Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Brăieşti

BRĂIEŞTI. Satul lui Corlat din valea largă a Moldovei, Brăieştii, beneficiază de atestare documentară din 13 septembrie 1518, când fiul lui Corlat, Toader Corlat, vinde sulgerului Ivan Moţoc, în faţa Divanului lui Ştefăniţă Vodă, „a sa dreaptă ocină şi moşie, după dreptul său uric, din uricul moşului nostru Ştefan Vodă, un loc de moară pe o topliţă, unde a fost piua lui Vlaşin”, pentru 80 de zloţi tătăreşti. Satul Brăieşti s-a numit, îndelungată vreme, Corlăţeale (Corlata fiind un alt sat, al aceluiaşi ctitor), sub acest nume fiind vândută o parte de sat, în 27 februarie 1577, mănăstirii Moldoviţa, pentru 283 zloţi tătăreşti, de către Ionaşco, fiul Anuşcăi, nepotul lui Roman Ilieşescul, „a sa dreaptă ocină şi moşie, din a patra jumătate de sat Corlăţeale” fiind înzestrată „cu cinci case şi cu gardul ce se ţine de aceste cinci case”.

În 22 mai 1587, mănăstirea Moldoviţa cumpără, de la Ştefan diac, pentru „37 şi o jumătate taleri de argint şi pentru 9 ughi (ducaţi ungureşti) galbeni şi pentru 180 zloţi tătăreşti… partea de sat Corlăţiale pe care a cumpărat-o de la Gligorie Popşea Turcul şi soţia sa, Tudosca, fiica Nastasiei, nepoata Anuşcinei, care a fost fata lui Roman Ilieşescul”.

O întâmplare tragică, rezolvabilă, în vreme, conform principiilor dreptului valah (răscumpărarea capului, principiu de drept pelasg vechi, descris şi de Homer, în „Iliada”), s-a petrecut, la „Corlăţele”, în 1609 şi a fost transmisă generaţiilor viitoare prin cartea domnească a lui Constantin Movilă: „Facem cunoscut, cu această a noastră carte domnească, precum, în satul Corlăţele, a fost găsit un copil mort, pe care o femeie, mai întâi, l-a născut şi, pe urmă, l-a omorât şi l-a îngropat, şi, de aceea, am poruncit cinstitului şi credinciosului boier al nostru, Pătraşco, mare vornic, ca să le ia (brăieştenilor), în loc de pedeapsă, 60 boi, dar, nevenind încoace nimeni cu boii, s-a sculat credinciosul nostru boier, Niculae Boul, vistiernic, şi a dat în visteria noastră, pentru pedeapsă, 100 ughi (ducaţi ungureşti), iar noi i-am dat satul mai sus amintit, cu toate veniturile”.

Niculae Boul îşi va lărgi, curând, noua moşie, cumpărând satul din vecinătate, Stejăreni, şi bucăţile din Băişeşti pe care nu le dobândise, răscumpărând vinovăţia de pruncucidere. În 8 septembrie 1610, „o femeie bătrână, anume Frosica, fiica Stancăi, nepoata Marinei… a vândut dreapta ei ocină şi moşie din satul Stejereni, din a treia parte, jumătate, şi din satul Corlăteşti, din a patra parte, jumătate, care se cheamă mijlocul… pe apa Moldovei, cu morile şi piue pe ele, dumisale, fratelui nostru Niculae Boul, vistiernic, pentru 60 ughi”. Peste mai puţin de o lună, în 20 septembrie 1610, în faţa şoltuzului Ştefan din Baia s-au prezentat „Ignat, cu fratele său şi cu sora sa, Mancea, şi sora ei, Mintia, copiii lui Dănilă, nepoţii Anuşcăi Todicoaiei, şi… au vândut a lor dreaptă ocină şi cumpărătură, a opta parte din a patra parte, partea de mijloc de sat Corlăteşti… dumisale, Niculae Boul, vistiernic, pentru 140 taleri bătuţi şi pentru 4 boi, boul preţuit cu 16 taleri”.

Niculae Boul primeşte întăritură domnească, pentru părţile de sat Corlăteşti, cumpărate de la urmaşii lui Ioan Corlat, în 1611, iar dreptul lui de cumpărătură este consfinţit de pătrunderea în obştea răzăşească prin răscumpărarea vinovăţiei de pruncucidere.

În 23 martie 1732, ginerele lui Boul, grecul Velicico Panaitache, vinde comisului Vasilie Costache şi jupânesei Ilinca jumătate din satul Corlăteşti, pentru 50 lei, iar noii proprietari revând partea de sat, cu preţ dublu (100 lei turceşti), lui Şerban Cantacuzino. Cealaltă jumătate de sat, proprietatea altui strănepot al lui Niculae Boul, monahul Iuon Brăescul, este dăruită, cu consimţământul „rudei celei mai apropiate”, Solomon şi Safta, mănăstirii Slatina, care beneficiază şi de alte bunuri pământeşti ale lui Brăescul: 4 boi, 2 vaci, 1 cal, 1 iapă, 39 stupi şi 10 capre. Dania aceasta nu avea şi consimţământul celuilalt frate ai lui Iuon Brăescul, Gore, iar copiii acestuia, Iuon, Costachi şi Gheorghe Gore, revendică partea de sat care li se cuvine ca moştenire de la „răstrămoaşa lor”, o fiică a lui Toader Boul, moştenirea fiindu-le întărită, datorită deselor jalbe călugăreşti, în trei rânduri, în 25 iulie 1751, în 13 decembrie 1782 şi în iunie 1795.

Satul Brăeşti, intens populat şi cu emigranţi transilvăneni, însemna o afacere mult prea bună, pentru a nu fi râvnită de evlavioasa obşte de stăpânitori în sutană, pe proprietatea boierului Ioniţă Gore stabilindu-se: Grigore SENIUCAN (din Posmuş), Chirilă BUDA (Benic), Nicolai UNGUREAN (Şerbeni), Chirilă OPREA (morar din Bilba de Jos), Ion BĂLGRĂDIANU (Alba-Iulia), Maftei TÂRNOVEANU (Bârgău), Ion CHIRA (Pintic), Ursu UNGUREAN (Beica Românească), George a CATRINEI (Posmuş), Ignatie UNGUREAN (Dumitra), Teodor JITAR (Bobohalma), Maftei BOVEZ (Sf. George), Ladislau LAZAR (Şerbeni), George PUŞCAŞ (Sf. George), Costan UNGUREAN (Pintic), Vasile PLETOSU (Pintic), Ion şi Petru UNGUREAN (Arpa), Ignat UNGUREAN (Dicea), Nicolae BRUJILĂ (Posmuş), Vasile BUTA (Pintic), Chirilă IOAN (Pintic), Iustin şi Ioan UNGUREAN (Pintic), Ioan GREŞA (Dicea), Nichita MIHALAŞ (Şieuţ), Nicolae BĂRDĂŞAN (Şieuţ), Ion VASCĂ (Şieuţ), Lupu BUBĂ (Şieuţ), Ioan şi Mihai BLAŞCĂ (Arpa), Teodor PODAR (Pintic), Dumitru RUSU (Şieuţ) şi Ilie MOLDOVAN (Şieuţ). Majoritatea ardelenilor se stabilesc la Brăeşti între anii 1763-1778.

În 1774, „Împăratul și-a exprimat dorința de a trasa o linie dreaptă, de la pârâul Huko, la Brăieşti” [1].

În 1775, satul Brăeşti, din Ocolul Moldovenesc, avea 1 mazil (Ioniţă Gore) şi 12 gospodării ţărăneşti, dar populaţia satului sporeşte rapid, în baza valurilor de emigraţie transilvană care vor urma.

În 20 octombrie 1815, fiica lui Gheorghe Gore, Maria Ghervan, renunţă la partea ei de sat, în favoarea fraţilor ei, Iordachi şi Ion Gore.

În 26 noiembrie 1816, la Brăeşti a fost instalat un „rastell”, în cadrul cordonului militar sanitar, pentru combaterea pestei[2].

În 1826, o companie a Regimentului nr. 41 de Infanterie a fost dislocată la Brăieşti, pentru a veghea asupra frontierei cu Moldova[3]. „Rastell”-ul era condus, încă din 1816[4], de Johann Speth[5].

În 1843, biserica din Brăieşti era proprietatea armeanului Wartarus von PRUNKUL, dar nu avea un preot pentru cei 321 de enoriaşi ortodocşi. În anii următori, inclusiv în 1876, satul va fi arondat, împreună cu Cornu Luncii, bisericii din Băişeşti (dar preotul trăia în Brăieşti, iar poşta se afla la Măzănăieşti[6]). Biserica din Brăeşti, ctitorită, în 1773, de mazilii Ioniţă, Constantin şi George GARSU, îl avea paroh, în 1907, pe Ioan POHOAŢĂ, născut în 1865, preot din 1897, paroh din 1900, iar cantor era, din 1906, Ieremie BÂRLEANU, născut în 1876.

1847: „Sinăuţi și Brăieşti, pe Moldava, au garnizoane”[7]. Cum cartea despre geografia europeană, scrisă de colonelul Franz Xaver Rudtorfer era publicată, în traducere, dar fără datarea originalului, este probabil ca datele să se refere la anii 1830.

O şcoală cu 2 clase a început să funcţioneze, la Brăeşti, din anul 1900[8].

Însoţirea rurală raiffeisiană din Brăieşti s-a înfiinţat în 1903, sub preşedinţia lui Ioan Vasilovschi, avându-l director pe preotul Ilarion Siretean, iar vistiernic – pe Leon Vasilovici. Învăţător al satului era Simion Medvighi.

„Părintele Ion Pohoaţă din Brăieşti a fost destins de Majestatea Sa Împăratul cu „Crucea de aur pentru merite, cu Coroană”, atârnată de panglica „Medaliei pentru vitejie”, în semn de recunoştinţă pentru ţinuta lui deosebit de patriotică şi vitejească în faţa duşmanului… Părintele Pohoaţă, la năvala duşmanilor în ţară, de-abia a putut scăpa cu viaţă spre a se refugia, cu familia sa, în străinătate, iar avutul său a rămas de-a întregul pradă potopului de vrăjmaşi care s-au strecurat necurmat prin acele locuri”[10].

1907: „Pentru internatul de băieţi „Vasile Cocîrlă din Suceavă” au avut bunăvoinţa a dărui: …parohul Ioan Pohaţă din Brăeşti a donat, drept praznic după tatăl său, Dumitru, 5 ţuhale cartofle, 15 pâini de săcară, 1 ţuhal făină păpuşoi şi 1 demerlie fasole… Administraţia internatului îşi esprimă dorinţa ca exemplele părintelui paroh Pohaţă şi a superiorilor Alexandru Ţăran şi Emanuil Cimpoeş să nu rămână singuratece. / Suceava, în Decemvre 1906. / Aurel Halip, administrator”[12]. Dar, oportunitatea praznicului după tată însemna, la Brăieşti, şi o componentă a încrâncenatei politici bucovinene a vremii, care avea doi comandanţi de oşti propagandistice, pe „părintele Pohoaţă”, care intrase „ca învăţător auxiliar” doar „ca să fie suspendat cantorul Bârlean, numai din cauză că a lucrat, la alegerile de astă-primăvară, pentru partidul democrat”. Deci, preotul era „naţionalist” de-al lui Iancu Flondor (făcea parte din Comitetul districtual Humor), iar cantorul – „democrat” de-al lui Ilarion Onciul. Iar arbitru părtinitor, care îl pune pe cantor la punct, în gazetă, a fost „Ilie Sabin, conducător şcolar”[13].

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[9], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la brăieştenii Casian MONOR (45 ani în 1908) şi Ilie POHOAŢĂ (21 ani în 1908).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Brăeşti (sau Corlăţelele), comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată pe partea stângă a râului Moldova, spre N-V de Băeşti. Suprafaţa: 2,87 km p.; populaţia: 644 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul Berchişeşti – Cornul-Luncii; are o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, era în posesia mănăstirii Slatina şi a mazilului Ioniţă Gori. Populaţia, formată din locuitori originari, peste care au venit numeroase familii emigrante din Transilvania, se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 607 hectare arături, 23 hectare fânaţuri, 2 hectare grădini, 66 hectare izlaz. Se găsesc 28 cai, 207 vite mari cornute, 108 oi, 245 porci, 26 stupi. Brăeştii-Pruncului, parte din comuna rurală Brăeşti, districtul Gura-Humora. Se mai numeşte şi Corlăţelele-Goale” ”[11].

1914-1918: „Rezervistul George Avram, Brăieşti, Regimentul 22, rănit” [14].

1921: „Deciziune de expropriere No. 1164/21. Deriziunea plenului comisiei agrare centrale, cu care s-a decis exproprierea moşiilor Liteni, Brăieşti, Stejeroaia şi Corlata, în suprafaţa de 1642 ha 76 a 06 mp, proprietatea moştenitorilor după Varteres cav. de Pruncul, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă” [15].

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941[16]: Istrate Vasile, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Brăeşti, postul IV, jud. Suceava”.

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[17]: Halip Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Brăeşti, judeţul Suceava, mort la 19 iulie 1941”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Lazurcă Felicia, de la Brăeşti, la Bosanci Nr. 1, iar Nichitoaia Ioan, de la Drăgoeşti Centru, la Brăeşti”.

Un urmaş al plugarului din Bârgău, Maftei Târnoveanu, care s-a stabilit la Brăeşti, împreună cu soţia, cinci băieţi şi două fete, în 1771, Mircea TÂRNOVEANU, care se va naşte în 9 februarie 1921, avea să ajungă un mare matematician român.

[1] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.

[2] Formanek, Jaromir, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41, II Band, Czernowitz 1887, p. 198

[3] Formanek, Jaromir, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41, II Band, Czernowitz 1887, p. 233

[4] Militär-Schematismus des Österreichischen Kaiserthumes, Wien 1829, p. 428

[5] Militär-Schematismus des Österreichischen Kaiserthumes, Wien 1831, p. 427

[6] Raffelsperger, Franz, Allgemeines geographisch-statistisches Lexicon aller Österreichischen Staten, Wien 1853, p. 1103

[7] Rudtorfer, Franz Xaver, traduit de l’Allemand par L. A. Unger, Géographie militaire de l’Europe, Première partie, Paris 1847, p. 576

[8] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 54, 1907 p. 94

[9] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[10] VIAŢA NOUĂ, Anul V, nr. 3, 16 iunie 1918, p. 3

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 18

[12] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul II, joi 3 ianuarie stil nou 1907, p. 3

[13] Apărarea Naţională, Nr. 65 şi 66, Anul II, 8 septembrie stil nou 1907, p. 3