Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Comăreşti

Foto: commons.wikimedia.org

COMĂREŞTI. Satul este atestat documentar din 3 august 1610, zi în care Ionaşco, Todosca şi Toader, copiii lui Pătraşco, strănepoţii lui Vasile Machidon cel Bătrân, vând a patra parte de sat Comăreşti, pentru 120 taleri de argint, lui Zaharia, fiul popei Iuon, şi nepotului său, Nichita, şi ei strănepoţi ai lui Vasile Machidon. În 1640, Zaharia şi Nichita vor cumpăra, cu 20 taleri, „ocina de Comăreşti din vatra satului, din cămp şi lazurile cumpărate” de la Ioana, nepoata Salominei, strănepoata lui Gribincea de Comăreşti.

În 29 mai 1620, un răzeş, Machidon din Comăneşti, este martor la vânzarea satului Bahrineşti.

În 21 august 1687, Dumitraş Langă, fiul lui Constantin şi nepotul lui Langă cel Bătrân din Comăreşti, vinde lui Leon şi lui Gheorghe Goian, pentru 15 bani de argint, „o vacă cu viţel, socotită la 8 lei bătuţi…, poiana ce se cheamă Gura Heleşteului, a doua, în deal, în dreptul celei dintâi, a treia, însă sub oblasul cel de sus, apoi a patra, sub mocir, care se cheamă Locică”.

În 20 septembrie 1695, Ion Lastiuca zălogea lui Ion Vlădescul, pentru 11 lei bătuţi, „partea lui Machidon din sat din Cumăreşti ce este pre apa Siretului”.

În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 22 iulie 1758, Toma, nepotul lui Dumitraşco Lastiuca, moşteneşte jumătatea de sat Comareşti, pe care bunicul său o cumpărase de la Vasile Gribincea.

1760: Popa Iftimie din Călineşti şi fraţii săi moştenesc de la bunicul lor, Zaharie, o jumătate şi o optime din Cumăreşti, în 25 ianuarie 1760, părţi confirmate şi în 15 martie 1762, când Alexandru Vasilco, fiul lui Ion Vasilco, stăpânea a opta parte din sat, Gheorghie Răpta – a patra parte, care fusese a lui Ivaşco Ţăntă, care se trage din Toader Iuraşco mare paharnic.

În 20 iulie 1763, se cercetează o ceartă între răzeşi, „zicând Vasile Brahă cu Răpteştii că au părţi de moşie la Comăreşti… de la moşul lor, Ivaşco Ţintă şi Solomona, care Ţintă avusese două fete cu Solomona, anume Mariana, căsătorită cu Tăutul, din care se trag Lupulenco, Răpta şi Vasile Brahă, şi a doua fată, Sofronia, fosta soţie a lui Stratea, care a făcut pe Cârste, părintele lui Nicolai”.

1772; Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Comăreşti din Ocolul Berhometelor „10 – toată suma caselor”, însemnând toţi atâţia birnici.

În 1774, satul Comăreşti avea 14 familii, iar în 1775, conform evidenţelor lui von Spleny, dar împreună cu Storojineţ, 1 mazil (Gheorghe Flondor), 1 popă şi 42 familii de ţărani, numărul acesta sporind, până în 1784, la 82.

În 27 septembrie 1775, un sfert din satul Comăreştii est revendicat de fraţii Iuon şi Vasile Veriha şi de Vasile Onciul, care primiseră moşioara de la bunica lor, Paraschiva, fata lui Lupul Tăutul, dar o vedeau împresurată de Gligoraş Reus din Igeşti, care susţinea că ar moşteni partea aceea de sat de la unchii lui, Tănasie Răpta, Gheorghe Răpta şi Gavrilaş Lupulenco, care îl zălogiseră lui Mihalachi Calmuţchi, în contul unui împrumut de 110 lei, iar el, Reus, ar fi răscumpărtat sfertul de sat.

În 18 februarie 1781, Gligoraş Volcinschi şi jupâneasa Ileana, cumnatul lui, Costaş Bohatiriţ şi jupâneasa Nastasia (Ileana şi Nastasia erau fetele lui Vasile Brahă şi ale jupânesei Maria, deci nepoatele lui Iuon Lupulenco) vindeau partea de moşie primită de la mama jupâneselor, Maria, pentru 250 lei, lui Iuon Mitescul căpitan şi jupânesei lui, Casandra.

În 10 septembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, protopopul Iftimi Baloşescu declara că stăpâneşte, împreună cu rudele sale, o jumătzate de sat Comăreşti, iar din cealaltă jumătate, cinci optimi dintr-un sfert. Vasile Coce stăpânea o optime din sat, zestrea soţiei lui, fata lui Vasilco, cel care cumpărase moşioara de la Isac Goian; Vasile Onciul şi rudele lui stăpâneau o optime şi o şaisprezecime, parte baştină (zestrea soţiei lui, Paraschiva, fata lui Lupul Tăutul), parte cumpărătură, iar căpitanul Iuon Mitescul stăpânea şaisprezecimea de sat pe care o cumpărase, cu 250 lei, în 1781.

În 1 noiembrie 1797, Tănase Răpta de Comăreşti avea să lase copiilor lui, Aniţa, Ion, Ileana, Iftimia şi Mihalachi (partea fetei moarte, Cârstina, îi revenea băiatului ei, Ion), moşiora lui din Comăreşti şi din Vilauce.

1798: Toader Lastiuca va lăsa moşioara, după o judecată, vărului său, Ilaş Lastiuca din Căbeşti, fiul lui Ştefan Lastiuca, în 10 august 1798.

1827: Partea de sat a lui Gheorghe Răpta va fi moştenită, în 25 noiembrie 1827, din voinţa văduvei sale, Paraschiva (născută Buţura, fata Mariei Buţura din Ivancăuţi), de copii lor, Safta şi Casandra, care moşteneau şi 50 stânjeni la Bănila Moldovenească, în lungul hotarului Ciudeiului, până în hotarul Jadovei.

În 18 februarie 1806, Mihalachi Răut şi Vasile Ciornii vindeau lui Sămon Grigor von Turcul părţile lor de moşii în Comăreşti pe Siret, „din hotarul Bobiştilor păr-în hotarul Bănilii moldoviniaşti, care să tragi… di pi maica loar, anumi Marie, soră bună cu Toma Barnaovschi, din stâlpul lui Dumitraşco Lastivca”.

Prin testamentul din 25 iunie 1820, Ilie Baloşescul din Stăneşti pe Siret lăsa soţiei sale, Măriuca, şi copiilor lor, Catrina, Ştefan şi Vasăli, moşia din Comăreşti, „adică heleştu şi moară şi altele, care am în stăpânire cu fraţii”.

În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Comareşti, ctitorită, în 1812, de George de BALOŞESCUL, sfinţită în 1817 şi restaurată în 1884, cu 358 enoriaşi, patronată de Dimitri de VASILCO, era slujită de preotul Nicolai MITROFANOVICI. În 1876, patroni ai bisericii, care servea şi enoriaşii din Slobozia-Comareşti şi din Fântâniţa, erau Constantin de BALOŞESCUL şi Nicolai de VASILCO. Parohul Iakob GROMNICKI păstorea peste 1.761 suflete. În 1907, patroni ai bisericii erau Constantin şi Ioan de BALOŞESCUL, precum şi evreii Anton KRAYGHER şi N. FRANKEL, paroh fiind Onufrei MALCINSCHI, născut în 1862, preot din 1899, paroh din 1905, care-l avea cantor, din 1899, pe Ioan ALBOTA, răzeş din Cuciurul Mic, născut în 1868.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

În Comareşti funcţiona, din 1886, o şcoală cu 2 clase[3].

În 1890, Comăreştii aveau 956 locuitori, paroh fiind Teodor Şcraba, învăţător – Ioan Şcraba, iar primar – Dionisie.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Comăreşti, comună rurală, districtul Strojineţ, aşezată pe malul drept al Siretului, între Jadova şi Panca. Suprafaţa: 3,95 kmp; populaţia: 956 locuitori ruteni, de religie gr. or. Se compune din vatra satului şi din cătunele Biscău şi Tisovăţul. În apropiere, se află drumul districtual Berhomet-Storojineţ, de care Comăreşti este legat printr-un bun drum comunal; de asemenea, e legat şi cu Comăreşti-Slobozia. E staţie de drum de fier a liniei Berhomet-Hliboca. Are o şcoală populară, cu o clasă; o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de care ţin cătunele Bescău şi Tisovăţul. La 1776, era în posesia protopopului Eftimie. De Comăreşti ţine pădurea Fântâniţa. În această pădure se află Movila Jazova, pe care se văd 2 brazi uriaşi, crescuţi laolaltă, cu o înălţime de 20 m. Este o credinţă în popor că, sub aceşti brazi, se află o comoară. Poate de aci să provine şi numele satului. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 357 hectare pâmânt arabil, 95 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini, 303 hectare izlaz, 1.959 hectare pădure. Se găsesc 18 cai, 444 vite cornute, 111 oi, 178 porci şi 40 de stupi. Comăreşti-Biscău, moşie, cu administraţie specială, districtul Strojineţ. Suprafaţa: 14,34 kmp; populaţia: 108 locuitori, în majoritate izraeliţi şi ruteni; religia gr. or. şi mozaică. Comăreşti-Halpern, moşie, cu administraţie specială, districtul Strojineţ. Suprafaţa: 5,20 kmp; populaţia; 227 locuitori, în majoriritate ruteni, de religie gr. or. Se compune din 2 moşii: 1). Comăreşti-Halpern propriu-zis, şi 2) Comăreşti-Slobozia-Halpern. Comăreşti-Slobozia sau Fântâniţa, cormună rurală, districtul Storojineţ, aşezată spre Nod-Est de Comăreşti. Suprafaţa: 2,43 kmp; populaţia: 752 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este în apropiere de drumurile districtuale Storojineţ-Sniatin şi Berhomet-Storojineţ, precum şi de linia ferată Berhomet-Hliboca. De acestea două din urmă este legată prin drumul comunal Comăreşti-Slobozia – Gara Comăreşti. Posedă o şcoală populară, cu o clasă, o biserică particulară, întreţinută de boierul Calmuschi, care are ca atenenţă biserica filială din Revna, fostă întâi filială a mănăstirii „Schitu Mare” (din Polonia – n. n.), mai târziu parohială şi, în cele din urmă, fiilială a bisericii din Slobozia-Comăreşli. Aci e o colonie de locuitori scutelnici (ruptaşi), precum se vede chiar din numele Slobozia, înfiinţată pe domeniul comunei Comăreşti. La 1776, forma un singur sat şi moşie, în proprietatea protopopului Eftimie. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 875 hectare pământ arabil, 444 hectare fânaţuri, 750 hectare grădini, 202 hectare islaz, 1.229 hectare pădure. Se găsesc 84 cai, 315 vite cornute, 126 porci, 87 stupi. Comăreşti-Slobozia-Halpern, moşie, cu administraţie specială, atenenţă a moşiei Comăreşti-Halfern. Are o populaţie de 177 locuitori ruteni. Comăreşti-Vasilco, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 45,98 kmp; populaţia: 210 locuitori izraeliţi şi ruteni gr. cat”[4].

1910: „În 25 decembrie 1910, a avut loc o adunare generală extraordinară a Societăţii „Mazililor şi răzeşilor” în Comareşti, la care au participat vicepreşedintele Societăţii din Cernăuţi, dl Dr. Iancu cav. de Cuparencu, şi dl Ioan Drafta. La gara din Slobozia-Comareşti, au fost întâmpinaţi… de mazilii şi răzeşii comunei, în frunte cu primarul, dl Fuştei. Adunarea s-a ţinut în curtea dlui Fuştei. Au vorbit domnii Cuparencu şi Drafta în limba română şi rusească… Din familiile răzeşeşti din Comareşti amintim Şcraba, Hadinca, Albota, Ignatescu, Orjendovici şi Brânzan”[5].

1910-1913: „Până la 1910, a existat în Comăreşti o singură şcoală primară, din care românii nu mai aveau nici un folos, pentru că copii lor trebuiau să înveţe ruteneşte. Fostul inspector rutean Omelian Popowicz, ştiind că aici este populaţie românească, care eventual ar putea să-şi revindece drepturile şi ar putea cere şcoală românească, a dres lucrurile astfel că o atare cerere nu s-a formulat. El i-a pus învăţătorului de acolo condiţia că, dacă n-a veghea destul de bine asupra şcolii ruteneşti şi dacă s-ar întâmpla că sătenii ar cere şcoală română, atunci îl scoate din serviciu. Şi mijlocul acesta s-a arătat destul de potrivit, căci învăţătorul aşa a îmblat cu oamenii, că ei au rămas nepăsători faţă de caracterul ucrain al şcoalei. În anul 1910, s-a activat o expositură la Comăreşti-Tisovăţ, pentru că s-a constatat că sunt vreo 30-40 de copii, în cotul (cut, adică sat mic – n. n.) acesta, care erau prea departe de şcoala din centru, încât să fi putut fi siliţi să cerceteze şcoala aceasta. Ce raport au făcut învăţătorii ucraini, privitor la numărul şcolarilor din Tisovăţ, nu ne este cunoscut, numai atâta ştim că, pentru cei 40 de copii, s-au aşezat, la Comăreşti-Tisovăţ, trei învăţători (Duczak şi doi Poclitar). Nu înţelegem însă cum purcede autoritatea şcolară şi de ce motive se lasă condusă, dacă sistemizează trei posturi de învăţători, pentru un număr de 40 de copii, unde legile şcolare cer, de la un învăţător, să instruiască până la 80 de copii! Şi cei trei învăţători, de fapt, n-au avut ce face toţi, la cei 40 de inşi, şi s-au primblat tot anul, îmblând şi frământându-şi capul cu chestii care nu se ţin de şcoală, ba ocupându-se cu lucruri care stau de-a dreptul în contrazicere cu misiunea unui învăţător, precum sunt diferitele mijlociri de vânzări şi cumpărări, cu agitaţii politice etc. Dar învăţătorul Duczak n-a fost mulţămit cu atâta, ci a căutat ca, pentru cei 40 de copii, să se activeze o a doua clasă, pentru că, într-o singura clasă nu se puteau instrui. Face deci un raport fals, către inspectorul districtual ucrain, arătând că are un număr de 113 copii, şi cere să se activeze o şcoală în cotul Comăreşti-Zrub, care e la o depărtare de numai 2, până la 2 km şi jumătate de Tisovăţ. Fostul căpitan (prefect, adică – n. n.), Dr. Korn, fără multă cercetare, dă poruncă consiliului comunal din Comăreşti să hotărească imediat activarea unei şcoale independente la Comăreşti-Zrub. Consiliul comunal a raportat că depărtarea între Comăreşti-Tisovăţ şi Comăreşti-Zrub nu e mare, aşa că copiii pot îmbla, de la amândouă coturile, la aceiaşi şcoală, cu atât mai lesne că localul pentru şcoală se poate alege chiar la mijloc. În aşa mod, s-ar evita spese zadarnice pentru comună, care e o comună săracă şi n-are de unde cheltui bani pentru prea marea comoditate a învăţătorilor. Şi, în fine, şi numărul copiilor obligaţi să cerceteze şcoala nu e încă aşa mare, încât să nu mai încapă într-o şcoală. Căpitanul (prefectul de Storojineţ – n. n.) Korn, înfuriat că comitetul comunal nu se supune orbiş poruncilor sale, ci apără interesele comunei, ameninţă că-i va dicta o pedeapsă primarului, dacă şcoala cerută nu se va hotărî la reprezentanţa comunală. Atunci membrii comitetului comunal, cu primarul în frunte, se duc la căpitan, să-i dea lămuririle necesare şi să-i explice că, de fapt, nu e lipsă a se crea a doua şcoală, pentru 40 de copii, şi, spre încredinţarea căpitanului, ceru o comisie la faţa locului. Căpitanul delegă pe un comisar, care însă nu se duse la Tisovăţ şi Comăreşti-Zrub, pentru constatare, ci se prezintă în cancelaria primăriei, să silească pe primarul şi comitetul comunal să hotărească activarea şcoalei în chestie. Comitetul comunal, când auzi că Duczak a făcut raport că are 113 copii înscrişi, unde e cunoscut în comună că sunt numai 40 de copii, la Tisovăţ şi Comăreşti-Zrub, ceru numaidecât să vadă izvodul lui Duczak. După izvodul acesta, s-au constatat, din coturile numite, de fapt numai 40 de copii de şcoală, iar restul de 73 erau introduşi parte din comunele învecinate, Panca şi Davideni-Zrub, parte figurau în izvod copiii ieşiţi din şcoală, logodiţi, căsătoriţi, copii de piept, ba chiar morţi. Pe baza constatărilor acestora, reprezentanţa comunală declară că nu va îngădui activarea şcoalei cerute, căci expozitura din Tisovăţ ajunge pentru 40 de copii. Câteva luni după aceasta, învăţătorul ucrain ceru, de la comună, bănci, lemne, material didactic etc., pentru şcoala din Comăreşti-Zrub. Atunci reprezentanţa comunală se duse iar la căpitănie, să întrebe cum vine învăţătorul să le ceară lucrurile acestea, pentru o şcoală care nu s-a putut activa contra voinţei comitetului comunal. Un domn de la căpitănie, probabil inspectorul ucrain, a scos un act, zicând că aici stă că comitetul comunal a hotărât doar singur activarea şcoalei. Protestând vornicul cu comitetul comunal contra procesului verbal falsificat, domnul respectiv a căutat să-i molcomească pe oameui, zicând: „În procesul-verbal stă că comuna a consimţit la activarea şcoalei în Comăreşti-Zrub, dar dacă ea nici acuma nu consimţeşte, atunci protocolul se va îndrepta”. Aşa se petrec lucrurile în Comăreşti. Pe baza izvodului falsificat de învăţătorul Duczak, comisarul făureşte un proces-verbal falsificat şi, peste noapte, se pune comunei în cârcă o şcoală ucraină, ca să o susţină din calicia ei, pentru vreo 15 copii! Şi să nu credeţi că e basm, sunt lucruri adevărate. Acum, să vedem ce zic datele oficiale, cu privire la frecvenţa şcoalei din Comăreşti-Tisovăţ. Şematismul şcoalelor primare arată aici, în 1910, elevi înscrişi: 105 şi examinaţi, la sfârşitul anului, sunt numai 31! Pe anul 1911, şcoala aceasta are 2 clase, a doua activată cu data din 12 Octombrie 1911, Nr. 14.083, la Comăreşti-Zrub, sub împrejurările arătate mai sus. Elevii înscrişi de harnicul agitator Kost Pokletar (Poclitar, unul din fraţii menţionaţi mai sus – n. n.), cu ajutorul auxiliarului Mykola Melnyczuk, sunt 155, iar clasificaţi numai 36; de fapt însă îmblau la şcoală regulat numai 9 copii şi, pentru aceştia, trebuie 2 învăţători! În Comăreşti-centru au fost 47 de copii, la care sunt aplicaţi doi învăţători, un superior şi o învăţătoare, dar, de fapt, au umblat la şcoală numai 20 de copii! Aşadar, comuna plăteşte 4 învăţători pentru 47 + 36 = 83 de copii, din care numai 29, până la 30, cercetează şcoala, aşa că pentru aceştia ajunge un singur învăţător, iar ceilalţi 3 învăţători trebuie numaidecât expediaţi aiurea. Pentru aceea plătesc sărmanii săteni bani grei, câştigaţi în sudoarea feţei, ca învăţătorii să poată duce o viaţa, parazită, o viaţă de trântori?! Şi învăţătorii ucraini, în lipsa unei ocupaţii serioase la şcoală, îşi caută de lucru aiurea. De regulă, sunt ei agenţi ai asociaţiei „Selanska Kassa”, parcelând şi căutând să desfacă locurile cumpărate de asociaţia ucraină, câştigând şi de acolo bani, pentru mijlocire, pe lângă leafa de învăţători, pe care o iau degeaba. Cel mai mult se ocupă însă învăţătorii ucraini din Comăreşti cu hărţuirea populaţiei româneşti, în agitaţii politice şi propagarea ideilor anarhiste şi de distrugere a tot ce este bun şi cinstit. Învăţătorul superior din Comăreşti, Morowyk, bunăoară, în loc să facă şcoală cu copiii, aduna în localul şcoalei oameni, pentru a-i povăţui în tainele politicii ucraine. Localul şcoalei e degradat de superiorul acesta la rangul unei spelunci de agitaţie. Învăţătorul Kost Pokletar terorizează pe părinţii acelor copii, care îmblă la şcoala particulară românească, îi scrie la pedeapsă şi câte altele, de trec două săptămâni, trimete acest Pokletar izvod nou la căpitănie şi-i bagă pe sărmanii gospodari dintr-o pacoste, în alta. El s-a şi rostit, nu o dată, în public că, atâta vreme are să-i scrie la pedeapsă pe români, până nu se vor lepăda de şcoala particulară românească şi nu se vor întoarce iarăşi la cea publică ucraină, sau până nu-şi vor pierde toată avericica, plătind la pedepse. Pe lângă denunţările şi terorizările oamenilor noştri, se dedă acest Pokletar şi la acte criminale. Astfel a mituit el odată pe agricultorul din Tisovăţ Dimitrie Pobijan, ca acesta să spargă fereştile la şcoala particulară. Lucrul acesta s-a adus la cunoştinţa jandarmeriei locale şi s-a făcut plângere, la timpul său, şi dlui preşedinte al ţării. Plângerea s-a trimis, de către prezidiul ţării, inspectorului rutean spre cercetare, dar inspectorul i-a maltratat, în tot chipul, pe martorii induşi în plângere, ca să-l scape din nevoie pe al său Pokletar, falnic luminător al tineretului, care, la timpul său, dădea câte 20 de bani copiilor de la şcoala sa şi-i îndemna să arunce cu bolohani în cei de la şcoala românească. Ce s-a ales din plângerea comăreştenilor nu ştim, atâta vedem că Pokletar lucră, în felul său, mai departe contra locuitorilor români. Se vede că inspectorul ucrain din Storojineţ se crede chemat a acoperi toate potlogăriile învăţătorilor puşi supt supravegherea sa. Aceste sunt numai câteva exemple despre suferinţele românilor din Comăreşti. Le scoatem dintr-o lungă plângere, aşternută pe patru coli, sosită la redacţia noastră şi iscălită de 20 de agricultori fruntaşi. Le publicăm, ca să le aducem la cunoştinţa autorităţilor şi în atenţia deputaţilor noştri”[6].

1911: „Pe lângă alte comune din tară, au decis şi comunele Panca, Comareşti, Comareşti-Tisoveţ, Jadova, Carapciu pe Ceremuş, Hliboca, Petriceanca, Volcineţul-nou, Costeşti etc., între care multe comune răzeşeşti, cu caracter şi sentiment curat românesc, să-şi redeştepte şi să-şi dezvolte limba lor românească, în regiunile locuite de ei. În scopul acesta, şi-au deschis numitele comune, cu 1 Septemvrie 1911, „Cursuri” româneşti, pe baza statutelor Societăţii „Ţăranul” din Broscăuţii-noi, care toate cursuri au fost anunţate la timp, conform legilor, consiliilor şcolare districtuale şi celui de ţară”[7].

1911: În 17 noiembrie 1911, sătenii din Comăreşti şi Comăreşti-Tisovăţ primeau vizita liderului mazililor şi răzeşilor, Ioan cav de Cupărencu – cum îşi zicea Kuparenko, de când îl apucase amocul românismului. Iar „poporul, mulţămind domnilor din Cernăuţi pentru osteneala ce au avut cu vizitarea şcolilor, le-a adus, cu prilejul acesta, şi o serie de plângeri”, toate vizându-l pe „învăţătorul Poclitar de la şcoala ruteană din Comăreşti”. Iar la sfârşit, „se plâng oamenii şi asupra cârşmarilor, care, contra legii, ţin cârşmele deschise chiar şi Duminica şi dau prilej la fapte rele, îmbătându-i pe oameni”[8].

1914-1914: Au vărsat sânge pentru Bucovina şi comareştenii „vânătorul Tanasă Huţuleac, Slobozia Comareşti, Bat. 30, rănit, şi rezervistul Dumitru Lăcustă, Slobozia Comareşti, Reg. 30, prizonier”[9].

1921: „Deciziune de expropriere No. 390/21/7. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Storojineţ, cu care s-a decis renunţarea la exproprierea moşiei Slobozia Comareştilor, proprietatea dnei Elena de Flondor, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[10].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Baloşescu Ioan de, Slobozia Comareşti (Jadova); Flondor, născută Grigorcea Elena de, Slobozia Comăreşti; Kraigher Maria, Slobodzia-Comareşti”[11].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori: Iulian Drafta la Comareşti”[12].