Dragusanul - Blog - Part 91

auzi, universul colindă!

Cerbul din Corlata (ritual închinat morţii şi învierii Timpului)

 

așterne-ți icoanele iernii

pe suflet și mergi mai departe

căci numai ninsoarea ascunde

și taină de taină desparte,

iar viscolul încă respiră

din larg depărtatele stele

și-adesea zvâcnește prin suflet

și vindecă totul de rele,

*

învață să fii ca ninsoarea,

nevoia de alb să răstoarne

ce duce de mult Capricornul

în prea rămuroasele-i coarne

și-atunci vremuirea pribeagă

vrăjind busuiocul în tindă

în sufletul tău o să cânte:

auzi, universul colindă!


Cap de afiș Bucovina Rock Castle 2019

Mulți sunt cei care ne-au tot întrebat dacă trupa britanică TESSERACT va fi cap de afiș al ediției Bucovina Rock Castle 2019 și pentru că asupra noastră, a ursu-drăgușanilor blidari, se tot înghesuie întrebările, am să răspund că TESSERACT înseamnă una dintre trupele de excepție ale festivalului sucevean, la fel ca și ALTERNOSFERA, ca și GRIMUS, ca și cele două alte trupe europene, pe care le-am ascultat ieri, sau ca trupa de metal, din America, pe care o voi asculta astăzi sau mâine, funcție de cum mă eliberez de celelalte munci în care sunt implicat.

*

Visul meu și al fiului meu, Andi, a fost să ajungem împreună vremea când Bucovina Rock Castle va fi… cap de afiș Bucovina Rock Castle. Ceea ce s-a și întâmplat, în ultimii ani, dar, din 2019, toată lumea trebuie ajutată să conștientizeze această realitate. În fond, visul nostru, imediat însușit și de Constantin-Emil Ursu – managerul Muzeului Bucovinei, și de Sorin Filip – managerul Centrului Cultural „Bucovina”, și de Mihnea Blidariu – de la Luna Amară, și de Lucian Francisc Csibi – de la Relative, a devenit, între timp, după cum ni s-a și adeverit prin fapte, și visul oamenilor de decizie din Consiliul Județean Suceava, în frunte cu Președintele Gheorghe Flutur și cu Administratorul Județului, doamna Irina Vasilciuc. O menționare separată merită și oamenii reprezentați de partenerele noastre de conturare a visului: Ramona Medeleanu și Asica Leizeriuc.

 

 

Ediția Bucovina Rock Castle 2019 înseamnă, pentru mine, ultima – înainte de pensionare și, tocmai de aceea, vreau să-i văd pe tinerii care vor veni în Șanțul Cetății, ca să trăiască și ei același vis, mai fericiți decât au fost vreodată. E drept că, fiind eu un sentimental, i-am cerut lui Andi să-mi aducă și câteva trupe care-mi sunt tare dragi; e drept că Andi a militat ca trei trupe tinere, care au câștigat concursul din anul 2018, să nu urce pe scena întâia drept „a șasea roată la căruță”, ci cu drepturi și cu onoarea care se cuvin trupelor care deschid fiecare noapte de concerte.

 

 

Din 2019, Bucovina Rock Castle își va acoperi integral cheltuielile, printr-un salt artistic foarte apropiat de cel care se va statornici după mine, adică din anul 2020. De ediția 2019 depinde decisiv viitorul Bucovina Rock Castle, iar noi, fiind conștienți de asta și dorindu-ne să durăm ceva temeinic pe meleagurile în care ni s-a întâmplat nașterea, forțăm limitele omeneștilor puteri, închinându-le visului încredințat viitorimii.


în veșnicia leru-i ler

 

prin cântec vechi mă tot respiră

aleanul florilor de măr

pe calea înspre adevăr

în noaptea sfântă când se-nșiră

și când nu am nimic de zis,

deși nu m-am născut tăcere,

căci e ninsoarea mângâiere

și florile de măr – un vis,

 

un de demult, un ce va fi

și-un curmeziș durat în mine

de-ndepărtările străine

și de lumini vibrante, și

atunci renasc cu flori de măr

deasupra bolții risipite

în licărire de clipite

din cioburatul adevăr

 

al vremii ce ne vremuiește

cu cinică indiferență

și simt mereu câte-o absență

în cântul vechi, când povestește

cu florile de măr pe cer

de parcă lumea s-ar desprinde

doar ca să urce prin colinde

în veșnicia leru-i ler


Sofia Vicoveanca: „Nu port obrazul la călcâi”

Sofia Vicoveanca și Ion Irimescu

Doamna Sofia Vicoveanca înseamnă pentru mine, dintotdeauna și pentru totdeauna, un sacerdot al spiritualității românești, un paznic al altarelor strămoșești, alături de Maestrul Ion Irimescu, celălalt personaj emblematic al acestui nord de „țară românească a Moldovei” – cum obișnuia să formuleze în urice Alexandru cel Bun. Am trăit norocoasa fericire de a le fi apropiat amândurora și am tot profitat de prilejuri ca să-mi primenesc sufletul cu sfințenie, cu proaspăt și luminos.

Traian Straton, Sofia Vicoveanca şi Alexandru Dumbravă

Lucrând, editorial, cartea „Din culisele sufletului”, de Sofia Vicoveanca, lucrare în care nu am înlocuit nici măcar un singur cuvânt, ci doar am organizat materialul scris după o anumită logică, pornind de la mărturisirea „Îmi place să-mi colorez timpul cu versuri şi  cu amintiri dragi sufletului meu”, am avut revelația unui prozator înnăscut, care dă valoare și amplitudine culturală fragmentelor de memorie românească pe care le-a și trăit. Este atât de densă această nouă carte a Doamnei (folosesc în sens voievodal cuvântul) Sofia Vicoveanca, încât nu a mai fost nevoie să încerc o prefață (de altfel, și premeditasem statutul de „prin sine însăși” al operei), admirabilul discurs narativ al autoarei conținând teze postulative (de necontestat, deci) ale unui crez artistic dumnezeiesc. Scrie Doamna Doamnelor Sofia Vicoveanca, așa cum eu nu aș fi putut scrie vreodată, în ciuda faptului că limba străbunilor îmi tot arată niscaiva afecțiune:

La începuturi, cu George Tofan, Traian Straton, Nicoleta Vasilovici, Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Maria Dascălu, Alexandru Dumbravă şi Aurel Tudose

„În artă, ca şi în matematică, munca este continuă, uneori obositoare. Arta nu este o îndeletnicire uşoară, ea poartă mare responsabilitate, dată prin credinţă şi dăruire; poate fi generoasă, fiind o răsplată. Oare câtă lume ştie câtă energie se consumă în întâlnirea cu publicul? Uneori câte căutări pentru a te face înţeles, pentru a „trece rampa”, cum se mai zice? Pentru că aşa cum oamenii nu se nasc toţi într-o zi, aşa nu gustă la fel lucrurile. Publicul, el singur, este arbitrul care selecţionează cine trebuie să rămână pe scenă”.

Final de spectacol la Suceava; dirijor – Grigore Macovei; pe scenă – Gigi Văduva, Nicoleta Vasilovici, Iosif Grigore, Sofia Vicoveanca, Maria Bararu, Alexandru Dumbravă şi două dansatoare: concert-maestru – Martin Mony Szekely

Apoi, în altă pagină de intensă și vibrantă trăire, scria, și cu seriozitatea, dar și cu umorul autoironic moștenite de la tatăl Domniei Sale, Gheorghe Fusa, despre dumnezeiasca-i ursire: „O viaţă întreagă, cu traista-n băţ – cum zic, uneori, făcând haz de necaz. Neam din neamul meu n-a purtat atâta opincă şi catrinţă ţesută în stative. Le port cu mândrie, mă simt bine în costumul de acasă, şi cutreier lumea, făcând cunoscute cântecele din bătrâni, datinile şi tradiţiile neamului meu românesc”.

Ziaristul Victor Micu, soțul Sofiei Vicoveanca

Între cele două repere, cel al crezului artistic și cel al proverbialului „așa i-a fost scris”, evoluează o narațiune complexă, plină de vitalitate și de înțelepciune, de verticalitate și de sacralitate a cuvântului dat, Doamna Sofia Vicoveanca născocind, de-a lungul anilor, savuroase butade, cu semnificații proverbiale, dar care definesc valori morale asumate, cum este și butada „nu port obrazul la călcâi”, pe care mi-a spus-o ieri, eu notând-o sârguincios, pentru că niciodată nu trec indiferent pe lângă cuvinte.

Vlăduț Micu și prințesele lui

Lucrând editorial „Din culisele sufletului”, am dobândit convingerea că trebuie lucrată o carte cu toate prozele Doamnei Sofia Vicoveanca – la fel de frumoase și de valoroase ca și cântecele Domniei Sale. Dar am eu și un presentiment, care-mi supune că Sofia Vicoveanca are și alte câteva cărți de trăit, în deceniul care urmează după șase decenii de cântec, și că le va trăi ca atare. Drept spovedanie și drept închinare.


ning cu primele iubiri

 

s-a fost stins o lumânare

și-atunci paznicii de noapte

au pocnit din biciuri grele

până hăt, în prea departe,

risipind întunecare

peste ultimele șoapte

ale cântecelor mele

părăsite într-o carte

*

și-am tot dus doar eu arsura

și cenușile rămase

până jos, la temelia

universului în spuză,

clocotea în beznă ura

și incendiase case

și-auzeam cum veșnicia

mi-a depus cenuși pe buză,

*

hei, poemelor nescrise,

eu vă presur pe cărare,

dar din urmă vin zăvozii

sângeroși să vă sfâșie,

iar tu, suflete, proscrise,

aștepți iarna călătoare

să înfășure nerozii

de sub bici cu veșnicie

*

și nu-ți pasă că în beznă

stăpânesc niște litanii

și că lanțurile fură

și-nrobesc neprihăniri,

afundat până la gleznă

în omăt simți doar că anii

ce se schimbă în natură

ning cu primele iubiri


Pagina 91 din 1.128« Prima...102030...8990919293...100110120...Ultima »