Pentru Bucovina noastră | Dragusanul.ro

Pentru Bucovina noastră

 

Constantin Loghin

Constantin Loghin

 

Trăim, după cum se afirmă public, în plină eră democrată, când masa are dreptul să-şi spună liber cuvântul în orice privinţă şi să participe efectiv la conducerea treburilor obşteşti. A participa, însă, la arta guvernării ţării înseamnă a lupta, iar a lupta are la bază organizarea.

* 

De aceea, asistăm la asocierea cetăţenilor în partide, uniuni, sindicate etc., fiecare cetăţean ce se respectă grăbindu-se a se încadra în organizaţiile existente sau a înfiinţa altele noi pentru a-şi putea, astfel, valorifica drepturile. Reînvie peste noapte asociaţii de mult perimate sau se nasc altele noi, fiecare din ele tintând să corespundă unui scop, să reprezinte o serie de interese comune. Cine se izolează şi nu se înşiruie într-o organizaţie oarecare este desconsiderat şi riscă să fie călcat în picioare, vremurile de astăzi fiind ale celor care se agită şi luptă.

*

Şi noi, Bucovinenii, suntem o categorie de cetăţeni ai acestei ţări, numeroşi şi răspândiţi pe tot cuprinsul ei. Deşi suntem uniţi de peste un sfert de veac cu ţara mamă, totuşi, încă ne avem interesele noastre, deosebite de ale celorlalte provincii, interese care, în urma ultimelor evenimente, au devenit mai acute şi mai evidente ca în trecut. Ne avem şi noi particularităţile noastre, revendicările noastre, dreptul nostru de viaţă sub soarele acestei ţări.

*

Dar, pentru ca aceste dreptăţi ale noastre să fie auzite şi considerate acolo unde se cuvine, ele trebuie să fie spuse şi arătate într-un mod cât mai energic.

*

Cine s-o facă? Cine să ridice glasul în numele nostru?

Căci cineva trebuie s-o facă!

*

În zadar aşteptăm noi, fiecare în colţul unde ne-am retras şi ne rumegăm amarul, să se ridice spontan omul sau oamenii care să se agite, să lupte în numele nostru şi pentru noi, iar noi, de acolo, din umbră, să-i aplaudăm şi să profităm pe urma acţiunii lor, fără să fi mişcat vreun deget. În zadar aşteptăm această minune! Au trecut zimpurile eroismului romantic, când unul lupta şi se sacrifica pentru toţi, iar masa profita. Astăzi, individul nu mai contează, n-are nici o putere de afirmare şi este strivit fără cruţare, numai masa, şi anume masa organizată, îşi poate impune revendicările.

*

Unde este masa organizată a Bucovinenilor? Unde sunt conducătorii ei?

*

Partidele politice? Acestea au mai existat şi în trecut şi am văzut, din proprie experienţă, cât de puţin au făcut şi au putut face pentru Bucovina. Astăzi, mai mult ca oricând, aceste partide sunt preocupate să satisfacă interesele celor ce strigă şi nu se sinchisesc de indivizii care se mistuie în anonimat.

*

Istoria democraţiei bucovinene sau "Unde este masa organizată a Bucovinenilor? Unde sunt conducătorii ei?"

Istoria democraţiei bucovinene sau “Unde este masa organizată a Bucovinenilor? Unde sunt conducătorii ei?

*

Oamenii noştri politici? Dar unde sunt aceştia? Cei care, timp de două decenii, s-au bătut cu pumnul în piept, strigând că ei şi numai ei reprezintă Bucovina, împingând în umbră pe oricine încerca să se ridice, au dispărut de pe orizontul Bucovinei, de parcă i-ar fi înghiţit pământul. După ce s-au căpătuit bine pe unde s-au căpătuit, nu se răspund de loc, ca nu cumva să-şi pericliteze situaţia.

*

Şi, atunci, cine să ridice cuvântul? Cine să ne strige durerile?

Evident că numai din mijlocul nostru trebuie să răsară ourtătorii de steag. Sunt atâţia şi atâţia Bucovineni, împrăştiaţi peste tot teritoriul românesc. Nu există oraş sau orăşel cât de mic, ba chiar nici sat mai mare, unde să nu se găsească un număr oarecare de Români originari din Bucovina.

*

Sunt, apoi, o serie de alţi cetăţeni, care nu sunt originari din Bucovina, dar care au trăit acolo ani de zile ca funcţionari, ca negustori, ca meseriaşi sau ca industriaşi. Toţi aceştia îşi mărturisesc şi astăzi simpatia lor pentru Bucovina, deoarece s-au simţit bine acolo, iar unii dintre ei au acumulat, acolo, averi frumoase. Cu toţii păstrează acestei Bucovine o amintire caldă şi recunoscătoare. N-am auzit pe nici unul din ei purtându-i vreun ponos. Toţi aceştia, atât cei originari din Bucovina, cât şi cei care au trăit câtăva vreme în Bucovina, ca şi cei ce-i poartă o dragoste constantă, fără să fi fost legaţi trupeşte de dânsa – şi câţi nu sunt de aceştia! – trebuie organizaţi în numele Bucovinei şi pentru interesele ei.

*

Dar, încă o dată, cine s-o facă? Sub ce steag să se adune Bucovinenii şi prietenii Bucovinei?

*

Şi apoi – s-o mărturisim sincer – mai are cineva curaj s-o facă? Cine din noi nu cunoaşte firea Bucovineanului în materie de organizare? „Fă tu, că eu sunt pentru“, îţi răspunde, prompt şi stereotip acela căruia i te adresezi să sprijine un anume fel de organizare. Iar când apelezi la punga lui – căci fiecare organizare este combinată cu jertfe băneşti – îţi aruncă generos câteva sute de lei drept cotizaţie la organizaţia proiectată sau drept abonament la un organ de publicitate, fiind adânc convins că şi-a făcut cu vârf datoria.

*

Încolo, fiecare rămâne comod în bârlogul său cald sau rece, cum este, te aprobă, te aplaudă, ce-i drept, dar de la distanţă şi în cerc cât mai restrâns, pentru ca nu cumva gestul să-l oblige la mai mult decât a dat şi a făcut.

*

Dar organizarea de astăzi diferă foarte mult de cea de altădată. Pe atunci, organizare însemna reprezentarea platonică de interese, afişare personală, scară de măriri. Astăzi, oraganizarea înseamnă sbucium, sacrificiu de energii şi de bunuri şi poate chiar calvar. Nu este suficient să se agite numai doi, pentru că zbuciumul lor ar fi zadarnic, dacă îndărătul lor nu se agită masa organizată, care să-i susţină sgomotos şi să-i împingă mereu înainte.

*

Lozinca nu trebuie să fie „Fă tu, că eu sunt pentru!“, ci hai să facem cu toţii, să sacrificăm cu toţii şi, dacă e nevoie, să plătim cu toţii. Nu e destul ca, atunci când unul din noi cade în această luptă, ceilalţi să-i trimită un compătimitor „Dumnezeu să-l ierte, că-i păcat de dânsul“, ci să ne ridicăm ca un om pentru dânsul.

*

Deci, nu adeziune platonică la un oarecare sistem de organizare sau program de activitate, ci participare directă, totală şi intensă a fiecăruia, nu contribuţie simbolică la opera proiectată, ci sacrificiu sângeros din partea tuturora, nu compătimire creştinească, ci pătimire comună pentru scopul urmărit. Numai o organizaţie temeluită pe astfel de principii are sorţi de izbândă şi acţiunea ei poate fi încoronată cu succes.

*

Încă o dată: cine să facă această organizare? Un nou partid politic? O nouă asociaţie? Avem atât de multe, încât crearea uneia noi ar trezi, de la început, nedumerire şi lipsă de interes, mai ales că întemeierea unei noi organizaţii este legată de atâtea formalităţi greu de îndeplinit.

*

De aceea, agreez ideea ca această organizare a Bucovinenilor, oriunde ar fi ei, să se facă în numele şi sub steagul „Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina“. Veche de peste 80 de ani, chintesenţă a tuturor strădaniilor româneşti, timp de decenii, această societate şi-a câştigat, în cursul lungii ei existenţe de luptă, nu numai dreptul la încrederea masei româneşti din Bucovina. Societatea are existenţă legală, şi-a ales, de curând, un comitet, în fruntea căruia se află persoana respectată de noi toţi şi demnă de toată încrederea, care este domnul profesor universitar Max Hacman. În comitet sunt reprezentate toate nuanţele politice, toate părţile sociale, toate vârstele.

*

Această societate a fost vatra românismului din Bucovina în cele mai grele timpuri prin care a trecut neamul românesc de acolo, şi-a împlinit cu prisosinţă datoria. A sosit, iarăşi, vremea ca tot ea să ne fie simbol de rezistenţă şi conservare naţională.

Dar ea nu-şi poate împlini această grea misiune, dacă nu e sprijinită din toate părţile. În jurul ei trebuie să se grupeze tot ce este bucovinean şi simte bucovineşte. Oriunde se găsesc cinci Bucovineni – aşa cum glăsuiesc statutele Societăţii – trebuie să se constituie în secţie a Societăţii pentru cultură, să se manifeste şi să lucreze în numele ei. Astfel de secţii ar trebui să existe în toate colţurile ţării, pentru că în toate unghiurile ţării sunt Bucovineni şi prieteni ai Bucovinei. Să nu existe colţ de ţară românească unde să nu se simtă activitatea culturală a acestei Societăţi, unde să nu se lucreze cinstit, legal şi intens pentru interesele veşnice ale Bucovinei.

*

Pentru că un adevăr trebuie să-l recunoaştem cinstit: nimic nu vine de-a gata. Cine nu se sbuciumă, cine nu sacrifică şi nu luptă e menit pieirii sigure. Să nu criticăm pe alţii, să nu înjurăm în familie, să nu ne amărâm unii pe alţii, să nu strângem venin la inimă, ci să muncim, să ne sbuciumăm, să sacrificăm şi, dacă e nevoie, să pătimim pentru Bucovina. Numai atunci când cu toţii ne vom simţi trup din trupul Bucovinei, durere din durerea ei, suflet din sufletul ei, suferinţă din suferinţa ei, numai atunci ne vom arăta vrednici de Bucovina de totdeauna, de Bucovina geniilor Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu şi Epaminonda Bucevschi, de Bucovina Hurmuzăcheştilor şi a acelei pleiade de oameni politici, bărbaţi de ştiinţă, scriitori şi ziarişti care au trăit şi au pătimit pentru Bucovina noastră. Nu putem aştepta nimic de la alţii, ci numai de la noi.“ (Revista Bucovinei, nr. 9-10/1944, pp. 334-336).