Dragusanul - Blog - Part 91

Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice

 

„Duminică 31 Ianuarie 1932:

 

În Cernăuţi are loc constituirea Societăţii artiştilor şi amicilor artelor plastice

 

(Calendarul „Glasul Bucovinei” 1933, pg. 81).

 

Ştirea, singura ştire exactă, confirmată, de altfel, şi de Mircea Streinul, doar de Mircea Streinul, a apărut la rubrica „Cronica întâmplărilor mai însemnate / de la 1 Decembrie 1931 la 30 Octombrie 1932”, fără alte amănunte, dar parcă pentru a mai stăvili entuziasmul exagerat al manifestărilor monden-plastice din anul respectiv, deşi mondenitatea cernăuţeană era asigurată de personalităţi culturale de primă mână, din moment ce primar al capitalei Bucovinei era Dimitrie Marmeliuc (1886-1970), istoric literar, folclorist, publicist, decorat, pentru sângele vărsat la Oituz, de însuşi Regele, cu „Coroana României”, iar viceprimar era profesorul universitar Petru Luţa, unul dintre marii „amici ai artelor plastice din Bucovina”

 

Pictorii bucovineni se constituiseră, practic, într-o grupare artistică cu ocazia expoziţiei de toamnă din 1931, când Eugen Pohonţu, pe atunci singurul critic de artă al Bucovinei, relansase, cu şi mai multă persuasiune, ideea necesităţii constituirii unei societăţi profesionale a artiştilor plastici, idee întrezărită, după cum susţine Mircea Streinul, încă din 1927, cu ocazia expoziţiei lui Radu Giurgiuveanu şi a lui Paul Verona. Pohonţu a dat imboldul necesar pentru ca, în 31 ianuarie 1932, Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina să devină o realitate, iar datorită acestui imbold a şi fost considerat drept primul preşedinte al societăţii, al doilea fiind, din 31 ianuarie 1932, până în 31 ianuarie 1933, pictorul Paul Verona, stabilindu-se, astfel, o tradiţie a unei preşedinţii de un singur an, într-o alternanţă amic-artist, probată şi în 1935, când preşedinte al Societăţii era „amicul artelor plastice din Bucovina” Petre Luţa, pe atunci viceprimar al Cernăuţilor.

 

Sugestia şi realitatea „amicului” determina avantaje pentru breasla pictorilor (sculptori erau puţini), pentru că „amicii” se iveau din rândurile colecţionarilor de artă, din cele ale politicienilor cu putere de decizie sau ale conducătorilor de instituţii publice, toţi dispuşi şi capabili să cumpere operele expuse prin expoziţii, să promoveze artele plastice şi să sprijine breasla creatoare cu spaţii expoziţionale noi şi cu ateliere. În acest fel, artele plastice bucovinene devin o problemă şi o mândrie a tuturor, cu beneficii pentru artă lesne de întrezărit.

 

 

Istoria artelor plastice bucovinene, bazată, din păcate, doar pe preluări de date, multe dintre acestea voit falsificate, încadrează, temporal, SAAAPB între anii 1931-1934, deşi Societatea a funcţionat până la prima ocupaţie rusească, cea din 1940, dovadă fiind şi mărturia lui Petre Luţa, reprodusă, în paginile care urmează, de Traian Chelariu, dar şi mărturia lui Mircea Streinul, care vizează anii 1938-1939, deşi, după 1935, arta plastică devine, adesea, un pretext pentru evenimente mondene sau electorale, cum s-a întâmplat în 1937, când, în pregătirea alegerilor din 20 decembrie („Votaţi stâlpul încrederii, omul de care se razimă ziua de mâine a ţării: I”), s-au derulat, sub pretextul „serbărilor jubiliare ale Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care împlineşte 75 ani de existenţă”, o puzderie de manifestări menite să vizualizeze doar politicieni cernăuţeni, inclusiv vernisajul unei expoziţii, cu tablouri din patrimoniul SCLRB şi ale unor pictori ai vremii, „în sala festivă se află galeria tablourilor, care trece drept cea mai bogată colecţie de tablouri din Cernăuţi. Putem admira aici picturi de Grigorescu, Luchian, Bucevschi, Maximovici; iar dintre pictorii contimporani, Lowendal, Constantinovici-Hein, Troteanu, Tarasov etc.” („Glasul Bucovinei”, nr. 5178, 20 octombrie 1937, pg. 2).

 

Şi tot istoria partizană a artelor bucovinene îl insinuează pe George Lowendal drept iniţiator al societăţii („În1931 înfiinţează prima societate a artiştilor plastici din Bucovina numită Prietenii Artei”), deşi inconfundabilul pictor bucovinean, mereu agitat în trudnică şi frământată căutare de sine, nu prea avea timp şi nici dispoziţie pentru astfel de „socializări”; ca să nu mai vorbim de faptul că societatea nu se numea „Prietenii Artei”, ci Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, dar fără să se excludă, prin această denumire, şi o restrângere a titulaturii, în limbajul de fiecare zi, la „Prietenii Artei”.

 

În epocă, a funcţionat o neîntreruptă zâzanie, care l-a îmbrâncit la agresivităţi chiar şi pe Mircea Streinul („Acuma, ceva cu privire la mănăstirile din Bucovina. Adevăratul lor descoperitor n-a fost Loewendal, ci Zagorodnicov, căci primul n-a prins nimic din fiorul lor mistic, ci s-a limitat la o redare realistă. Zagorodnicov, însă, a ştiut să redea tot patosul bizantin şi transfigurarea serafică a obiectului din freşce”), de care va trebui să ne detaşăm, adăpostindu-i în memorie, unul lângă celălalt, pe toţi pictorii şi sculptorii Bucovinei, pentru că toţi ne aparţin şi tuturor le suntem datori cu recunoştinţă şi cu un Muzeu al Artelor Plastice Bucovinene.

 

Mişcarea artistică din Bucovina, în partea ei sublimă, cea a expunerii şi cunoaşterii operelor, a fost descrisă, pe fondul acelei zâzanii, de condeie măiestre, pentru un public din ce în ce mai numeros şi mai educat, capabil să se integreze, să devină parte dinamică a mişcării şi, indirect, dar motivant, a desăvârşirii actului creator. Din păcate, mărturiile care ne-au mai rămas sunt puţine, dar suficient de complexe şi de exhaustive pentru a ne îngădui, ba chiar determina un început de cunoaştere a temeliilor creaţiei bucovinene.

 

 

După 87 de ani, un grup de pictori suceveni, din grupul „Domino”, au organizat o expoziţie în memoria lui Tiberiu Cosovan, căruia, în noaptea trecută, i s-a alăturat pe potecile veşniciei şi George Ostafi-OST, pictor de un modernism aparte, caricaturist şi un remarcabil slujitor al culturii, pe care ieri l-aţi putut întâlni la evenimentul lansării cărţii „Din culisele sufletului”, de Sofia Vicoveanca.

 

Ceva din întâmplările ultimelor zile m-a făcut să mă simt sleit de oboseală, aşa că, după un minut de reculegere în memoria lui Tiberiu Cosovan şi a lui George Ostafi-OST, m-am grăbit să-i înmânez diploma de „Senior al Artelor Plastice Bucovinene” lui Iosif Csukat, apoi l-am lăsat pe el să coordoneze manifestarea, eu retrăgându-mă în public. Un public dens, cu nume importante ale culturii sucevene contemporane (istoricul şi arheologul Ioan Mareş, istoricul Gabriel Cărăbuş, trompetistul Constantin Mândrişteanu şi zicălaşul Răzvan Mitoceanu, caricaturiştii Viorel Corodescu-COV şi BOA, umoristul Constantin Horbovanu – membru al juriului, împreună cu BOA, pictorul Ioan Bodnar şi aşa mai departe).

 

În faţa publicului, Iosif Csukat, Iulian Dziubinski, Constantin Ungureanu-BOX, Vasile Anghel Siminiuc, Radu Bercea, Toader Ignătescu – deci, Grupul „Domino”, plus Alexandru I. Cozaciuc-Hogea, cu monografia satului Vornicenii Mari, pe care o lansa şi la Suceava. Fără îndoială, prin operă plastică, prin noi, toţi prietenii lui, şi, mai ales, prin admirabila lui tovarăşă de viaţă, Doamna Rodica, şi Tiberiu Cosovan era acolo, ba urmează să se întoarcă în biroul pe care l-am împărţit împreună, vreme de câţiva ani, pentru că Iosif Csukat a dăruit tabloul „Pictorul” Centrului Cultural „Bucovina”.

 

 

Trebuie să mărturisesc faptul că, din pricina oboselii, nu am prea auzit ce s-a spus, nici în faţa tablourilor, nici în preajma mea imediată. Dar am simţit ceva bun, luminos şi proaspăt în jur, ceva care ţine de cele înfăţişări zilnice ale Dumnezeirii, identificate de Mircea Streinul drept Poezie, Pictură şi Muzică. Sfârşit.

 

 


Sofia Vicoveanca, Sufletul Bucovinei

 

O manifestare culturală de excepţie, pe care nu au ratat-o nici Preşedintele Gheorghe Flutur, nici Vicepreşedintele Gheorghe Niţă, nici Primarul Ion Lungu, nici fostul primar de Fălticeni, spiritualul domn Tofan, s-a petrecut, astăzi, la Muzeul Bucovinei, cu ocazia lansării cărţii „Din culisele sufletului”, de Socia Vicoveanca. În sală se aflau şi tineri veniţi din Bacău, printre care fermecătorul Cătălin David şi timidul tânăr Ştefan Alexandru Negrea, şi câteva măicuţe de la Văratec, în frunte cu părintele Lucian Demian, care i-a dăruit Sofiei Vicoveanca un frumos portret, lucrat de pictorul ieşean Ovidiu Ciubotaru. Plus artişti, politicieni, ziarişti, oameni de cultură sau trăitori sensibili de dumnezeire. Veţi vedea, în curând, filmul făcut de către colegul meu Nicolae Gabriel Sandu şi vă veţi convinge ce aţi ratat cei care din prea multă comoditate nu aţi fost acolo.

 

 

În apariţia acestei cărţi s-au implicat mulţi oameni şi aş începe, ca şi la manifestare, cu colegii mei, Ramona Medeleanu, Sorin Filip – cel mai bun manager al Centrului Cultural „Bucovina”, om drag şi Sofiei Vicoveanca, Carmen Chirap şi Corina Scîntei, continuând cu pe deplin îndreptăţiţii la părtăşia bucuriei Sofiei Vicoveanca, Gheorghe Flutur, Gheorghe Niţă, Ion Lungu (care a promis un tiraj suplimentar de 1.000 exemplare) şi, nu în ultimul rând, prietenul şi tovarăşul meu de aventuri prin epoca de piatră a obscurantismului agresiv, Constantin-Emil Ursu. Managerul Muzeului, dar mai presus de toate, om.

 

 

Ziua a fost un regal al Sofiei Vicoveanca, artista izbutind, imediat după luarea emoţiilor în stăpânire, un adevărat spectacol de dezinvolutură şi poezie, de amintiri şi atitudini, în faţa unui popor (publicul) care seamănă cu cel imaginat, visat de cântecele Domniei Sale. Iar printre picături, un sclipitor expozeu al istoricului Mihai Iacobescu, o ivire divin-omenească de cumsecădenie şi de sfinţenie – dezvelirea şi dăruirea portretului Sofiei Vicoveanca, făcut de părintele Lucian de la Mănăstirea Văratec, personaj adidoma şi în carte. Şi au mai fost, în afară de cuvintele oneste, inspirate şi pline de vioiciune ale domnilor Gheorghe Flutur şi Ion Lungu, şi cele părinteşti ale naşului soţilor Micu, primarul de durabilă aducere aminte al Rădăuţilor, Domnul Mihai Frunză. Gata, mă opresc şi vă las cu poze. În fond, celor care au lipsit nemotivat nu am de ce le povesti ceva, iar cei de departe vor avea, în curând, filmul lansării la dispoziţie, ca să poată trăi şi ei bucuria nestăvilită a Doamnei Sofia Vicoveanca.

 

 


artistul David Croitor

 

dintotdeauna-i o risipă

de frumusețe, un penel,

pe când culorile în pripă

îl pun pe cruce menestrel,

de sus, din ceruri, steaua lui

îl caută și i se-nchină

căci lume mai frumoasă nu-i

decât aceea din lumină:

 

și-am hotărât să plec în munți

să aflu templul din străbuni

ce pune mirul peste frunți

prin omeneștile minuni

și doar lăuntric mă socot

dumnezeirilor dator

când știu că-mi este sacerdot

artistul David Croitor


sperând că o să-nvie-a doua oară?

 

aici e doar împărăția mea

și o veghează strașnicele clipe

căci corbii neguroaselor aripe

adeseori se năpustesc spre ea:

dar cui să-i pese că veniră corbii

când cântecul se-ntrupă din tăceri

ca să vestească alte primăveri

prin care rătăci-vor numai orbii?

 

pășesc prin zi și tălpile mă dor

rănite cu spuzirile de stele

și-n călimări cuvintele rebele

au îmbrăcat păcatul tuturor:

dar cui să-i pese și de ce să-l doară

când trec în șiruri bieții pelerini

orbiți de fără suflet și lumini

sperând că o să-nvie-a doua oară?

 


ca să mă aflu, ca să mă socot

 

când se va stânge cântecul pe masă

va fi pustiu şi jale şi cenuşă

şi păsări mari s-or prăbuşi la uşă,

deja aud cum cerul le apasă,

iar cântecul în sacră pâlpâire

presoară nostalgii peste podele

când sufletul mi-i geana casei mele

şi risipeşte-o linişte subţire

 

în care mă-nfăşor să-mi fie bine

căci viscoleşte larg în univers

şi-n depărtare bruma unui vers

se-ncheagă şi păşeşte înspre mine,

în noaptea asta fi-voi sacerdot

şi-mi pun odăjdii câteva cuvinte

slujind un cântec ce-i ursit să cânte

ca să mă aflu, ca să mă socot

 


Pagina 91 din 1.144« Prima...102030...8990919293...100110120...Ultima »