Un licăr de geniu: pictorul Carmel Georgescu

*

Pentru că îi cunosc bine evoluţia şi pentru că a izbutit să-mi întreacă şi cele mai optimiste aşteptări, obligându-mă să constat că în opera lui plastică pulsează un licăr de geniu, am hotărât să nu-l scap din mână pe pictorul Carmel Georgescu, împlinit în Germania, pentru că în Bucovina, deşi specialist în informatică, deşi creator de primă mână, nu găsea un loc de muncă. Intenţionez să-i păstrez vii, cu încrâncenare, rădăcinile lui rădăuţene. Şi nu îmi va fi greu, pentru că am onoarea de a-i fi şi de a-mi fi prieten. Dar trebuie să rămână în Occident, măcar încă zece ani, până se vor convinge tot mai mulţi europeni că pictorul Carmel Georgescu, cel care izbuteşte să zugrăvească aidoma şi lacrima de pe faţa unei fetiţe, dar şi expresia aceea dezarmantă de inocenţă îndurerată, în ciuda faptului că pictează modern, aproape sculptural pentru a se rosti nu prin simboluri, ci prin semnificaţii, este un licăr de geniu al spaţiului plastic european şi, cu atât mai mult, al celui românesc.

*

Ca să nu-l scap din mână (nu a mea, ci a memoriei şi a mărturisirii), i-am cerut lui Carmel Georgescu fotografii ale lucrărilor lui, pe care să le folosesc pentru copertele unor cărţi, care se vor lansa în august, la “Naţiunea Poeţilor”. Mi le-a trimis imediat şi o să vi le arăt, înainte de a vă înfăţişa şi două minunate portrete: cel al maestrului său, Dumitru Rusu, şi cel al promotorului lui Carmel Georgescu, Mihai Pânzaru-PIM (iarăşi, un portet de expresie extraordinar).

*

*

Stăpânind, pe deplin, meşteşugul şi având viziune amplă şi dinamică, pictorul Carmel Georgescu înseamnă un licăr de geniu, desprins din vetrele în spuză ale Bucovinei şi luminând undeva, departe. Eu încă mai desluşesc imensul gol în spuza din care a ţâşnit licărul şi, tocmai de aceea, din când în când, mi se încredinţează lumină.