-se în mănăstirile din Moldova. în anexă este redată scrisoarea în limba franceză a Contelui Panin către prinţul Galiţin la Viena, cerându-i acestuia să intervină în numele Ecaterinei a Il-a pentru călugării de la Schitul Mare”.

[3] Petcu, Ierom. Marcu; Lihănceanu, Nicolae; Pintilie, Pr. Adrian, Creţu, Ramona-Anca, Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele de teologie din România, Bucureşti 2011, p. 271

[4] Hostiuc, op. cit., p. 26

[5] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 403

[6] Hostiuc, op. Cit., pp. 27, 28

[7] Petcu, op. cit., p. 602

[8] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[9] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 19, 1876 p. 80, 1907 p. 107

[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 45/1891, p. 6

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 138, 139

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 53, Cernăuţi în 9 August nou 1919, pp. 3-5

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 58, Cernăuţi în 23 August nou 1919, pp. 3, 4

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 80, Cernăuţi în 7 Noemvrie nou 1919, pp. 3-12

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 84, Cernăuţi în 27 Noemvrie nou 1919, pp. 13, 14

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[18] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208


Comments are closed