1915: „Ţintuirea buciumului”

*

Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, colectându-se, astfel, 20 milioane de mărci, Suceava, „din iniţiativa unui comitet aranjor al serbării, compus din neobositul prefect Dr. Korn, Preşedintele Tribunalului Dr. Handl, girantul oraşului, consilierul guvernial V. Gribovschi, şi profesorul gimnazial Dr. Orest de Tarangul” a pus să se facă „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice. Mai întâi, la Suceava, în 4 octombrie 1915, când, „după săvârşirea serviciului divin, lumea oficioasă, însoţită de un public mare, s-a adunat în frumosul cort, ridicat în faţa intrării în Palatul Comunal (actualul Palat Administrativ – n. n.). După defilarea batalionului de miliţieni, în fruntea cărora păşea muzica funcţionarilor de la Calea Ferată Iţcani, noul girant al oraşului a relevat (pauză de cenzură – n. n.) însemnătatea acestei zile patriotice şi scopul umanitar urmărit prin ţintuirea buciumului, în care se simbolizează strigătul de luptă din trecutul istoric al acestei ţări. Sfârşind cu uralele însufleţite, la adresa Majestăţii Sale a Împăratului, a urmat ţintuirea, făcând începutul prefectul districtului, Dr. Korn, care a bătut cea dintâi ţintă, în numele protectorului acestei serbări, al Preşedintelui Ţării, contele Meran. Venitul realizat într-o singură zi a trecut suma de 2.000 coroane”.

*

În zilele următoare, buciumul a fost dus prin diverse comune. La Costâna, în 10 octombrie, în prezenţa reprezentantului prefecturii, Lomicovschi, a profesorului Tarangul, a preotului Mihaiu Sârbu, a profesorului M. Ursuleac şi a corului gimnazist din Suceava, condus de Severin Procopovici, s-au strâns 1.500 coroane. Au fost de faţă primarii comunelor învecinate, protopresviterul George Berariu, Dimitrie cav. de Popovici-Niculiţă, primarul Costânei, Toader Cocârlă, superiorul Şandru şi multe, multe alte personalităţi locale ale vremii.

*

Itinerariul bătutului de ţinte, pentru o coroană bucata, în buciumul din lemn de tei cuprindea comunele Bosanci, Ipoteşti, Securiceni, Rus-Plavalar, Tişăuţi şi Lisaura – duminică, 17 octombrie, Danila, Găureni, Iacobeşti, Călineştii lui Cuparencu şi Ienachie, Măriţei, Romaneşti şi Slobozia – duminică, 24 octombrie, Pătrăuţi, Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Mitocul Dragomirnei – miercuri, 27 octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva, Iţcanii Noi, Iţcani Gară, Şcheia şi Lipoveni – duminică, 31 octombrie, Udeşti, Chilişeni, Reuseni, Rus-Mănăstioara şi Ruspoieni – luni, 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru, Stroieşti, Sf. Ilie, Zahareşti, Liteni-Moara şi Buneşti – duminică, 14 noiembrie, şi Bălăceana, Liudihumora şi Comăneşti – duminică, 14 noiembrie 1915 (Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2). Itinerariul era, bineînţeles, teoretic, fiind vreme de război, dar „versurile” propagandisto-umanitare, care însoţeau „Ţintuirea buciumului”, fiind de o înduioşătoare naivitate, merită reproduse: „În ţara fagilor sună / Adese-un bucium şi cheamă / Voinicii toţi cari se luptau / Avut şi ţară-şi apărau. / Azi buciumul răsună tare / Chemând pe toţi cu mic, şi mare / Să ocrotească de nevoi / Orfani şi văduve d-eroi” (Viaţă Nouă, IV, nr. 163 din 3 octombrie n. 1915, p. 4).

*

La Bosanci, în 17 octombrie 1915, „Ţintuirea buciumului” ăl avea ca delegat, din partea prefecturii, pe comisarul Nichitovici, strângându-se 2.000 de coroane, de la „inteligenţa locală cu gendarmeria, finanţii (adică vameşii – n. n.) şi ostaşii dislocaţi în acele părţi, precum şi poporul din Bosance, în frunte cu păstorii sufleteşti V. Corvin şi Franciuc, şi cu vrednicul lor primar, Ştefan Blîndu, şi numeroşi poporeni din satele învecinate, cu părintele Sârbu din Tişăuţi şi primarii”.

*

În 24 octombrie, buciumul a fost dus la Danila, delegatul prefecturii fiind concepistul guvernial Lumicovsci. „Un banderiu de călăreţi a întâmpinat pe oaspeţi, la hotarul comunei. Baronul George Capri a participat, tot timpul, la serbare. La iniţiativa părintelui Ion Berariu, s-a făcut, cu concursul primarului şi secretarului, şi al altor fruntaşi din Danila, o masă şi pentru fruntaşii sosiţi din cele 7 comune învecinate, care au sosit, cu preoţii Ursachi din Romaneşti, cu Lanivschi  din Călineşti Ienachi şi cu Hotincean din Călineşti Cuparencu, precum şi cu primarii lor”. S-au strâns 942 coroane – deh, masa costă! –, plus 250 de coroane, promise de primarul cav. de Cuparencu, din partea comunei sale.

*

La Pătrăuţi, în 27 octombrie, reprezentant al prefecturii a fost inspectorul Tarasievici. Era o vreme rea, dar, datorită preotului Constantin Morariu, administratorului silvic Bârtoi, primarului şi secretarului Rodinciuc şi preoţilor Eugen Bodnarescul din Hatna şi Totoiescu din Mitoc, s-au strâns 1.065 coroane, iar „copii din şcoală, sub conducerea doamnelor învăţătoare şi a superiorului Brăescu, au apărut, la ţintuire, fiecare cu coroana sa. Astfel se documentează creşterea patriotică ce o primesc copilaşii noştri. Au ţinut cuvântări, iar primarul Morariu, din Mitoc, a cerut venirea buciumului şi în comuna lui, duminică, 7 noiembrie 1915 (Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 4).

1915, în presa bucovineană (IV)

*

Gimnaziul greco-ortodox din Suceava,

în anul şcolar 1914/1915 şi războiul

 *

În obol cumplit adus monarhiei austro-ungare îl reprezintă înrolarea liceenilor din „clasele a şasea, a şaptea şi a opta” (născuţi între anii 1894-1896, deci cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani) ale Gimnaziului greco-ortodox din Suceava, care „asentaseră” (recrutaseră – n. n) încă din timpul anului şcolar 1913/1914 şi pe care „Viaţa Nouă” (IV, nr. 162 din 12 septembrie n. 1915) îi încredinţează paginilor sale patriotarde „ca document”, cu nume şi prenume, dar numai pe cei din „Secţia Română”. Pe clase, „lista elevilor înrolaţi în armată, în anul şcolar 1914/1915, spre a fi duşi în război”, cu cei din clasele mici aşteptându-şi rândul la moarte, arată astfel:

 *

Clasa III: Mihai Bodnariuc, Ion Butnar, Alexandru Jauca, Georgie Reuţ.

*

Clasa IV: Ştefan Berariu, Ioan Botuşan, Ştefan Cioban, Ion Ciudin, Ion Ghiuţă, Constantin Greculesi, Constantin Popovici, Nicolae Şerban, Vasile Tcaciuc, Toader Varteniuc.

*

Clasa V: Zamfir Andrieş, Vasile Apetrei, Ilarie Avram, Gavril Bârgăuan, Scarlat Capră, Dumitru Cniş, Vasile Corniciuc, Constantin Cozma, Dumitru Drăgoiu, Mihai Filipiuc, Vasile Hapca, Trifon Hladiuc, Constantin Hucan, Ion Marginean, Ion Mihalec, Gavril Muntean, Traian Nahaiciuc, Silvestru Olariu, Ion Oniga, Andreiu Paicu, George Petriuc, Orest Sorocean, Vasile Strilciuc, Ion Truşcan, Ieremie Turculeţ.

*

Clasa VI: George Andrieş, Nicolae Baiţan, Silviu Balan, George Bandol, Cosma Bucatar, Ştefan Cosovan, Radu Dan, Silvestru Galan, Ion Gavriloaie, Ştefan Larionescu, Constantin Lucescu, Aurel Luţa, Pancratie Marcean, Anton Moroşan, Loghin Oltean, Victor Onuleac, Grigore Panţir, Ion Paşcan, Ilie Petriuc, Toader Pohoaţă, Petru Popescu, Pavel Scolobiuc, Ilie Scripcar, Silvestru Strugar, mihaiu Tanasă, Gavril Ţibu.

*

Clasa VII: Pavel Berar, Arcadie Bocancea, Anton Bontuş, Toader Carliciuc, Leonte Cucu, Leon Curiş, Ilie Dan, Mihai Dorofteiu, Ladislaus Frankewicz (romano-catolic), Anton Gorcea, Constantin Ignătescu, Ştefan Larionescu, Calistrat Morariu, Mihaiu Morariu, Vasile Moţpan, Ion Onufreiciuc, Ion Prelipcean, Constantin Procopovici, George Puha, Dumitru Sahlean, Eusebie Scripcariu, Petru Senciuc, Ion Simonovici, Anton Ungureanu.

*

Clasa VIII: Armenag Andruşca (armeano-ortodox), George Beleca, Mihaiu Boca, Constantin Botezat, Dimitrie Bucevschi, Lazăr Chihulcă, Simion Chiriliuc, Victor Colesniuc, Pavel Floare, Modest Gafencu, Valerian Gorcea, Modest Isopescu, Ion Lazurca, Constantin Lucaciu, George Moldovan, Zamfir Nicoară (din Rus-Plavalari, cel care a fost împuşcat, împreună cu Dumitru Catană,  în toamna anului 1916, la Satulung, lângă Săcele, pentru că a refuzat să tragă în ostaşii români – n. n.), Isidor Oanea, Nicolae Paşcovici, Silvestru Păuş, Simion Pentiuc, Alexandru Pohoaţă, Amfilochie Popovici, Leon Popovici, Ion Prelipcean, Vasile Puiu, George Ujeniuc, Constantin Vlad, Silviu Voloşciuc, Ion Voloşin, Octavian Zopa, Nicolae Zugrav (Viaţă Nouă, IV, nr. 162 din 12 septembrie n. 1915, p. 3 – Supliment).

 *

În clasa a VIII-a, coleg cu martirul Zamfir Nicoară, fusese şi Silvestru Micuţariu, viitorul erou al României Mari, dar Micuţariu nu a mai ţinut cont de „asentarea” austriacă, preferând să treacă în România şi să se înroleze voluntar în Armata Regală Română. În toamna anului 1916, la Satulung, lângă Săcele, printre ostaşii români, în care a refuzat să tragă Zamfir Nicoară, se afla şi colegul său de clasă gimnazială, Silvestru Micuţariu.

*

Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană au fost îngropaţi, pe ascuns, în cimitirul de la Săcele, unde, în 1926, s-a ridicat o troiţă. În urmă cu câţiva ani, împreună cu Constantin-Emil Ursu şi cu Tiberiu Cosovan, am fost şi am adus, în două răcliţe, ţărâna martirilor bucovineni, pe care am îngropat-o, cu slujbă religioasă, dar fără presă, lângă bisericuţa (din Vama) din Muzeul Satului Bucovinean, punând deasupra o stâncă, pe care sculptorul Cezar Popescu a fixat o placă de marmură, cu numele celor doi martiri. Pentru că aşa ne învaţă Coşbuc: între eroi, martiri şi mumele lor, nu trebuie să existe munţi şi văi, şi ape învolburate.

1915, în presa bucovineană (III)

Mormintele eroilor bucovineni, în Polonia – Gazeta Ilustrată din 11 aprilie

*

În vara anului 1915, când trupele ruseşti se regrupau şi se întăreau în Basarabia, fortificând teritoriul dintre Zurin şi Mamorniţa, unii dintre bucovineni au făcut adevărate averi din contrabanda cu rachiu, încurajată de soldaţii ruşi fără rezerve, deşi afacerea se lăsa, adesea, „cu capete sparte şi corpul sângerat de bătaie. Dar aşa e negoţul” (Viaţa Nouă, IV, nr. 158, din 25 iulie n. 1915, p. 4). O aparenţă de acalmie şi de normalitate a determinat Direcţia Căilor Ferate să părăsească Vatra Dornei, pentru a se stabili la Cernăuţi.

*

Ziua de naştere a Împăratului Francisc Iosif, 18 august (n. 1830), prilejuia, şi în anul 1915, declaraţii pompoase şi angajamente patriotice duse până la limita penibilului. E drept că, în 18 august n. 1915, românii bucovineni nu-l uitaseră nici pe Alecsandri, care murise în 22 august 1890, dar care izbutise „să dea cea mai strălucită expresiune gândirii şi simţirii poporului român” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160, din 18 august n. 1915, p. 2).

*

Au, n-au prilejul, bucovinenii petrec, oricâtă sărăcie şi foamete ar bântui prin sate. Pretexte pentru petreceri se găsesc berechet. Pe malul Nistrului, de pildă, la Doroşăuţi, în 26 iulie 1915 s-a făcut „comemorarea încheierii unui an de război”, serbarea fiind organizată de parohul exarh Vasile Nichitovici. „După săvârşirea sfintei liturghii, celebrată în biserica parohială, în sobor, sub conducerea parohului, şi, după panahida săvârşită la mormântul bravilor soldaţi căzuţi, o frumoasă procesiune s-a îndreptat spre Piaţa Votivă din Doroşăuţi, unde era concentrată miliţia şi o mare mulţime de popor. Aici s-a săvârşit, sub cerul liber, doxologia pentru Majestatea Sa Împăratul Francisc Iosif I şi izbânda armatelor sale, executând muzica militară coralul şi imnul festiv… Serbarea s-a încheiat cu un dejun, în ospitaliera casă a părintelui Nichitovici, la care a participat înalta ofiţerime a garnizoanei. A doua zi, în 27 iulie, s-a celebrat, apoi, în biserica parohială, sfânta liturghie pentru ostaşii regimentului bosniac din acea garnizoană” (Viaţa Nouă, IV, nr. 160, din 18 august n. 1915, p. 3).

*

În 31 iulie, se încheiase anul şcolar la Liceul de copile din Suceava (cursurile fuseseră întrerupte odată cu venirea ruşilor, în 20 decembrie 1914, şi reluate după plecarea lor, la 1 martie), după ce, „la examenul de maturitate, au reuşit cu succes bun 21 eleve, între acestea 5 cu escelinţă, dintre care 3 românce”, Gimnaziul greco-ortodox din Suceava urmând să-şi încheie cursurile în 31 august 1915. Corpul didactic al Gimnaziului româno-german i. r. din Rădăuţi organizase, pentru 18 august, ora 11, „serbarea patriotică „Ţintuirea Buzduganului”, în sala festivă a Casei Germane, din incidentul zilei natale a prea Înălţatului nostru Împărat Francisc I”. Cuvântul de deschidere a fost ţinut de directorul gimnaziului, Leonida Bodnarescul, elevul Ilie Păscariu a recitat poezia „În spital”, de George Coşbuc, iar corul gimnazial, dirijat de Tiron, a cântat „Pe-al nostru steag”, de Ciprian Porumbescu, şi „Wacht au der Donau”, iar elevii Traian de Volcinschi şi Traian Cârstean au recitat „Im Feldspital zu Verona”, de Hermann von Gilm, şi, respectiv, „Ura, ura, Austria!”, de Vasile cav. de Kalmuţchi.

*

Automobil austriac, atacat de cazaci – Gazeta Ilustrată din 11 aprilie

*

Bucovinenii erau impresionaţi, de Ziua Împăratului, şi de moartea de erou a poetului şi sublocotenentului Pavel Scripcar, din Tereblecea, care, la asediul Lemberg-ului, în 27 iulie 1915, conducându-şi subordonaţii din Regimentul 41 de Infanterie, care purta numele arhiducelui Eugen, s-a prăbuşit pentru totdeauna (Viaţa Nouă, IV, nr. 160, din 18 august n. 1915, p. 4). În 20 iulie, căzuse, tot în Polonia, absolventul Gimnaziului din Suceava, Constantin Petruc, cadet în Regimentul 24 de infanterie şi fiul preotului din Vilaucea, Toader Petruc.

*

La Vatra Dornei, acolo unde încă mai rămăseseră, din prevedere, elitele bucovinene, în 18 august 1915 s-a desfăşurat o „manifestare omagială a deputaţilor români”, cu ocazia „aniversării zilei natale a Majestăţii Sale Împăratului Francisc Iosif”, capela romano-catolică şi biserica greco-ortodoxă întrecându-se în obedienţă, ortodocşii săvârşind ritualurile „cu mare pompă”, cu un „sobor de 7 preoţi, în frunte cu vrednicul consilier consistorial Dionisie cavaler de Bejan, actualul conducător al Consistoriului Arhiepiscopesc”. Au participat Guvernatorul Bucovinei, conte de Meran, Mareşalul Ţări, „baronul Alexandru Hurmuzachi, cu membrii Comitetului Ţării, ambasadorul baronul S. Stîrcea, deputaţii români Dr. Euseb Popovici, George Sârbu, Aurel Ţurcan, George Boncheş, reprezentanţii Consiliului Comunal, în frunte cu primarul Forfotă, în urmă întreaga inteligenţă românească aflătoare în localitate şi un mare număr de popor, chipeşi munteni şi zdravene muntence, în haine de sărbătoare”: A cântat corul bisericesc, apoi s-a auzit „cuvântarea rostită cu înflăcărat avânt patriotic de consilierul consistorial Calistrat Coca”. Apoi tot soborul şi poporul s-au deplasat la reşedinţa contelui de Meran, ca să-şi mai rostească, şi acolo, înflăcărarea patriotică, dar n-a fost rost de vreun festin, căci era vreme de război.

*

La Suceava, în seara de 17 august 1915, „cetăţenimea Sucevei a inaugurat serbarea patriotică prin un frumos conduct de torţe, care a străbătut, în sunetul muzicii, calea principală a oraşului, până în dreapta Palatului Administrativ, unde reprezentantul Primăriei, consilierul guvernial V. Gribovschi, a vorbit în limba germană, iar parohul Mihai Sârbu, în cea românească, aducând, în numele cetăţenimii, omagiile de credinţă şi supunere pentru Maiestatea sa Împăratul. A răspuns prefectul Dr. Korn, iarăşi în amândouă limbile, mulţămind oraşului pentru frumoasa manifestare patriotică.

*

A doua zi, după săvârşirea serviciului divin, marele comitet de dame, pus sub conducerea iscusită a neobositei doamne Dr. Korn, soţia prefectului, s-a început activitatea, după un plan perfect de bine chibzuit şi admirabil executată. Doamnele şi domnişoarele societăţii sucevene, începând de la cea mai fragedă vârstă, traversau străzile oraşului, cu panere pline de flori mirositoare, cu zâmbetul pe buze şi cu ochii învăpăiaţi de misiunea patriotică, şi, pe nemică de ceas, panerele se deşertau şi cutiile se umpleau de monede mari şi mărunte, oferite, cu drag, de orişicine, care nu putea rezista fie unui zâmbet drăgălaş, fie privirilor rugătoare din doi ochi sclipitori, fie, în urmă, din propriul îndemn al sentimentului său patriotic. Panerele cu flori s-au umplut de multe ori şi tot de atâtea ori fură golite de publicul însufleţit; ştia, doară, fiecare că banul cheltuit astăzi este hărăzit să aline durerile şi să tămăduiască rănile fraţilor ce sângeră pe câmpul de luptă, pentru tron şi patrie.

*

Serbarea s-a încheiat cu un concert festiv, la care au cooperat, cu asemenea virtuozitate, Societăţile de cântare „Musikverein” şi „Ciprian Porumbescu”.

Succesul material ţine cumpăna succesului moral, căci peste 9.000 de coroane se vor împărţi între societăţi umanitare, care-şi închină munca alinării rănilor şi durerilor pricinuite de război (Viaţa Nouă, IV, nr. 160 – Supliment, din 18 august n. 1915).

*

Invazia rusească de primăvară – Gazeta Ilustrată din 11 aprilie

*

De la regimentul indigen bucovinean

*

Regimentul 41 de Infanterie „Arhiducele Eugen”, în care luptau şi se jertfeau pentru Împărat numai bucovineni, înseamnă şi istorie comunitară bucovineană, iar reproducerea istoricului său, în timpul primului an de război mondial, realizat de publicaţia germană „Neues Wiener Tagblatt”, numărul din 15 august 1915 (apud De la regimentul indigen bucovinean, în Viaţa Nouă, IV, nr. 161, din 27 august n. 1915, pp. 1-3), este necesară şi ca memorie românească din Bucovina, măcar pentru a şti prin ce zări ne odihnesc eroii:

*

„În 11 august 1915, s-a împlinit anul, de când a plecat regimentul bucovinean din Cernăuţi. E vorba e Regimentul de Infanterie nr. 41, care poartă numele arhiducelui Eugen şi al cărui efectiv, după cum se ştie, se compune din fiii tuturor naţionalităţilor din ţară, Români[1], Ruteni, Germani, Evrei, Poloni şi Maghiari. Regimentul acesta s-a validat, în decursul acestui an de război, în situaţiunile cele mai grele, în mod eroic, şi prin bravurile sale eroice şi-a câştigat preaînalta recunoştinţă şi mulţămita cea mai adâncă a patriei.

*

Cazac, înconjurat de lupi – Gazeta Ilustrată din 25 aprilie

*

Isprăvile regimentului, în timpul acesta, s-au înregistrat amănunţit. Aici, vom comunica, pe bază de date autentice, numai câte ceva. Departe de patrie, fără legătură cu ai lor. fiii frumoasei ţări a fagilor şi-au împlinit deplin datoria către împărat şi patrie. Unde întâlnea regimentul pe duşman, nu încăpea retragere. Bravul regiment a primit, deci, multe semne de recunoştinţă. Astfel, au primit cei de la regimentul acesta: un Ordin „Leopold”, cinci ordine „Coroana de Fier”, un ordin „Francisc Iosif”, 26 Cruci militare pentru merite, 41 preaînalte recunoştinţe cu laudă (Signum laudis), 3 Cruci de Aur pentru merite cu coroană, 2 Medalii de aur pentru vitejie, 60 Medalii de argint pentru vitejie clasa I-a, 250 medalii de argint pentru vitejie cl. a II-a, 38 de laude din partea comandamentului armatei, 65 de laude de la comanda de corp, 49 laude de la comanda de divizie şi 7 Cruci de fier.

*

Botezul de sânge l-a primit regimentul în 1914, în Husiatin-ul rusesc. Inimicul, o brigadă întreagă rusească de Cazaci, cu două baterii, fu respins, după o luptă de mai multe ore. După luptă, trupele îl aclamară pe mult veneratul lor conducător, colonelul de Meyerhofer. A fost o clipă care va rămâne neui­tată tuturor celor ce au fost de faţă.

*

La 23 August 1914, regimentul se lupta, acum, la Rarancea, unde a fost prima luptă pe pământ bucovinean. Duşmanul stătea, atunci, cu mare superioritate numerică, aşa-zicând la porţile Cernăuţilor şi năzuia să înainteze spre oraş. Împreună cu bravii glotaşi, bucovineni îi bătură pe Ruşi şi-i siliră să se retragă, prin Noua Suliţă, pe teritoriul rusesc (adică în Basarabia – n.n.). Regimentul cu­ceri, atunci, patru mitraliere, făcu mulţi prizo­nieri şi luă pradă mult material de război. Comandantul regimentului, colonel Meyerhofer, adresă, atunci, ofiţerilor şi soldaţilor săi, următoarele cuvinte, spre a-i dirija împotriva duşmanului, la Rarancea:

*

Bătălie a regimentelor bucovinene în Polonia – Gazeta Ilustrată din 6 iunie

*

„Soldaţi ai Regimentului 41! E vorba să-i dăm ajutor unui camarad, colonelului Neumann, comandantul Regimentului 22 de glo­taşi. Vom face extremul ce vom putea! Acum, înainte, e vorba de onoarea regimentului!”. Soldaţii urmară îndemnului acestuia şi biruiră.

Următoarea laudă a Diviziei 43 de Infanterie Teritorială arată cum şi-a împlinit Regimentul datoria. În ordinul de la 24 August 1914, se zice:

*

„Am reuşit a câştiga prima izbândă, a-l bate pe inimicul care invadase în ţară, a-l respinge, cu pierderi mari, peste graniţă şi a executa, astfel, problema ce ni s-a pus. Peste 300 de prizonieri, patru mitraliere şi alte arme şi muniţii au rămas în mâinile noastre. Toate tru­pele şi instituţiunile au suportat, cu statornicie devotată şi cu simţ de datorie, toate încordările care au dus la un succes atât de frumos.

Le exprim, pentru prestaţiunile lor eminente, în numele preaînaltului serviciu, recunoştinţa cea mai deplină şi mulţămita cea mai căldu­roasă! Îndeosebi, batalioanele de glotaşi nu nu­mai că şi-au menţinut poziţiunile, dar s-au ală­turat, cu curaj eroic, la atacul asupra inimicului.

Regimentul de infanterie nr. 41 s-a luptat, de repetate ori, cu bravură, iar Regimentul de infanterie teritorială nr. 36 a executat marşuri excelente.

Am convingerea sigură că, orişicând şi orişice ne-ar mai aştepta, mă pot lăsa pe simţul de datorie şi pe devotamentul tuturora, neclintit prin nimic!

(Semnat) Schmidt, m. p. / Feldmareşal-locotenent”.

*

Apoi, Regimentul a mai luai parte, în cursul lunii august 1914, la luptele de la Balszowce (la nord de Halicz) şi, în primele zile ale lunii septembrie, la Horozana Wielka (la sud de Lemberg), cucerind, cu asalt, douăsprezece tunuri duşmane, capturând mult material de război şi făcând mulţi pri­zonieri. Regimentul mai luă parte la lupta de la Lemberg, iar în 10, 11 şi 12 septembrie, a săvârşit, la Popielany (la sud-vest de Lemberg), adevărate fapte de eroi; pădurea de la Popielany a fost teatrul acestor fapte glorioase. Aici căpătă şi viteazul, de toţi veneratul comandant al regimentului, colonelul Eberhard de Meyerhofer, rana de moarte, în urma căreia a murit, apoi, la Viena.

*

Tranşee ruseşti, săpate în stâncă – Gazeta Ilustrată din 25 aprilie

*

Mai târziu, re­gimentul fu dirijat la Cracovia, unde rămase câteva zile. Aici, brigadierul general-maior Ernst de Horsetzky, fostul conducător al brigăzii de care se ţinea Regimentul 41, fu nu­mit divizionar. Ordinul de adio, pe care-l adresă general-maiorul de Horsetzky, din incidentul acesta, regimentului, arată ce vază avea regi­mentul acesta la mai-marii săi. Ordinul zicea:

 *

„Numit comandant al unei divizii de trupe de infanterie, trebuie să mă despart de Brigada a 59-a de infanterie, pe care am avut onoarea să o conduc, peste trei ani de zile.

Mulţămesc, cu prilejui acesta, din toată ini­ma, tuturor domnilor ofiţeri, pentru râvna la munca dovedită totdeauna, în timp de pace, şi pentru dispreţul de moarte, jertfire de sine şi statornicia pe care le-au arătat în faţa duşmanului.

De asemenea, mulţămesc tuturor gradelor şi soldaţilor, pentru vitejia lor în faţa duşmanului, pentru râvna neobosită şi statornicia lor pentru disciplina pe care au ţinut-o în împrejurările cele mai grele.

Învingerea definitivă le e asigurată acestor regimente încercate în război.

Cu adâncă durere, mă despart de scum­pul meu regiment nr. 41, cu care am împăr­tăşit, ani de-a rândul, bucurie şi durere. Pără­sesc, aici, pe cei mai credincioşi subalterni, cei mai încercaţi camarazi, cei mai iubiţi prieteni.

Să-mi păstreze fiecare o amintire prietenoasă, după cum şi eu nu vă voi uita niciodată şi acum, înainte la luptă!

Zabierzow, la 7 Octomvrie 1914.

Ernst de Horsetzky, m. p.”.

*

După alte zile pline de peripeţii, regimentul luă parte, la 27 octombrie, la înaintarea în Polonia rusească. În pădurea de la Augustow a stat patru zile, de-a rândul, în lupte înverşu­nate cu un duşman superior ca număr, câştigându-şi lauri netrecători. Comandantul regi­mentului caracteriza soldaţii din 41 cu cuvintele: „Fiecare din ei e un erou!”. Unde se ivea vreo situaţie critică, alergau cei de la 41.

*

“Rechiziţie” căzăcească, în Galiţia – Gazeta Ilustrată din 25 aprilie

*

La 3 noiembrie 1914, începu, pentru regiment, o serie de lupte, care ţinură până la 18 decembrie. În ziua aceasta, regimentul ocupă o poziţiune de luptă în Carpaţi. Între aceste, se făcu o schimbare în comandament. Noul comandant al regimentului, colonelul de Tilzer, se îm­bolnăvi şi, în locul lui, luă comanda colonelul Hartmann. Începu, din nou, pentru regiment,
un timp de lupte din cele mai grele. Astfel, cu prilejul unui atac de noapte al Ruşilor, la 26
martie, Regimentul 41 contribui la nimicirea totală a Regimentului rusesc de infanterie nr. 56. Niciodată nu se arăta, la soldaţi sau la ofiţeri, oboseală; totdeauna erau plini de voie bună şi de dor de luptă.

*

Când, la 8 mai 1915, se dete ordinul de ofensivă generală, el fu primit de 41 cu însufleţire. Atacul asupra înălţimii „Gaj”, apărată de Ruşi, la 2 iunie, fu o pagină de glorie în istoria regimentului. La eliberarea Lembergului, Regimentul 41 a luat parte, în mod emi­nent, şi i-a fost îngăduit să între printre cei dintâi, sub conducerea generalului Bohm-Ermolli, în oraşul liberat.

Cu ce bravură şi dispreţ de moarte s-a luptat regimentul la Lemberg se ilustrează prin următoarea laudă, din partea comanda­mentului armatei:

*

„Mi-a ajuns abia acum la cunoştinţă cu ce bravură şi dispreţ de moarte au îna­intat Regimentul de infanterie 41 şi Regimentul de glotaşi nr. 22 la cucerirea fortului Brzuchowice, care a urmat la 22 iunie.

Exprim acestor trupe viteze cea mai deplină recunoştinţă.

Semnat: Bohm-Ermolli cav., general m. p.”.

*

Iar acum, Regimentul se luptă, mai departe, în Galiţia, unde, de asemenea, se distinge prin isprăvi eminente” (De la regimentul indigen bucovinean, în Viaţa Nouă, IV, nr. 161, din 27 august n. 1915, pp. 1-3).