Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Gemenea

Gemenea – Wikipedia, foto: Tudormrc

GEMENEA. Amintit în izvodul moşiilor mănăstirii Voroneţ din 24 iunie 1775, drept cătunul Gemine, Gemenea avea, în 1774, 21 familii ţărăneşti, iar în 1775, menţionat drept Gemenea, din Ocolul Câmpulung Moldovenesc, era un sat populat cu 2 popi şi 83 ţărani, trei familii ţărăneşti provenind din Ardeal, cea a lui Iosif UNGUREAN, sosit din Sângeorz, în 1761, cea a lui Titian UNGOCI, venit din Maier, în 1763, şi cea a lui Istrate UNGUREAN, sosit din Borşa, în 1765. Sporul uriaş de populaţie se datorează colonizării, din acel an, 1775, cu populaţie ruteană.

În perioada 1782-1787, câţiva agricultori şi meşteşugari germani, proveniţi din Franconia şi din Bavaria, se stabilesc la Gemenea.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[1].

1874: Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel din Gemenea a fost construită, în 1874, de Costan MAZERE şi Nistor FLOCEA, dar a fost sfinţită abia în 1890. În 1907, paroh era Policarp POPESCUL, născut în 1857, preot din 1887, paroh din 1898, iar cantor, din 1900, Ilie HUTU.

În 1890, satul „Gemine” avea 673 locuitori, păstoriţi de parohul Policarp Popescul şi de cantorul bisericesc Samuil Şindilariu. Primar era Iosif Bucovschi, iar învăţător – Georgie Gramatovici.

1894: O şcoală cu o clasă a funcţionat, la Gemenea, din 1894[2].

1899: „Drumuri forestiere, însumând aproximativ 15 kilometri, au fost create pe văile Gemenea, Muncel și Botuşan, iar o potecă forestieră, de 6 kilometri, în Braniştea. Gara Frasin este conectată cu fierăstrăul fabricii, iar aceasta este conectat, cu o pistă industrială, la stația gării locale Frasin. Pista are direcții și condiții de pantă foarte favorabile. Raza minimă este de 80 de metri, cel mai mare gradient, pe linia principală, nu este mai mare de 33 grade 2 minute pe milă, iar pe pistele laterale, de 41 grade 8 minute pe milă”[3].

1907: „Nu de mult, erau păreţii crâşmelor din Valea Suhei împestriţaţi de afişuri, care anunţau că Aurel Onciul vine să predea alegătorilor fericirea. Cinci zile a petrecut Aurel Onciul în valea Suhei şi ţinea câte 2 adunări pe zi; în urmă, însă, i-a părut rău că a fost prin Valea Suhei… În Gemene, nu a aflat pe nimene acasă şi s-a dus de acolo fără ispravă, supărat că s-a stâlci pe tarniţa muntenească – îmblă călare –, fără să aibă vreun folos”[4].

18 aprilie 1907: „S-a ales, cu majoritate mare, contele Bellegarde, cu 4.653 voturi; Onciul a obţinut 2.755, iar Stefanelli, 1.014”. La „Gemine”, Bellegarde a obţinut 184 voturi, Aurel Onciul – nici un vot, iar T. V. Stefanelli, doar 14 voturi. „Cine e Bellegarde acesta, care a putut obţine un succes atât de frumos, în cel mai conştient cerc electoral românesc?, vor întreba mulţi. Bellegarde e neamţ de origine romanică, om cu mare avere; venit, de câţiva ani, ca prefect la Câmpulung, şi-a câştigat, prin purtarea sa blândă cu ţăranii, prin jertfele materiale ce le-a făcut (ca epitrop a o mulţime de copii orfani, a scăpat de ruină o mulţime de gospodării ţărăneşti, plăteşte permanent un avocat pentru ţărani, scurt a făcut minuni) încrederea ţărănimii, părăsită de conducătorii ei şi tratată brutal de administraţie. N-a candidat, ci a fost rugat să primească candidatura; a părăsit, îndată ce s-a decis să primească candidatura, judeţul şi a petrecut, până câteva zile înainte de alegeri, la Viena; când s-a întors în ţară, însă, n-a trecut pe teritoriul districtului Câmpulung, credincios cuvântului dat, până după alegeri. Contra lui n-a putut răzbi nici unul dintre candidaţi, nici chiar Onciul, care se bucură desigur de multe simpatii în district, căci pentru acela (pentru Bellegarde – n. n.) au agitat faptele sale şi cei mai buni agitatori ai maselor: ţăranii înşişi. Se povesteşte că ţăranii din Câmpulung au inundat comunele cercului electoral şi au agitat cu deosebită căldură pentru Bellegarde. Care va fi ţinuta lui în parlament?, e întrebarea ce şi-o pun mulţi, îngrijaţi. Deocamdată se ştie că a promis să se înscrie în Clubul Românilor şi că va sprijini reformele lui Aurel Onciul. Mulţi aşteaptă de la activitatea lui o eră de aur pentru Câmpulung; deşi mulţi alţii consideră mandatul ca pierdut pentru 6 ani… Viitorul va dezlega această interesantă enigmă”[5].

1907: „Vânzarea pădurilor din Gemene. În luna Septemvrie 1905, au prezentat mai mulţi comercianţi oferte pentru cumpărarea lemnului de construcţie, aflător în pădurile comunei Gemene. Între aceste oferte, se afla şi aceea a lui Israel Gottmann, din Gurahumorului, care oferise 21 coroane pe copac sănătos; adică un preţ de dă Doamne. Comitetul comunal, în şedinţa sa din 18 Septemviie 1905, a ţinut însă să respingă aceste oferte făcute, şi anume pe motivul că ea nu intenţionează vânzarea lemnului, ci doreşte a da lemnul în schimb pentru un munte cu păscătoare mănoasă. La această şedinţă, se prezintă şi Moses Eisenkraft, din Vama, care făcuse următoarea ofertă: „Pentru 15.000 copaci sănătoşi, în diametru de cel puţin 40 cm, din revirul Chicera şi Măgura, mă oblig a da în posesiune comunei Muncelul Mic, Arşiţa Filimonu etc. (sau) solvind ca plată pe fiecare copac, de calitatea de mai sus, suma de 10 coroane şi depun, pentru împlinirea schimbului proiectat, drept garauţă, suma de 6.000 coroane; declar însă că muntele amintit este proprietatea fondului religionar gr. or. şi ca am înaintat direcţiunii bunurilor fond. relig. gr.-or o ofertă de a schimba acest munte pentru alte locuri, care sunt în posesiunea mea şi de care numitul fond are mare lipsă. În caz să nu-mi succeadă acest schimb, eu mă oblig a plăti comunei o amendă de 5.000 coroane. Pentru finalizarea acestei tranzacţiuni, pretind un timp de 6 luni”. Acest proces verbal s-a făcut noaptea, fiindcă Eisenkraft avea nevoie şi grabă mare de a finaliza aceasta afacere încă în aceeaşi seară… Consiliul comunal a hotărât, în şedinţa lui din 18 Septemvrie 1905, a face un schimb cu Moses Eisenkraft, sub următoarele condiţiuni: Eisenkraft are să ia în primire de la comună 15.000 copaci sănătoşi, în diametru de cel puţin 40 cm, în revirul Chicera şi Măgură, şi se obligă a da în proprietatea comunei muntele Muncelul Mic etc. sau a solvi 10 coroane pentru fiecare copac… Ivinduse, faţă de acest proces verbal, nedumeriri întemeiate, s-a iniţiat în chestiune, din partea comitetului ţării, o cercetare penală prin tribunalul din Suceavă. Tribunalul a sistat, în urmă, pe baza stării lucrurilor, urmărirea afacerii şi comitetul ţării, neînaintându-se, până la moment, din nici o parte, protest contra acestei vânzări, somează, în fine, consiliul comunal de a încheia contractul de vânzare cu Moses Eisenkraft, care are are să solvească 10 coroane pentru cei 15.000 copaci până cel târziu în 14 zile şi să înainteze, în acelaşi timp, prefecturii petiţia pentru încuviinţarea tăierii lemnelor vândute… Comuna Gemene primeşte, deci, după hotărîrea comitetului ţării, pentru 15.000 copaci, suma de 150.000 coroane, plus 5.000 coroane penalizare, plus 10.000 coroane dăruşag, prin urmare, în total, 165.000 coroane; pierde însă, în acelaşi timp, neacceptând oferta lui Guttman a 21 coroane copacul, prin urmare, în total 315.000 şi neprimind muntele promis de la Eisenkraft, fiind falsificat procesul verbal, încâl el nu mai are dătorinţa de a-l da în sama comunei, suma bagatelă de 150.000 coroane. Dacă o comună, la o unică vânzare, pierde o sumă atât de considerabilă, cu ştirea comitetului ţării, atunci să ne mirăm că singuraticii indivizi sunt cu trupul viu prada vampirilor străini în însăşi ţara lor?”[6].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Policarp POPESCU (paroh, 45 ani în 1908) din Gemenea.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Gemine, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe o mare întindere, de-a lungul pârâului cu acelaşi nume, afluent al pârâului Suha. Suprafaţa: 53,01 kmp; populaţia: 673 locuitori, în majoritate huţani, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 434 locuitori, şi din cătunele: Junci, Mesteceni, Mestişoara, Runcul, Şipota şi Urzica. Este legat de Stulpicani printr-un drum neîntreţinut. Are o şcoală populară, cu o clasă (deci, 30 şcolari – n. n.) şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de care depind bisericile filiale din Slătioara şi Ostra. Aparţinea, la 1776, mănăstirii Voroneţ. În privinţa numelui său, sunt două tradiţiuni. Dupa una, comuna îşi derivă numele de la primii locuitori ai săi, care erau gemeni; iar după cealaltă, de la întemeietorul ei, numit Geman, un monah fugit din mănăstirea Rarău şi pripăşit acolo (toponimul exista şi pe la 1500, dar legenda-i legendă – n. n.). Populaţia, formată din huţani şi din colonişti români transilvăneni, se ocupă cu prăsila de oi şi cu exploatarea pădurilor. Comuna posedă 74 hectare pământ arabil, 944 hectare fânaţuri, 8 hectare grădini, 387 hectare imaşuri, 3.820 hectare păduri. Se găsesc 51 cai, 462 vite cornute, 1.500 oi, 260 porci şi 72 stupi de albine. Gemine, afluent al pârâului Suha, ce se varsă în Moldova. Răsare de sub poalele munţilor Sturzi şi Căpăţâna, aproape de hotarul României, şi, trecând prin satul Gemine, mai primeşte pârâiaşul Plotoniţa, cu Slătioara, şi pârâul Adina. Ocolind culmea Dealul Grosului şi partea de Est a Opcinei Ursului, se revarsă în Suha, mai jos de comuna Stulpicani. Jundi, cătun, pendinte de comuna Gemine, are 4 case şi 16 locuitori. Mesteceni, cătun, are 3 case şi 8 locuitori. Mestişoara, cătun, are 2 case şi 10 locuitori. Runcul are 7 case şi 34 locuitori. Şipota are 10 case şi 47 locuitori. Urzica are 16 case şi 65 de locuitori”[8].

1913: „Înainte de doi ani (1911 – n. n.) s-a alcătuit în Gemene o şcoală particulară românească, care dă rezultate foarte bune şi, odată cu înfiinţarea acestei şcoale, au înaintat locuitorii o cerere către autoritatea şcolară pentru revizuirea uricului de fondare a şcoalei publice („Überprüfung der Stiftungsurkunde”). Doi ani aşteaptă însă autoritatea şcolară pentru a ordona revizuirea uricului de fondare, cerută de majoritatea locuitorilor din Gemene, pe când falsificatele cu care operează ucrainii se rezolvă în câteva săptămâni… Înainte de 3 săptămâni, dumineca dimineaţă, în 24 August, pe când poporul adunat în biserică asculta încă sfânta liturghie, se întâmplase în cancelaria comunală din Gemene ceva neobişnuit. Vornicul satului şi învăţătcriul Antoniuc (amândoi duşmani neîmpăcaţi ai românilor) umblau ba încoace, ba încolo, punând la cale lucruri vajnice. Deodată, intră în cancelaria comunală un domnişor, de care se zicea că e de la căpitănie (prefectura din Câmpulung – n. n.). Mai mulţi bătăuşi se postaseră la uşa cancelariei de afară. Domnişorul de la căpitănie se puse la masă, să scrie, şi vornicul strigă mai mulţi gospodari, pe nume, să intre înăuntru câte unul. Trecând cel strigat printre bătăuşi, aceştia îi ghionteau cu pumnii în mod bestial, din amândouă părţile, şi-i ziceau: „Caje şo te rusen!” („Spune că eşti rus!”). Aşa au trecut 40 de inşi printre rândurile bătăuşilor, cu toţii căpătând ghionturile de rigoare. Se poate prea lesne înţelege că puţini vor fi avut tăria să înfrunte sălbătăcia haidamahilor, plătiţi de ucraini, şi să rostească înaintea comisarului că voiesc şcoală românească, unde se vedeau înconjuraţi numai de duşmani şi n-aveau pe nimeni cine să-i ia în scut, dacă se gândeau că au să treacă şi la ieşire prin ceata de bătăuşi. Dar nici în cancelarie, în faţa comisarului, nu erau scutiţi cei citaţi. Aici, vornicul şi cu învăţătorul dezvoltau un terorism nemaipomenit. Astfel, la răspunsul hotărât al unui gospodar: „Sunt român şi vreu ca şi copilul meu să înveţe româneşte, în şcoală!”, se repezi vornicul, cu mâna rădicată în mod ameninţător asupra gospodariului, strigând furios: „Tu vrei româneşte, eu te-oi învăţa nemţeşte!”. Supt împrejurările acestea, numai 11 din cei 40 citaţi au glăsuit pentru şcoală românească, ceilalţi, vrând-nevrând, şi-au dat consimţământul pentru „şcoala ucraină”. Dar noi putem fi mândri de curajul celor 11 inşi, care, cu toată teroarea exercitată asupra lor, cu toate loviturile aplicate în coastele lor de bătăuşii năimiţi cu bani ruseşti, n-au vrut să se lepede de naţia şi limba lor. Ei au avut de suferit un adevărat martiraj, pentru că n-au vrut să-şi vândă neamul şi trecutul lor. Aceste le-a aflat numai din întâmplare secrearul Societăţii pentru cultură şi le-a adus la cunoştinţa comitetului. Comitetul a rugat pe domnii deputaţi Bejan şi Sârbu ca să facă demersuri energice la reprezentanţa guvernului din Cernăuţi La intervenţia deputaţilor, s-au făcut capăt nelegiuirilor ce se comiteau în Gemene şi s-a sistat „revizuirea uricului şcoalei”. Va să zică, la revizuirea uricului de fondare a şcolii (căci de aceasta era vorba mai sus), în loc să se purceadă în mod nepărtinitor, pentru a se împlini dorinţa şi a românilor, se convoacă partidele, în taină, pe timpul liturghiei, aşa ca unul să nu ştie de altul, şi se admite ca rutenii să-şi organizeze bande de bătăuşi, pentru a silui voinţa sătenilor, se admite ca rutenii – vornicul şi învăţătorul – să dezvolte o agitaţie pe faţă, chiar în prezenţa delegatului căpităniei”[9].

1914: „În Gemine a existat o şcoală românească, care s-a prefăcut, peste noapte, în şcoală ruteană, în baza unei hotărâri a comitetului comunal, care a fost aprobată, fără întârziere, de consiliul şcolar de ţară. Câte hotărâri au făcut, până acum, comitetele comunale din Mihalcea, Danila, Calineşti şi din alte sate pentru Şcoala românească? De ce nu se execută aceste hotărâri făcute de ani de zile? Sau n-au hotărârile acestor comitete aceiaşi valoare ca a comitetului din Gemene? Cercetările, care au început a se face, în anul acesta, în Gemine, pentru stabilirea raporturilor de limbă la şcoala primară de acolo, odată curat românească, azi curat ruteană, se fac sub presiunea celui mai nemaiauzit terorism, exercitat de comitetul comunal, în frunte cu primarul, şi de învăţătorul rutean, care, cu toate plângerile motivate ce s-au făcut împotriva lui, rămâne şi mai departe în Gemene, spre a tulbura buna înţelegere dintre locuitori”[10].

1916: „Ioan a lui Nicolai Ignătescu, din Gemene, a participat la război şi ar fi căzut pe frontul italian, în anul 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Victoria a lui Ioan Ignătescu, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11].

1917: „Cu toate acestea, comunicatul rus din 7 august anunța că două regimente, însărcinate tocmai cu paza acestei răscruci de drum, între Cotârgași și Borca, au abandonat postul, astfel încât linia de apărare trebuia mutată înapoi, în est. Deci, stăpânii răscrucii au ajuns austriecii şi germanii, care s-au stabilit pe Bistrița. Prima lor idee pare să fi fost să-și lărgească poziția acolo, stabilind legătura, în stânga lor, cu coloana care operează la aproximativ 35 de kilometri, în nord, pe valea râului Moldova, care trece prin Câmpulung, spre Gura Humorului. Pe 8 august, de fapt se lupta pe întregul front, de la Câmpulung spre sudul Bistriței, ca și cum cele două coloane ar vrea să efectueze o operațiune concertată. Coloana de la Câmpulung a câștigat un succes la extrema dreaptă, prin apucarea înălțimilor la vest de Gemenea, un sat aflat la o duzină de kilometri sud de râul Moldava; a doua zi, va ajunge un pic mai la est de Gemenea, în Şipot. Interesul acestui moment este de a deschide o cale laterală spre front, spre a-l readuce pe Moldava, printr-o mișcare de învăluire, în spatele rușilor, care se apără acolo din Vama. Într-adevăr, în curând va fi anunțat că înălțimile din jurul Vamei au cedat și că inamicul avansează spre Gura Humorului. Pe scurt, operațiunile pe râul Moldava pot fi rezumate după cum urmează: austro-germanii, care doreau să înainteze spre Gura Humorului, au fost opriți la înălțimile Vamei, la o duzină de kilometri est de Câmpulung; apoi au executat o mișcare de învăluire, pe scară largă, prin dreapta lor, care i-a dus, printr-un ocol, în spatele poziției de apărare a ruşilor; aceste mișcări de cotitură sunt clasice în războiul montan”[12].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941, Tribunalul Iaşi[13]: Droniuc Dumitru, tâmplar, cu ultimul domiciliu în comuna Gemenea, jud. Câmpulung, născut în comuna Gemenea, jud. Câmpulung, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru ultraj cu violenţă, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 255, 253 şi 254 din codul penal; Ceazan Emilian, muncitor, cu actualul domiciliu în comuna Gemenea, jud. Câmpulung, născut în comuna Gemenea, jud. Câmpulung, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru ultraj cu violenţă, la 6 luni închisoare, conform art. 255, 253 şi 254 din codul penal”.

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9[14], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Spaniuc Gheorghe, fruntaş, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în com. Gemenea, jud. Câmpulung, mort la 17 iulie 1941”. „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[15]: Soroceanu Victor, fruntaş, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Gemenea, judeţul Câmpulung, mort la 6 iulie 1941”

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[16], următorii învăţători şi învăţătoare: Tudoraş Tatiana, comuna Gemenea, jud. Câmpulung, media 7,11”.

1949: Este numită, în învăţământul elementar, ciclul I[17], Tăbăcaru Elena, directoare la Şcoala elementară Gemenea.