Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Jucica | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Jucica

 

 

 

JUCICA. În 8 aprilie 1627, Miron Barnovschi întărea lui Gavrilaş, pârcălab de Hotin, şi lui Dimitrie Cracalia nişte fânaţe lângă satul Jucica, fânaţe care aparţineau unui „sat mic, Denisiuca”.

 

1652: În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea lui Ieremie a fost… satul Jucica”.

 

1741: Aflată în apropierea Cernăuţilor, selişte pustie până în 2 aprilie 1741, când Grigore Ghica Vodă, respectând dorinţa răposatului Gheorghe Ursachi jitnicer, dăruia mănăstirii Barnovschi satul Jucica, „cu toate săliştile de pe lângă ea, anume Deniseuca, Lenţieşti, Cozuşna şi Berhomete”, Jucica avea, în 1774, 43 de familii ţărăneşti, semn al unei colonizări masive, inclusiv a „săliştilor de pe lângă ea”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la „Juşka”, moşia mănăstirii Barnovschi, „70 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 1 dascăl, Vasile, 5 vânători, Istrate CLIM, Vasile IVANCIUK, Toader CLIM, Toader MEDBIG şi Pintelei rus, 3 barani, Anton CĂZACU, Ion IFTINUC şi Ion VERIHA, 6 scutelnici ai vameşului KOSINSKI, Ion DOBINCIUK, Vasile DOBINCIUK, Andrei DOBINCIUK, Andrei, Mihalachi CĂZACU şi Vasile CĂZACU, 1 jidov, David, 13 văduve, Anna morăriţa, Maria, Gafia, Fodora, Anna, Gafiţa, Paraschiva, Catrina, Maria HRIHORIASĂ, Tudosca, Chiţa, Maria lui IVAN şi Maria baba, 11 case pustii şi 29 birnici, adică: Ion CHIN vornic, Ştefan CHIFICIAK, CARPU, Ştefan CLIMCIUK, Ion CANTERINCIUK, Toader CADERINCIUK, Grigoraş CATERINCIUK, Vasile CATERINCIUK, Alecsa sin IONIŢĂ, Toader, Georgiţă, Nechifor, Toader HUZUM, Iacob ciobotar, Vasile KIFIICIUK, Mihai, Toader TOPORĂUCIAN, Vasile OPINCĂ, Acsenti CLIM, Gligore rusul, Ştefan CLIM, Condre MEDVIG, Ştefan MEDVIG, Ştefan IFTINCUL, Nechifor IDTINCUL, Ion BĂBIAC, Ion ŢURNĂ, Gavril ŢURNĂ şi Ivan rus.

 

În 1775, Jucica avea 1 popă şi 88 ţărani, iar în 1784, 320 familii ţărăneşti. Cele două sate, Jucica Veche şi Jucica Nouă, se vor individualiza abia în secolul următor.

 

1783: Jucica şi Câmpulungul Moldovenesc, ca localităţi şi ţinuturi, reprezentau singurele domenii ale statului (moşii camerale), dar şi după preluarea averilor ecleziastice şi mănăstireşti, preluare finalizată în 25 aprilie 1785, colonizarea era dificil de făcut. „Așezările de la acea vreme, pe moșiile camerale Jucica și Câmpulung sunt nesemnificative. Abia în perioadele următoare, adică după fondul religios a devenit un tot cu bunurile camerale, s-a ivit posibilitatea așezărilor mai extinse”[2]. Conform raportului locotenentului Deckert, din 24 octombrie 1783, primii emigranţi germani au venit din Banat, apoi şi din diverse provincii germane. Primii doi colonişti nemţi din Jucica au fost Jakob Fink şi Peter Schwarz, care au primit avansurile pentru achiziţionarea de animale, de unelte agricole, căruţe şi altele, fiecare cânte 28 florini şi 16 cruceri[3].  „Cei doi colonişti din Jucica au beneficiat de trei ani de scutire de impozit, din 1783, până în 1786, şi au intrat în clasa impozabilă, în 1887”[4].

 

1784: „Pentru a limita consumul de vin, în special vinul străin Brant (ucrainean), s-au eliberat autorizații pentru construirea de fabrici de bere, fără a plăti o taxă. Acest lucru a creat fabricile existente, cu excepția celor care erau în curs de construcție, la Suczka (Jucica – n. n.), lângă, Cernăuți, și, deși nu intrau în categoria fabricilor de bere bine construite și dotate, ele au livrat o bere destul de bună, care a fost intens băută în țară”[5].

 

1786: Biserica Naşterea Maicii Domnului din Jucica Nouă fusese construită, în 1786, din fonduri obşteşti, sub coordonarea protopresviterului Dimitrie MEDVIG.

 

În 1843, biserica din Jucica Nouă, cu 1.570 enoriaşi, îl avea paroh pe Vasilie GRIBOVSCHI. La Jucica Veche, unde exista o bisericuţă de lemn, cu hramul Sfântului Nicolai, şi 978 enoriaşi, postul de paroh era vacant. În 1876, biserica din Jucica Nouă, cu 2.249 enoriaşi, era slujită de parohul Ioan HNIDEI, iar cea din Jucica Veche, cu 1.305 enoriaşi, de parohul Ioan MEDVIG. Între anii 1882-1884, din iniţiativa preotului Ioan MEDVIG, se va construi o biserică nouă, printre ctitori numărându-se George a lui Ilie CAULA, Ilie a lui Theodor CLEM, Dimitrie şi George CLEM, Theodor GRIGORICIUC, Teodor OSACIUC, George şi Theodor LEMENI. Bisericuţa Sfântului Dimitrie din cătunul Moşii avea să fie construită abia în 1898. În 1907, paroh la Jucica Nouă era Ioan HNIDEI, născut în 1819, preot din 1845, paroh din 1848, preot cooperator fiind Lazar GERMAN, născut în 1872, preot din 1898, iar cantor, din 1900, Ştefan HLEUCA, născut în 1861. La Jucica Veche oficia parohul din Sadagura, cantor la Jucica Veche fiind, din 1900, Onufrei LEMENI, născut în 1866.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Sadagura (târg, cu tribunalul raional): Bila sau Bilka, Boian, Buda, Cernauca, Dobronăuţi, Gogolina sau Stroieştii de Sus, Cotul Ostriţa, Lehucenii Teutului, Lenţeşti Camerale, Lenţeşti Privat, Mahala Biała, Novoseliţa sau Stroieştii de Jos, Rarancea, Slobozia Rarancei, Rohozna, Şerăuţii de Sus, Şerăuţii de Jos sau Slobudka, Şubraneţ, Toporăuţ, Vaslăuţ, Zadobriuwka, Jucica Veche, Jucica Nouă[6].

 

1874: O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Jucica Nouă, din 1874, iar la Jucica Veche, o şcoală cu 6 clase, inaugurată în 1871[7].

 

În 1890, Jucica Veche avea 3.204 locuitori, primar fiind Panteleimon Cioban. Învăţător era Ştefan Ianovici, paroh – Ioan Medvighi, iar cantor bisericesc – Onufrei Lemeni. Jucica Nouă avea 2.550 locuitori. Victor Erhan era primar, Nicolai Ivanicki – învăţător, Ioan Hnidei – paroh, iar Ştefan Hleuca – cantor bisericesc. „Peste 100 de familii de colonişti germani trăiesc în Jucica,  atât în târg, cât şi în zona de proprietate”[8].

 

 

1906: Nenorociri. Ţăranul Ioan Seniuc, un moşneag din Jucica, mergând, ieri, spre casă, a fost, în strada gării, ucis de trăsura unui lăptar, anume M. Rosenrauch. Calul de la trăsura acestuia, speriindu-se de un vagon electric, a rupt-o la fugă şi, în fuga sa, l-a pălit pe Seniuc, cu oiştea în cap, atât de vehement, încât acesta a rămas la moment mort. Lucrătorului Teodor Clem, care descărca, ieri, în strada lui Franţ, o maşină, i-a picat un obiect, de o greutate de peste 100 kg, pe picior, strivindu-i osul cu desăvârşire. Nenorocitul a fost transportat la spital”[9].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Jucica (Zuczka), vechi sat, districtul Cernăuţi, din care s-au format, cu timpul, comunele rurale de azi: Jucica-Veche şi Jucica-Nouă. Este menţionat, pentru prima oară, într-un hrisov din 8 Apri­lie 1627, al domnului Moldo­vei Miron Barnovschi Movilă. La 1725, era în posesia boierului Gheorghe Ursache, de la care, după moarte, trecu ca moştenire la domnitorul Grigore Ghica. Acesta, prin documen­tul din 2 Aprilie 1741, îl dă­rui mănăstirii Barnovschi. Prin aşezarea de colonişti aci, în diferite rânduri, şi mai ales în 1782, satul s-a mărit foarte mult şi s-a despărţit în 2 comune, cu administraţie particulară: Jucica Veche, unde a fost vatra ve­chiului sat, şi Jucica Nouă, for­mată mai mult din colonişti. Jucica (Zuczka), moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 24,75 kmp; popu­laţia: 615 locuitori ruteni, gr. or., şi puţini gr. cat., români, izraeliţi, germani şi poloni. Cuprinde, pe lângă moşia Jucica propriu-zisă, şi târlele: Denesiwka, Metnica, Moschiv şi Stanehora. Jucica Nouă (Neu-Zuczka), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată la confluenţa pâraielor Moşcov şi Şerăuţi, la Nord de Jucica Veche, şi lipită de partea de Est a târgului Sadagora. Suprafaţa: 11,55 kmp; popu­laţia: 2.239 locuitori, în majo­ritate ruteni, restul izraeliţi şi poloni; rutenii sunt, în mare parte, gr. or., şi numai puţini rom. cat. şi gr. cat. Este situată lângă drumul principal Noua Suliţă – Sadagora şi lângă cel de la Sadagora, la Dobronăuţi. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. În timpul ocupării Bucovinei, erau numai câteva case pe te­ritoriul acestei comune şi ţineau de comuna de atunci, Jucica, sat vechi. Prin aşezarea a numeroşi colonişti în acest loc, s-a dezvoltat o comună nouă, care s-a dezlipit, sub numele de azi. În această localitate se află o măreaţă clădire pentru ca­valerie, construită cu cheltu­iala fondului religionar gr. or., care are aci întinse pro­prietăţi. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor şi cu tăierea de lemne în pădu­rea fondului religionar. Comuna posedă 458 hectare pământ arabil, 135 hectare fânaţuri, 29 hectare grădini, 96 hectare imaşuri, 722 hectare pădure. Se găsesc 63 cai, 288 vaci, 138 oi, 248 porci şi 14 stupi de albine. Jucica Veche (Alt-Zuczka), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşe­zată pe malul stâng al Pru­tului, la confluenţa lui cu pârâul Moşcov, care se uneşte, la rându-i, cu Zudobriuca (Cuciur) şi cu Şubraneţ, între Jucica Nouă şi Sadagora, de o parte, şi între Buda şi Mahala de alta. Suprafaţa: 22,08 kmp; popu­laţia: 2.904 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este situată lângă drumul principal Noua Suliţă – Cernăuţi; staţie de drum de fier a liniei Noua-Suliţă – Jucica, care se bi­furcă aci, o ramură apucând spre Lujeni şi alta la Cer­năuţi. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Forma, până în timpurile din urmă, împreună cu Jucica Nouă, o singură comună, sub numele de Jucica. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.045 hectare pământ arabil, 262 hectare fânaţuri, 50 hectare grădini, 274 hectare imaşuri, 920 hectare pădure şi 12 hectare bălţi şi heleştee. Se găsesc 103 cai, 887 vite mari, 288 oi, 339 porci şi 29 stupi de albine”[10].

 

 

1914: „Comandantul micului detaşament de ruşi din apropierea Cernăuţului, voind să se încredinţeze de adevă­rul celor relatate de rănitul evadat, a trimis în oraş, miercuri, în 3 septembrie, pe la orele 7, dimineaţa, o pa­trulă de recunoaştere, care a intrat pe Strada Rusească, trăgând focuri în aer, cu scopul de a-i atrage pe austrieci, pe care îi bănuiau ascunşi. Nearătându-se nimeni, s-au întors îndărăt peste Prut, în staţia Jucica. / Un cazac s-a rătăcit, însă, prin oraş, a intrat într-o cârciumă şi s-a îmbătat de-a binelea, încât, suindu-se pe cal, a fost luat la bătaie de mulţimea care-l înconjura. I s-au furat calul, armele şi cartuşele, iar după aceea, stâlcit cum era, a fost lăsat într-un şanţ, de unde l-au dus, pe urmă, într-un spital. / Dincolo, peste Prut, se aflau numai 100 de soldaţi ruşi, sub comanda sublocotenentului (porucicului) Evghenie Mihailovici Pigarevschi, un tânăr de 25 ani, de loc din Petrograd. Acesta, fiind un om hotărât, a luat ca ostateci pe doi locuitori din Jucica, un tată şi fiul său, şi a tri­mis, la orele 12 şi jumătate, prin cel din ur­mă, o scrisoare către primarul ora­şului, pe care scrisoare am copiat-o din arhiva primăriei din Cernăuţi. Epistola e scrisă ruseşte, dar şi în copie nemţească. / „Oraşul Cernăuţi. Trimit la d-sa, domnule primar, ca să aflu dacă eşti dispus să predai oraşul şi să garantezi intrarea oştirii ruseşti fă­ră luptă. În caz că ai înţeles, te rog să vii la fabrica de zahăr din Jucica Veche, ca să discutăm în pri­vinţa locuitorilor de acolo. / Porucic (sublocot) Pigarevschi”. / Traducerea în nemţeşte, după originalul rusesc, a fost făcută de un soldat evreu din armata rusă, dar e făcută într-o nemţească înspăimântătoare. / În caz că cel mai tânăr dintre ostateci n-avea să se întoarcă cu răspunsul până la ora 2, după-amiază, tatăl său, care fusese reţinut, avea să fie împuşcat. / Primarul oraşului s-a dus, cu toţi consilierii comunali, pe la orele 2, la fabrica de zahăr din Jucica, unde tânărul sublocotenent Pigarevschi a fixat condiţiunile pentru  predarea oraşului. Ele au fost scrise în ru­seşte şi în nemţeşte. Le dau, aici, du­pă originalul nemţesc, pe care l-am luat din arhiva primăriei: / „Fac cunoscut că azi, în 2 septembrie, armata rusească a luat oraşul Cernăuţi. De azi, înainte, oraşul se află în mâinile noastre. Îi înştiinţez pe locuitori că, în caz că se va auzi o singură împuşcătură, oraşul va fi imediat nimicit. Ordon locuitorilor ca nimenea să nu se arate pe la fereşti sau pe balcoane, ca feres­trele să fie, în decursul nopţii, lumi­nate, iar hotelurile să fie goale şi închise. Pentru aceea, mă obligă că nu voi primejdui oraşul Cernăuţi. În caz că se va opune o rezis­tenţă, atunci oamenii care se află la noi vor fi împuşcaţi şi oraşul ni­micit. / Comandantul oraşului Cernăuţi. / Porucic Pigarevschi”. // Primarul a predat, apoi, cheile de aur ale oraşului, care au fost trimise la Movilău, în Rusia, şi depuse în muzeul Regimentului „Ţarul Alexan­dru I”. Nimeni din Cernăuţi n-a ştiut, până după ocuparea oraşului, că Cernăuţul a fost ocupat numai de 100 de oameni. Întorcându-se primarul în oraş, a tipărit imediat afişe cu condiţiunile impuse de ruşi pentru predarea oraşului. Puţin după aceasta, a ple­cat cu birja din oraş, spre Jucica şi girantul consulatului român din Cernăuţi, d. G. D. Gallin, împreună cu fiul său mai  mare, şi el funcţionar la consulat. Pe capră duceau un steag alb şi drapelul României. Întâlnindu-se cu comandan­tul Pigarevschi, i-a spus că în Cer­năuţi se află un consulat al României, care-i neutră în acest răz­boi, şi pentru care cere scut, ca şi pentru supuşii români, aflători în acest oraş. Ofiţerul rus s-a purtat foarte amabil cu reprezentantul consulatului român, promiţându-i că va scuti consulatul şi pe supuşii români; totodată, i-a dat o gardă de onoare, ca să-l petreacă până acasă; d. Gallin însă a refuzat să primea­scă garda, deoarece nu voia ca toc­mai reprezentantul României să fie acela care a adus, mai întâi, soldaţi ruşi în oraş. Garda l-a însoţit numai până la Prut”[11]. „În 10 noiembrie 1914, spre seară, Galin, girantul român al consulatului din Cernăuţi sosea, cu maşina, la Dorohoi, pentru a transmite o depeşă telegrafică ministerului de externe din Bucureşti. În Storojineţ şi în împrejurimile Cernăuţilor, pe la Jucica, se dădeau lupte între patrule austriece şi ruseşti, grosul armatelor confruntându-se în Galiţia, lângă Przemysl[12]. În timpul zilei de 10 noiembrie, ţărani bucovineni, fără paşapoarte, au trecut graniţa românească, unde li s-au „dresat acte de dare în judecată pentru contravenţie la legea paşapoartelor”, apoi au fost „duşi, în convoi nesfârşit, la Dorohoi, unde sunt judecaţi de tribunal. Toţi descriu mizeria şi jalea care domnesc în nenorocita populaţie a Bucovinei, redusă, aproape în totalitate, la sapă de lemn”[13]. „În jurul Cernăuţilor, luptele continuau, după ce ruşii, regrupaţi lângă Zalucze, au încercat să răzbată spre Noua Suliţă, dar, întâlnind trupe austro-ungare, au luat poziţii pe malul drept al Prutului, de unde au început să bombardeze capitala Bucovinei. Un atac al cazacilor dinspre Zucika (Jucica) a fost respins. Veştile despre sacrificii supreme pe câmpul de bătaie încep cu moartea unui ardelean, profesorul Alexandru Bogdan, care s-a prăbuşit la Zunina, în Galiţia, pe 2 noiembrie 1914, lovit de o grenadă, pe când îşi îndemna ostaşii la atac. Până în 27 noiembrie, desele năvăliri ruseşti, dinspre Văşcăuţi pe Ceremuş, înspre Lencăuţi, Jucica şi Ţureni, prevesteau o nouă retragere austriacă, Tribunalul Ţării din Cernăuţi, condus de vicepreşedintele Dr. Vasile Iacubovici, fiind mutat, preventiv, la Suceava, unde şi-a reluat activitatea în 27 noiembrie, în vreme ce închisoarea Sucevei nu mai izbutea „să cuprindă poporul, adus cu sutele din părţile care fuseseră invadate de trupele ruseşti. Sunt, mare parte, ruteni, dar şi români, bărbaţi, femei şi copii din părţile Siretului, Storojineţului şi Cernăuţului, învinuiţi de a fi participat la jafurile întinse, făptuite de miliţia rusească”[14]. Jafurile însemnau, de fapt, iniţiative locale, care se vor perpetua pe toată perioada războiului, de cele mai multe ori fără nici o complicitate a miliţiei ruseşti. Sătenii ruteni, români şi lipoveni luau de prin conacele boiereşti tot ce se putea lua, de multe ori conduşi la pradă de primari, apoi puneau foc, fiind convinşi că barbaria va fi pusă pe seama ruşilor”[15].

 

1914-1918: George Ucraineţ a lui Ştefan, din Jucica Nouă, născut în anul 1879, a fost, în anul 1915, deopotrivă cu alţi locuitori din Jucica, deportat în Rusia şi a fost internat în Charcov / la cererea Alexandrei Ucraineţ a lui George / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 9 mai 1919”[16]; „Teodor Reus a lui Ilie, din Jucica Veche, a fost înrolat, în 1915, la oaste şi a plecat la Dorna-Völgay. Acolo ar fi murit, în acelaşi an, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Elisabeta Reus, născută Osadczuk, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[17]; „Grigori Neriuka a lui George, născut în 1881, în Jucica Veche, a fost înrolat în Regimentul 80 Infanterie, în anul 1914 şi a plecat la luptă. Aici să fi picat el pe la finele anului 1915 sau începutul lui 1916, în lupta a 5-a sau a 6-a de la Isonzo. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Varvara Neriuka, născută Kaplij, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[18]; „Teodor Reus a lui Ilie, din Jucica Veche, a fost înrolat, în 1915, la oaste şi a plecat la Dorna-Völgay. Acolo ar fi murit, în acelaşi an, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Elisabeta Reus, născută Osadczuk, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[19].

 

1920: Deciziune de expropriere No. 334/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Sadagura, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 319, Jucica Veche, din re­gistrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 125 ha 58 a 71 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă. Deciziune de expropriere No. 569/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Sadagura, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 320, Jucica Nouă şi Rohozna, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 25 ha 10 a 07 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[20].

 

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Ilie Axani la Jucica Veche”[21].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[22], următorii învăţători şi învăţătoare: Fochi Eusebie, comuna Jucica Veche, jud. Cernăuţi, media 9,37”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 405

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 17

[3] Ibidem, p. 399

[4] Ibidem, p. 400

[5] Polek, Dr. Johann, Joseph’s Reisen nach Galizien und der Bukowina, Czernowitz 1895, pp. 41-45.

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 17, 1876 p. 29, 1907 p. 53

[8] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 400

[9] Apărarea Naţională, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi, duminică 18 noiembrie stil nou 1906, p. 4

[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 123, 124

[11] Ion Grămadă, Ocuparea oraşului Cernăuţi de către ruşi, în Adevărul, din 2 noiembrie 1914

[12] Adevărul din 31 octombrie 1914

[13] Adevărul din 30 octombrie 1914

[14] Viaţa Nouă, III, nr. 148, 15 nov. n. 1914, p. 4

[15] Românul, IV, nr. 259, 25 noiembrie v. / 8 decembrie n. 1914, p. 3

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 53, Cernăuţi în 9 August nou 1919, pp. 3-5

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 80, Cernăuţi în 7 Noemvrie nou 1919, pp. 3-12

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 87, Cernăuţi în 11 Decemvrie nou 1919, pp. 6-8

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 80, Cernăuţi în 7 Noemvrie nou 1919, pp. 3-12

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 68, 69

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[22] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Comments are closed