Pe frunza veşniciei, cu poetul Ion Beldeanu | Dragusanul.ro

Pe frunza veşniciei, cu poetul Ion Beldeanu

Ion Beldeanu

*

Binecuvântată a fost această zi de marţi, în care, invocând frunza încă din zori, bunul Dumnezeu mi-a curăţat calea şi mi-a purtat paşii prin lumea care merită pe deplin trăită, o lume cu zicălaşi, cu răsfăţ solcan de străvezime, cu Radu Bercea şi opera lui, cu poetul Roman Istrati, bărbat puternic şi biruitor, şi, mai târziu, cu poetul Ion Beldeanu, despre care nu prea mai ştiam nimic, în ultima vreme.

*

Ion Beldeanu, un reper important al culturii bucovinene, arată extraordinar şi, spre plăcuta mea surprindere, are o mobilitate a gândirii admirabilă, care se împleteşte cu umorul lui mucalit, care îl caracterizează dintotdeauna, cu o naturaleţe care m-a impresionat. Am petrecut un ceas, împreună, mi-a cerut să-i împrumut sau să-i dăruiesc anumite cărţi, dintre cele pe care le-am lucrat în ultimii ani (în primul rând, „cântecele despovărării”, a mea şi a lui Andi, şi „Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918”), rugându-mă să-i desluşesc şi niscaiva contexte controversate ale istoriei bucovinene, care nu bat, documentar, cu triumfalismul ştiinţific al istoricilor de profesie. Fiind eu doar un amărăştean de scriitor, i-am povestit din ce ştiu, iar Ion Beldeanu îmi tot cerea precizări suplimentare, în baza unor citate consacrate sau a unor relatări vechi, pe care şi le amintea pasaj cu pasaj.

*

Când am glumit, spunând că, după o viaţă de sărăcie, acum am de toate (şi cu inima, şi cu sângele, şi cu rinichii, şi cu stomacul şi aşa mai departe), Ion Beldeanu a râs şi mi-a mărturisit că el mai are doar o singură boală: vârsta. Dar ce contează, Ioane, că ni-i trupul târziu?


Comments are closed