Dragusanul - Blog - Part 89

T. Robeanu: Voievodul / The Prince of Moldavia

 

08.11.1863, Cernăuţi – 12.07.1905, Muncaci-Ungaria

 

„Index Zolkiewensis“ (1884, 1885), „Opt documente române privitoare la mănăstirea Putna“ (1886), „Vechile aşezăminte româneşti“ (1887), „Mihai Vodă şi moşnenii din Suharul“ (1887), „Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene“ (1893), „Runc“ (1894), „Anul de la Marte în Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun“ (1905), precum şi o mulţime de poezii, adunate de Şt. O. Iosif în volumul, prefaţat de Iorga, „Poezii postume” (1908), definesc o personalitate faţă de memoria căreia avem datorii uriaşe.

 

 

Voievodul

 

În tăcute bolţi din veacuri doarme-n pace Voievodul,

Mâinile scăldate-n sânge stau pe piept, evlavioase,

Peste dânsu-n risipire zace lumea lui cea veche

Lespezi vechi şi slove şterse, candele ce nu mai ard.

Şi la căpătâi se roagă un călugăr ce nu ştie

Că din aburul albastru Dumnezeu a dispărut.

Dar în ceas de miază-noapte clopotul când sună jalnic

Voievodul se trezeşte

 

„Eu din vechea strălucire vreau să ies azi la divan,

Logofete, mergi de adă din muzeu pecetea ţării

Şi spătarul să aducă spada mea vândută-n Londra!“

Logofătul nu-l aude şi spătarul său nu vine –

Goale-n ceas de miază-noapte oasele-i sclipesc în lună.

 

 

The Prince of Moldavia

 

Under quiet vaults of ages, the Moldavian prince is resting,

Reddened, his large hands are lying on his chest in piety,

Over him, lavishly present, his old world’s silently living

Tombstones old, letters erased, quenched candles and a monk

At the head of the bed praying and ignoring simple facts.

That from There, exempli gratia, from the blue, the God is gone.

But at midnight, when the bells mournfully begin to toll

Awake is Moldavia’s prince:

 

„I will, from my old dead splendour, make my way to the divan1,

Logofat2, get the Moldavian seal back from the museum

And the spatar3 shan’t return from London without my sword!“

But the logofat can’t hear him and his spatar shall not come –

Bare at midnight time, his bones give a pale moonlight reflection.

 

Traducerea în limba engleză: Ioana Carp

Ilustraţia: Radu Bercea

1 (divan) – Council.
2 (logofat) – Moldavian nobleman („boier”) who led the divan in the absence of the prince („domn”).
3 (spatar) – „Boier” who is supposed to be the supreme military leader in the absence of the prince


Constantin Morariu: N-am şovăit / I Would Not Hesitate

 

05.05.1854, Mitocu Dragomirnei – 16.03.1927, Cernăuţi

 

Opera lui, începută în 1870, în „Familia”, cu poeziile „Doi ochi“ şi „Doina de amor“, cuprinde: „Din Bucovina“ şi „Un concert din Bucovina“ (1877), „Mirele şi mireasa“, „Pe un bilet“, „Floarea mea“, „Nu ştiu“, „Susana şi vrăjitoarea“ (1879), „Lumea şi templul virtuţii“, „Iubitei mele maice“ (1880), „Mitropolitul Silvestru, mirele Bucovinei“, „Din Bucovina“ (proze, 1880), „Prietenia norocului“ (1881), „Împărăteasa lumii“ (1882), „Piramida cu pigmei” (1882), „Neuitatului şi mult respectatului Ciprian Porumbescu“, „Întru o luncă“, „Surâsul din urmă“ (1883) etc.

 

 

N-am şovăit…

 

N-am şovăit, ci totdeauna

Am stat ca stânca-n faţa sorţii

Şi-am înfruntat mereu minciuna.

În schimb, cunosc fiorii morţii

 

Ce-ades aşa m-au fulgerat

Încât simţirea-mi amorţi.

Ce bine-i când a-i învăţat,

Trăind, să ştii ce-i a muri

 

Şi să ai dulcea conştiinţă

Că nu-n zadar ai suferit.

Căci greul drum de suferinţă

Îl laşi de spini mai curăţit

 

Celor ce au să te urmeze.

Atuncea ei tot mai uşor

Vor încerca să întrupeze

Eternul vis al tuturor

 

„Viaţa numai în lumină!“.

Duşman de moarte-i e minciuna,

Trăieşte viaţa cea mai plină

Cine-o înfruntă totdeauna.

 

 

I Would Not Hesitate…

 

I would not hesitate, but always

Hardened as steel I’d face my fate,

I’d face hypocrisy in all ways.

Nevertheless, I feel the shade.

 

The shade that death has cast on me –

All I catch sight of now is blurred.

It’s fine when one – alive – can be

Aware of being deathly hurt.

 

It feels so sweet to be aware

Of having suffered – not in vain.

Of having left the hard path bare

Of many bitter thorns, of pain,

 

For all those who will want to follow.

So they can try then to embody –

True to its very self, not hollow–

Th’ eternal dream of everybody.

 

„Life but in light!“ This is the dream.

The deathly foe – the halves of truth,

Living life to the full might seem

A privilege of audacious youth.

Traducerea în limba engleză: Ioana Carp

Ilustraţia: Radu Bercea


Vasile Bumbac: Imnul Crucii / The Cross Anthem

 

07.02.1837, Costâna – 27.02.1918, Suceava

 

Deşi a scris numeroase poezioare („Imnul Crucii”, „La Basarabia“, „Partea şi norocul meu“, „Portretul iubitei“, „Anacreon şi femeile“, „Cântec“ etc., toate publicate în „Aurora Română”), ba chiar şi o epopee, „Dragoşiada“, cu titlu final „Descălecarea lui Dragoş în Moldova“, precum şi o sumedenie de versificări ale poveştilor şi tradiţiilor populare, meritul mare al lui Vasile Bumbac stă în traduceri din Schiller („Contele de Habsburg“), Horaţiu („Oda a 4“-a), Homer („Iliada”) etc.

 

 

Imnul Crucii

 

Domnul însuşi crucea pe-al său braţ o duse

Şi pe cruce Domnul fost-a răstignit;

De pe cruce Domnul în mormânt se puse

Şi prin însuşi Domnul crucea s-a mărit.

 

Din mormânt cu fală Domnul Crist învie,

Cu puterea crucii tartarul zdrobind,

Păgânismul cade cu-a sa-mpărăţie,

Crucea biruieşte, cerul deschizând

 

Şi la ceruri Domnul falnic se ridică,

Crucea este Domnu-n cer şi pe pământ;

Şi creştinii, astăzi, într-un glas răspică:

Înviat-a Domnul, Dumnezeu cel sfânt.

 

 

The Cross Anthem

 

By the Lord Himself in pain the cross was carried.

On the cross the Lord was cruelly hanged and nailed;

From the cross the Lord into the earth was buried.

Due to Him the cross was triumphant and hailed.

 

From the grave in glory Christ, the Lord, is coming,

Crushing the whole Tartar with the cross’s power,

The pagan empire, with its splendour, ’s falling,

Open go the gates of Heaven at this hour!

 

Thus, the Lord’s to Heaven gloriously risen,

Let the cross be praised in Heaven and on earth!

Christians all together, overwhelming vision:

Risen’s God Almighty, for us a new birth!

Traducerea în limba engleză: Ioana Carp

Ilustraţia: Radu Bercea


Ciprian Porumbescu: Elegie / Elegy

 

02.10.1853, Şipotele Sucevei – 24.05.1883, Stupca

 

Compozitor inegalabil, dar şi un poet valoros, probat de textele: „Nocturna Bertha“ (1879), „Imn de urare“ (1880), „Resignation“ (1880), „Anacreon caută să bem“ (1880), „Bericică cristalină“ (1880), „Vechea gardă“ (1881), „Cîntecul Tricolorului“, „Inimă de Român“, „Hora“, „Nu-i viaţă mai plăcută“, „Fraţi la masa asta‘ntinsă“, „Să ciocnim“, „Dragoş vodă cel vestit“, „Pân‘ era cioroaica barză“, „Ţiganii se sfătuiră“, „Candidatul Linte“, „Cisla“ etc.

 

 

Elegie

 

Vântul serii încreţeşte aşa de uşor suprafaţa mării,

Soarele, în dogoare de aur şi purpură, se scufundă în ea.

Adierile sunt aşa de călduţe şi line,

Ele bat răcoros şi pleacă mai departe fără cel mai mic zgomot,

Numai rămurişul portocalilor

Freamătă atât de gingaş şi intim,

Atât de solemn şi plin de sfinţenie;

 

Odihnesc în linişte parcul şi marea,

Un pescăruş abia atinge, în zbor, valurile,

Desigur că el nu ştie ce-i durerea şi suferinţa.

 

 

Elegy

 

Nightly wind gently creasing the surface of the sea,

The sun is sinking in it, in gold and scarlet incandescence.

Breezes warm and so mild,

Blowing freshly and leaving without the slightest murmur,

The orange-trees’ branches only

Will keep soughing so sweetly and delicately,

So solemnly sacred;

 

The park and the sea are enjoying their peace,

A seagull’s scarcely touching the waves in his flight,

He is sure to ignore what pain is, and misery.

 

Traducerea în limba engleză: Ioana Carp

Ilustraţia: Radu Bercea


Prin cimitirul Sucevei, în căutarea istoricului ei

 

Sfidând ninsoarea, frigul şi epuizarea brichetei, iar fără păcatul duhănitului eu nu prea pot exista, am mers, încă de dimineaţă, în fostul cimitir catolic al Sucevei, numit, în zilele noastre, „Pacea”, poate că şi în sens ecumenic, deşi n-aş crede, ca să-l caut pe Wilhelm Schmidt, autorul primei istorii a Sucevei, publicată în 1876 şi folosită inclusiv de către Romstorfer în cercetările sale, care s-au soldat cu recuperarea ruinelor Cetăţii Suceava şi cu repararea bisericilor şi mănăstirilor ruinate de vremuri. Ştiam că profesorul Wilhelm Schmidt făcuse parte din Comitetul local  pentru dezgroparea ruinelor Cetăţii Suceava, încă din 1885, chiar dacă vârsta nu-i mai permitea implicări deosebite în demersul arheologic propriu-zis.

 

 

Ştiu de multă vreme că, dacă vrei să-l afli pe un om care a trăit cu adevărat, trebuie să-l cauţi prin cărţi, nu prin cimitire, unde protipendada tuturor epocilor se pieptoşează chiar şi din morminte. În timpul comunismului, când locurile din faţă erau ocupate de şefii din comerţ, un activist s-a dus să se plângă tovarăşului prim, iar acesta, om cu simţul umorului, a izbucnit în hohote: „Măi tovarăşe, măi, dumneata şi pe lumea cealaltă tot în prezidiu vrei să stai?”.

 

 

Prin cimitir nu am izbutit mare lucru, deşi au încercat să-mi fie de folos şi muncitorii primăriei, şi personalul din administraţie. În calculatoare nu figurează nici un Schmidt, dar asta nu înseamnă că nu poate avea o piatră mormântală, undeva, sub numele unui membru al familiei. Caut în lung şi în lat, gândind că poate voi avea noroc, iar doi câinii maidanezi se ţin după mine, curioşi să vadă ce caut şi, dacă voi găsi, dacă împart cu ei. Câtă vreme nu mă latră şi nu mă muşcă, nu-i bai. În drum, printre troiene şi morminte înghesuite unul în celălalt, după tipica modă moldovenească, îmi aduc aminte de cartea lui Romstorfer, Cetatea Sucevii / descrisă pe temeiul propriilor cercetări / făcute între anii 1895 şi 1904, publicată şi la Bucureşti, dar în 1913, în care ştiu să am dat, în câteva rânduri, de Wilhelm Schmidt şi îmi propun ca, odată ajuns acasă, să extrag citatele care îl privesc şi să le amestec printre pozele cu iarnă, pe care le-am făcut astăzi. Ştiu sigur că, dacă mai există mormântul primului istoric al Sucevei, îl voi găsi, deşi mult mai important este să-i aflu viaţa, opera şi să contribui la publicarea ei măcar după 100 de ani la mustrarea lui Iorga, care, în 1919, la Suceava, ne arăta obrazul, acuzându-ne că nici să traducem din ce ştiu alţii nu suntem în stare, ca să aflăm, totuşi, ceea ce în mod tradiţional nu ştim.

*


Pagina 89 din 1.128« Prima...102030...8788899091...100110120...Ultima »