Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Andrasfalva (Măneuţi) | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Andrasfalva (Măneuţi)

ANDRASFALVA (MĂNEUŢI). Sat întemeiat, după 19 ianuarie 1785, drept a cincea colonie de emigramţi maghiari[1], când Consiliul Aulic de Război aprobă o contribuţie pentru emigranţii „ceangăi” (secui, după Kaindl, maghiari după Miskolczy István), care vor construi 56 de gospodării, pe teritoriul satului Măneuţi, „lângă râul Sucevii, în apropiere de Frătăuţii Vechi, la nord de oraşul Rădăuţi”[2], ceangăii urmând să se ocupe cu legumicultura şi cu creşterea vitelor, ambele ocupaţii fiind valorificate pe celebra piaţă rădăuţeană. „Pe 4 decembrie 1785, Administraţia de Stat a întrebat biroul economic Frătăuţi „dacă și unde poate fi aşezatat satul și unde poate fi locul pentru 40 de familii.” După un timp scurt, administrația a primit planul pentru o așezare de 50 de familii, în partea de răsărit”[3]. „Maghiarii Bucovinei nu sunt descendenți ai imigranților din Ungaria, ci din Transilvania. Strămoșii lor au fost maghiarii și secuii care au fost trimiși de regii maghiari pentru a apăra trecerile Transilvaniei. După anexarea Bucovinei la Austria, s-au făcut eforturi pentru a-i determina pe descendenții vechilor grăniceri de frontieră să locuiască în limitele austriece. Apelul a fost ascultat de mulți care, în consecință, au ales Bucovina ca reședință. Una dintre cele mai vechi colonii a fost fondată la Istensegitz, în timp ce Hadikfalva și Andrasfalva au devenit locurile așezărilor lor în timpul domniei împăratului Iosif al II-lea”[4].

 

„Încă din 4 octombrie 1785, Bădeuţi a raportat că o întreagă așezare secuiască, formată din 30 de familii calvine, ar fi gata să vină în Bucovina, imediat ce își vorr fi consumat proviziile de iarnă. De fapt, au venit 40 de familii, la Suceava, în mai 1786, și au fost găzduite, inițial, în vecinătate, la Şcheia. Întrucât nu doreau să se despartă unii de alţii, a trebuit, din nou, să se găsească o așezare. Deoarece mulți locuitori ai satului Rarance, care, ca și regiunea Joseffalva, aparținea mănăstirii Slatina, din Moldova, și se află în nord-estul Bucovinei, în 10 mai 1786, Beck a sugerat trimiterea maghiarilor acolo unde ar avea propria comunitate şi s-ar putea forma, fără a provoca, „disciplină și reticență”, datorită credinței lor”. „Întrucât această zonă era în special în pericol, din pricina vecinătății Hotinului, la izbucnirea războiului ruşilor cu turcii (1788-1790), coloniștii au părăsit ţinutul și s-au mutat în Hadikfalva, Istensegits și Andreasfalva, unde au ocupat terenurile abandonate de către cei ce plecaseră în Moldova. Deci maghiarii reformaţi s-au împrăștiat în aceste așezări” (Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 268, 269).

 

„La 20 februarie 1786, un raport al pastorului Martonfy arată înființarea coloniei cu 50 de familii, cu numele Andrasfalva, ca iminentă”[5]. Până să-şi facă propriile lor case, lângă Frătăuţi, coloniştii secui „au fost adăpostiţi, în cea mai mare parte, la Istensegis”, 27 de familii sosind încă din 12 ianuarie 1785, iar construcţia de case, pregătirea grădinilor şi a pieţelor a început în mai 1786[6]. De procurarea cherestelei s-a ocupat directorul raional din Siret, Heinrich, care, la 28 aprilie 1786, deja plătea factura pentru cheresteaua necesară la construcţia a 100 de case, draniţa fiind adusă din Transilvania[7].

 

În iulie 1787, s-au mutat la Andrasfalva primele 28 de familii de secui, „astfel că, în august 1787, erau în sat 56 de proprietari”[8]. Fiecare familie de maghiar număra, în medie, câte trei persoane[9]. „Această denumire vine de la numele primului primar din sat, numit Andras, pe care l-au iubit mult… István András”[10]; „Andrásfalva, numit după primarul lor care i-a strămutat (din Moldova), și care era foarte respectat”[11].

 

1801-1835: în Andrasfalva, „preot (reformat) a fost Miskolczy István … El a descoperit că populaţia satelor maghiare din Bucovina nu se compune numai din secui, ci şi din maghiari veniţi din Sătmar, Baia Sprie, Bistriţa, Nimigea şi comitatul Szolnoc-Doboka”[12].

 

„Măneuțiul nu a fost afectat de epidemia din anul 1831, dar în 1848 au decedat 47 de catolici si 37 de reformați, iar în anul 1866 numărul decedaților era de 77 de catolici și 7 reformați”[13].

 

În 1836, Direcţia Hergheliilor din Rădăuţi „a cerut 80-100 de familii sărace din Andrasfalva”, care să fie aşezate la „Klein-Tomnatic, deasupra Strajei”, unde secuii aveau să primească câte „34 juguri de pământ fiecare, parţial dezbrăcate, parţial acoperite cu pădure”, contractele fiind semnate în 14 decembrie 1836 şi în 23 decembrie 1837[14].

 

„Reformații au venit la Măneuți sub conducerea levitului[15] Sámuel Ajtay, care a fost cu ei până în anul 1801. Târziu, în jurul anului 1835, pe timpul preoției lui Mózes Bíró și-au ridicat o biserică din lemn și o casă parohială din piatră. La aproape 60 de ani de la construcția primei biserici au construit biserica nouă, în timpul preoției lui János Szász. Aceasta a fost preluată prin 1947 de către ortodocși. Din scrisoarea părintelui Bíró din anul 1858 aflăm numărul exact al maghiarilor refomați, care aparțineau de Măneuți[16]”(„Din cauza lipsei preoților reformați, de multe ori ceremoniile religioase erau oficiate de către preoții catolici”): Miskolczy István (26 august 1801 – 1826), Bíró Mózes (2 martia 1830 – 12 septembrie 1866), Kovács Sándor (1867 -1871), Zsadányi Benjamin (1873-1875), Láng Károly (1876-1878), Thomka Károly (1878 – 15 mai 1884), Zoles András – preot catolic (Octombrie 1884 – decembrie 1884), Kubassek János – preot catolic (Februarie 1885 – mai 1885), Láng Károly (Mai 1885 – februarie 1888), Kubassek János – preot catolic (Mai 1888 – februarie 1889), Ketskeméthi M. Lajos (Mai 1889 – 10 ianuarie 1894), Szász János (1895-1911), Magyari Zoltán (1911-1927), Fehér János (1927-1929 levit), Dakó Lajos (1929-1931 levit), Bognóczky Géza (1931-1941), iar cantori au fost Pap Mihály, Biszak György, Kerekes Eduárd (1866 -1867)[17].

 

Biserica ortodoxă din Frătăuţii Vechi (Andrasfalva), construită între anii 1877-1880, dar dată în folosinţă în 1883, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, a fost slujită de parohul Petru BOCA, născut în 1843, preot din 1873 şi paroh din 1884, de preotul cooperator Michail DOLINSCHI, născut în 1864, preot din 1893, şi de cantorul Ioan URSACHI, născut în 1876, angajat în 1906.

 

„Catolicii din Măneuți au avut la începuturi o mică capelă, care a fost înlocuită în anul 1826 de una mai mare din lemn. Cu timpul și aceasta s-a dovedit a fi neîncăpătoare, și ca urmare, în anul 1846 a început construcția noii biserici. Biserica nouă a fost terminată în anul 1852 fiind folosite sutele de mii de cărămizi fabricate în hotarul satului numit „Nagyföldek” de către meseriași germani. În timpul construcției șura lui Pius (Pintyér) László a fost transformată în biserică[18]”. Preoţii acestei biserici au fost: Mártonffy Mór (1786-1795), Stattfeld József (Preot militar din Rădăuți, venit din 1794), Tornay Antal (1820-1873), Juscsák János, Vass Mihály, Kubassek János (1879-1895), Wisniewsky Antal (1785-1914), Németh Lajos (1914-1917), Málec János (1918-1941)[19].

 

Secuii din Andrasfalva, „sau satul lui Andraş”[20], şi-au întemeiat prima şcoală, încă din 1848. În 1866, datorită foametei, secui din alte colonii bucovinene „s-au mutat parţial la Andreasfalva şi parţial la Hadikfalva, pământurile lor abandonate intrând în posesia ţăranilor români”[21].

 

În 1880, Andrasfalva avea 2.468 locuitori, dar în 1883 au plecat 336 în Ungaria, în mlaştinile de la vărsarea Tisei (Cisleithania), rămânând în sat, în 1890, 1.712 locuitori, ceea ce înseamnă, conform topografiei lui Werenka, 360 de familii, conduse de primarul Kelemen ISTVAN, învăţător fiind Carol DOHI.

 

„În anul 1882 la Măneuți locuiau 700 de familii, dintre care doar 30 nu aveau datorie”[22] la bănci.

 

În octombrie 1887, „întrucât unele case din Andrasfalva erau goale, la vremea respectivă, comisarul de colonizări Danss” a aşezat în acele case câteva familii de germani şi de lipoveni din Motocul Dragomirnei[23]. „În data de 30 martie 1883 a plecat primul tren din gara de la Dornești cu 600 de oameni, majoritatea erau reformați din Măneuți”[24].

 

Învăţământul, la Frătăuţii Vechi (Andrasfalva), se desfăşura, în limba germană, cu 3 clase, din anul 1800, iar în limba română, cu 5 clase, din 1858, existând, din 1894, şi o şcoală-filială, cu o clasă[25].[26].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza, „Andreasfalva, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată pe malul drept al râului Suceava, în vecinătatea comunei Frătăuţul-Vechi şi la Nord de oraşul Rădăuţi. Suprafaţa: 21.32 km p.; popu­laţia; 2.040 locuitori, maghiari, de religie rom. cat. şi o parte de confesiune evanghelică. Se compune: 1). din vatra satului, care, împreună cu târla Cut, numără 2.025 locuitori; şi 2). din ferma Dorneşti. Are două străzi longitudi­nale, pe marginea cărora sunt înşirate case uniforme şi le­gate unele de altele, după ar­hitectura caracteristică acestui popor. Aceste 2 străzi se con­topesc, la marginea comunei, într-una singură, care comunică, de o parte, cu Frătăuţul Nou, iar de alta, cu Hadicfalva. În lăţime, comuna e străbătută de un drum districtual, ce vine de la Rădăuţi şi se prelungeşte, apoi, până la hotarul districtului Siret, unde se uneşte cu alt drum districtual, ce vine de la Frătăuţul Nou şi se continuă spre ora­şul Şiret. Are: 2 şcoli maghiare, o bise­rică rom. cat şi una evanghelică de confesiunea helvetică. Colonie înfiinţată la anul 1785, pe teritoriul vechiului sat românesc Măneuţi, de nume­roase familii dc maghiari, ve­nite din Moldova. Numele coloniei (falva = sat) s-a dat în onoarea generalului Andrei Hadik, baron de Futak. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi, mai ales, cu creşte­rea vitelor, excelând printr-o bună prăsilă de cai. Comuna posedă 1.548 hectare pământ arabil, 211 hectare fânaţe, 19 hectare grădini, 183 hectare iz­laz, 53 hectare pădure. Se găsesc 340 cai, 775 vite cornute, 275 oi, 540 porci”.

 

În 1910, conform „Cadastrului naţional din Bucovina”, existau „389 alegători unguri în Andrasfalva”[27]. În acelaşi an, se stabileau la Deva, venind din Cislethania, „coloniști originari din Bucovina, majoritatea din Măneuți: 54 de cupluri, 94 de băieți și 87 de fete”[28].

 

În aprilie 1919, sufereau de „râia cailor”, boală contagioasă, animalele din 61 de gospodării din Andrasfalva[29].

 

„Pe baza registrelor bisericești ale celor cinci sate maghiare din Bucovina, cât și a celor aproape 40 de registre studiate în județul Hunedoara, suntem capabili să stabilim unele trasee urmate de către maghiarii din Bucovina în timpul „fericitelor” colonizări, urmărind mai ales nașterile și locul de înregistrare a copiilor.

 

Primul copil al lui Antal Dávid si Anna László, botezat András, s-a născut în 1885 la Măneuți, Rozália la Giurgevo în 1887, Sándor la Deva (1889) iar Antal, Pál, Mária, Ágnes, Anna și Dávid la Măneuți între anii 1892-1908. Deci traseul este Măneuți-Giurgevo-Deva-Măneuți.

 

Copiii lui József Kozma și Éva Balázs s-au născut la: Mária, János, Fábián și Erzsébet la Măneuți între anii 1875-1888, Anna la Deva în anul 1891, iar András si Ferenc din nou la Măneuți, între anii 1892-1895”[30].

 

„În registrul însoţirilor s-au introdus la, 7 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru germani în Frătăuţii Vechi comuna rom. şi Măneuţi” (Spar- u. Darlehenskassen-verein für die Deutschen in Altfratautz rom. und Andrasfalva) următoarele schimbări: membrul în direcţiune Johann Bulbuc şters; membrul în direcţiune Friedrich Bulbuc introdus”[31].

 

„Un eveniment care merită să fie menționat s-a desfășurat prin anii 1930, când reformații din Măneuți au fost vizitați de către episcopul reformat din Transilvania, Sándor Makkai[32][33].

 

1941, 22 mai: „„După ultimul recensământ, numărul enoriașilor mei a ajuns la 180 de suflete. Motivul rămânerii lor este, că pe data de 20 a promis Consulatul că vor veni garniturile. Acum, că trenurile nu au sosit, oamenii disperați s-au enervat, și nu mai așteaptă nici o clipă. Nu așteaptă, fiindcă și-au pierdut încrederea în conducătorii săi, și nu cred, că vor mai veni trenuri promise în iulie. Momentan situația este în așa fel încât toată lumea își poartă singură grijă de lucruri și de viitor. În sat au mai rămas 1300 de suflete, care reprezintă 2/3 din total. Dar și ei pleacă, și până vor ajunge „trenurile maghiare„ nu va mai fi nimeni în sat. Iar eu mă uit cum îmi dispar enoriașii. Au plecat și s-au împrăștiat în toata țara. Cine-i va aduna pe aceștia? Câțiva mi-au scris, și le știu adresa, dar mare parte din ei au dispărut. Avem un al doilea Siculeni. Acesta e destinul maghiarilor. După un exil de 177 de ani, acum vor fi hoinari în propria țară” (scrisoarea preotului reformat din Măneuți, Géza Bognóczky)[34]. Au plecat „din Măneuți 593 de familii”[35]. Şi au mai rămas „doar câteva familii maghiare în Bucovina”, printre care „Schmidt János (1868, Măneuți – 15 septembrie 1942, Măneuți), tatăl: János (20 decembrie 1830, Măneuți – ?), mama: Katalin”[36].

 

„Parohia ortodoxă de la Măneuți s-a înființat la 1 martie 1944, dar nu dispunea de nimic: nici biserică, nici parohie, și nici pământ. Parohia catolică avea parcelele 5053/38 și 5016/5 din fascicola 302, suprafața fiind de 6ha 90 ari și 19m2, iar ce reformată avea parcela virană nr. 112 și parcela 103 și 107 din fascicola 813, în suprafață de 72 ari și 76m2. În data de 12 septembrie 1945, sub nr. 7638 s-a înregistrat o cerere de către parohia din Măneuți, ca aceste pământuri să le fie date în folosință”[37].

 

Încet-încet şi într-o desăvârşită tăcere, satul secuilor dispare, ultimii etnici de dincolo de Carpaţi integrându-se, pentru totdeauna, în obştile cele mari ale Frătăuţilor şi chiar a Măneuţilor.

 

 

[1] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungsweden in der Bukowina, Innsbruck, 1902, p. 267

[2] GRĂMADĂ, NICOLAI, Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, pag. 336

[3] Ibidem.

[4] Dominian, Leon, The frontiers of language and nationality in Europe, New York 1917, p. 170

[5] Ibidem

[6] Ibidem.

[7] Kaindl, op. cit., p. 268.

[8] Ibidem.

[9] Kaindl, op. cit., p. 271.

[10] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  pp. 27, 28

[11] Kiss Hadnagy, în „Tudományos Gyűjtemény” 1824 volumul VIII, p. 100 – apud Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 28

[12] Árus Csongor László: Szemelvények a moldvai szórványmisszió történetéből – apud Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 17

[13] László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 71

[14] Kaindl, op. cit., p. 272

[15] Levit (maghiară = levita), expresia arhaică printre reformați, însemnând dascăl, care însă are voie să și slujească, să țină liturghii. Ei au apărut ca o soluție de criză din cauza lipsei mari a preoților și dascălilor reformați în acea perioadă.

[16] Idem Foki-Solymár-Szőts, pag. 68

[17] László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  pp. 91, 92

[18] Sebestyén Á.– A bukovinai székelység tegnap és ma, Szekszárd, 1989, Tolna Megyei Könyvtár, pag.197

[19] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  pp. 90, 91

[20] IORGA, NICOLAE, Neamul românesc în Bucovina, Rădăuţi, 1996, pag. 80

[21] Kaindl, op. cit., p. 274.

[22] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 56.

[23] Kaindl, op. cit. p. 425

[24] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 37

[25] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 122

[26] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  pp. 9, 10

[27] Tribuna, Nr. 223, Anul XIV, Arad, duminică 17/30 octombrie 1910, p. 3.

[28] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 40

[29] Monitorul Bucovinei, fascicula 31, Cernăuţi, în 25 mai nou 1919, p. 3.

[30] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 56

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 68, Cernăuţi 30 septembrie nou 1919, p. 5

[32] Sebestyén Ádám, idem, pag 121

[33] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 92.

[34] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  pp. 9, 10

[35] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 34.

[36] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  p. 47

[37] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019,  pp. 51, 52


Comments are closed