Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Balcăuţi | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Balcăuţi

 

BALCĂUŢI. Balcăuţii, sat atestat sub numele de „Balinţi pe Siret”, în 7 iulie 1430, a fost moşia lui Ioan Jumetate (Oană Jumătate – n. n.), moştenit de unul dintre feciorii săi, Mândrul, la împărţeala între fraţi, la care au mai participat Jurju şi Ştiful.

 

În eforturile sale de a-şi înzestra noua ctitorie, mănăstirea Putna, Ştefan cel Mare cumpără satul Balcăuţi, în 10 septembrie 1471, cu 120 zloţi tătărăşti, de la Oană, fratele lui Alexa spătar. Alexa cumpărase, la rândul lui, satul de la Iurghici, care-l primise danie, pentru slujbă credincioasă, de la tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea.

 

Odată intrat în iobăgie călugărească, satul se anonimizează, singurele mărturii fiind cele care se referă la conflictele cu megieşiile, precum cel din 10 ianuarie 1739, provocat de răzeşii din Botăşinţa şi din Rudeşti, care împresuraseră o bucată de loc din hotarul Balcăuţilor, iar egumenul Putnei, vigilent cu bunurile pământeşti, s-a plâns domniei, Grigore Ghica Vodă trimiţându-l pe Miron sărdarul în cercetare.

 

Hotarnica Balcăuţilor, făcută de Vasile Buhăescu, în 1762, în baza hotarnicei din 12 iunie 1745, cuprinde următoarele repere toponimice: Drumul Iancului Voievod, Balta rotundă, pârâul Balcăuţilor, dealul Obcina, hotarul Calafindeştilor şi Botoşeniţei, Pădurea lungă către Siret, hotarul Rudeştilor, târgul Siret, bucata din hotarul târgului Siret dăruită de Ştefan Petriceicu mănăstirii Sf. Onufrei, zăgazul domnesc, zăganul lui Lazăr, drumul către Suceava.

 

În 1774, satul era o selişte pustie, pe care mănăstirea Putna o arendează, în 16 octombrie 1784, unor lipoveni.

 

În 1780, satul avea 113 familii lipoveneşti, dar o parte dintre acestea se mută în alte selişti pustii, în vecinătatea lipovenilor din Balcăuţi aşezându-se, în 1786.

 

În 1784, conform unui raport al auditorului raionului Siret al administrației de stat, din 8 aprilie 1784, optsprezece familii de maghiari din Moldova, care veniseră în Moldova la îndemnul mănăstirii Putna, s-au stabilit la Bălcăuţi, lângă Siret. Ulterior, această moșie a fost luată în considerare pentru așezările maghiare planificate la acea vreme și adăugată, ca așezarea motivată, sub numele maghiar Laudon-Falva. Colonizarea Bucovinei în ţinutul Siretului a continuat, în martie 1786, cu 52 de familii maghiare din Moldova, în special din satul Bălineşti, familii care s-au mutat cu vitele și cu alte obiecte în Bucovina. Li s-a acordat permisiunea de a alege un loc, unde să se stabilească, pe moșii mănăstireşti, și, în acest scop, au trecut prin ţinuturile Siret și Suceavă, optând pentru a se aşeza la Dorneşti”[1]. În nota de subsol, Friedrich Raimund Kaindl adaugă: „La 25 septembrie 1785, Enzenberg raportează că „noul sat Laudonfalva, numit anterior Bălcăuţi”, este format din „coloniști veniţi din Moldova”.

 

„Dacă Laodonfalva mai poartă astăzi un nume maghiar, fără ca maghiarii să fi trăit vreodată aici, pe de altă parte o colonie maghiară a existat, într-un alt loc, deși doar pentru o perioadă scurtă de timp, fără a-i da un nume maghiar. Încă din 4 octombrie 1785, Bădeuţi a raportat că o întreagă așezare secuiască, formată din 30 de familii calvine, ar fi gata să vină în Bucovina, imediat ce își vorr fi consumat proviziile de iarnă. De fapt, au venit 40 de familii, la Suceava, în mai 1786, și au fost găzduite, inițial, în vecinătate, la Şcheia. Întrucât nu doreau să se despartă unii de alţii, a trebuit, din nou, să se găsească o așezare. Deoarece mulți locuitori ai satului Rarance, care, ca și regiunea Joseffalva, aparținea mănăstirii Slatina, din Moldova, și se află în nord-estul Bucovinei, în 10 mai 1786, Beck a sugerat trimiterea maghiarilor acolo unde ar avea propria comunitate şi s-ar putea forma, fără a provoca, „disciplină și reticență”, datorită credinței lor”. „Întrucât această zonă era în special în pericol, din pricina vecinătății Hotinului, la izbucnirea războiului ruşilor cu turcii (1788-1790), coloniștii au părăsit ţinutul și s-au mutat în Hadikfalva, Istensegits și Andreasfalva, unde au ocupat terenurile abandonate de către cei ce plecaseră în Moldova. Deci maghiarii reformaţi s-au împrăștiat în aceste așezări”[2].

 

În 1843, parohia din Balcăuţi, cu 735 enoriaşi, avea un preot administrator, pe Vasile BACINSCHI. În 1876, parohul Ioan HOSTIUC păstorea peste 1.164 enoriaşi. Biserica din Balcăuţi, restaurată de Maria SCHIRM, în 1876, era slujită, în 1907, de parohul Ioan HOSTIUC, născut în 1839, preot din 1866, paroh din 1871, cantor fiind Epifanie BACINSCHI, născut în 1873, angajat cantor în anul 1900.

 

În 1869, Bălcăuţi făcea parte din administrarea districtului Siret, împreună cu „Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[3].

 

O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Balcăuţi, din 1882[4].

 

În 1890, Balcăuţii aveau 1.158 locuitori. Preot era Ioan Hostiuc, iar cantor bisericesc, Vasile Casparovici. Primarul se numea Ilie Odoviciuc, iar învăţătorul, Ilie Lăcustă.

 

În 1906, la serata „Junimii” de la Palatul de bere din Siret, participa şi arhipresviterul stavrofor „dl Ioan Hostiuc din Bălcăuţi”[5]; care urma să împlinească „40 de ani de preoţie”. „Una din cele mai frumoase opere a muncii sale este netăgăduit Internatul de băieţi români, Şcoala română şi Societatea damelor române din Siret. Iniţiatorul şi sufletul acestor focare româneşti, care cu mâna plină a dat şi dă din averea sa, agonisită prin muncă şi cruţare, pentru progresul lor, e protopresviterul Ioan Hostiuc”, onorat cu „16 decrete de laudă şi recunoştinţă din partea Consistoriului”. Biografia: „S-a născut în vechiul oraş Siret, la 6 iulie 1839, unde tatăl său, Constantin, a fost preot pe atuncea. A studiat gimnaziul în Cernăuţi şi a trecut examenul de maturitate în 1861, la Blaj, în Ardeal. După terminarea studiilor teologice s-a căsătorit, în noemvrie 1866, cu Cleonica Tomiuc, din care căsătorie i-a rămas un fiu, Constantin, actualul secretar la Dieta ţării. În decemvrie 1866, a fost hirotonit în presviter şi trimis ca preot de ajutor la Boian. În 1868, a fost denumit administrator parohial la Uişeşti şi, în anul 1869, dat, tot în aceeaşi calitate, la Bălcăuţi, unde, după 2 ani, a fost decretat paroh. În anul 1883, a fost înaintat la treapta de exarh şi, la anul 1886, denumit vicar protopresviteresc, în anul 1894, i s-a încrezut conducerea decanatului Siret, în anul 1897, a fost denumit protopresviter districtual şi în anul 1904 i s-a conferit demnitatea de arhipresviter stavrofor, cea mai înaltă distincţiune peutru un protopresviter”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bălcăuţi (Balkoutz sau Laudonfalva), comună rurală, districtul Si­ret, aşezată pe pârâul Horaeţ, spre N.-V. de comuna Botuşeniţa, lângă drumul districtual Suceava-Siret. Suprafaţa 1.301 km p.; popu­laţia 1.386 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este legată de şoseaua prin­cipală Suceava-Siret printr-un drum de ţară. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială „Adormirea Maicii Domnului”, ce are ca fi­lială biserica din Botuşeniţa. Această comună este pome­nită, pentru prima oară, în anul 1470. În timpul deselor răz­boaie, ce au urmat după data aceasta, a fost pustiită adeseori, dar a fost reîntemeiată îndată. În hrisovul din 10 septembrie 1470 se vedea că a fost câştigată, prin intermediul lui Şte­fan cel Mare, de către un anume Oană, care a dăruit-o apoi mănăstirii Putna, în po­sesia căreia a stat până la se­cularizarea averilor mănăstireşti de către guvernul austriac. La 1776, nu era comună, ci numai moşie, cu puţine case, probă că începuse a se des­fiinţa. A fost însă populată din nou, printr-o puternică colo­nie de ruteni, veniţi din Mol­dova, unde formase una din acele resturi de populaţie adusă din Pocuţia, precum se găsesc şi astăzi încă, pe lângă Huşi, Vereşti etc. În 1784-1786, s-a încercat a se face aci o co­lonie de unguri, însă lucrul nu s-a prins. În 1780, a fost unită cu Bo­tuşeniţa şi Gropenile (Gropina). Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.092 hectare pământ arabil, 141 hectare fâneţe, 8 hectare grădini, 19 hectare izlaz. Se găsesc 72 cai, 521 vite cor­nute, 313 oi, 479 porci şi 28 stupi”[7].

 

În 1910, satul Balcăuţi era, în întregime, de limbă slavă.

 

1915: Infanteristul Vasile Petraşciuc, Bălcăuţi, soldat în Regimentul 22 Infanterie, a căzut rănit pentru ţărişoara lui[8].

 

1920: „Deciziune de expropriere No. 289/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 424, Bălcăuţi şi Negostina, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 151 ha 34 a 03 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean” [9], a devenit definitivă.

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[10]: Cernăuţean Gheorghe, tâmplar, domiciliat în Bălcăuţi; Daniuliuc Ilie, fierar, domiciliat în Bălcăuţi; Chitriuc Ioan, fierar, domiciliat în Bălcăuţi.

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Voevodul Balc”, comuna Bălcăuţi, judeţul Rădăuţi.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[11], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Hudicovschi Onofrei, de la Costişa, la Balcăuţi, şi Hudicovschi Olga, de la Costişa, la Balcăuţi.

 

 

[1] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 119

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 268, 269

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 34, 1907 p. 130

[5] Apărarea Naţională, Nr. 8, Anul I, Cernăuţi, miercuri 31 octombrie stil nou 1906, p. 3

[6] Apărarea Naţională, Nr. 28, Anul II, 14 aprilie stil nou 1907, p. 1

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[10] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[11] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Comments are closed