Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Lucavăţ | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Lucavăţ

 

 

 

LUCAVĂŢ. Istoria satului Lucavăţ începe înainte de Descălecat, când un oarecare Pancu, tatăl lui Luca, defrişează pădurea pe malul stâng al Siretului Mare şi întemeiază vatră de sat pentru sine şi pentru ultimul său copil, aşa cum era datina vremii, apoi urcă prin lunca Siretului şi, dincolo de confluenţa acestuia cu pârâul Mihodra, ctitoreşte vatră de sat şi pentru feciorul său, Luca. Dintre feciorii lui Luca, se afirmă doi, Stan şi Şerbco, prin slujbă credincioasă la Curtea lui Alexandru cel Bun. Prin urmare, voievodul întăreşte copiilor lui Stan (Iurie, Cozma şi Motruna) şi copiilor lui Şerbco (Simeon, Costea, Dieniş şi Şandru), în 16 februarie 1428, „ocina lor… două sate, anume Lucaveţ şi Pancăuţi şi cu toate poienile şi pădurile şi cu pâraiele, şi pe Siret în Sus, şi cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”.

 

1490: În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, „1-a biserică este în Lucavăţ, cu popă”.

 

1641: Înainte de ascensiunea incredibilă a neamului lui Luca, mai trebuie menţionate două tranzacţii, cea din 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca; cea din 30 martie 1643, prin care Ion Ciolpan, nepotul lui Ghenghe logofăt, vindea părţile sale de moşie din Lucavăţ, pentru 150 taleri, lui Isac Mironescul, căpitan de Sinehău, fiul lui Miron Onciul şi nepotul lui Onciul cel Bătrân, numit şi Onciul Herţea. Din acel Luca, feciorul lui Pancu, se trage neamul Lucavăţ, care, ca neam încă ţărănesc, obţine uric, de la Alexandru Lăpuşneanu, în 7 mai 1565, pentru satul străbunilor lor, iar ulterior pentru părţi dintr-o mulţime de sate din nordul Moldovei, neamul lui Luca, Lucavieţchi, punându-se adesea în slujba Poloniei şi dobândind ranguri nobiliare şi în ţara megieşă. Primii dintre aceştia sunt feciorii lui Dumitraşco de Lucavăţ, Gavril şi Vasile, care, în 4 februarie 1676 sunt înnobilaţi de Ioan Sobiecki şi transformaţi în panii Gabriel şi Basilius Lukawiecki. Ba chiar şi Divanul Moldovei certifică, sub semnătura mitropolitului Dosoftei şi a marelui logofăt Miron Costin, în 24 ianuarie 1681, cum că panii Gabriel şi Basil Lukaviecki sunt şi mari boieri moldoveni.

 

1690: Dubla înnobilare prinde bine, de-a lungul timpului, moşiile celor doi nobili polono-moldoveni, Lucavăţ şi Bănila, fiind scutite de contribuţii, în 14 septembrie 1690, din ordinul hatmanului Coroanei Stanislaus Iohann Iablonowski, şi puse „sub scutul Regelui”, în 4 noiembrie 1691, de acelaşi mare hatman polonez. Neamul lui Luca, feciorul lui Pancu, devenise unul puternic, dinamic şi întreprinzător, cu mărturii dese ale schimbărilor de regimuri de proprietate.

 

1696: În 17 aprilie 1696, Vasile Căzăcescul, Gavril Lucaveţchi, Gheorghiţă Onciulescul, Darie Onciulescul şi Toader Bercea dăruiau mănăstirii Vijniţa „den hotarul Lucavăţului, o poiană, ci este în obârşie Mihoderca despre Vijniţă”. În 20 aprilie 1696, Mihalaşco, nepotul lui Coste de Lucavăţ vindea părţile sale de moşii din Lucavăţ, Berhomet şi „Pancoveţ”, pentru 12 lei turceşti, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”.

 

1697: Micuţa Brănzanul, fata lui Grigorie Căzacul şi sora lui Vasilco de Lucavăţ şi a lui Constantin Chieşco, vindea fraţilor ei, în 2 iunie 1697, părţile ei de moşie, împreună cu cei doi vecini, Cosma şi Ilie Paliceştii.

 

1698: În 23 februarie 1698, Ian şi Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucaveţchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părţile lor de moşie din Lucavăţ, Berhomete şi „Panceşti… cu vecini, cu tot, şi cu lazuri, şi cu tot vănetul, şi poete căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuţi, iobagii vânduţi fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suş şi Samson Holoşne şi Gligore Androne.

 

1699: În 26 iulie 1699, Chieşco de Lucavăţ şi marele şătrar Pavel Rugină, din Putila, îşi disputau, în faţa Divanului lui Antioh Cantemir Vodă, posesia poienilor Conarca, Tovarniţul, Lubovcul, Troianul, Prislopul, Ciocălte şi Ianciulova, iar la cercetarea cauzei, făcută de marele paharnic Pavel Ciocărtan şi de marele stolnic Ienachi, sunt adunaţi, la Jadova, moşnenii Gheorghiţă de Zamostie, Onciul de Vilauce, popa Matei din Carapciu, călăraşii de Carapciu Ion Negru, Ştefan călăraş  şi Tănase Chihai, diaconul Ion Popovici, Ştefan Vlad de Jadova, curteanul Andronic Vlad, Isac Vlad, Radca şi Racoce, feciorii lui Matei de Voloca, dar şi feciorii lui Ciornohuz de Bănila, toţi aceşti martori susţinând că „Lucavăţul este un sat vechi, din descălecatul ţării, de la Dragoş Vodă”. În 26 august 1699, o parte din Lucavăţ aparţinea lui Lupaşcu Murguleţ, care o cedează ginerelui lui, Gheorghe Isar şi jupânesei lui, Merla, care se învoiesc cu rohmistrul Lupaşcu Murguleţ, în 16 august 1699 să primească partea lui din Lucavăţ, pentru o parte din Vasileu.

 

1701: În 20 iulie 1701, Vasile şi Velicico, fiii lui Constantin Chieşco, vând jumătate din moşia unchiului lor, Neculai Chieşco, lui Ion Avram şi lui Ion Căzăcescul, în contul unei datorii băneşti mai vechi. Cealaltă jumătate de moşie a lui Neculai Chieşco, zălogită de neplata dăjdiilor, revine nepotului său, Gligorie ot Lucavăţ, în 23 iulie 1708, după ce acesta plăteşte şi dăjdiile restante.

 

1706: În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

 

1709: În 23 iunie 1709, Velicico, fiul lui Constantin Chieşco se plânge divanului domnesc că are parte de „multă strâmbătate şi făţărnicie” din partea fratelui său, Vasile, care vânduse, fără ştirea lui, partea lor din Lucavăţ şi din Berhomet lui Constantin Turcul, pentru 120 taleri. Cum avea, conform dreptului valah, întâietate (jure vicinitas) în cumpărarea moşiei, Velicico Chieşco împrumută bani de la cămătarul acelor vremuri, episcopul Rădăuţilor, Calistru, căruia îi zălogeşte moşia, răscumpărând-o de la Constantin Turcul.

 

1712: În 10 ianuarie 1712, Magda Grabovschi, fata nobilului polon Gabriel Lukawiecki, vindea vărului ei, Dumitraşco Calmuţchi, pentru 250 lei turceşti, partea ei din moşiile Lucavăţ, Berhomet şi Panca.

 

1720: În 15 noiembrie 1720, Ursachi Isar căpitan şi Sandu Pelin fost căpitan certificau că Sandul Săul, nepot de fată Onciului, a cumpărat de la Samuil Onciul, de la vărul său, Ion, şi de la alţi fraţi ai lor, cu 50 lei, „a opta parte de sat de Lucavăţ şi din Berhomet”.

 

1725: În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „a treia parte de sat Lucavăţ”.

 

1730: În 18 iunie 1730, se prezintă la Divanul Domnesc Ursachi Isar şi Gligoraş Păunel, în dispută cu Gheorghie Calmuţchi şi cu jupâneasa lui Dumitraşco Calmuţchi, Agafia, pentru părţi din Lucavăţ şi din Panceşti. Dumitraşco Calmuţchi cumpărase de la Magda, fata lui Havrilo Lucaveţchi, nepoata lui Dumitraşco Lucaveţchi, dar Magda n-ar fi avut dreptul să vândă, partea aceea de moşie fiind dată de unchiul lor, Dumitraşco Lucaveţchi, lui Ursachi Isar şi lui Gligoraş Păunel. Cum Gheorghie Calmuţchi şi Agafa cereau o nouă judecată, prin care, de altfel, s-a dovedit că diata lui Coste (celălalt fecior al lui Havrilo Lucaveţchi), care îi desemna pe Isar şi pe Păunel proprietari, era rea, Agafia păstrează moşiile lui Havrilo din Lucavăţ şi din Panca.

 

1736: Velicico Chieşco mai are de tras ponoase cu rubedeniile sale, în 15 iulie 1736 permiţându-i-se să-şi ţină vecinii din Lucavăţ şi din Berhomet, pe care îi revendicase şi Gheorghe, fiul surorii sale, Ana, iar în 20 februarie 1742, se înfăţişează în faţa Divanului Domnesc, în controversă cu Sandul Pelin, socrul lui Ion Vasilco (fiul lui Vasile Chieşco), convenind, în cele din urmă, să împartă totul, în mod paşnic, pe din-două din „Bătrânul Ioniceştilor”. Sandul Pelin va vinde lui Mihalachi Chieşco, în 26 ianuarie 1745, un vecin cumpărat de la Ştefan Vlad, „anume Ştefan Hatmanul, din Lucavăţ, cu toţi feciorii lui şi cu toate lazurile”, pentru 25 lei turceşti.

 

1739: În 7 decembrie 1739, când Miron Gafenco uricar, Gheorghe Ursuleţ postelnic şi Gheorghe Volcinschi împart între ei moşiile rămase „de la moşi şi fraţi sterpi, anume de la Duraşco comis şi sora acestuia, Grozava Cocoraniţa, cari au fost fraţi cu moşii lor, anume cu Nastasia Rugină, care l-a făcut pe Pavel Rugină, cu Maria, mama lui Miron Gafenco, şi cu Cârstian armaşul, care i-a făcut pe Gheorghiţă vameşul şi pe Sofronia, iar Sofronia l-a născut pe Gheorghiţă Ursuleţ postelnic şi pe sora acestuia, şi cu Nacul, care i-a făcut pe Gheorghiţă Volcinschi şi pe sora acestuia”, Cârstian armaşul primeşte a patra parte de Lucoviţa.

 

1741: În 2 august 1741, Gheorghe Perjul, fraţii săi şi vara lui, Paraschiva, obţin uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „moşiile ce zisă că au di pe părinţii lor” în Lucavăţ.

 

1760: Părţile de moşie din Lucavăţ au fost hotărnicite, ca urmare a plângerii lui Şerban Flondor, în 20 iunie 1760, astfel: Miron Văvescu, 6 jirebii, din care 4 sunt vândute lui Stărce şi 2 fiilor lui Ştefan Volcinschi; Stratulat Volcinschi, 6 jirebii, vândute de fiii lui Ion Volcinschi, Toader şi Ion, lui Şerban Flondor şi lui Dumitraş BainschiArseni Volcinschi, 8 jirebii şi jumătate, stăpânite de Constantin Volcinschi şi de Constantin Holban, cu jupâneasa lui, Măriuţa, fata lui Ion Volcinschi; Vasile şi Tănase Mitric, 3 jirebii, stăpânite de Şerban Flondor, „fiind neam de baştină”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Lucavăţ din Ocolul Berhometelor „42 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 popă şi 39 birnici.

 

1774: În 1774, Lucavăţul avea 52 de familii, iar în 1775, 1 mazil, 1 popă şi 65 ţărani, populaţia celor două viitoare sate, Lucavăţul de Jos şi Lucavăţul de Sus, ajungând, în 1784, la 116 familii.

 

1768: În 8 septembrie 1768, s-a făcut o delimitare a moşiilor din Lucavăţ ale lui Ilie Vlaico, Ion Săul şi Vasile Ţopa.

 

1782: În 18 august 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Cărstia Chiriac înregistra jumătate de sat, cea care aparţinuse Mironeştilor, Constantin Lepădatu înregistra 3 jirebii şi un sfert, Ion Drăghinici, 5 jirebii şi un sfert, Constantin Şehan, 7 jirebii, Toader Cojan şi Ştefan Paluşca, 4 jirebii, iar Constantin Volcinschi, 2 jirebii. Jumătatea de sat a Cărstei Chiriac avea să treacă, în 17 iunie 1805, în proprietatea lui Constantin Chiriac şi a feciorilor lui, Costachi şi Iordachi, care vor vinde partea lor din Lucavăţ, în 25 mai 1835, pentru 200 galbeni olandezi, armeanului Ştefan Miculi. Peste un an, în 10 iulie 1836, armeanul înnobilat, Ştefan von Mikuli, cumpără, cu 50 galbeni, şi partea din Lucavăţ a soţilor Iuon şi Casandra Tăutul.

 

1802: În 18 februarie 1802, Maria, văduva lui Isac Cucoran, înzestra pe fiica ei, Nastasia, jupâneasa lui Condurachi Pătraşcu, cu părţii de moşii în Bănila, Lucavăţ, Jadova, Vilauca şi Panca.

 

1843: În 1843, biserica Sfintei Parascheva din Lucavăţul de Sus, patronată de Vasilie de VASILCO (Wassilkoische!), cu 712 enoriaşi, era slujită de parohul Parteni HACMAN. Biserica Sfântului Nicolai, patronată de Nicolai de VASILCO, cu 1.140 enoriaşi, avea vacant postul de paroh. În 1876, biserica din Lucavăţul de Sus, patronată, ca şi cea din Lucavăţul de Jos, de Constantin de VASILCO, avea 899 enoriaşi, paroh fiind Ilarion GRAMATOVICI. În Lucavăţul de Jos, cei 1.510 enoriaşi beneficiau de serviciile religioase ale parohului Vasilie TARNAVSCHI. În 1907, patronatul bisericesc în cele două parohii era asigurat de baronina Elisaveta VASILCO, de Kaietan cav. de BOHOSIEWICZ şi de evreul Jossel FISCHER. La Lucavăţul de Sus paroh era Ştefan MALANCIUC, născut în 1872, preot din 1896, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Eugen LUPAŞCO, născut în 1869, iar la Lucavăţul de Jos oficia parohul din Jadova, Theodor SCRABA, cantor fiind, din 1901, Alexie ŞENCARIUC, născut în 1877.

 

1861: Din 1861, funcţionau în cele două parohii câte o şcoală cu 3 clase şi câte o şcoală secundară cu o clasă, cea din Maidan, cu o clasă, fiind deschisă abia în anul 1902[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Vijniţa (târg, cu tribunal) cu Bahna, Ciornohuz, Revna și Wiszenka, Berhomet pe Siret cu Lăpuşna, Mihodra, Cireşenca, Mazuri, Şipot cu Bursekeu, Ispas, Lucavăţ pe Siret cu Maidan, Meschibrod cu Podzaharie, Mihova cu Mega, Milie”[3].

 

1890: În 1890, vatra veche a satului, Lucavăţ de Jos, avea 1.800 locuitori, primar fiind Nicolai cavaler de Vasilco. Învăţători erau Constantin Şerbanovschi, Alexandru Verenca şi Sara Buchholz, paroh era Vasile Tarnavschi, iar cantor bisericesc – Emilian Perci. Lucavăţ de Sus, vatra nouă a satului, avea 1.048 locuitori, în biserica satului slujind preotul Victor Zaharovschi şi cantorul bisericesc Vasile Rohatinovici.

 

1898: „În anul 1898, Societatea pe acțiuni pentru exploatarea lemnului și tăierea cu fierăstraie abur (fostă Th. & Ch. Götz) a achiziționat și producția de material de tăiat cu fierăstraiele cu abur din Lucavăţ și Pătrăuţii de Jos; necesarul de lemn brut al acestor două gatere este de aproximativ 60.000 de metri cubi pe an. Căile ferate locale, care erau atașate la linia principală, furnizează materiile prime din zonele înalte ale Bucovinei”[4].

 

1898: Biserica nouă din Lucavăţul de Sus avea să fie construită în 1898, iar cea din Lucavăţul de Jos, între anii 1902-1905, o bisericuţă fiind construită, în 1900, şi la Maidan.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Lucavăţul de Jos, sat, pendinte de comuna rurală Lucavăţ pe Siret, districtul Vijniţa. Are 1.222 locuitori ruteni, gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 13 case şi 66 locuitori, şi cătunele Burdivschi, Dibrova, Issari, Cosovana, Sălişle şi Seratineţ. Are o şcoală populară, cu 3 clase (deci, 90 de şcolari n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Aci se află o fabrică de spirt. Lucavăţul de Sus, sat, pendinte de comuna rurală Lucavăţ, districtul Vijniţa. Are 913 locuitori ruteni, gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 7 case şi 34 locuitori, şi cătunele Mânăstirişte şi Volcineţ. Are o staţie de drum de fier şi o biserică parohială, cu hramul „Sfânta Paraschiva”; ţine de şcoala populară din Lucavăţ de Jos. Se află aci o fabrică de scânduri, cu 5 gatere. Lucavăţ Maidan, sat, pendinte de comuna rurală Lucavăţ pe Siret, Vijniţa. Are 277 locuitori ruteni, gr. or. Aci se află o fabrică de scânduri cu un singur gater. Lucavăţ Maidan, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 4,14 kmp; popu­laţia: 26 locuitori izraeliţi şi ruteni; religii mozaică, gr. or. şi rom. cat. Lucavăţ pe Siret, comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe o mare întindere, pe malul stâng al Siretului Mare, între Berhomet şi hotarul dinspre districtul Storojineţ. Suprafaţa: 24,84 kmp; popu­laţia: 2.710 locuitori ruteni şi ceva izraeliţi şi lipoveni, religia gr. or. pentru marea majori­tate. Se compune din satele: Lu­cavăţ de Sus, Lucavăţ de Jos şi Lucavăţ Maidan, precum şi din colonia Lipoveni. Este lipită dc drumul dis­trictual Jadova-Berhomet, care se bifurcă aci, o ramură apucând spre Vijniţa; staţie de drum de fier a liniei Hliboca-Berhomet. Are o şcoală populară, cu 3 clase, şi 2 biserici parohiale, una în Lucavăţ de Sus şi alta în Lucavăţ de Jos. La 1776, forma un singur sat, cu numele Lucavăţ, şi era în stăpânirea mazililor Ilie Cîrstea Şetvari şi Vasile Pancu. Sub această numire e pomenit într-un hrisov din 1741. Abia de la 1780, încoace, începe a se accentua o împărţire a lui în: Lucavăţ de Sus şi Lucavăţ de Jos. Populaţia ruteană se ocupă cu agricultura, prăsila de vite, precum şi cu exploatarea de păduri şi fânaţuri, iar cea lipo­veană cu lucrul cu ziua şi este foarte mult căutată, mai ales la săpatul iazurilor şi şanţurilor, pentru care posedă o mare iscusinţă. Comuna posedă 1.099 hectare pământ arabil, 2.357 hectare fânaţuri, 582 hectare imaşuri, 2.392 hectare pădure. Se găsesc 215 cai, 1.062 vite cornute, 5.301 oi, 313 porci şi 205 stupi de albine. Lucavăţ, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 42,20 kmp; popu­laţia: 88 locuitori izraeliţi, în majoritate, apoi ruteni, români şi alţii, fiecare cu confesiunea naţionalităţii sale. Cuprinde, pe lângă moşia Lucavăţ propriu-zisă, şi târlele Dombrowa, Issari, Maidan, Nad Kossowankow, Sălişlc, Serafina şi Teplicia”[5].

 

1914-1918; Georgi a lui Macovei Olexiuc, născut în Lucavăţul pe Siret, la 18 mai 1884, a intrat, în anul 1914, cu ocazia mobilizării generale, în serviciul militar şi ajunse în captivitatea rusească. De la iarna 1915 lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Olexiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Wassilko-Serecki Elisaveta contesa, Cer­năuţi strada Flondor 38, Lucavăţul de Jos pe Siret”[8].

 

1941: Învăţătorul „Buleandră D. Mircea, seria 1936, media 7,30, a fost numit în comuna Lucavăţul de Sus, jud. Storojineţ”[9].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[10], următorii învăţători şi învăţătoare: Buleandră Mircea, comuna Lucavăţul de Jos, Centru, jud. Storojineţ, media 7,91”.

 

La Lucavăţ s-a născut botanistul Mihai GUŞULEAC (1887-1960), membru corespondent al Academiei Române.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 336

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 34, 1876 p. 93, 1907 p. 76

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[6] VIAŢA NOUĂ, Anul III, nr. 146, 1 noiembrie 1914, pp. 131, 132

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[9] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

[10] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Comments are closed