1915, în presa bucovineană (I)

Atacul infanteriei austriece asupa pozițiilor rusești – Gazeta Ilustrată din 28 martie

*

Din vara anului 1915, șirurile de morți încep să se ivească aidoma unor năluciri duioase, spulberând așteptări, disimulate sub „manifestări patriotice”, precum cea de miercuri, 23 iunie 1915, din Suceava, când, în cinstea cuceririi Lembergului, școlile au fost închise, iar „tineretul a ieșit în conduct festiv, până înaintea Palatului Administrativ, unde directorul Liceului greco-ortodox, dl Constantin Procopovici și consilierul aceluiași institut, Dr. Orest Tarangul, nobil de Valea Uței, au ținut alocuțiuni înflăcărate, la care a răspuns prefectul districtului, Dr. R. Korn. În seara aceeleiași zile, s-a aranjat, din partea cetățenimei, un frumos conduct de torțe, condus de noul girant al afacerilor orășenești, dl consilier guvernial i. r. Visarion Gribovschi”. Joi, 24 iunie, alte manifestații patriotice, la Liceul de copile din Suceava, iar la această „înălțătoare serbare școlară, conducătorul acestui institut, dl deputat Dr. Euseb Popovici a desfășurat, în fața elevelor liceului și a corpului didactic, adunați în umbroasa curte a edificiului, însemnătatea acestui eveniment, care reprezintă punctul de culminație în victorioasa ofensivă a armatelor aliate austro-ungare”. Din 22 iunie, reprezentanța comunală a Sucevei fusese dizolvată de către Guvernul provincial. În scaunul lui Franz Ritter Des Loges, care fusese primar al Sucevei vreme de 23 de ani, urcase, mai întâi, Dr. Ion Luția, care a murit după doar două luni, treburile comunale fiind preluate de inginerul Leo de Fuchs și de consilierul Epaminonda Voronca. „Pe timpul ocupației rusești, din 2 ianuarie, până în 5 faur, consilierul Epaminonda Voronca a întrunit, în persoana sa, întreaga autoritate administrativă, judiciară și polițienească pentru întreg orașul și districtul” (Viața Nouă, IV, nr. 156, 27 iunie 1915, p. 4). Între timp, adică în 10 iunie, „a fost promovat, în aula Universității din Viena, dl Calistrat Șotropa, profesor la Liceul din Rădăuți, în doctor în filosofie”, iar „Directorul Căilor Ferate Române, dl Cottescu, a vestit Centrala că trenuri special încărcate cu porumb vor intra în gara Burdujeni, în răstimpurile hotărâte, iar Președintele Țării, contele Meran, a pus la dispoziția Centralei, zilnic, 10 vagoane, pentru îngrijirea transportului”. Contrabanda guvernului Ionel Brăteanu continua cu folos, iar deputatul George Sârbu, slujitor al altarului, de profesie, se năpustea cu cădelnița austriacismului asupra refugiaților bucovineni din România, care, în fond, duceau o politică națională unionistă. După război, nu cei care au sângerat pentru Întregirea Neamului aveau să se bucure de onoruri, ci antiunionistul George Sârbu, căruia i se va da pe mână Fondul Religionar. Dovadă că niciodată nu e bine să mori pentru patrie, ci doar să te folosi de ea pentru a trăi ca în rai.

*

Cazacul ia prizonier un austriac – Gazeta Ilustrată din 14 martie

*

Măsluiri eroice și, în spatele lor, șirurile de morți, de răniți și de prizonieri la ruși, care încep să se ivească pe cerul Bucovinei aidoma unor năluciri duioase, spulberând așteptări. Textele sunt seci, de o insensibilitate contabilă.

Sergentul de miliție teritorială Nicolae Badragan, din Molodia, prizonier.

Sergentul de finanțe, adică vameșul Titus Bancescul, din Noua Suliță, rănit.

Rezervistul George Iftode, din Molodia, mort.

Glotașul George Ieremița, din Cuciurmare, rănit.

Glotașul Grigorie Cuțac, din Țureni, mort.

Glotașul Dumitru Moros, din Molodia, rănit.

Glotașul Ion Penteleiciuc, din Voloca, mort.

Glotașul Ion Sarafincean, din Molodia, prizonier.

Glotașul Vasile Beuce, din Mihalcea, prizonier.

Sergentul Toader Morar, din Boian, mort.

Infanteristul Dumitru Hrișcă, din Voitinel, mort.

Infanteristul Toader Crăciun, din Voitinel, rănit.

Infanteristul Ion Doboș, din Regimentul 30, rănit.

Cavaleristul Leontie Ursulean, din Regimentul de Dragoni 9, rănit.

Glotașii, pentru că nu purtau uniforme, aveau să fie spânzurați de ruși. Unora dintre luptători nu li se cunoștea obârșia, actele rătăcindu-se, în vremuri grele de război, dar nu-i bai, Suceava organiza conducte cu flori și torțe, vibra de discusuri patriotice, iar popa antionist George Sârbu avea să primească pleașcă pe mână, din partea României Mari, Fondul Religionar.

Cavaleristul Nicolae Vranău, din Regimentul de Dragoni 9, rănit.

Vânătorul Anton Hatiuc, de la Compania 9, mort.

Vânătorul Anton Cozorici, de la Compania 9, mort.

Cavaleristul Andrei Palamar, de la Regimentul 4 de Ulani, rănit.

Infanteristul Ilie Begei, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Vasile Cămmilar, din Poieni, , de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Pavel Ciuhan, din Bălăceana, , de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Amfilochie Caziuc, din Mitocu Dragomirnei, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Vasile Coymei, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Ioan Lăcătuș, de la Regimentul 41, rănit.

La Suceava, directorul Liceului de fetițe, udeșteanul Euseb Popovici, se specializa în discursuri patriotice. În curând, patriotismului său austriac va fi întregit cu patriotism rusesc, apoi românesc, apoi iarăși austriac și, în final, pe deplin românesc. Specific tradițional sucevean.

Infanteristul Chirilă Penteliuc, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Trifon Sasul, de la Regimentul 41, rănit.

Infanteristul Dumitru Curiș, de la Regimentul 20, rănit.

Infanteristul Vasile Palamarciuc, de la Regimentul 20, rănit.

Glotașul Teodor Ceuca, din Franzental, rănit.

Rezervistul Dumitru Andrișan, din Frătăuții Noi, de la Regimentul 22, rănit.

Corporalul Nazarie Arseni, din Mihalcea, de la Regimentul 22, rănit.

Rezervistul George Avram, din Brăiești, de la Regimentul 22, rănit.

Rezervistul George Balahura, din Vatra Moldoviței, de la Regimentul 22, rănit.

Rezervistul Ion Barta, din Iaslovăț, de la Regimentul 22, rănit.

*

Gazeta Ilustrată din 14 martie 1915

*

La Cernăuți, oraș aflat, iarăși, sub administrație austriacă, „ocupațiunea de predilecție a populațiunii este de a privi zborul aeroplanelor, care se ivesc aproape zilnic în raza orașului. Grandioasă este înfățișarea unui biplan german, cu corpul său galben, cu ferești ca la un cupeu de vagon și cu aripile în culorile germane, roș-galben-negru” (Viața Nouă, IV, nr. 157 din 8 iulie n. 1915).

1914, în presa bucovineană (II)

Bătălie, cu bucovineni, în Polonia rusească – Gazeta Ilustrată din 20 dec. 1914

*

Românii bucovineni, în mare majoritate mobilizați în Regimentul de Infanterie 41, s-au comportat admirabil pe fronturile Austro-Ungariei, iar Împăratul Francisc Iosif nu a întîrziat să-i onoreze cu medalii pentru vitejie, Medalia de Aur fiind conferită cadetului George Dan și sergentului major și chirurgului Dr. Ilarion Grosar, iar cea de Argint, clasa I, tamburului Toader Pomohaci, plutonierului Ștefan Corlățan, caporalului Rotariu, infanteristului Dumitru Frunză, cornistului Constantin Negrea, infanteristului Gavril Cornea, infanteristului Niculae Grigorasciuc, voluntarilor Ioan Popovici recte Popadiuc, Toader Erhan și Petru Coroliuc, infanteristului George Bejenar, sergentului major Petrea Lupescu, sergentului Samuil Piersic, segentului titular George Olar și infanteristului Tănase Lupuleac. Din alte regimente austro-ungare, au mai primit Medalia de Argint, clasa I, infanteriștii Alexandru Hrincu, George Colibaba, Alexandru Zus, caporalii George Grigorcean și Toader Pomohaci, de la Regimentul de miliție teritorială nr. 22, regiment care lupta âmpreună cu cel bucovinean de infanterie (Viața Nouă, III, nr. 147, 8 nov. n. 1914, p. 2).

*

În jurul Cernăuților, luptele continuau, după ce rușii, regrupați lângă Zalucze, au încercat să răzbată spre Noua Suliță, dar, întâlnind trupe austro-ungare, au luat poziții pe malul drept al Prutului, de unde au început să bombardeze capitala Bucovinei. Un atac al cazacilor dinspre Zucika (Jucica) a fost respins. Veștile despre sacrificii supreme pe câmpul de bătaie încep cu moartea unui ardelean, profesorul Alexandru Bogdan, care s-a prăbușit la Zunina, în Galiția, pe 20 octombrie 1914, lovit de o grenadă, pe când își îndemna ostașii la atac.

*

Tunarii noștri – Cosânzeana din 30 august 1914

*

Până în 14 noiembrie, desele năvăliri rusești, dinspre Văcăuți pe Ceremuș, înspre Lencăuți, Jucica și Țureni, prevesteau o nouă retragere austriacă, Tribunalul Țării din Cernăuți, condus de vicepreședintele Dr. Vasile Iacubovici, fiind mutat, preventiv, la Suceava, unde și-a reluat activitatea în 14 noiembrie, în vreme ce închisoarea Sucevei nu mai izbutea ”să cuprindă poporul, adus cu sutele din părțile care fuseseră invadate de trupele rusești. Sunt, mare parte, ruteni, dar și români, bărbați, femei și copii din părțile Siretului, Storojinețului și Cernăuțului, învinuiți de a fi participat la jafurile întinse, făptuite de miliția rusească” (Viața Nouă, III, nr. 148, 15 nov. n. 1914, p. 4). Jafurile însemnau, de fapt, inițiative locale, care se vor perpetua pe toată perioada războiului, de cele mai multe ori fără nici o complicitate a miliției rusești. Sătenii ruteni, români și lipoveni luau de prin conacele boierești tot ce se putea lua, de multe ori conduși la pradă de primari, apoi puneau foc, fiind convinși că barbaria va fi pusă pe seama rușilor.

*

Un alt semn al previzibilei abandonări a Cernăuților o reprezenta deschiderea unei sucursale a Băncii Țării la Vatra Dornei, ca urmare a deciziei luate de mareșalul Bucovinei, baron A. Hurmuzachi, guvernatorul Meran poposind în Cernăuți doar o foarte singură dată ți timp de numai două zile, cică luând ”măsurile trebuincioase pentru îngrijirea orașului cu alimente și materiile de primă necesitate”. Între timp, erau mobilizați, prin ”Preaînalt apel la arme a tuturor gloatelor i. r. și r, u.”, cei născuți între anii 1892-1895, deci tinerii cu vârste între 19 și 22 de ani, care nu aveau nici o experiență militară.

*

În 16 noiembrie 1914, contele Meran, guvernator al Bucovinei, se afla la Vatra Dornei, de unde făcea un apel către cetățeni pentru susținerea „împrumutului de război austriac de 5 ½ % scutit de bir din anul 1914”, iar sublocotenentul Silviu Iliuț primea Medalia de Aur pentru vitejie, iar alți luptători români din Regimentul nr. 41 Infanterie, caporalul Gavril Rotar, plutonierul de la secția a IV-a mitraliere Ioan Cocârlă, fruntașul Grigore Pătrăucean, plutonierul Ioan Repta și voluntarul George Rusu, erau onorați cu Medalia de Argint, clasa a II-a.

*

Motocicliștii – Cosânzeana din 13 septembrie 1914

*

Între timp, din deputatul Dr. Aurel Onciul lansa apelul, „adesat chiar țăranilor români din Bucovina, ca să se întrunească, duminică, în 22 noiembrie, la Suceava, în adunare țărănească”, apel semnat și de „George Hutu, gospodar și primar al orașului Câmpulung, Alexandru Buburuzan, gospodar în Mănăstirea Humorului și fost deputat în Sfatul Țării, Ștefan Forfotă, gospodar și primar al orașului Vatra Dornei, Ștefan Bârtoi, gospodar și primar în Stroiești, George Boncheș, gospodar în Vatra Dornei și deputat în Sfatul Țării, Zaharie Zub, gospodar în Horodnicul de Sus”, apel adresat Regelui României, căruia i se cerea să intre în război de partea Austro-Ungariei, precizându-se că „noi, țăranii români din Bucovina, am fost și rămânem pururea credincioși âmpărăției”, spre finalul textului răspicându-se: „Poporul Român Bucovinean a dat până acum cu prisos dovadă că este „neclintit în credința sa cătră Împărăție”, se luptă doară fiii acestui popor cu neasemuitî vitejie pe câmpul de luptă și mii de feciori de ai noștri au pornit de bună voie în război, ca să-și verse sângele întru apărarea Patriei și a Tronului” Viața Nouă, III, nr. 149, 22 nov. n. 1914, p. 4). Istoriografia românească ulterioară avea să nege, ba chiar să bășcălizeze expresia majoritară a acestui apel, pe care faptele aveau să o tot confirme, duplicitatea bucovineană manifestându-se ceva mai târziu, atunci când Regatul României avea să recompenseze duplicitatea și să ignore total eroismul faptic iredentist.

*

Și aici au murit români bucovineni: Lodz – Gazeta Ilustrată din 6 dec. 1914

*

În Bucovina, apăsa dureros sărăcia, iar în 28 noiembrie 1914, după ce-i bătuse pe imperiali la Rarancea, rușii re-ocupau Cernăuții. „De aici, rușii au înaintat pe teritoriul cuprins între râurile Prut, Ceremuș și Siret, concentrându-se, în mase considerabile, pe malul Prutului, la Zalaucea, în drept cu orașul Sniatin, și pe malul Siretului, la Berhomet și Hliboca. Repetatele lor încercări de a înainta, de-a lungul poalelor Carpaților, în direcția Seletin, spre a câștiga trecătorile peste Carpați, în Ungaria, au fost respinse, într-un șir de lupte sângeroase, în care au pierdut numeroși prizonieri și însemnat material de război” (Viața Nouă, III, nr. 151, 20 dec. n. 1914, p. 4). Lucrurile nu stăteau deloc așa, rușii pregătind un asalt, peste ape și peste munți, până în vecinătatea orașului Vatra Dornei, în care sosise Arhiducele Moștenitor Carol Francisc Iosif, în 17 decembrie, pentru a primi raportul guvernatorului conte de Meran și a colonelului Eduard Fischer, iar în dimineața zilei de 18 decembrie începu, de la Câmpulung, o călătorie cu trenul spre Dărmănești (Hatna) și Dornești (Hadicfalva), cu intenția de a inspecta „toate stațiunile militare, înaintând, în urmă, până îm tranșeele din fața frontului dușman” (Viața Nouă, III, nr. 152, 27 dec. n. 1914, p. 1). S-a reîntors la Vatra Dornei în 19 decembrie, la timp retrăgându-se din fața ofensivei rusești, care, practic, îi călca pe urme, ocupând întreaga Bucovină, inclusiv Suceava, Gura Humorului și Câmpulungul. Ziarul „Viața Nouă” își suspendă activitatea până prin mai 1915, odată cu noua contraofensivă austro-ungară, când avea să fie publicată și povestea ocupării Sucevei, pe care v-am reprodus-o într-un capitol anterior, atunci când încă nu mă hotărâsem dacă voi reveni asupra „organului național” al lui Aurel Onciul, cu apariții teoretice în zilele de joi și duminică, pe parcursul anului 1914, și cu apariții duminicale, în 1915, redacția rămânând preventiv în Suceava, Calea Francisc Iosif nr. 12 (actuala stradă Ștefan cel Mare). Încă din 1914, spre sfârșitul anului, redactor responsabil al gazetei a fost, în locul lui Ieremievici-Dubău, Ambrosie Popovici.