Pe curtea Ruginoasei, pecetea unei fatalităţi

Ruginoasa, 1892

*

Curtea boierească, altădată şi palat domnesc, astăzi Ruginoasa este aşezământ filantropic şi criptă voievodală. A fost ceea ce, cândva , a fost Vasluiul lui Ştefan şi este ceea ce este Putna Bucovinei. Ruginoasa este legată de numele lui Cuza Vodă, ca Mirceştii de numele lui Vasile Alecsandri, pentrucă a fost moşia lui şi pentru că acolo se află mormântul lui.

*

În vremea de demult, mult înainte de 1800, Ruginoasa era una dintre cele mai întinse şi mai frumoase moşii boiereşti din Moldova de sus. Când a cumpărat-o Cuza Vodă, pe Ia 1862, ea se mai întindea, în judeţul Roman, până pe apa Siretului, în judeţul Botoşani, până în hotarul Delenilor şi până în hotarul judeţului Iaşi. Mai era încă acoperită, în mare parte, de bătrânele păduri neumblate, dar nu mai era ceea ce fusese pe vreme a logofătului Săndulache Sturdza, care zidise, în stil gotic, palatul care se vede şi azi şi sădise, în spatele lui, un parc minunat. Tot Săndulache Sturdza a zidit, din piatră, şi biserica de lângă curte, după creştineasca datină a boierilor noştri, şi în care, astăzi, este mormântul lui Cuza Vodă. Deoarece inscripţia de la intrarea în biserică spune că „Acest sfânt şi Dumnezeiesc locaş…. s-au zidit DIN NOU…”, înseamnă că, pe acelaşi loc, a fost, mai înainte, o biserică veche şi, desigur, de lemn; după cum, a trebuit să fie şi o curte veche, ca din vremurile când boierii moldoveni încă nu veniseră în atingere cu Apusul euro­ pean. Căci, înainte de a fi fost cumpărată de Vodă Cuza, moşia Ruginoasa era Sturdzească.

*

Moşia părintească a lui Vodă Cuza (care s-a născut la Huşi) era Bărboşi, în ţinutul Fălciului, pe vale a Elanului. Dar, deşi n-a înstrăinat, ca alţi boieri, moşia şi aşezarea părintească de la Bărboşi (moşia Bărboşi, pe care Vodă Cuza o moştenise de la tatăl său, a lăsat-o, prin testament, împreună cu Ruginoasa, fiilor săi, Alexandru şi Dimitrie. După sinuciderea lui Dimitrie Cuza, Bărboşii şi Ruginoasa au rămas în proprietatea exclusivă a lui Alexandru A. Cuza, care, la rândul său, a lăsat moşia Bărboşi şi Ruginoasa soţiei sale Maria, născută Moruzzi, şi care, la 1912, a vândut Bărboşii doamnei Elena Volenti din Iaşi, care, apoi, a vândut-o Casei Rurale – n. a.). Vodă Cuza nu s-a statornicit în leagănul copilăriei, ci a cumpărat, pe când era Domnitor, moşia Ruginoasa, de la clironomii logofătului Costache Sturdza, fiul logofătului Săndulache Sturdza şi socrul lui Alecu Sturdza de la Miclăuşeni, un unchi al soţiei sale. Când Vodă Cuza a cumpărat Ruginoasa, a găsit palatul gotic al lui Săndulache Sturdza în stare de cumplită dărăpănare, parcul cel minunat de altădată în paragină, iar moşi a rămas de izbelişte în prada arendaşilor.

*

Strălucirea Ruginoasei din vreme a marelui logofăt Săndulache Sturdza asfinţise, odată cu moarte a lui şi cu intrarea în stăpânirea fiului său, logofătul Costache Sturdza. Acesta ducea, prin străinătăţi şi la Iaşi, o viaţă de risipă, de lux nesocotit şi de petreceri, împreună cu prea frumoasa lui soţie Marghioliţa (născută Ghika-Comăneşti – n. a.), după care mulţi boieri mai tineri se înnebuneau, şi nici nu mai dădea pe la Ruginoasa. Nevoit de bani, ipotecase moşia şi o arendase. Nu-şi oprise decât parcul şi palatul, ca reşedinţă de vară. Dar nici atunci Costache Sturdza şi frumoasa lui Marghiolită nu veneau să se bucure de minunata lor aşezare de ţară, astfel încât ea zăcea în părăsire.

*

O împrejurare a dat viaţă, dar numai o clipă, palatului care, de ­ mult, nu-şi mai revăzuse stăpânii şi care părea sortit pustiului. A fost atunci când tânăra şi frumoasa Marghiolită s-a hotărât, spre uimirea vrâstnicului ei soţ, să meargă, să se odihnească la Ruginoasa, singură. Costache Sturdza, cu toată gelozia care îl chinuia, nu i-a putut înfrânge ciudata dorinţă şi nici n-a putut s-o însoţească (Costache Sturdza era mare logofăt, adică un fel de ministru de interne, al vărului său, Mihalache Sturdza Vodă – n. a.). A lăsat-o să plece la Ruginoasa, dar i-a dat, ca „eunuc” şi tovarăş, pe Săndulache, fiul său mai mare, din prima căsătorie, şi fiul ei vitreg. Pregătirile pentru primirea stăpânei au trezit Ruginoasa din lunga ei amor­ţire…

*

*

Dar bucuria acestei neaşteptate reîntoarceri de viaţă între zidurile părăsitului palat avea să fie curmată, tot pe atât de neaşteptate, de acea întâmplare romantică şi tragică totodată, care a pus, parcă pentru totdeauna, pe curtea Ruginoasei pecetea unei fatalităţi. Cu toată feeria alaiului de masalale şi facle aprinse, cu care sutele de ţărani le ieşiră întru întâmpinare, luminându-le calea, căci Marghioliţa şi fiul ei vitreg, Săndulache Sturdza, au ajuns la Ruginoasa în puterea nopţii, şi cu toate onorurile date de garda de plăieşi şi arnăuţi, înarmaţi cu flinte, care păzeau curtea, sosirea aceea, a Marghioliţei, în noapte, la Ruginoasa, avu o notă lugubră…

*

Ca o prevestire, parcă, de ceea ce avea să se întâmple. Într-adevăr, nu trecuseră decât câteva zile, de când stăpâna se aşezase în palatul în care, atâta vreme, domnise tăcerea şi pustiul, readucând viaţa în încăperile lui, până atunci deşarte, când, pe neaşteptate, într-o bun ă zi, Ruginoasa se trezi călcată de o ceată de oameni înarmaţi şi călări, în frunte cu vreo zece arnăuţi zdraveni, înarmaţi şi ei până în dinţi! Până să se dezmeticească slugărimea şi oamenii de pază, din curte, şi plăieşii de veghe, la meterezele zidului înconjurător, palatul Ruginoasei fu asediat de agresori, care, în scurt, înfrânseră orice încercare de împotrivire a celor dinăuntru. O luptă disperată se dădu pe scara cea mare a palatului, între năvălitori şi Săndulache Sturdza, care, în cele din urmă, căzu mort, luptând vitejeşte în capul scării…

*

Ca în romanele lui Walter Scott şi în romanticele vremi de „chevalerie”, asediatorii curţii de la Ruginoasa numai trecând peste cadavrul lui Săndulache Sturdza, care, cu preţul vieţii, apărase onoarea tatălui său, frumoasa Marghioliţă putu fi răpită… Oamenii Roznovanului (Nicolae „Numuţă” Rosetti-Roznovanu. Castelul de la Stânca, lângă Iaşi, este şi azi proprietatea urmaşilor lui – n. n.), căci acesta era răpitorul, o duseră, ca pe un ou, la Stânca, lângă Iaşi, unde era aşezarea boierului lor. Această romantică şi tragică întâmplare, după care iarăşi palatul Ruginoasei a stat închis şi părăsit, căci Costache Sturdza n-a mai dat pe acolo, a rămas de pomină şi a lăsat, între zidurile lui, un duh de blestem şi fatalitate.

*

*

În mândrul palat de odinioară, ridicat de bătrânul logofăt Săndulache Sturdza, după chipul şi asemănarea castelului de la Miclăuşeni al vărului său, se statornicise pustiul şi dărăpănarea, iar minunatul parc de altădată se sălbăticise şi se părăginise. După moarte a lui Costache Sturdza, clironomii lui, neînvrednicindu-se să păstreze moşia părintească şi s-o gospodărească, pentrucă era prea încărcată de sarcinile ipotecare, cu care o grevase părintele lor, când se însurase cu frumoasa şi costisitoarea Marghioliţă, au fost siliţi s-o vândă. Şi au vândut Ruginoasa lui Vodă Cuza.

*

Cu noul ei stăpân, Ruginoasa n-a ieşit, totuşi, cu desăvârşire din neamul Sturdzesc, fiindcă Elena Doamna, soţia lui Cuza, era şi ea, după mamă, din neamul Sturdza (mama Elenei Cuza, născută Rosetti-Solescu, era Catinca Rosetti, născută Sturdza – n n.) şi rudă cu foştii proprietari ai Ruginoasei. Se părea că, după o atât de îndelungată vreme de paragină şi pustiu, Ruginoasa avea să renască la o nouă viaţă, sub noua stăpânire. Vodă Cuza şi, mai ales, Elena Doamna, care, în copilărie, fusese la rudele ei Sturdzeşti, la Ruginoasa, s-au străduit să readucă frumoasa şi senioriala aşezare de curte la strălucirea ei din vremea bătrânului Săndulache Sturdza. Astfel, în anii 1864-65, s-au făcut mari lucrări de reparaţie palatului care cădea în ruină şi meşteri grădinari au fost aduşi, din străinătate, ca să redea vechiului parc splendoarea lui din trecut. S-a adus, de la Paris, un mobilier cu totul nou şi luxos, aşa cum se cuvenea pentru un palat domnesc. Şi când totul fu gata, pe dinlăuntru şi pe dinafară, se inaugură palatul printr-o sărbătorire strălucită, în martie 1865, când veniră la Ruginoasa, de sfintele Paşti, Domnitorul cu Doamna şi numeroşi musafiri şi rude.

*

Elena Cuza

Ţăranii, pe care Cuza i-a iubit sincer, întotdeauna, nu lipseau niciodată de la petrecerile şi bucuriile lui şi au fost chemaţi, în mare număr, la palat, unde au luat parte la sărbătoare şi s-au strâns, acolo, nu numai cei din partea locului, ci şi de prin alte părţi ale Moldovei, ca să vadă şi să preaslăvească pe binefăcă­torul lor. A fost singura şi, desigur, cea mai strălucită zi de sărbătoare, pe care a văzut-o Ruginoasa. Dar, cu toată strălucirea nouă, pe care noii ei stăpâni i-o dădură, cu toată viaţa nouă care se înfiripase la Ruginoasa, ea a rămas sub pecetea destinului. Alexandru Cuza n-a mai avut parte de Ruginoasa. Puţină vreme după inaugurarea palatului, au venit evenimentele care l-au ţinut departe de locurile dragi şi pe care nu le-a mai revăzut niciodată.

*

S-a întors, mai târziu, din străinătate, numai trupul său, ca să doarmă somnul de veci în biserica ctitorită de Săndulache Sturdza. După înmormântarea fostului Domnitor, curtea de la Ruginoasa adăposti, un timp, pe Elena Doamna, care trebui să îngrijească de rânduielile moşiei, arendată Smărăndiţei Docan, o rudă a lui Cuza Vodă, şi din partea căreia avea multe nemulţumiri, cu neplata, la vreme, a câştigurilor. Timp de doi ani, a reînceput viaţa la Ruginoasa, ca pe vremurile de altădată, înainte de abdicare a principelui. Cu darul ei minunat, de bună gospodină şi organizatoare, Elena Doamna a creat, de dragul celor doi copii ai soţului, pe care îi adoptase şi ea, un cămin cald şi familial. Cultivând cu stăruinţă amintirea celui dispărut, ea ştiu să creeze, la Ruginoasa, o viaţă plăcută şi tihnită celor doi băieţi, Alexandru şi Dimitrie, pentru a că­ror creştere şi educaţie se devota.

*

Ca să le facă şi mai plăcută viaţa la ţară băieţilor Cuza, ea aducea la Ruginoasa, pe timpul verii, pe nepoţii ei, Lambrino (sora Elenei Doamna, Zoe, era măritată după Iordache Lambrino, care avea Banca în judeţul Fălciu, şi au avut trei copii: Alexandru Lambrino – generalul, Dimitrie Lambrino – căpitanul de jandarmi, şi Elena Râşcanu. Aceştia erau nepoţii de soră ai Elenei Doamna – n. a.). Partide de călărie, plimbările cu trăsura, în pădurea Vlădicii, partidele de pescuit, în iazul cel mare, din parc, erau obişnuitele plă­ceri ale vieţii de ţară, la Ruginoasa, ca la toate conacele boiereşti. Mai veneau şi fraţii Elenei Doamna, Roseteştii, şi alţi musafiri. Palatul, în care era, iarăşi, lume şi viaţă, nu mai şedea posomorit şi trist, cum stătuse de atâtea ori, iar parcul renăscuse sub îngrijirea celor doi grădinari nemţi, pe care Elena Doamna îi adusese de la Viena.

*

Când băieţii Cuza trebuiră să meargă la studii, în străinătate, Ruginoasa a mai văzut, iarăşi, un răstimp de absenteism al stăpânilor; Elena Doamna era dusă cu ei şi nu mai venea, pe vară, la ţară. Dar în vara anului 1879, familia fostului Domnitor se reîntoarse la Ruginoasa şi, apoi, în toate verile următoare.

*

Prin testamentul său, Vodă Cuza lăsase Ruginoasa fiilor săi, după majoratul lor, iar soţiei sale, uzufructul unei treimi din venitul total al averii sale. Fiul cel mai mare, Alexandru , luase pe mână îngrijirea moşiei Ruginoasa, dar, fiind pasionat jucător de cărţi şi foarte cheltuitor, încurcă treburile. Fiul cel mai mic, Dimitrie, îndrăgise Parisul şi o femeie, de care Elena Doamna făcu tot chipul să-l despartă. Reuşi să-l readucă la Ruginoasa. Boala de piept îl rodea, văzând cu ochii, de altfel ca şi pe fratele său, Alexandru, căci amândoi duceau o viaţă dezordonată.

Dimitrie Cuza

*

Într-o zi din toamna anului 1888, Ruginoasa fu iarăşi zguduit ă de o nouă nenorocire. Deprimat de neurastenie şi copleşit de nostalgia Parisului, unde îşi lăsase iubita, Dimitrie Cuza îşi zbură creierii, în odaia sa, în care se retrăsese după dejun, ca de obicei. Fu înmormântat în curtea bisericii de lângă palat, la dreapta mormântului tatălui său.

*

Ruginoasa deveni, astfel, proprietatea Principelui Alexandru Cuza, care, la 1890, abia după şase luni de la căsătoria sa cu Principesa Maria Moruzzi, muri la Madrid, răpus de ftizie. A fost adus la Ruginoasa şi îngropat, şi el, în curtea bisericii, în stânga mormântului tatălui său. Astfel, la Ruginoasa, s-a stins neamul lui Cuza Vodă, căci, din căsătoria Principelui Alexandru cu Maria Moruzzi, n-a rezultat nici un copil (neamul Cuzeştilor s-a stins, mai pe urmă, prin moartea, fără urmaşi de sânge, a verilor şi nepoţilor lui Vodă Cuza – n. a.).

*

Prin testamentul ce l-a lăsat, Ruginoasa trecu în proprietatea soţiei sale, Maria Cuza, care, însă, după o căsătorie şi un divorţ, a redevenit Moruzzi. Elena Doamna, căreia fiul adoptiv (mama lui Alexandru şi a lui Dimitrie Cuza era Maria Obrenovici – n. n.) nu i-a întors dragostea de mamă, cu care îl crescuse şi-l iubise, a ieşit, pentru totdeauna, de la Ruginoasa. Alexandru Cuza nu-i făcuse nici un loc la Ruginoasa, pe care ea o îngrijise şi o înfrumuseţase. Ruginoasa neamurilor ei Sturdzeşti, Ruginoasa soţului ei, mai apoi, devenise Moruzească!

*

Alexandru Cuza, fiul Domnitorului

Şi, atunci, s-au împletit două ciudăţenii ale destinului istoric, care are, uneori, amare ironii: un strămoş al Moruzeştilor a tăiat capul unui strămoş al Cuzeştilor şi văduva fiului lui Cuza Vodă s-a căsătorit cu fiul lui Ion Brătianu, care a participat la abdicarea lui Cuza. Blestematul destin al Ruginoasei a făcut ca nici acolo, nici chiar acolo, nici tocmai acolo!, nici chiar în mormântul său, Vodă Cuza să n-aibă odihnă din parte a Brătianului.

*

Se construia linia Iaşi-Paşcani şi staţie chiar la Ruginoasa, devale, nu departe de castel, unde văduva Principelui Alexandru Cuza trăia în singurătate. Fiul cel mai mare al Brătianului cel mare, cel care detronase pe Cuza, era inginer clasa a III-a şi lucra la linia Iaşi-Paşcani. Astfel, a cunoscut-o pe castelana de la Ruginoasa, principesa Maria Cuza. Destinul blestemat al Ruginoasei a vrut ca fiul Brătianului să intre în casa lui Cuza Vodă. Şi, atunci, acolo, între zidurile care au văzut atâtea drame şi între care dăinuia duhul marelui Domnitor, şăgalnicul Cupidon, nesocotind locul şi Istoria a săgetat inima tânărului inginer…

*

“Destinul blestemat al Ruginoasei a vrut ca fiul Brătianului să intre în casa lui Cuza Vodă”

*

Ciudăţenia destinului Ruginoasei a dat mult de vorbit, atunci, opiniei publice şi presei, în frunte cu „Adevărul” („Adevărul” îi zicea, atunci, „Ruşinoasa” – n. a.), mai ales că, tot pe atunci, Elena Doamna fu silită să facă un proces principesei Cuza, atacând testamentul principelui Alexandru Cuza, care o dezmoştenise. Deoarece opinia publică se interesa, la acest proces, care nu putea decât să fie câştigat de Elena Doamna, interveni o tranzacţie, iar Elena Doamna înzestra spitalul „Caritatea” din Iaşi, care era opera ei, cu partea ce i se recunoscuse din veniturile Ruginoasei, iar curtea Ruginoasa, la care Principesa Maria Cuza, devenită, între timp, Brătianu şi, apoi, Moruzi, renunţase, a fost transformată în spital de copii, pendinte de „Caritatea”, aşa cum este şi azi.

*

Astfel, curtea de la Ruginoasa a devenit aşezământ filantropic, încheind un destin de fatalitate şi blestem. Ruginoasa n-a mai revăzut-o pe Elena Doamna, decât în două împrejurări: când osemintele Domnitorului au fost dezgropate din curtea bisericii, spre a fi aşezate înăuntrul ei; şi când, la 1909, s-a sărbătorit jubileul celor 50 de ani de la Unire. Cu prilejul reînhumării osemintelor domneşti în biserică, au fost aduse acolo şi osemintele unchiului său, Grigorie Cuza (Grigore Cuza a fost şi unchiul lui Teodor Râşcanu, de la Holm, în Drăguşanii Vasluiului, bunicul scriitorului acestor rânduri – n. a.), care fusese îngropat, sub un nuc bătrân, în curte a conacului moşiei sale Ghergheleul, din judeţul Vaslui. Th. RÂŞCANU (Ruginoasa, în Universul Literar, Anul XLVII, Nr. 32, sâmbătă 24 septembrie 1938, pp. 6, 7).