Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Istensegits, în Ţibeni | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Istensegits, în Ţibeni

 

 

 

ISTENSEGITS, în ŢIBENI. Colonia maghiară de la Ţibeni, pe moşia Satu Mare, a fost înfiinţată între anii 1771-1773, dar numele de Istensegits (Dumnezeu să ne ajute), propus de Mártonfi Mór, va fi menţionat, pentru prima dată, abia în 1776. „Nici Mártonffy, care ar fi luat parte la înființarea primelor colonii, nu-și asumă vreun merit, cu toate că mai încolo, în anul 1784, s-a lăudat că a convins 150 de dezertori maghiari din Moldova să treacă în Bucovina.[1] / Despre  acest primele colonii maghiare, preotul Mártonffy Mór a notat scurt în registrul bisericesc din Ţibeni: „Gens hungarica in Bukovinam devenit sub Augustissima Imperatrice Maria Teresia ex Moldavia hinc inde dispersa, in crementum sumpsit post annum 1772 postea quam ab hoc anno quivisset, usque annum 1776 in possesione Zamosten in limites veniens Gens hungarica ad Istensegits sub Illustrissimo Gabriele Spleni L. B.: spiritualium Pastore Mauricio Martonffy, qui etiam, hungarico idiomate, hungaris Cognomen Pagi, Imposuit Istensegits quod significat Deus adjuvet.”[2] / Tradus în mare ar fi că, poporul maghiar, care din anul 1772 era dispersat în Moldova a venit în Bucovina la Istensegíts în anul 1776, de pe domeniul din Zamostea aflat lângă graniță, sub Gabriel Splényi, preotul Mártonffy, care fiind de limbă maghiară (maghiar) a dat nume unguresc satului și anume Istensegíts, care însemnă Deus-Adjuvet (Doamne-Ajută). / Ca în orice limbă și în latină sunt cuvinte sau grupuri de cuvinte, care se deduc din context: „Veniens Gens hungarica ad Istensegits sub Illustrissimo Gabriele Spleni” se poate înțelege că maghiarii au venit conduși de Gabriel Splényi, sau în timpul cât el a fost comandant în Bucovina. / Cum nu există niciun raport oficial, este greu de dovedit că această colonizare a avut loc la o dată anume. Unii afirmă că satele au luat fiinţă prin 1776, alţii că prin 1777, alţii prin 1771-1773. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, ne încurcă şi tradiţia orală care s-a păstrat până în zilele noastre. Unele sunt mai greu de crezut, altele sunt, şi par mai realiste. / Sunt printre noi unele persoane care ştiu că strămoşii noştri aveau cărţi de rugăciuni. Ele erau de mare preţ, scumpe pentru perioada aceea. Pe coperţile acestora se notau uneori anumite date, toate foarte importante pentru familie sau comunitate. Datele care urmează nu sunt cunoscute de istoricii Bucovinei şi publicului larg, de aceea le consider inedite. Avem numele celor care s-au dus la Ţibeni să verifice condiţiile de colonizare. / Scriitorul László János, născut la Ţibeni în 1878, scria prin 1936, că pe coperta cărţii de rugăciuni (Aranykorona-Coroana de aur) a străbunicului său, László Mihály (1777 Țibeni- ?), erau notate următoarele: „înainte de a muta satul (din zona Zamostea la Ţibeni-n.a.), spre verificarea pământurilor din Bucovina, în anul 1776 au venit din Moldova: / 1. Tamás Albert, primar din Zamostea, / 2. László Antal, tatăl meu, băiatul lui László János din Joseni, / 3. László József, fost primar la Siculeni, / 4. Szőts Péter din Frumoasa, numit Assesoris Supernumerarii la Judecătoria din Şumuleu Ciuc, / 5. Kovács Tamás, notar din Caşin, / 6. György János, primar din Remetea. / Aceşti oameni au constatat, că pământurile sunt de calitate foarte bună, şi văzând şi comportamentul prietenos al autorităţilor germane faţă de refugiaţii secui, în martie 1777 aceştia au venit din Moldova, din 9 sate, stabilindu-se la Ţibeni 80 de familii şi la Iacobeşti 20 de familii.” Se poate observa, că nu se vorbeşte despre înfiinţarea satelor, ci despre colonizarea lor. Şi nu a ştiut, că la începuturi Iacobeştiul a fost mai mare decât Ţibeniul. / Austriecii au pătruns în Bucovina în anul 1774, și trimiteau rapoarte și statistici la Wiena, dar despre primele două sate maghiare se scrie numai la 29 octombrie 1779, în ciuda faptului că recensământul lui Enzenberg în sat s-a făcut la 27 ianuarie 1778, iar în toamna lui 1777 deja erau 47 de case și grajduri construite la Țibeni.[3][4].

 

1777: „În afară de aceste naţiuni, în Bucovina mai sunt şi locuitori maghiari (în satele Istensegits şi Hadikfalva, a căror stare demonstrează, totuşi, că patria noastră nu a suferit mare lucru prin pierderea lor)”[5]. „Tiborc Fazekas, care și el a studiat numele maghiarilor din Bucovina pune punctul pe i: „Din enumerarea de mai sus devine clar, că cei care s-au stabilit la sfârșitul secolului al 18-lea în Bucovina nu provin numai de la secuii care au luat parte la evenimentele de la Siculeni.”[6] În Bucovina erau câțiva maghiari și înainte de colonizare, după cum reiese din recensământul lui Enzenberg (1778-1779). /     Studiind primul registru bisericesc al maghiarilor din Bucovina, cel de la Țibeni între anii 1782-1799, ajungem la o concluzie simplă: din 218 nume 24 sunt de origine română, 10 germană, 8 ruteană, 5 polonă, 3 țigănescă, 3 evreiască iar pe 11 nu am reușit să le clasific. Deci 154 de nume sunt de origine maghiară, iar 64 nu, însemnând că 1/3 din primii coloniști nu aveau legături cu maghiarii la vestita descălecare din Bucovina. Oare cui folosește, că unii cu o largă generozitate, pun originea maghiarilor din Bucovina în Secuime? / Cu toate că majoritatea refugiaţilor secui erau din Ciuc şi din Trei Scaune, dezertorii din armata imperială erau din diferite regimente şi zone ale Ungariei. Iată câteva exemple: Dávid Ferenc era de loc din Veszprém şi a dezertat din regimentul Nádasdy încă din 1750, de 34 de ani trăieşte aici. Nagy György este de lângă Brasov, din Feketehalom (Codlea), a dezertat în 1754 din Praga din regimentul “Principele Károly”. De treizeci de ani se află în Moldova, este plugar. Galambos György este din judetul Győr. A dezertat din regimentul Esterházy, are deja 55 de ani, soţie şi cinci copiii, de 25 de ani este colonist în Moldova.[7] / În raportul datat din 20 februarie 1785, Enzenberg informează autoritățile: „după mine ar fi cel mai bine, dacă pe secui i-am așeza între râurile Suceava și Siret, în sate construite aproape unul de celălalt, iar pe maghiari în regiunea orașului Suceava.”[8] / Cei care nu-și pot dovedi originea, sau nu vor s-o recunoască de obicei declară: nu contează de unde vii, contează cine te simți. Așa că după ei poate fi maghiar din Bucovina cel care vorbește maghiara și cine n-are habar, cine are nume maghiar și cine nu are, cine și-a schimbat numele în timpul pribegiei, cine vorbește dialectul străbunilor și cine nu, eventual îl învață la lecții particulare. Putem începe Te Deum-ul[9][10].

 

1778: Din cele 60 de familii secuieşti şi româneşti, 51 se mai aflau în sat şi în 27 ianuarie 1778, când s-a făcut al doilea recensământ al generalului Enzenberg: Filip IOSE, Ion NEYD şi Dom. Sava MATIACH din Ciuc-Sepviz, Iosif NEYD, din Treiscaune, Matei LORENZ, din Nădaş, Bartalek KOITAR, Ianoş VARLIECH, Andraş BĂRBĂTUŞ, George BARABAŞ, Anton FERENZ, Lorenz şi Mihai CLUTAR, din Dăneşti, Ianoş KIECH, George FORGACI, Ion LORENZ şi Iosif SAFTA, din Mădăraş, Ion THEYS şi cizmarul Matei MIHAI, din Vaidei, Ferenz BALG, din Gricfalău, Anton IOSIF, din Târnova, Tomaş TOMACH, Ion ŞANZ şi Ion LORENZ, din St. George, Anton şi Ferenz LASSLO, din St. Mihai, Petru LASSLO şi Anton TOMAŞ, din Vâlcele, Anton ŞEBESTIE, din Mintiu, Mathe IOSE, cizmarul Matei NOTANKO, Anton MATIAŞ, Ianoş BALOG şi George BOCHE, din Bârgău, Vasile VIRSTE, Matei EREMIE şi Constantin MOLDO, din Baia Mare, Ştefan VIGG, din St. Emerich, Ion HORGOVA, din Haghic, Ştefan LAZKA, din Gheorghieni, Anton TOMACH şi Albert THEYS, din Micfalău, Michai FAVO, din Mereni, Andrei IORFI, din Oradea Mare, Mihai BARBAT, din Ruseni, Anton şi Mihai SALO, din Neustadt, cizmarul Matei LASSLO şi Ferenz MATHEI, din Comălău, Vasile ŞOFILAN, din Sighet, George SCHEUZ şi rotarul Ferenz BALLINEK, din Topliţa.

 

1785: „Încă din 4 octombrie 1785, Bădeuţi a raportat că o întreagă așezare secuiască, formată din 30 de familii calvine, ar fi gata să vină în Bucovina, imediat ce își vorr fi consumat proviziile de iarnă. De fapt, au venit 40 de familii, la Suceava, în mai 1786, și au fost găzduite, inițial, în vecinătate, la Şcheia. Întrucât nu doreau să se despartă unii de alţii, a trebuit, din nou, să se găsească o așezare. Deoarece mulți locuitori ai satului Rarance, care, ca și regiunea Joseffalva, aparținea mănăstirii Slatina, din Moldova, și se află în nord-estul Bucovinei, în 10 mai 1786, Beck a sugerat trimiterea maghiarilor acolo unde ar avea propria comunitate şi s-ar putea forma, fără a provoca, „disciplină și reticență”, datorită credinței lor”. „Întrucât această zonă era în special în pericol, din pricina vecinătății Hotinului, la izbucnirea războiului ruşilor cu turcii (1788-1790), coloniștii au părăsit ţinutul și s-au mutat în Hadikfalva, Istensegits și Andreasfalva, unde au ocupat terenurile abandonate de către cei ce plecaseră în Moldova. Deci maghiarii reformaţi s-au împrăștiat în aceste așezări”[11].

 

1779: „Dacă în 1779 la Țibeni erau 61 de familii, la Iacobești au fost 63, iar în anul 1783 raportul a fost de 71/72. La 1 septembrie 1784 baronul Kapri a cumpărat jumătate din satul Iacobești[12] de la Maria, fiica pârcălabului Constantin cu 2900 de lei. Era jumătatea locuită de către maghiari. De aceea probabil că în anul 1785 coloniștii din Iacobești s-au mutat mai sus pe aceeași vale. Dar cum acolo nu era mult pământ, cei rămași s-au mutat în satul Țibeni, unde erau case părăsite. Și mai știm și că mulți coloniști au plecat odată cu încetarea înlesnirilor fiscale. Astfel că în anul 1808 în Țibeni locuiau 121 de familii, iar la Iacobești 89. Scutirea de taxe a fost pe cinci ani, și după cum ne dăm seama din registrele bisericești, peste jumătate din primii coloniști au plecat din sate după această perioadă. În 1782 deja apare în registre, că s-au stabilit coloniști cu aprobare împărătească sau judecătorească, tocmai pentru a evita cele semnalate mai sus (Facultate Regia Auditorium Sucsavensis, Veniam Cezarus Regiam, Veniam Castore Regia si Veniam Auditoriatus). Exista scutire de taxe, dar plăteau anual 150 de forinți mănăstirii Solca, pentru pământurile folosite”[13].

 

1805: În lista elevilor care au absolvit Academia cezaro-crăiască de Inginerie Militară din Viena, se află şi ofiţeri-ingineri austrieci născuţi în Bucovina, figurează şi „Franz Karussi, născut în Istensegis (adică Ţibeni), în Bucovina, fiul adoptiv al lui von Janicki. A absolvit în 27 martie 1805”[14].

 

1810: „Bucovina are trei oraşe municipale: Cernăuţii, reşedinţa districtului, cu 5.743, Siretul, cu 2.318, şi Suceava, cu 4.145 suflete; apoi, patru târguri: Sadagura, cu 1.832, Câmpulung Moldovenesc, cu 2.623, Vijniţa, cu 2.622, şi Rădăuţii, cu 1.868 suflete, apoi 309 sate, 7 ferme izolate, 18 colonii germane, 5 sate maghiare: Hadikfalva (Dorneşti), Istensegits (Ţibeni), Fogadjisten (Iacobeşti), Andrasfalva (Măneuţi) şi Ioseffalva (Vorniceni)”[15].

 

1821: În 1821, la Istensegits a fost deschisă o şcoală cu 3 clase, cu predare în limba maghiară[16].

 

1836: „Întorcându-ne la călătoria lui Elek Gegő, din anii 1836-1838, remarcăm că la pagina 116 el prezintă un tabel, care după spusele sale cuprinde datele furnizate de către Ferenc Fodor, locuitor din Dornești. Surprinzător este, că pe lângă cele cinci sate deja cunoscute, Țibeni (Istensegíts), Iacobești (Fogadjisten), Dornești (Hadikfalva), Vorniceni (Józseffalva) și Măneuți (Andrásfalva), la pozițiile 2 și 7 el mai înscrie două sate despre care nu se știe azi nimic, dar care au destul de mulți locuitori pentru acea vreme: Boldogfalva, cu 7-800 de locuitori și Magyarfalva, cu 600 de locuitori. Pe ultima coloană sunt notați preoții a patru localități (Iacobeștiul fiind filiala  Țibeniului), respectiv Antal Tornay la Măneuți, András Oross la Dornești, Ignacz Piroch la Țibeni și Albert Gyurovits la Vorniceni. Despre localitățile fără preoți Elek Gegő scrie, că ele aparțin ori de Rădăuti, ori de Țibeni, fără să precizeze nominal la care in ele. Având în vedere că Iacobeștiul era atunci filiala Țibeniului, ar fi interesant de știut unde se aflau celelalte două sate (Boldogfalva și Magyarfalva) și ce s-a întâmplat cu ele. Nu sunt adeptul speculațiilor, dar studiind registrele catolice ale regimentelor de la Suceava, tind să cred că una din ele s-a aflat în apropiere de Șcheia”[17].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[18].

 

1900: Ciangăii din Bucovina fac progres. Aceasta i-o vesteşte, pe-o carte poştală ilustrată, ziarului „Budapesti Hirlap”, preotul László István din Istensegits (în Bucovina). Prin colectă publică, pornită in Ungaria, ciangăii din numita comună au fost ajutaţi la zidirea unei biserici frumoase, care tocmai acum este terminată”[19].

 

1901: Dialectologul german Gustav Weigand: „A doua zi, pentru a cunoaște așa-numiţii ceangăi din Bucovina, m-am dus la Ištenšegitš (Ţibeni – n. n.), o comunitate mare, frumoasă. Datorez câteva informații despre acest sat pastorului László. Imediat ce am intrat în sat, am observat că locuitorii nu arătau ca tipul de ceangău ușor de recunoscut, așa cum mă așteptam, ci pur și simplu cu tipul de meseriaş, care includea şi constructorul de case, și, așa cum am văzut mai târziu, amenajarea interioară a caselor este corectă. Când am auzit oamenii vorbind, nu mai exista nici o îndoială că nu am avut de-a face cu ceangăi, ci cu secui. În Transilvania, denumirea „Csango” este folosită și pentru oamenii, de exemplu în Hosszufalu-Sacele, care sunt complet diferiți, ca limbă și tip, de ceangăii adevăraţi din Moldova, care abia în 1764 au emigrat din Transilvania. Se presupune că ar fi fost forțați de autoritățile austriece să lupte cu prusienii, deşi, ca grăniceri secui, nu erau obligați să o facă, aşa că au trecut în Moldova, sub conducerea pastorului lor, Mauritius Martonfi, şi s-au aşezat, pentru prima dată, pe valea Trotuşului, unde se spune că existau așezările mai vechi de coloniști secui încă din vremea lui Ștefan cel Mare. După zece ani de la ocuparea Bucovinei, o parte dintre ei au acceptat invitația contelui Hadik András și au venit în Bucovina, unde au întemeiat satele Hadikfalva[20] și Andrásfalva[21], în Valea Siretului, lângă Rădăuţi, în plus Ištenšegitš (Ištenšegitš = Dumnezeu ajută!)[22], unde exista deja o așezare românească mai mică, Ţibeni, care s-a contopit complet cu cea maghiară, și Iacobești[23], care se numea Fogodišten, Iosiffalva[24], este situată în apropierea graniței cu România, la aproximativ 18 km sud-vest de Suceava. Inițial, localitățile, la fel ca cele ale grănicerilor transilvani în general, au fost administrate militar și îngrijirea pastorală a fost efectuată din Transilvania. Începând cu anul 1800, au fost anexate la eparhia de Lemberg și administrația a fost înființată ca și în celelalte parohii. Comunitatea din Ţibeni a crescut, de la 80 de familii, la peste 3.000 de oameni, deși, în 1883, peste 1.000 de rezidenți au urmat ispitelor maghiare și s-au stabilit în sudul Banatului, lângă Panciova, unde nu se descurcă foarte bine. Oamenii sunt muncitori, ordonați, curați și cu caracter blând, în timp ce despre cei din Hadikfalva se spune că sunt controversați și dependenți de băutură. Mănâncă carne și legume, pe care le cultivă singuri, așa că trăiesc mult mai bine decât ţăranii români, a căror mâncare principală este mămăliga. Prosperitatea este de asemenea mai bună decât cea din ​​rândul românilor din satele vecine. Cu toate acestea, au și mai multe terenuri, ceea ce nu este singurul motiv. Din 360 de copii de vârstă școlară, 280 – un număr foarte mare pentru condițiile locale, frecventează școală în mod regulat”[25].

 

1906: Maghiari din Bucovina, în Budapesta. Se ştie că în Bucovina sunt câteva colo­nii de maghiari (ciangăi), care locuiesc sa­tele Hadikfalva, Andrasfalva, Jozseffalva, Fogadisten şi Istensegits, în care s-au spo­rit la aproape 20.000. Acestor maghiari ră­tăciţi le-a trăsnit prin cap să emigreze la Canada, dar au fost descântaţi şi îndem­naţi a se stabili mai bine în Ardeal. Ideea a prins rădăcini şi o delegaţie a lor s-a dus la Budapesta, la ministrul preşedinte Wekerle, căruia şi-au expus dorinţele. Mi­nistrul a răspuns declarând că repatriarea lor o portă sincer la inimă şi că va trata, în privinţa acesta, cu ministrul de agricultură. N-a putut însă să le promită că cauza lor va fi rezolvată curând. Să aştepte însă în linişte ziua mântuirii lor şi să rămână credincioşi originii lor na­ţionale”[26].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Istenşegiţ (româneşte Ţibeni), comună rurală, districtul Siret, aşezată între malul stâng al Sucevei şi dealul Stârca, spre Vest de Crăiniceşti, în faţa localităţilor din districtul Rădăuţi, Satul-mare şi Bădăuţ. Suprafaţa: 22,44 kmp; popu­laţia: 2.558 locuitori, maghiari-cingăi; religia: romano-cato­lică. Prin drumuri de ţară co­munică cu localităţile vecine, precum şi cu drumul prin­cipal Siret-Suceava; e haltă de drum de fier a liniei Cernăuţi-Iţcani. Are o şcoală populară ma­ghiară, cu o clasă, şi o biserică romano-catolică. Comună întemeiată în 1777, pe teritoriul vechiului sat românesc Ţibeni, de către o colonie de maghiarii, strămutaţi din Zamostia şi ve­niţi aci sub conducerea misio­narului Marconfy. Comuna este alcătuită în arhitectura caracteristică acestui popor, cu o stradă mare şi lungă, pe marginile căreia sunt înşirate case aproape uni­forme. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.518 hectare pământ arabil, 281 hectare fânaţuri, 52 hectare grădini, 234 hectare imaşuri. Se găsesc 295 cai, 894 vite cornute, 450 oi, 605 porci, 115 stupi”[27].

 

1909: Ciangăii din Bucovina vor să se întoarcă. În Bucovina sunt patru comune de unguri ciangăi: Istensegits, Fogadjisten, Hadikfalva şi Jozseffalva. Ciangăii duc o stare materială bună, dar dorul după o viată naţională deplină, ca un mic membru al marii familii naţionale, îi face să dorească a se întoarce la sânul naţiunii ungureşti. Mărturisim că găsim firească dorinţa lor, căci ea e firească la orice popor. Ceea ce nu putem aproba este numai faptul că lucrul acesta se face pe socoteala poporului românesc. Ciangăii îşi vor vinde colectiv pământurile unor colonişti nemţi, care se vor stabili în locul lor, încât pământul lor nu va ajunge înapoi în mâini româneşti, deşi este aşezat printre români, în ţinutul Rădăuţului. Ciangăii se vor coloniza în comitatul Hunedoarei, în Deva, Peşteşul de jos, Şoimuş şi Pоlі. Primul transport va întra, deja primăvara asta, în pământul „lor”, care totuşi nu-i decât pământul românesc al celui mai curat românesc comitat, al Hunedoarei. Cât pentru români, vor putea pleca în… America”[28].

 

1920: Deciziune de expropriere No. 287/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 432, Ţibeni, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 4 ha 32 a 93 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort, or., în folosul „Fondului de pământ buco­vinean”, a devenit definitivă”[29].

 

1936: „János László nota prin anii 1936-1937: „Acum 40-50 de ani auzeai destul de des de la bătrâni, dacă doreau să deosebească două familii cu același nume: familie de cătane, sau nu familie de cătane. Primii erau acei descendenți din Bucovina, ai căror strămoși au ajuns in Bucovina, dar nu din cauza evenimentelor de la Siculeni. Tragedia acestor oameni început cu 20 de ani înainte de Siculeni, și a continuat și după acesta. Aceștia au dezertat de la diferite regimente din Imperiul Austriac, unii chiar în timpul campaniilor militare… De multe ori au povestit cazul demn de un roman de aventură lui István Molnár stabilit la Țibeni dar născut la Szepesváralja (Spisské Pohradie, Slovacia), care a dezertat din regimentul Haller în anul 1768”[30].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[31]: Kohn Isidor, măcelar, domiciliat în Ţibeni; Hoffmann Rudolf, măcelar, domiciliat în Ţibeni; Zota Lazăr, croitor, domiciliat în Ţibeni.

 

1947: Sunt transferaţi şi fixaţi pe posturi învăţătorii „Grecu Victoria, de la Grăniceşti, Ţibeni, la Văşcăuţi, p. IV, cea mai mare în grad, şi Ignătescu Ana, de la Grăniceşti, Ţibeni, la Grăniceşti, post IX, apropiere de soţ, învăţător”[32].

 

1947: „Judecătoria mixtă Rădăuţi: Prin cartea de judecată civilă Nr. 703, judecătoria admite acţiunea intentată de reclamantul Tănase Diaconescu din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Kiurko George a Ferenz, cu domiciliul necunoscut, şi, în consecinţă, obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei funciare 4.470/1, din corpul tabular Nr. 897 Ţibeni, la locul Horaiţ, în suprafaţă de 37 prăjini şi să consimtă la intabularea acestei parcele”. „Prin cartea de judecată civilă Nr. 814 din 1947, judecătoria admite acţiunea civilă, intentată de către reclamantul Lauric Sofronie a Petre, din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Gaspar Pal a Ferentz, cu domiciliul necunoseut, şi, în consecinţă obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei 4.474/1, în suprafaţă de 120 prăjini, în locul Horaiţ, din corpul tabular 170 a comunei Ţibeni, şi a consimţi la intabularea acestei parcele”. „Prin cartea de judecată civilă Nr. 705, judecătoria admite acţiunea civilă, intentată de către reclamantul Popovici Leonte, din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Pal Nistor a Ianos, cu domiciliul necunoscut, şi, în consecinţă, obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului, în suprafaţă de 28 prăjini, situat în regiunea Horaiţ, identic cu Nr. 4.218/3 şi 4.219/3 din corpul tabular Nr. 1.201 a comunei Ţibeni, şi să consimtă la intabularea acestei parcele”[33].

 

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara fostă proprietate a lui Beer Salomon din comuna Grăniceşti, satul Ţibeni”[34].

 

 

[1] R. F. Kaindl – Das Ansiedelungswesen in der Bukowina seit der Besitzergreifung durch Österreich, mit besonderer Berücksichtigung der Ansiedelung der Deutschen, mit Benützung der urkundlichen Materialien aus dem Nachlasse von F. A. Wickenhauser, Innsbruck, Verlag der Wagner’schen Universitats-buchhandlung, 1902, pag. 244.

[2] László Gergely Pál-A bukovinai Istensegíts és Fogadjisten, Corvin Kiadó 2009, pag.11

[3] Manuscris László János

[4] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, pp. 19, 20

[5] Călători, XIX, I, pp. 11, 112

[6] Fazekas Tiborc: Családnevek a bukovinai székelyek körében-wikipédia:  mnytud.arts.unideb.hu/nevarchivum/konyvtar/szemelynev/…/fazekas.do..

[7] Zieglauer Ferdinand: Geschichtliche Bilder aus der Bukowina. Secheste Bilderrreihe. Die Jahre 1785 und 1786. Czernowitz, 1899. cap. 6.

[8] Foki-Solymár-Szőts – Források a bukovinai székelyekről, Babits Kiadó, Szekszárd, Anul 2000, pag. 20.

[9] Te Deum laudamus (Pe tine Domne, te lăudăm)-Slujbă de mulțumire, ținută la ocazii speciale.

[10] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, pp. 12, 13

[11] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 268, 269

[12] Inițial satul se afla pe locul în care este astăzi localitatea Unirea Sloboziei.

[13] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 21

[14] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901

[15] Eugen I. Păunel,Codrul Cosminului”, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[16] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 128

[17] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 18

[18] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[19] Tribuna Poporului, Nr. 93, Anul IV, Arad, joi 18/31 mai 1900, p. 3

[20] Colonie în satul Dorneşti, care în 1775 avea 26 de familii de ţărani români, sat care se va numi Hadicfalva (de la numele guvernatorului Galiţiei, Hadik), harta cadastrală a satului, din 1785, cuprinzând, pe lângă vechile toponime, şi câteva toponime de hotar ungureşti, precum Boenke, Diak Hud, Felso Mesur, Hossu Gniunasch, Hossu Niel, Koreck Hold etc. – n. n.

[21] Andreasfalva, „sau satul lui Andraş”, s-a întemeiat, după 19 ianuarie 1785, când Consiliul Aulic de Război aprobă o contribuţie pentru emigranţii ceangăi, care vor construi 56 de gospodării, pe teritoriul satului Măneuţi, „lângă râul Sucevii, în apropiere de Frătăuţii Vechi, la nord de oraşul Rădăuţi” – Grămadă, Nicolai, Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, p. 336 – n. n.

[22] Colonia maghiară de la Ţibeni, Ištenšegitš , pe moşia Satu Mare, a fost înfiinţată între anii 1771-1773, dar numele de Istensegits (Dumnezeu să ne ajute), propus de Mártonfi Mór, va fi menţionat, pentru prima dată, abia în 1776 – n. n.

[23] În 1775, satul Iacobeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 20 familii de ţărani, plus 74 familii de secui şi unguri, în bună parte componenţi ai Regimentului I Secuiesc de graniţă, aşezate pe moşia mănăstirii Ilişeşti, între anii 1752-1772. Numele acestor emigranţi au fost consemnate în recensământul lui Rumeanţev, publicat de ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341 – n. n.

[24] Colonia Ioseffalva, numită astăzi Vorniceni, a fost înfiinţată pe seliştea pustie Tolva a moşiei mănăstirii Slatina, în 1783, fiind populată cu 60 de familii de secui, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii – n. n.

[25] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[26] Gazeta Transilvaniei, Nr. 101, Anul LXIX, Braşov, duminică 7/20 mai 1906, p. 7

[27] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 119, 120

[28] Tribuna, Nr. 61, Anul XIII, Arad, miercuri18/31 martie 1909, p. 5

[29] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[30] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 13

[31] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[32] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

[33] Monitorul Oficial, Nr. 291, 16 decembrie 1947, p. 8024

[34] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7968