Poezia războiului sau războiul în poezie (I)

Sângeroasă înfruntare între austro-ungari și ruși

Războiul începuse, în mod inexplicabil, cu entuziasm, cu surle și trâmbițe, cu declamări patriotice, pe motiv că războiu-i de viteji purtat şi viteji sunt toţi voinicii noştri, cari sunt azi chemaţi sub arme. Pronia cerească să le călăuzească paşii şi Dumnezeu să ni-i aducă iarăş sănătoşi şi bravi, ca la revedere în chipiul fiecăruia din ei să putem anina o floare şi pe fruntea fiecăruia să putem pune-o sărutare. Se vorbea, în presa din august 1914, chiar și despre o sacralitate a măcelului planetar abia început, inclusiv în corespondența mobilizaților, care, ce-i drept, nu au strigat într-un elan de însufleţire: trăiască războiul!, dar afișau ținute falnice, de veșnici biruitori, demni de fala multimilenară a neamului nostru. Iar ideologii neamului nu mai osteneau cu vânturările de lozinci, afișând un patriotism austro-ungar eclatant și o statornică evlavie față de cultul bietului împărat Francisc Iosif, în fața cărora și austriecii, și ungurii ar fi pălit de invidie și de neputință: Oştenii noştri o să lupte, căci nouă ni-e drag războiul, din strămoşi. O să lupte în nestrămutata credinţă, că după război va veni o pace binefăcătoare, va veni o răsplată, va veni o remuneraţie, care să fie echivalentă cu miile de vieţi ce eventual le-om pierde! În credinţa aceasta închinăm şi noi steagul şi strigăm cu glas hotărât: Ura! Cu Dumnezeu! (Cosânzeana, IV, nr. 31-32, 16 august n. 1914, p. 458).

O Doină nouă, scrisă de I. U. Soricu (Vântul bate, frunza sună / Dulce cântec mai răsună, / Dar nu-i doină din zăvoi, / Ci e cântec de război), vrafuri întregi de ideologie belicoasă, care deja introducea Bucovina în spatial distrugerii totale, alături de Galiția, Polonia rusească și capul de nord al Germaniei, și fotografii cu semeți ardeleni imperiali, îndreptându-se spre câmpurile de bătaie încă mai creau, pentru românii transilvăneni și bucovineni, tentația mitului eroismului, deși nici tușele de realism nu lipseau din gazetele românești, care întrezărea, totuși, că totul va fi zdrobit pe aceste câmpuri, risipit, ars, pustiit (Cosânzeana, IV, nr. 34, 30 august n. 1914, p. 486).

Entuziasmul războinic al publiciștilor ardeleni și bucovineni avea să se sleiască, până la sfârșitul anului 1914, când listele cu morții nostril acoperă pagini întregi prin gazete, făcând să se audă și muzica durerii, în vreme ce de pe fronturi doar poezia ostașilor mai însenina zările, unul dintre aceștia, caporalul de vânători Nicolae Bonjug, izbutind un tulburător poem, Din lagăr, publicat de Cosânzeana din 20 decembrie nou 1914 (IV, nr. 49):

La umbra scumpului meu cort

Din preajma unor bălării,

Îţi scriu iubita mea, să ştii

Iubirea sfântă ce ţi-o port:

Alt suflet nu-i pe-acest pământ

Să-şi ţină sfântul legământ,

Credinţa sfântă ce-a jurat

În clipa când s-a cununat;

Şi nu-i pe lume altui dat

Să-şi ţie sufletul curat

Cum mi-l ţiu eu, de nu-i aşa,

Săgete cerul steaua mea!

La umba scumpului meu cort

Din preajma tristelor câmpii,

Iubirea-mi sfântă de copii

Ţi-o scriu, iubita mea, s-o ştii:

Mi-i sufletul adânc rănit

De când de ei m-am despărţit,

Şi nu e clipă să nu plâng

Că nu-s la sânu-mi, să mi-i strâng.

Mă doare inima de ei,

Ah, dragii, copilaşii mei!

În grije aibă-i draga mea

Şi-n veci ne-o binecuvânta!

Sincerității dezarmante ale unor astfel de trăiri li se contrapun făcăturile eroico-patriotarde ale unor versificatori pricepuți, precum: Nicolae Vulovici din Fălticeni, Vasile cav. de Kalmuțchi din Bucovina sau ardelenii Zaharie Bârsan, Ada Umbra, I. U. Soricu etc., textul lui Kalmuțchi, ”Ura, ura, Austria!”, apărut în Viață Nouă (III, nr. 141, 4 oct. 1914, p. 1) fiind mai mult decât elocvent:

Din vârful munților Carpați

Cobor flăcăi, cobor bărbați

Ce vin spre luptă cruntă.

Vin șoimii munților fudui,

La pălării gătiți cu pui,

De crezi că merg la nuntă:

Ura, ura!

Austria!

Ura, ura! căci ne-a chemat

Iubitul nostru Împărat,

Să apărăm moșia.

Și vom lupta ca lei turbați