Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iaslovăţ | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iaslovăţ

 

Bustul lui Emil Botnăraş, la Iaslovăţ – Foro: Cezar Suceveanu

 

 

IASLOVĂŢ. Numele satului Iaslovăţ, menţionat, pentru prima dată, într-un uric din 4 iunie 1588, prin care Solomia, fata lui Solomon logofăt, primeşte satul Iaslovăţ, parte din vechea moşie Solca Mică (Arbore) a lui Luca Arbore, pare să fi fost mult mai vechi, numele satului amintind de Laslo, ctitorul unei dintre primele 50 de biserici din nordul Moldovei. Ipoteza pare să fie susţinută şi de menţionarea, în 1575, a „săliştii Iaslovăţul, pe apa Solcii”. Dar, chiar dacă ar fi fost întemeiat în vremea lui Luca Arbure, nobleţea lui, consolidată şi redefinită după împroprietăririle din 1783, nu poate fi contestată de nimeni.

 

1625: Solomia, fata lui Solomon logofăt, a dăruit satul moştenit mănăstirii Suceviţa, care, prin mijlocirea voievodului Radu Mihnea, în cedează, în 11 februarie 1625, mănăstirii Solca, în cadrul unui schimb de proprietăţi. Un regim constant de proprietate anonimizează istoria unei localităţi, în condiţiile în care noi n-am fost, niciodată, un neam mărturisitor. Şi totuşi, toponimele par să înveşnicească nume de străbuni ai iasloviţenilor: Groza (Pârâul Grozii, 1783), Trif (Dealul lui Trif, 1786), Buga (Rediul Bughii, 1786 – dar Leonte Buga, diacon din Blaşfalău, sosise la Iaslovăţ, împreună cu soţia şi cei doi feciori ai săi, încă din anul 1758), Bercu, Dolina (Ţarina Bercu, Ţarina Dolina, sec. XIX).

 

1753: Începând cu 1753, când se stabilesc la Iaslovăţ primii emigranţi transilvăneni, satul cunoaşte o continuă înflorire. De altfel, vornicul satului de după ocupaţia austriacă a fost Toader Fragă, fost plugar în Sf. George, adică Sângeorz, sosit la Iaslovăţ în 1764. Dar iată lista acestor emigranţi, care au adus pe vatra de sat şi sânge proaspăt, şi o anume identitate spirituală, care constituie nobleţea spiritului şi folclorului iaslovăţian: diaconul Leonte BUGA şi Simeon LAURIAN, din Blaşfalău, diaconul Ursu MARTINESCU, Toader AVRAM, Ion BULCĂ, Gavril MOLDOVAN, Maria MOROŞAN, Mihai FERMEGEAN, Gavril LUPROI, Filip şi George CĂILEAN, Gavril MAXINEC şi Petru a MARINEI, din Căila, vornicul Toader FRAGĂ, Precop FRAGĂ, Ion GRIGORE, Maftei GRIGORE, Paloş GRIGORE, Iacob STRUGAR, George BODNAR, Toader CHINOC, Filip SIMION, Teodor SBIERĂ, Vasile FANSOLĂ, Vartolomei SILVESTRU, Marcu OPROI, Vasile FRINT, Gavril BOGA şi Toder FRAGĂ, toţi din Sângeorz, Iacob FLANCĂ (Săcalăşău), Iolec IACOB, Ion LOGHIN şi bodnarul Vartolomei PARPUHA, din Bârgău, Petru IUDCA (Mintec), Chiriac BUCUR (bodnar din Rebra), Dumitru BULILAC (Bistriţa), Daniil BORŞAN, Maftei FANSOLĂ, Vasile Artenie FANSOLĂ şi Ion BUDA, din Săliştea, Arsenie RUSU, George PINTOI şi Ion ARENDAR, din Ţigău, Martin NUZULI (Ciochiş), George FERMEGEAN (Lunca), Ion MULGAN (Buduş), Vasile FERMEGEAN (Bochia), Ursul CHIRILĂ şi Ioan RUSU, din Chiraleş, Vasile FILIP (Arcalia), Nicu UTALY (Feleac). Multe dintre numele acestea au dispărut pentru totdeauna, fie pentru că au fost reformulate, după prenumele părintelui, fie datorită căsătoriilor, fie în urma plecării unor familii în alte sate. Dar ei se numără printre străbunii iaslovăţenilor şi merită cinstiţi ca atare.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Iazlovăţ, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 2 femei sărace şi 40 de birnici.

 

În 1774, satul Iaslovăţ avea 48 de familii, iar în 1784, deci după prima reformă agrară, 113 familii.

 

1843: Biserica Sfântului Nicolai din Iaslovăţ, construită pe locul unei vechi bisericuţe, între anii 1870-1877, avea, în 1843, 1.103 enoriaşi, păstoriţi de preotul Constantin BUMBUL. În 1876, parohia avea 1.521 enoriaşi, altarul bisericii fiind slujit de parohul Theodor USATIUC. În 1907, paroh era Vichentie VASILOSCHI, născut în 1858, preot din 1883, paroh din 1887, iar cantor, din 1903, Theodor HLUŞAC, născut în 1851.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[2].

 

1891: O şcoală cu 5 clase avea să fie deschisă, la Iaslovăţ, în 1891[3].

 

În 1895, Iaslovăţul avea 1.682 locuitori, primar al satului era Mihail Olariu, învăţător – George Grigorean, preot – Leon Maximovici, iar cantor era Ioan Şindilariu.

 

1902: Însoţirea raiffeisiană din Iaslovăţ a fost făcută în 6 octombrie 1902, sub preşedinţia lui Emanuil Cimpoieş şi sub direcţiunea preotului Leon Maximovici. Învăţătorul Georgie Grigorean era vicedirector, iar din consiliul de control făceau parte Tanasi Semeniuc şi vistiernicul Toader Hluşac.

 

1907: În „Protestul înaintat prezidiului parlamentului contra alegerii deputatului (ţărănesc) Dr. Aurel cav. de Onciul”, se propun ca martori, pentru mituirea alegătorilor, printre alţii şi „alegătorul Andrei alui Procop Strugar din Iaslovăţ, (care) va adeveri cum că învăţătorii Florciuc şi Nastasi din Iaslovăţ l-au ameninţat cu pedepse pentru absentarea de la şcoală, dacă nu va vota pentru Onciul. Noaptea, înainte de balotaj, au fost alegătorii din diferite locuri tractaţi cu băuturi spirtoase şi pe ţidulele lor li s-a introdus numele lui Onciul. Aceasta s-a întîmplat: în şcoala din Iaslovăţ, prin învăţătorii Florciuc şi Nastasi, cea ce va dovedi martorul Agapi Olar din Iaslovăţ”[4]. „În comuna Iaslovăţ a promis dl Aurel Onciul că va împărţi între alegătorii din acest sat trei vagoane de păpuşoi, dacă vor vota pentru dânsul”[5]. „În comuna Iaslovăţ a dezvoltat învăţătorul superior Florciuc cea mai febrilă agitaţie pentru dl Onciul, fără să fi fost împiedicat de dl comisar”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iazlovăţul, comună rurală, districtul Gurahumora aşezată pe valea formată de pârâul cu acelaş nume, afluent al râului Su­ceava. Suprafaţa: 17,92 kmp; po­pulaţia: 1.682 locuitori români, de religie gr. or. Este legată, printr-un drum comunal, cu comuna Arbora, pe unde trece drumul districtual Rădăuţi-Cacica, şi prin drumuri comu­nale, cu Milişăuţul de Sus şi cu cel de Jos, precum şi cu Burla. Are o biserică parohială, cu hra­mul „Sfântul Nicolae”, şi o şcoală populară, cu o clasă. Într-un hrisov, datând din 1 Aprilie 1448, se face menţiune de această comună, ceea ce în­semnează că întemeierea sa este foarte veche. A fost, mult timp, în posesia mănăstirii Suceviţa, care, la 1625, a cedat-o comunei Solca, în schimbul comunelor Iubăneşti şi Cristineşti, schimb confirmat şi de domnul de atunci, Radu Mihnea. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit colonişti transilvă­neni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.293 hectare pământ arabil, 76 hectare fânaţuri, 16 hectare grădini, 258 hectare imaşuri, 34 hectare păduri. Se găsesc 77 cai, 1.003 vite cornute, 259 oi, 747 porci şi 183 stupi. Iazlovăţul, pârâu, afluent, pe stânga, al Solcei. Răsare din pădurea Glitului şi, primind, mai sus de staţiunea hergheliei Burla, pârâiaşul Secul, udă comuna Iazlovăţ, se varsă în Solea, nu departe de punctul Gura-Solcei, districtul Rădăuţi”[7].

 

1913:  A luat examenul de capacitate pentru şcolile primare, cu limba de propunere română, Vasile Şulea, din Iaslovăţ[8].

 

1916: La colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă, a contribuit şi Coajă Costan, genist în „Arbeiter Abtig I/41”, din Iaslovăţ, cu 2 coroane[9].

 

1914-1918: Au depus obolul de sânge pentru Bucovina „Rezervistul Ion Barta, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Samson Cotora, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Porei Cociorvan, Iaslovăţ, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[11]; „Infanteristul Ioan Strugar, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[12]; „Legionarul (tânăr voluntar, care nu putea fi încorporat – n. n.) Nicolai Strugar, Iaslovăţ, Comp. 3, rănit”[13]; „Infanteristul Vasile Botezat, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[14].

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[15], Tribunalul Iaşi[16]: Pohone Nicolae, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Iaslovăţ, jud. Suceava, născut în comuna Iaslovăţ, jud. Suceava, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 8 luni închisoare, conform art. 258, 259 şi 261 din codul penal”.

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[17]: Solovăstru Ioan, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava, mort la 22 iunie 1941”.

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[18]: Plav Gheorghe, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Iaslovăţ, postul VIII, jud. Suceava”.

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Rodica”, comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[19], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Petracovici Eugen, de la Ilişeşti, la Iaslovăţ; Deleanu Elena, de la Ipoteşti, la Iaslovăţ; Pavel Pascu Domniţa, de la Ipoteşti, la Iaslovăţ. „Cocârlă Aurora, de la Iazlovăţ, la Pătrăuţi, post VII, soţ învăţător; Micău Traian, de la Iazlovăţ, la Bosanci, Şc. nr. 1, post. XIII, interese familiare”[20].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 47, 1876 p. 48, 1907 p. 124

[4] Apărarea Naţională, Nr. 86 şi 87, Anul II, duminică 24 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 79 şi 80, Anul II, duminică 3 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[6] Apărarea Naţională, Nr. 84 şi 85, Anul II, duminică 17 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 116, 117

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 63

[9] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[15] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[16] Monitorul Oficial, Nr. 115, 17 mai 1941, pp. 2684-1686

[17] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[18] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[19] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[20] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912