1907: Cum lucră frații Bucovineni

la răspândirea economiei raţionale?

*

Ca să arătăm lucrurile acestor fraţi, lăsăm să urmeze, aici, o Circulară, primită de la secretariatul Însoţirilor economice române din Bucovina, Nr. 2202/1907, Cernăuţi, în 22 August 1907.

*

Onorată însoţire!

*

Răspândirea economiei raţionale, la poporul nostru, este, în împrejurările grele de azi, de importanţă deosibită. Instituţiunile noastre economice, precum este Centrala şi însoţirile raiffeiseniene, respectiv însoţirile agricole, sunt datoare a sprijini dezvoltarea economică a poporului nostru, cu toate mijloacele posibile. Ele sunt datoare a supraveghea dezvoltarea economică a poporului, în cercul lor de activitate, şi a da sfaturi bune poporului, în afaceri agricole şi economice. Răspândirea cunoştinţelor economiei raţionale, la poporul nostru, să poate face, pe de o parte, prim exemple şi demonstraţiuni practice, pe de altă parte, prin cetirea, cu atenţiune, a foilor economice, în care se cuprind şi se aduc în publicitate rezultatele obţinute în economie.

*

Cu ocaziunea inspecţiunilor făcute de inspectorul nostru, pe la însoţirile diferite, s-a constatat că poporul nostru, deşi dispune de o inteligenţă foate mare, se ocupă prea puţin cu economia raţională şi lucră pământul, aproape cu excepţiune, aşa precum a învăţat de la părinţii săi, fără a ţinea cont de înnoirile şi de progesul ce se face pe terenul agriculturii raţionale. Un mijloc care ar contribui la îmbogăţirea cunoştinţelor economiei raţionale sunt, fără, îndoială foile economice şi agricole.

Avem, la noi, în ţară, o foaie agricolă, editată de către Consiliul cultural al ţării, şi anume foaia „Agricultorul”. Această foaie se ceteşte, de către popor, foarte puţin. Cauza este nu atât analfabetismul, cât, mai mult, neorientarea şi chiar indiferentismul.

*

Consiliul cultural al ţării este gata de a pune agricultorului foaia sus numită, chiar şi pe lângă solvirea unei taxe anuale de abonent, de o coroană, la dispoziţie, în cazul când, din fiecare comună, s-ar abona la această foaie o sumă mai considerabilă a agricultorilor noştri.

Este, deci, de dorit ca onorata însoţire să recomande, cu orice ocaziune, agricultorilor din comună abonarea acestei foi agricole.

Întrucât membrii însoşirii dumneavoastră sunt în stare de a abona chiar mai multe foi agricole, nu putem trece cu vederea de a vă recomanda încă alte două foi economice foarte bine redactate şi anume, „Bunul Econom” (redacţia: protopresbiterul Vasile Domşa, în Orăştie (Szászváros), comitatul Hunyad, Ardeal) şi „Economia” (redacţia: Caransebeş, Banat).

În speranţa că veţi contribui, în primul rând, la răspândirea foii noastre din ţară, „Agricultorul”, şi, în urmă, şi la celelalte două foi economice, semnăm, salutându-vă cu toată stima:

*

Centrala însoţirilor economice române din Bucovina,

asociaţie înregistrată cu garanție limitată.

Dr. Lupu m. p.                                                                               Cuparenco m. p.

*

(Bunul Econom, Anul VIII, Nr. 34/35, 15 septembrie 1907)

1885: Mișcări religionare în Bucovina

*

Din o apologie, publicată, în limba germană, de venerabilul consistor arhiepiscopesc gr. or. din Cernăuți, aflăm, cu mare mâhnire, că biserica soră, din numita provincie, este expusă, astăzi, la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, la niște mișcări religionare, ce nu voiesc a rămâne, nicidecât, mai prejos goanelor de suflete, din trecut.

Din cele multe, cuprinse în această apologie, notăm că, de mai mult timp, cutreieră orașele și satele din Bucovina mai mulţi misionari iezuiti, care fac, în sânul poporațtiuni biserici orientale,propagandă în favoarea bisericiei romano-catelice. Afară de aceasta s-a instalat, înainte cu trei ani, în Cernăuți, o mănăstire de ursuline, cu un internal de educație pentru fete, cu scopul ca, primindu-se în acest internat si fete de religie greco-orientală, să se crească în spiritul bisericii romano-catolice. De asemenea, se prepară a se instala, în mai multe părți ale țării, mănăstiri de călugărițe, iar în capitala țării, în orașul Cernăuți, se prepară a se așeza, cu locuința, Arhiepiscopul romano-catolic Felinsky, care a fost izgonit din Rusia.

*

Scopul aeestei propagande nu este numai unu scop religios, ci este și un scop național, și anume se intenționează a se reuni Bucovina cu Galiția, mai cu seamă că, în chipul acesta, poporațiunea română autohtonă din Bucovina să-și piardă, cu totul, valorea și importanța ce o are astăzi, fiind Bucovina provincie autonomă, cu dieta ei și cu guvern propriu teritorial. în serviciul acestei propagande sunt toți funcţionarii, invățătorii și, peste tot, toți străinii, care, veniţi din Galiția, s-au așezat în Bucovina.

Mijloacele ce le întrebuințează atât cleral catolic, cât și funcţionarii mireni, sunt de o astfel de natură, încât, astăzi, să pară de necrezut. Anume, în o circulară, eexpediată către decanatele subalterne din Glaliția și Bucovina, de către Mitropolitul greco-catolic Silvestru Sembratovici, biserica orientală se numește „schisma”, iar credincioșii ei „schismatici”; preotul greco-catolicudin comuna Podzahaiec, în o cuvântare, ținută în biserica de acolo, a declarat, între altele, că „în credința bisericii orientale chiar diavolul și-a făcut locuința sa”, astfel încât chiar și auditorii săi greco-eatolici s-au indignat, la auzul acestor euvinte.

*

Un alt preot a declarat, în biserică, cu ocaziunea unei solemnităţi, că „religiunea bisericii orientale” este „rea și falsă”, că această religiune este „poarta care conduce la iad” și că „este mai rea decât religiunea mohamedană, și mai bine să se facă cineva turc, decât să primească ortodoxia”; iar un procuror regesc, cu ocaziunea unei pertractări (petreceri – n. n.) publice judecătorești, a declarat, înaintea unui numeros auditoriu, că biserica orientală este „apostată” și „schismatică”.

Dupa enumerarea acestora și a altor cazuri, care, desigur, nu fac nici cea mai mică onoare făptuitorilor, venerabilul consistor arhiepiscopesc din Cernăuți protestează, cu toată energia, contra acestor apucături și aparițiuni necreștine, alimentate, cu atâta zel, de o biserică creştină, în contra religiei și confesiunii noastre, și apelează la guvernul țării, de la care, atrăgându-i atenţiunea asupra lor, așteaptă ca, în interesul snsținerii păcii inter-confesionale în țară, să ia dispozițiunile necesare pentru încetarea lor.

Ocupaţi prea de ajuns, în coloanele acestei foi, cu afaceri de ale nostre, de aici, de acasă, rar ni se dă ocaziunea de a ne putea interesa, precum, în adevăr, ar trebui să o facem, și de cele ce se petrec în celelalte biserici surori.

*

Cu durere, însă, trebuie să constatăm, însă, și de astă dată, că noi, generațiunea actuală, trăim într-un timp din cele mai grele în toate părțile. Dar, ca creştini, nu putem nicidecât privi, în această greutate, un joc al întâmplării, după ce credința noastră religioasă ne spune că nimic nu se întâmplă în lume, fără un plan și fără un scop anumit.

Ne-a fost, desigur, dat să trecem prin aceste greutăţi, ca să fim puși la probă; și, prin greutăţi și necazuri, să ne oțelim și întărim, tot mai mult, în luptă, pentru că printr-însa să ne putem crea înșine o soartă și stare mai bună.

*

Acesta este unicul cuvânt de mângâiere, pe care îl putem zice, la adresa fraților noştri de un sânge și de o lege din Bucovina, în fața grelei situațiuni, în care se găsesc dânșii astăzi. Dacă Dumnezeu ne ceartă, trimițându-ne greutăţi și necazuri, atunci este semnul că ne și iubește; și, certându-ne, ne va ajuta, la toți, ca să ne oțelim și să ne întărim, spre a putea pune stavilă la orice tentație și uneltire.

Sperăm că providența divină, care s-a îndurat a depune destinele bisericii greco-orientale din Bucovina în o mână puternică și o inimă ce bate cu atâta căldură pentru această biserică, va însufleți pe întreg clerul și poporul din Bucovina a lupta, cu energia ce o recere susținerea cauzei, grupându-se în jurul Eminenței Sale, Părintelui Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Silvestru Morariu-Andrievici. Astfel, scutul Celui Atotputernic nu va lipsi, niciodată, oștenilor care vor apăra, cu bărbăţie, credința strămoșească.

*

(Biserica și Școala, Anul IX, Nr. 32, 11/23 august 1885)

1870: Prima adunare în cauza autonomiei bisericii

*

ținută în Cernăuți, în 11/23 iunie 1870

*

De mai mult de două decenii, inteligența poporațiunii drept-credincioase din Bucovina a stăruit, prin felurite cereri, pe la locurile competente, pentru recâștigarea autonomiei bisericești, rezemându-se, totdeauna, pe așezămintele bisericești, pe cerințele timpului de față și, în fine, pe legile fundamentale de stat.

Însuși venerabilul Consistoriu, dimpreună cu Sfinția Sa episcopul Bucovinei, în luna lui iulie, anul trecut (1869 – n. n.), a înaintat înaltului minister din Viena un raport, în această privință, conform dorințelor rostite de diecezani, și urmat de un proiect de lege, cu 45 articole, prin care a cerut, cu tot dinadinsul, realizarea deplinei autonomii bisericești.

Înaltul minister a răspuns, la acest raport consistorial și la repetatele cereri ale diecezanilor, a sosit un emis ministerial, dintr-a 11 ianuarie 1870 și, în urma mai multor alte deciziuni, în privința administrării averii besericești, adică a Fondului religionar, care toate au aruncat spaimă și îngrijorare în poporațiunea drept-credincioasă din țară pentru viitorul, dreptul și averea bisericii ei străbune.

*

Aceste îngrijorări au îndemnat pe mai mulţi bărbați de bine și prevăzători a se aduna, în Cernăuți, la o sfătuire comună. Această adunare privată, compusă din bărbaţi din toate stările, în număr de 28, s-a ținut la 13/25 aprile a. c., tocmai în ziua de „Buna-Vestire”. Cu toții, ca într-un cuget, au recunoscut pericolul cel mare, în care ne aflăm cu drepturile autonomiei bisericii noastre, precum și trebuința cea mai neapărată de a face pași comuni, energici și solidari în contra tuturor încercărilor de a ne nega, de a nu ne da sau de a ne schimonosi drepturile noastre de autonomie bisericească.

Cu toții au crezut că o manifestare unanimă, din partea întregii poporațiuni drept-credincioase din țară, va deșcepta pe contrarii deplinei autonomii besericești, în apucăturile lor nelegiuite, de până acuma, și că îi va aduce, poate, pe calea cea dreaptă, și, de aceea, au și decis convocarea, în orașul Cernăuților, a unei întruniri publice poporale, care singură să determine paşii ce au să se facă din partea diecezanilor drept-credincioși pentru recâștigarea autonomiei bisericești, astfel după cum o cer așezămintele bisericii, legile fundamentale de stat, cerințele timpului și după cum a fost propus-o și venerabilul consistoriu episcopesc, în raportul său către minister, din 6 iulie 1869.

*

Purcezând, din aceste puncte de vedere, adunarea din ziua „Bunei-Vestiri” a ales, din mijlocul său, un Comitet, pe care l-a însărcinat cu convocarea unei întruniri publice de drept-credincioși și cu punerea la cale a tuturor preparativelor pentru ținerea acelei întruniri. Acest comitet s-a constituit îndată, alegându-și președinte pe Dl Dr. Demetriu Bendela, iar vicepreședinte, pe dl Georgiu Hurmuzachi; a ținut un șir de ședințe, în care a dezbătut atât modul convocării acelei întruniri poporale, cât și rezoluțiunile ce a crezut de cuviință a se supune la deliberarea și deciziunea ei. Apoi, a compus și a expediat, îndată, către toți preoții și comunele sătești, către toți răzeșii și proprietarii mari, către toți diriguitorii, profesorii și învățătorii ortodocşi din țară, precum și către cei mai distinşi orășeni, de prin diferitele orașe ale țării, un apel de convocare. Totodată, comitetul convocator a tipărit, în limba română și ruteană, și a expediat un program pentru întrunirea poporală, ce s-a ținut în Cernăuți, într-a 11/23 iunie 1870, în cauza realizării autonomiei bisericii drept-credincioase din Bucovina.

Joi, într-a 11/23 iunie 1870, pe la 8 ore, dimineața, publicul drept-credincios a început a se aduna în biserica catedrală din Cernăuți, unde s-a celebrat sfânta liturghie. De aicia, poporul drept-credincios, în număr de peste 2.000 sau, după chibzuința unora, 3.000-4.000, între care ca la 180 de preoți, mai toți patronii bisericești, amploiaţi, învățători, orășeni din toate orașele țării, și țărani, mai din fiecare sat, trimiși anume încoace de comunele lor bisericești, au pornit, în convoi, spre grădina publică, către locaţiile pentru întrunire.

*

Cu toate că publicul drept-credincios, venit, de prin toată țara, într-un număr atât de mare, cât nici nu se așteptase, și cu toate că comitetul convocator avea la mână încuviințarea guvernului, totuși întrunirea nu s-a putut ține, afară de locaţie, din cauză că chiar în această zi de duminică plouase foarte tare și tot sta să plouă, și bătea vânt cumplit. De aceea, poporul drept-credincios a fost chemat înlăuntru și îndată a împlut sala cea mare, cinci odăi spațioase de prin împrejur, care comunicau cu sala, prin uși și ferestre deschise și galerie, și o parte a mai rămas încă afară; dar, îndată ce s-au început dezbaterile și unii din cei dinlăuntru, la momente potrivite, au ieșit afară, spre a lua aer, cei rămași pe afară au intrat înlăuntru, spre a ocupa locurile rărite și, așa, tot schimbându-se, au urmat până în fine.

Adunarea din Cernăuți, din 11/23 iunie 1870, decide :

*

I. A declara că a văzut, cu adâncă părere de rău, cum toate guvernele de mai înainte, în loc de a lua în seamă, după cuviință, dorințele cele legiuite și drepturile cerute ale creștinilor răsăriteni din Bucovina, precum și voturile, și manifestațiunile celor dintâi factori și locuri competente din țară și împărăție, au crezut a face mai bine de a asculta, în una din cele mai mari afaceri ale țării, o birocraţie ce nu dorește înaintarea și înflorirea bisericii Bucovinei, a noastre, a celor ce suntem de altă lege (strigări zgomotoase: Adevărat este!), care urmare nu poate mulțumi pe un popor credincios împărăției, ci mai degrabă este în stare a-i turbura liniștea sufletului, a-i vătăma simțămintele cele mai scumpe și a-i surpa toată credința în dreptatea guvernului către fiii besericii; drept-credincioșii din Bucovina (aplauye). Deci, dară, provocându-se Adunarea aceasta la uricele ctitorilor și ale bisericilor din Bucovina, la prea înalta rezoluțiune a împăratului Iosif II, din 11 decembrie 1781, prin care s-au sancționat condițiunile, desfășurate, mai apoi, prin multe decrete ale ministerului de război de atunci, ale așa numitului „Hofkriegsrath” despre lucrarea moșiilor bisericești din Bucovina, numai sub cuvânt de administrație comună; mai departe, provocându-se Adunarea la prea înalta rezoluțiune a Maiestăţii Sale împăratul Francisc I, din Tropau, 18 decembrie 1820, prin care s-a garantat, din nou, caracterul de necontestat confesional și menirea cea deosebită și foarte îngrădită a Fondului religionar gr. or. din Bucovina; și, în fine, întemeindu-se pe constituțiune, care asigură și bisericii răsăritene dreptul de autonomie în administrare: Adunarea protestează în contra a orice prejudiciu nefavorabil și în contra tuturor urmărilor stricacioase, care s-ar putea ivi, pentru binele besericii gr. or. din Bucovina, pentru toate drepturile ei, anume pentru dreptul ei asupra Fondului gr. or. din Bucovina, cu un cuvânt, pentru deplina ei autonomie, fie aceste urmări din orice fel de ordinațiuni și măsuri administrative, din timpul trecut sau viitor, din orice ordinațiuni și măsuri care ar fi în contrazicere cu rezoluțiunile împărătești menționate mai sus și cu constituțiunea din 21 decembrie 1867, sau care nu s-ar fi înființat pe cale legală sau constituțională (aplauze prelungite).

*

II. Să se tramită, cu grăbire, o nouă adresă, din partea acestei Adunări, către consiliul de miniștri, la Viena, cerându-li-se: ca și biserica răsăritului din Bucovina să ajungă a vedea că constituțiunea este și pentru dânsa un adevăr; să se dea bisericii acesteia autonomia cerută, deplină și neslăbită, în puterea legii fundamentale de stat despre drepturile generale ale cetățenilor, articolul 15, dreptul încă tot reținut, până în ziua de astăzi, dreptul de autonomie, adică dreptul de neatârnare de către dregătoriile administrative, în afacerile din lăuntru, și administrarea Fondului religionar gr. or. din Bucovina, sub controlul guvernului împărătesc și cu toate garanțiile trebuinciose, în privința aceasta; dar, mai întâi decât toate, pentru ca să se convoace, cât mai curând, un congres constitutiv pentru eparhia Bucovinei, compus, prin alegeri libere, din preoți și din mireni, după modul cum s-a urmat, în privința aceasta, cu voia împărătească, și în Ungaria, față cu surorile biserici română și sârbească, căci numai un congres bisericesc constitutiv are dreptul și priceperea de a lămuri și stabili autonomia bisericii răsăritului din Bucovina, în marginile așezămintelor bisericii drept-credincioase și conform cu drepturile cele vechi ale țării; precum și cu privire la cerințele timpului de față, în împrejurările faptice, la trebuințele eparhiei și la legile de astăzi ale statului. Iar în urmă, să se înainteze lucrările congresului la locurile cele înalte, spre a se urma, mai departe, în privința lor, după constituțiune, și să se supună prea înaltei sancţiuni a Maiestăţii Sale, prea înaltului împărat (aprobări, din toate părțile).

*

III. Totodată, să se invite venerabilul consistoriu gr. or. al Bucovinei spre a se însoți, cu toată îngrijirea scaunului episcopesc al țării, la acești pași și de a sprijini, din toate puterile, din partea sa, și mai departe stăruințele pentru a se rezolva, cât mai curând, cauza cea vitală a bisericii din Bucovina (aprobări, din toate părţile).

*

IV. Un comitet, anume ales de către adunare, să se însărcineze cu îndeplinirea deciziunilor de față și, pe lângă aceasta, comitetul numit să fie îndatorat de a urmări cursul acestei cauze, cu cea mai mare luare aminte, de a încunoștiința, necontenit, pe popor despre el, de a convoca, spre acest scop, de ar fi de trebuință, și în alte părți ale țării, adunări publice de popor, de a înlătura orice piedice ce le-ar întâmpina el, și de a întreprinde toți paşii, legiuiţi și trebuincioși, pentru a ajunge, odată, eparhia drept-credincioasă a Bucovinei, cât mai curând, la autonomia sa (aprobări și aplauze prelungite).

*

După citirea și primirea acestor propuneri, Dl Ion Sbiera ia cuvântul și mulțumește adunării pentru acest lucru atât de cumpănit și de mare. Citește, apoi, numele celor 45 bărbaţi, care au să compună noul comitet, care are să aducă la împlinire toate deciziunile Adunării; aceşti membri, propuşi de comitetul convocator, se primesc toți cu unanimitate și cu aprobări și aplauze generale.

I. G. Sbiera

Președintele constată primirea propunerii din urmă, adică alegerea noului comitet, de 45 de bărbaţi, care va avea să aducă la împlinire toate deciziunile adunării din 11/23 iunie 1870, și, cu aceasta, lucrările se încheiară și adunarea se dizolvă.

Cu toate că duşmanii bisericii și ai poporului, mari și mici, pe față și ascunşi, au fost întins, cu săptămâni întregi, mai înainte, în toate părțile țării, relelele lor infernale, spre a abate pe cei slabi de înger, iar mai ales pe poporul țăran, de la împărtășire la această întrunire publică; cu toate că șoaptele lor erau, care mai de care, mai captivante și mai seducătoare, totuși bunul simț al poporului și prudența inteligenței ce-l conducea au triumfat, cu fală, asupra toturor intrigilor și uneltirilor. Poporul, dimpreună cu inteligența sa din toate stările, s-a adunat, cu miile, spre surprinderea și rușinea contrarilor, și a luat parte la dezbateri, în unire, cu frăție și bună înțelegere. Nici o notă discordantă n-a cutezat să turbure, în public, această armonie cu adevărat frățească și creștinească, întemeiată cu tărie între toți fiii buni ai patriei, prin secole de zile senine și dulci și de zile triste, amare și pline de suferință.

Mulţi ne credeau plini de egoism, dezbinați și sfâșiați, gata ca mieii spre junghiere și pradă; dar geniul cel bun, spiritul creştinismului, ne-a luminat ca prin farmec și ne-a strâns, din toate unghiurile țării, la un loc, spre a ne sfătui împreună, pentru salvarea besericii și a patriei. Principiile ce s-au dezbătut și adoptat în unanimitate, în această adunare, autonomia comunităţii creştine, a bisericii drept-credincioase din țară, în toate ramurile ei de activitate, vor rămâne pururea steaua conducătoare a toturor fiilor ei sinceri și nimeni nu-i va putea abate de la ele.

*

Gravul pericol comun, cuvântările cele înfocate și bine simțite, ce căutau să-l împrăștie prin provocare la bună înțelegere și activitate solidară, prin unirea în cugete și simțăminte, ce se arată din toate părțile, entuziasmul de nedescris, ce s-a manifestat necontenit, de la începutul adunării, până la încheierea ei, a fost atât de fermecător, încât nu unul își înghițea plânsul și nu unuia îi curgeau lacrime de bucurie și de duioşie, la acest spectacol măreț și neobișnuit încă.

Îndestularea, multiumirea, bucuria și însufleţirea ce strălucea radios din fețele fiecăruia, au rămas urme neşterse în inima noastră, a tuturora, precum și dorința fierbinte de a ne vedea, cât mai des, adunaţi împreună, spre consultări comune, în toate afacerile care ating, de aproape, interesele și existența nostră.

*

(Federațiunea, Anul III, Nr. 81-413, duminică 4/16 august 1870)

1869: Mișcarea rutenismului în Bucovina

*

Încă de astă-toamnă, vedem pe câţiva preoți purtându-se cu o listă de subscripție pentru înființarea unei reuniuni de lepctură ruteană, în Cernăți, numindă „Cetalnița”; însă, precum ne convinserăm până în prezent, a sporit puțin osteneala lor și, între cele 30, până la 40 de subscripții, figurează pe lista respectivă mai mult nume de ale străinilor veniţi în țară, adică ale unoru ruteni, preoți, amploiaţi și învățători din Galiția, decât ale pământenilor bucovineni.

*

Se vede, dar, că ideea de a înființa, în Bucovina, o „cetalnița ruteană” este străină și nepopulară în opiniunea publică; mai mult, însă, din acel moment, va să zică, curiozitatea generală, despre motivele unei atari întreprinderi, deoarece auzim pe unii, alţii, întrebându-se dacă ideea „cetalniței rutene” nu este, cumva, o floricică răsărită în aerul nou înființatului consulat rusesc sau dacă propaganda catolicismului rutean din Galiția, care, de un timp, încoace, s-a înhobotat în vălul naționalității rutene, nu a orbit cumva pe unii, alţii dintre preoții noştri ortodocşi, spre a-și face din ei instrumentele sale sau dacă iezuitismul și fanariotismul, care, pe cum se pare, își deteră mâinile, spre a înfăptui deviza „Divide et vinces”, nu ațintesc a semăna gâlcevi, prin care, ruinând moralmente poporațiunea indigenă, să ridice flamura unei naționalități noi în Bucovina.

*

Presupunerile acestea, deşi surprinzătoare, se par a nu fi supte din degete, ci bazate pe niscaiva momente, pe lucruri cunoscute, bunăoră ca acelea că unii dintre bucovineni, preoți și mireni, au plăcerea de a conversa, adesea, cu consulul rus; că, de după spatele celora ce se poartă cu lista de prenumerațiune, pentru „cetalnița ruteană”, stau câțiva preoți și învățători ruteano-catolici; că, mai cu seamă în Cernăuți, se ceartă, deja, polonii cu nemţii pentru primatul național etc.

Pe cât știm, coloana inteligenței române, de care se ține nobilimea, amploiaţii, învățătorii și preoții, cu unele escepții mici, nu ia nici notița despre întreprinderea pentru înființarea „cetalniței rutene”, și anume, din simpla cauză, pentru că o privește de o plantă exotică, care, natural, nu poate prospera în aerul unui pământ românesc, în mijlocul unei poporaţiuni conștiente de originea sa naționalăa română. De ar fi de privit lucrul acesta numai din punctul de vedere național, am zice și noi ca Gamalieu: că să nu bage seama nimeni de „cetalnița ruteană”, căci, fiind acest lucru natural, adică de la Dumnezeu, nu se va împiedica, iar de este el nenatural, adică forțat prin o politică vicleană admenitoare, singură, de la sine, se va risipi. Dar, considerand că întreprinderea respectivă între împrejurările interne și pentru vecinătatea cu elementul rutean din Galiția, are și un reflex confesional, dăunos pentru ortodocsie; și cumpănind că daunele confesionale, adesea ireparabile, pot să revină și fără de cele naționale, ar fi o indiferență imputabilă, o omisiune periculoasă a tăcea sau, cel puțin, a nu atrage atenţiunea fundatorilor și apostolilor „cetalniței rutene” la pericolele cărora espun dânșii cauza ortodocsiei și interesele vitale ale poporațiunii în Bucovina.

*

Este, adică, știut și demonstrabil prin acte publice că, la dezlipirea Bucovinei de cealaltă parte a principatului Moldovei, în 1777, și încă vreo două-trei diecenii după aceea, afară de huțanii munteni, din cele zece comune din ținutul Putilei, toți locuitorii țării vorbeau numai și numai limba română sau, precum se zicea, moldoveneasca. Înşiși unii dintre apostolii de astăzi ai rutenismului își vor aduce aminte că, atât pe Ceremuș, cât și pe Prut, până la Nistru, în toate comunele, răsuna numai astă limbă din gura poporului, și că limba română sau moldoveneasca era aceea în carea ei, în pruncie, cereau de mâncat de la mamele lor și-și petreceau, cu fraţii lor, pe căminul părintesc. Vecinătatea Galiției, mulţimea de diregători, de servitori și de lucrători, veniţi de peste Nistru, și alte împrejurări fatale, pe care nu le mai înșirăm, făcură că, în deceniile următoare, se lăți, prin comunele dinspre Galiția, limba ruteană, până la uitarea limbii indigene române. Însă, pentru aceasta, precum nu a încetatu poporațiunea din acele comune de a fi de viță strămoșească și a păstra portul și toate datinile naționale române, așa nu s-a stins din inima ei simțul, nici din memoria ei, conștiința naționalității române, ceea ce perora deputatului Tureschi în senatul imperial, la angajamentele lui Litvinovici, mitropolitul rutean din Galiția, o mărturisește tot țăranul, când zice că dânsul, deși vorbește rusește, totuşi nu e rus, ca cei din Galiția, ci voloch (român). În ochii poporului bucovinean, însuși în ai celuia de pe malul Nistrului și ai țărmurilor Ceremușului, trec, așadar, de ruși sau ruteni numai locuitorii de peste Nistru, iar în Bucovina, numai cei zece preoți ruteano-catolici, cu poporenii lor, veniţi din Galiția, și aceasta, pentru datinile lor, diferite de cele naționale ale poporațiunii indigene, iar mai vârtos, pentru diferența confesională.

*

Credem că și părinţii celor ce se poartă cu lista de prenumerațiune, pentru „cetalnița ruteană”, vor recunoaște cum că aceste momente nu sunt un raționament deșert, ci lucruri faptice, înrădăcinate în opiniunea poporului ortodocs din Bucovina. iar a de stau lucrurile așa, să judecăm, cu seriozitat și fără de preocupare, dacă, în acest fel de împrejurări, prin înființarea „cetalniței rutene”, care, în ochii poporului, trebuie să aibă și un caracter confesional ruteano-catolic, se va face un serviciu bisericii dreptcredincioase din Bucovina. Și oare ce va zice poporul dreptmăritor, auzind, poate și văzând, că preoții noştri răsăriteni se adună, împreună cu cei ruteano-catolici, la masa cetalniței, pentru a se consulta pe rutenie, ba poate emit, împreună, și niscaiva proclamații  și broșuri în țară. Fără de a mai pomeni de iezuitism, care, din acea parte, poate prea ușor să se furișeze în „cetalnița ruteană”, dacă, prin acestă întreprindere și, așazicând, cu mâinile preoților, nu se va dărâma, cel puțin în ochii poporului, peretele confesional, ce desparte ortodoxia bucovineană de rutenismul galițian. Iar după aceea, care va fi soarta turmei dreptcredincioase din Bucovina? Oare nu cumva, asemenea celeia din Galiția, în timpul regatului Poloniei? „Caveant consules rutenismi, ne detrimentum capiat respublica ortodoxa!”.

*

Auzirăm, în adevăr, de multe ori, pe patronii rutenismului zicând că în prepțimea ruteano-catolică din Galiția s-a deșteptat simțul pentru ortodoxie, că, așadar, e de sperat reîntoarcerea rutenilor la ortodoxie, iar nu de temut alunecarea dreptmăritorilor în castrele catolice rutene. Cei ușori de credință pot prețui astfel de vorbe, până ce se vor vedea dezamăgiți cu totul. Noi, însă, care știm că partea cea mai mare de preoți ruteni e aproape de a intra însăși în castrele polonilor, noi, care vedem încordările preoților ruteano-catolici din Bucovina de a face prozeliți, prin comunele urbane și rurale, întrebăm cum de vine că acei zece preoți ruteni încearcă feluri de arte pastorale, spre a răpi din oile staulului nostru ortodox, dacă între dânșii e, deja, deștceptat simțul pentru ortodoxie. Purtarea acestor preoți este amanetul cel mai sigur pentru scopurile galițienilor cu bucovinenii, așadar ar fi mai logic și mai înțelept a aștepta până ce decanul ruteano-catolic, cu capelanii săi din Bucovina, vor reintra în sânul bisericii ortodoxe și, abia după aceea, a crede în seriozitatea vorbelor despre simțul pentru ortodoxie al rutenilor din vecinătate, ba, și în cazul acesta, a nu uita de soarta Troienilor, cu darul Danailor.

*

Eugen Hacman, autorul “Dorinţelor clerului”

Pare-ni-se că, între alte motive, din care purceseră fraţii noştri spre înființarea „cetalniței rutene”, fu și acela ca să împiedice subordonarea eparhiei bucovinene mitropoliei din Sibiu, la care, după zisa lor, ar aspira clerul, inteligența și nobilimea română. Acea fantomă deja a dispărut! Patronii parohiali și inteligența, cu reprezentanții comunali, în adresa lor, referitoare la regularea afacerilor bisericești, se declarară pentru autonomia bisericii bucovinene, neatârnate de mitropoliile din Sibiu și Carlovăț, iar părintele episcop (Hacman – n. n.), cu consistorul, a și autorizat acea declarațiune, prin o concluzie unanimă ( e vorba de refuzul unirii tuturor românilor din impereiul austro-ungar într-o singură biserică, celebrele „Dorințe ale clerului” motivând refuzul bucovinean cu „frăția” rutenilor ortodocși, deși motivele reale țineau și de banii fondului religionar, dar și de șansa lui Șaguna de a deveni liderul tuturor românilor, deși și șeful lui Eugeniu Hacman, mitropolitul Bucovinei – n. n.). Așadar, fraților rutenizanți, nu aveţi mai mult ce vă teme de Sibiu; dar vă lăsați și voi de toate celea, ce ne fac și nouă frica de Liov sau și de Moscova? iar de cugetă cineva a fi chemat de provedență spre lăţirea și mărirea slavismului, măgulindu-se cu gloria unui atare apostolat, atunci vă asigurăm că panslavismul, pe cât de surâzător la ușă, pe atâta de îngrozitor în casă, are și, fără de bucovineni, mii de organe servitoare, care cutreieră marea și uscatul, neștiind, adesea, unde să-și plece capul. Lăsând, dară, acea fatasmă măgulitoare în știrea autorilor și îngerilor servitori de pe aiurea, să ne îngrijim, mai bine, cu puteri împreunate, de vetrele noastre străbune, ce ne încălzesc, de moșiile noastre române, ce ne nutresc, de întărirea simțului genuin și a conștiinței naționale strămoșești în popor, de scăparea poporului nostru indigen de sărăcie și demoralizare socială, iară, mai presus de toate, de consolidarea bisericii și de mărirea Sionului ortodoxiei în Bucovina, ca atât mănăstirile și bisericile marelui Ștefan, și ale altor ctitori, cât și cele nou zidite să nu rămână deșerte, ci deșert și de minciună să rămână cuvântul unui preot catolic, care, la un examen, în școala din Roşia, zise: „Orientalii, în Bucovina, au și tot zidesc biserici moarte, iară noi, catolicii, urzim biserici vii”.

Cine are urechi de auzit să audă și minte de înțeles să înțeleagă!

*

(Albina, Anul IV, Nr. 4, duminică 12/24 ianuarie 1869)