Parabola justiţiei sucevene | Dragusanul.ro

Parabola justiţiei sucevene

B 47

*

Într-una dintre zilele aglomerate ale oraşului, cineva a sustras o bancnotă de un leu din buzunarul meu de amărăştean sucevean. Şi am strigat, panicat: “Hoţii! Hoţii!”.

*

– Ce-ai cu noi, mă?, s-au proţăpit în faţa mea doi derbedei, fluturând ostentativ bancnota furată. Să nu care cumva să ne mai defăimezi, că te dăm pe mâna justiţiei!

*

Şi duşi au au fost, sustrăgând, pe cale, câte o bancnotă de un leu din buzunarul fiecărui amărăştean sucevean întâlnit în drum. Iar oamenii tăceau. Li se citea doar spaima în ochi: Dacă ne dau hoţii pe mâna justiţiei, că le prejudiciem imaginea, strigând că suntem furaţi?

*

Şi au avut dreptate să tacă bieţii oameni. Eu, însă, care am strigat “Hoţii!” după hoţi, am fost chemat, astăzi, în faţa unei instanţe sucevene, menită să-mi atragă atenţia că nu am voie să mai strig, atunci când mi se va mai fura vreun leu. Şi, pe când, suferind fiind de o infecţie sinuzită-urechi-dinţi, înduram calvarul timpului pierdut aiurea (eu sosisem, bolnav, la ora citării, dar hoţii, nu nici măcar după două ore, aşa că era musai să-i aşteptăm!), simt, iarăşi, cum mi se sustrage încă o bancnotă de un leu din buzunarul meu jerpelit de sărăcie şi iar am strigat, instinctual: “Hoţii! Hoţii!”.

*

– Ce-ai cu ei, pentru ce-i defăimezi de domnul şi pe doamna Cutare?, s-a încruntat judecătoarea spre ţipătul meu disperat.

*

Drept pentru care, am cerut recuzarea instanţei, urmând să aflu, prin martie, în faţa altei instanţe, dacă omul sărac are voie sau nu să strige hoţii, atunci când i se fură, pe faţă, o bancnotă de un leu din buzunar.