Paloşul lui Skanderbeg şi teatrul din Suceava

Paloşul lui Skanderbeg

*

Un comentariu al lui Nelu Marcean, despre cei care “au idei, dar nu se implică” în realizarea unui teatru profesionist la Suceava, mi-a amintit, brusc şi instantaneu (sic!), o anecdotă despre Gheorghi Skanderbeg, eroul albanezilor. Probabil că o ştiţi şi că vă amintiţi cum sultanul, înfrânt mereu în lupte, l-a recunoscut pe Skanderbeg conducător al vitejilor albanezi, cerându-i să pecetluiască înţelegerea cu un dar: paloşul lui Skanderbeg.

*

Eroul, amuzat de misticismul sultanului, care dăduse crezare zvonurilor că victoriile albanezilor asupra turcilor se datorează paloşului miraculos al lui Skanderbeg, a înmânat paloşul solului, apoi i-a zis:

*

– Paşă, spune sultanului că paloşul, fără braţele acestea, nu face nici cât o nuia!…

*

La fel se întâmplă şi cu ideile mele: nu mişcă firul ierbii din loc, dacă nu sunt însoţite şi de capul viu, care adăposteşte mintea ce le-a zămislit. Tu îţi închipui, Nelule, că ăştia chiar vor să facă teatru? Poate că doar unul precum Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava, care nu are decât organigramă, deci nişte plasări de învârtiţi în scaune straşnic bugetate, dar nu şi sediu.

*

Bineînţeles că sediul viitorului teatru va fi în clădirea “Modern” a Centrului Cultural “Bucovina” şi că se va înscămoşa ceva cu iz de teatru. De noi, cei cu idei, nu-i nevoie la punerea în practică a ideilor. Suntem zvârliţi, cât colo, în leafa lunară a supravieţuirii. Şi, uite-aşa, ne alegem cu o nouă butaforie, în existenţa noastră comunitară la fel de butaforică.