Dragusanul - Blog - Part 840

trezeşte-l tu şi-l risipeşte-n zori

Radu 14

*

s-a-nveşmântat în aur depărtarea

şi ziua se arată stup de miere

şi sufletul e numai închinarea

pe care încă nimeni nu o cere

deşi culorii i-a răpit desfrâul

unduitor de-mprospătări divine

şi-n depărtare văd cum urcă râul

spre căile lactee, să-şi aline

 *

păcatul lui de suflet în tânjire

neostenită de-a urca în cer,

de-a se-nfrupta din cosmica menire

a toamnei ce mă face să mai sper

în împăcarea frunzelor din iarbă

cu iarba care poate le-o cuprinde

într-un amurg – deja a prins să fiarbă

şi pe deasupra lumii se întinde

*

drept alt amurg, drept năvălirea care

risipele acestea de culori

le uită-n suflet veşnică-nchinare,

trezeşte-l tu şi-l risipeşte-n zori


Neguțătorii de femei din Bucovina (VI)

Cernăuți, în Piața Unirii: vânzătorul de crenvurști

Cernăuți, în Piața Unirii: vânzătorul de crenvurști

*

Dudu îmi povesti apoi, în amănunt, monstruoasa ispravă din Cernăuți: vânzarea fetei Peppi, de către propriii ei părinți, Marcus și Hența David. Lucrul pare de necrezut. Dar așa este. Chussil a știut s-o transporte la Cairo, fără ca nenorocita să bănuiască ceva. Acest caz a făcut, acum câțiva ani, senzatie. Ziarele spuneau că era vorba de un întreg transport de fete pentru Tampico (America), baza de operație a acestor Chussili. Adevărul e că era vorba de această Peppi, care scrisese, disperată, unei cunoștințe din Cernăuți, despre nefericita ei întâmplare și despre împrejurarea în care a fost vândută. Mai târziu, Peppi David s-a înapoiat în țară, povestind cunoștințelor despre „infernul din Cairo”. Amănuntele pe care mi le dădu Dudu Chioru îmi întăriră convingerea că aveam, într-adevăr, de-a face cu unul care cunoaște bine viața traficantilor de carne vie din Cernăuți. De aceea, i-am propus să mergem într-o „razie” și să-mi arate personaje din această lume, care rămâne veșnic sub observația autorităților și din care poliția își recrutează delicvenții, ori de câte ori îi poate identifica sau prinde asupra faptului.

*

În Piața Unirii. Un negustor de crenvurști fierbinți drege focul micului cazan, în care își ține marfa. Câteva „păsări de noapte”, care și-au luat gustarea târzie, glumesc, în jurul negustorului, necăjit că mai mult se vorbește, decât se mănâncă…

– Ai văzut-o? Avea palton nou.

– Cum să, nu aibă! Doar e croitor…

– De unde! O momește. O duce, ca și pe cealaltă, în America.

– Dar de-abia a venit…

– Ei aș! A venit ca să trăiască cu dânsa? N-avea destule în America? Dar ăsta-i trucul lui Iosef. Prinde una de-a noastră, o face compliee, o pune să ademenească fete, cărora le propune diferite combinații, apoi, cu toți iau drumul Americii. Nu-i asa, Dudule?

Pleșca, unul din asasinii multimilionarei Roza Hirsch

Pleșca, unul din asasinii multimilionarei Roza Hirsch

*

Însoțitorul meu, care părea bine cunoscut în lumea „păsărilor de noapte”, răspunse afirmativ, din cap. Apoi, întrebă, cu glas plictisit:

– Unde-i Reghina?

– Adineaori, era cu noi. A „filat” pe unul, care a ieșit de la „Pajura Neagră”, apoi a luat-o în jos, spre Poștă…

Plecăm într-acolo. Dudu îmi confirmă că cele ce le auzisem erau apropiate de adevăr. Iosef S. este, într-adevăr, un negustor de femei, acuzat, mai anul trecut, că a expediat în America o cehoslovacă. O altă fată, Surica Moise, a fost vândută unei bande, tot pentru America. Acum tratează, desigur, alte afaceri. Pe langă noi trecu o domnisoară, elegant îmbrăcată. Se opri în urma noastră, ca și cum ar fi vrut să ne vorbească. Dudu se apropie și vorbi ceva în șoaptș. Apoi, îmi explică:

– Am întrebat-o despre Tili S., o altă victimă a traficanților. Mi-a spus că putem să întrebăm pe sora victimei, care locuieste la câțiva pași.

*

Parcurserăm, într-adevăr, câteva sute de metri și ne oprirăm în fața unui imobil destul de impozant. La parter, într-o cameră izolată, locuia R. S., sora victimei. Dudu o cunoștea și pe aceasta. Fără să bănuiască scopul vizitei noastre, fata ne povesti despre sora ei, Tili S., care se găsește, acum, în Polonia. Anume, ne spuse că, într-adevăr, Tili a fost victima unei bande de traficanți, că a fost, tot timpul, bătută, terorizată și amenințată cu moartea, că, în sfârșit, spre norocul ei, a putut pleca în Polonia.

*

– Poate tot ademenită de cineva!

– Nu. Cât va trăi, își va aduce aminte de ghearele acestor monștri cu chip de om…

– Dar în Cernăuți se mai găsește careva din bandă?

– Da. Dar n-aș mai vrea să vorbesc. Suntem destul de nefericite, ca să ne mai luăm pe capul nostru urgiia acestor oameni, care n-au nimic de pierdut.

– Chiar șeful bandei?

– Nu. Șeful este plecat în alte țări, tot pentru asemenea afaceri.

– Desigur, în America.

*

– Nu. În America nu mai poate intra niciodată. A fost expulzat tocmai pentru traficul de carne vie. Dar „soția”, adică complicea principală, se găsește, și azi, în Montevideo. Ea primește și exploatează „marfa” pe care i-o trimite șeful.

– Și ce meserie aparentă are acest șef?

– Când brutar, când rentier. Depinde de țară și de împrejurări. Dar la noi, ca și în America, nu poate opera, pentru că e bine identificat și, ori de câte ori vine în țară, este îndeaproape supravegheat.

– Dar Tili ar vrea să vină în țară?

– Cred că nu. Acolo a izbutit să uite de nenorocirea ei ți a încercat să-și refacă viața…

Dudu, care ascultase, până atunci, convorbirea, interveni:

– Spune-mi, te rog, mai știi ceva de „servitoarea-cucoană”, de lângă gară?

*

Fata ne privi întrebător pe amândoi, apoi răspunse:

– De unde vrei să știu?

Dudu își încruntă sprâncenele:

– Nu te mai preface! Ai mai văzut-o?

Fata aplecă ochii, ca și când ar fi vrut să ascundă ceva, apoi murmură:

– Asta mi-ar mai trebui, să mă amestec și în chestia asta…

*

Casa în care a fost găsită asasinată (X) Roza Hirsch

Casa în care a fost găsită asasinată (X) Roza Hirsch

*

Plecarăm. Pe drum, Dudu îmi lămuri chestia cu „servitoarea-cucoană”.

Era un persanaj cu totul misterios: o cucoană în toată legea, extrem de frumoasă și de bogată, care făcea pe servitoarea și pe chelnerița la localurile din preajma gării. O femeie enigmatică, a cărei existență ciudată nimeni nu a putut-o explica.

– Este drept că am văzut-o cu mulți suspecți, dar nimeni n-a putut-o identifica. Această „servitoare”, care făcea când pe chelnerița, când pe cucoana, purta bijuterii de o apreciabilă valoare. Voiaja în diferite orașe și târguri bucovinene, sub diferite pretexte, dispărea, câtva timp, apoi, reapărea în același mediu suspect, în tovărășia acelorași oameni, cei mai mulți certați cu justiția. Prezența acestei femei misterioase a fost pusă în legătură cu ispravile unei bande, cu sediul la Viena, care opera, pe atunci, în stil mare. Șeful acestei bande era un oarecare Lazăr Malicec, anchetat și de parchetul din Cernăuți, în 1928. Poliția avea, ce e drept, o sumă de indicii, care duceau pe urmele acestei bande, ai cărei agenți erau atât de rafinați, încât izbuteau să înșele atenția tuturor. Malicec, după cât se spunea, era originar din Cernăuți. El era un concurent al celorlalți traficanți bucovineni, pentru că oferea sume fantastice. Pentru o fată de la țară, și prefera asemenea fete, sau chiar pentru o servitoare de la oraș, care nu alunecase încă pe drumul pierzării, oferea până la 100.000 lei, afară de cheltuielile de drum și alte mici despăgubiri rudelor, cunoscuților, agenților care contribuiau la angajament.

*

– Ce angajament?

– Angajamentul-truc: un post, un serviciu într-o întreprindere fictivă „în străinătate”, care se transforma, bineînțeles, într-o enormă deziluzie, îndată ce vaporul de la Constanța părăsea apele românești…

– Crezi, într-adevăr, că se ofereau asemenea prețuri fantastice?

– Așa erau timpurile. Apoi, traficanții nu lucrau pe conttul lor, ci al organizațiilor din străinătate, care plăteau în lire sterline. Pantru o casă din Tampico, Texas, Montevideo, Buenos Aires, Cairo, Alexandria sau alte centre, unde importul „albelor” se plătea princiar, ce reprezintă 100 de lire? Nefericita victimă scotea, în câțiva ani, în care-și distrugea completamante viața și sănătatea, cu vârf și îndesat.

*

– Dar ce legături avea acest Lazăr Malicec cu străinătatea?

– N-aș putea să precizez. Din auzite, știu că era șef de bandă și că-și avea ascunzătoarea la Viena, în casa unei artiste de varieteu. Viena era, pentru organizația lui, centrala europeană, de unde se alimenta cu bani și de unde dădea și ordinele necesare agentilor săi.

– Și ce a stabilit parchetul din Cernăuți?

– Nu știu. Ceea ce știu sigur e faptul că Lazăr Malicec a dispărut, într-o zi, așa cum dispar, la momentul oportun, toți traficanții de femei.

– Nu era supravegheat?

– Cum să nu fie! Dar poste tocmai acest fapt a determinat dispariția. Traficanții apar și dispar ca fantomele. Ei au ascunzători și drumuri nesfârșite. Când dispar, nu li se poate găsi nici un fel de urrnă: punctele de frontieră, prin care se strecoară, sunt poteci de contrabandiști sau locuri unde paza nu se poate face așa cum trebuie.

*

– Atunci, călătoresc clandestin?

– Desigur.

– Fără, acte?

Dudu se porni pe râs. Râse cu poftă, ca un copil.

Acte? Câte vrei! Traficanții sunt falsificatori de acte, pașapoarte, tot ceea ce le trebuie. De aici, încurcăturile ce se ivesc în stabilirea identității victimelor.

*

 Târziu, noaptea. Pe străzile întunecoase, nici țipenie de om. Sub felinarele plângătoare, ici și colo, câte o umbră, care se topesște în întuneric. Simt oboseala drumurilor lungi. Însoțitorul meu pare infanterist destul bine antrenat la marșuri.

– Mergem mai departe?

– Desigur. Esti obosit? Cred că am putea folosi ocazia acestei ore târzii, pentru a vedea cea mai mizeră și mai misterioasă ascunzătoare din Cernăuti. Un hotel, un fel de casă de rendez-vous, unde găsim, cu siguranță, ceva interesant, pentru reportajul dumitale.

Asasinatul Rozei Hirsch: Unul, deferit judecății, sub acuzarea de complicitate la asasinat

Asasinatul Rozei Hirsch: Unul, deferit judecății, sub acuzarea de complicitate la asasinat

*

Încă o ispită. Mi-am recules puterile și am pornit, din nou, la drum. Iată-ne în strada Sfânta Treime, în fața unui imobil sărăcăcios și suspect, pe frontispiciul căruia un zugrav scrisese, cândva, cuvântul „HOTEL”. În față, un ochi de băcănioară, în care n-ar putea intra mai mult de doi mușterii. La tejghea, un tip, care dormitează.

– Ține prăvălia deschisă, la ora asta?

– Nu. Acum face pe portarul hotelului. Băcănioara este un pretext. Este un local insalubru și suspect, pe care poliția l-a închis de câteva ori. Dar patronul a izbutit să-l deschidă. Vei vedea, curând, ceea ce nu își poate imagina creierul unui om: cea mai zguduitoare mizerie omenească. Nenorocite, care se prostituiază, în acest grajd amenajat, cu camere atât cât poate încape omul, murdare și întunecoase ca păcatele.

*

Portarul, speriat de această razie, se grăbește să evacueze câțiva tipi și tipese, care se topesc în noapte, ca fantomele. Zidul „grajdului amenajat” pentru asemenea întâlniri amoroase și pentru adăpostul atâtor suspecți și clienți ai polițiilor, este cuprins de umezeală. Pretutindeni, miros de mucegai și de lămpi care fumegă. În spatele prăvălioarei, în camera cu patru ieșiri, două epave, în cea mai jalnică mizerie omenească, încearcă să-și legitimeze identitatea: sunt „profesioniste”. Etajul, proptit pe scânduri, care amenință să se scufunde, la cea mai mică trepidație, prezintă un decor respingător: boxe, despărțite cu scânduri, în care femeile, pe paturi de o murdărie de neînchipuit, își vând, pentru câțiva lei, trupurile. Portarul, deprins cu asemenea vizite, ne arată, fără să i-o fi cerut, toate ascunzătorile hotelului, pentru a ne dovedi că nici un client al poliției și nici o fată dispărută nu se găsește ascunsă.

*

Am rămas surprins de această dovadă, pe care nu i-o ceruse nimeni, dar pe care Dudu mi-a explicat-o mai târziu. În timp ce însoțitorul meu vizita celelalte boxe, din curte, am stat de vorbă, cu una dintre nenorocitele pe care le-am găsit acolo. Una, Ida, cu aerul cadavreic, cu ochii pierduți în orbite, un adevărat cadavru, desigur o tuberculoasă în ultimul grad, mi-a povestit pățania ei:

– Sunt bucovineancă, de la Rădăuți. Într-o zi, un „boier” m-a angajat la o fabrică, în Cernăuți. M-a ademenit, m-a nenorocit și m-a vândut unei femei. Un prieten al „boierului” mi-a oferit bani, să merg în voiaj. Am înțeles, atunci, că vrea să mă vândă, așa cum au vândut atâtea fete.

– Cunoști asemenea fete?

– Cunosc. Dar n-aș mai vrea să am de-a face cu poliția…

*

Femeia făcu doi ochi mari și speriați, doi ochi metalici, în care se putea citi spaima..

– Poate că le-am putea salva din ghearele bandiților…

– Dacă aș avea putere și dacă n-aș fi atât de nenorocită cum sunt…

*

O tuse seacă îi întrerupse șirul vorbei. Cea de-a doua „colegă” veni în grabă. O roșcovană, cu părul zburlit, slabă, cu ochii tulburi prinși în două cearcăne de plumb. Roșcovana mă privi cu oarecare teamă; apoi, convinsă că nu aveam nimic primejdios, cel puțin în înfățișare, îmi oferi, cu grație exagerată, un scaun. Scaunul, „unic la părinți”, în toată încăperea, era destul de șubred, pentru ca cineva să se încumete să șeadă. De aceea, m-am mulțumit să rămân în picioare și să ascult mărturisirile acestor fete. Roșcovana, ceva mai dezghețată decât colega ei mistuită de tuse, îmi povesti, fără prea multe rugăminți, întâmplări din viața fetelor ademenite, victimele traficanților de tot felul și de toată mâna…

– Credeți că toți traficanții ademenesc fete numai pentru export? Sunt destui care cumpără fete pentru orașe, mai ales pentru Capitala dumneavoastră…

*

Dudu își termină inspecția. Revenind în camera în care ne găseam, recunoscu, în roșcovană, o veche cunoștință.

– Ei, bată-te norocul! Aici ai ajuns?

Roșcovana păru încântată de această revedere.

– Te-ai lăsat de băutură?

– Dacă mă lăsam, poate mă făceam și eu bine. Dar așa, beau tot ceea ce câștig…

Roșcovana, oarecum rușinată, îți țintui privirea în pământ; apoi, schimbând subiectul, reluă șirul vorbei:

– Îți amintești de fata aceea, plecată la Buenos Aires, fata despre care-ți spuneam că a ajuns bine?

– Da, da…

– Am citit o scrisoare, pe care a trimis-o unei prietene. Dacă ai citi-o, ți s-ar zburli părul în cap… Ar putea-o citi, în orice caz, fetele care visează drumul Americii: visul dolarilor, al briliantelor și al morții…

– Ai citit-o tu sau ți-a povestit cineva?

– Am citit-o eu. Îmi amintesc și strada în care stă: Str. Cuming, No. 597, Buenos Aires. O scrisoare disperată, în care nefericita cere ajutor prietenei sale din România (Nicolae Țic, în Ilustraţiunea română, Anul VI, nr. 4, 17 ianuarie 1934, pp. 6, 7).

*

Multimilionara Roza Hirsch, astfel cum a fost găsită la damiciliul ei.

Multimilionara Roza Hirsch, astfel cum a fost găsită la damiciliul ei.


răbojul vremii ostenit

Radu 10

*

amurgu-i fructul cel mai dulce

în care zemuiesc lumini

când pleacă frunza să se culce

sub veghea sacrei rădăcini,

iar rădăcina mea mă doare

fiindcă adâncul nu i-l ştiu

şi-mi rog apusul meu de soare

să mă ajute să tot fiu

*

întoarcerea neprihănită

la focul sfinţilor străbuni,

deja e zarea rumenită,

deja ei calcă pe cărbuni

şi dansul spumegă sălbatic

în jertfa timpului răpus

şi lungi fărâme de jăratic

de-a lungul zării s-au depus

*

să-mi dea de ştire că e toamnă

şi că mai am de împlinit

cuvântul care îmi înseamnă

răbojul vremii ostenit


să plec cu frunzele: mă laşi?

Radu 9

*

e toamnă iar şi sunt mesteacăn

cu frunza risipită-n vânt

şi-aştept ninsorile să treacă-n

destinul altui legământ

în care soarele măsoară

renaşteri chiar şi-n trupul meu,

deci trec cu toamna subsuoară

şi nu-mi mai pasă că mi-e greu,

 *

că frunzele mi-s ostenite

şi nu ar vrea să se desprindă

din umbrele neprihănite

care se-ncheagă în oglindă

de câte ori îmi caut chipul

şi nu e chip să-l regăsesc

de când îl vântură nisipul

pe necuprinsul pământesc,

 *

dar bine, totuşi, că e toamnă,

strivind clipitele sub paşi

ceasornicele mă îndeamnă

să plec cu frunzele: mă laşi?


Ospăț boieresc, prin contribuție proprie

ospăț boieresc

*

Nr. 36. Felii de carne umplute

*

Iei felii de carne rotunde și le bate bine, apoi iei carne friptă și puțină pâine muiată în lapte și le taie mărunțel, apoi pune câțiva zbâcogi (bureți – n. n.) și coală de lămâie, și puțin piper, două ouă, două linguri de smântână, și le mesteci bine la un loc; apoi întinde tocătura cu feliile ce carne, le pune în tingire puțină grăsime sau slănină, le așează pe jăratec până se rumenesc; apoi pui într-o tingire puțină grăsime, două linguri de pesmet, puțină zeamă, cincizeci dramuri (circa 160 grame – n. n.) de smântână, puțină floare de șofran, zeama de la jumătate de lămâie, și le lași să fiarbă bine; așează feliile de carne pe farfurii și toarnă sosul deasupra; asemenea se face și de căprioară.

*

Nr. 37. Piept de căprioară cu sos

*

Să speli pieptul de căprioară și să tai coastele și să le sărezi, să le pui în tingire și să pui: vin, oțet și apă, apoi să pui o ceapă împănată cu cuișoare înăuntru, cimbru, rozmarin, piper, și lasă pieptul de căprioară acolo, până s-a muia, apoi îl scoate, pune într-o tingire puțin unt, trei cepe mici tăiate, și pune pieptul înăuntru, și lasă să se rumenească pe amândouă părțile; apoi pui trei linguri pesmet peste piept și-l mai lași puțin, să se rumenească, toarnă peste el oțet din cela în care a fiert pieptul, pe atâta cât trebuie pentru sos, pune puțină smântână și coajă de lămâie, puțin zahăr ars și-l mai lași, jumătate de ceas, de mai fierbe; apoi pune-l în farfurie și toarnă sosul deasupra.

*

Nr. 38. Friganele umplute cu migdale

 *

Patruzeci dramuri (circa 130 grame – n. n.) de migdale pisate, pui trei gălbenușuri și omăt (probabil albuș fiert – n. n.) de la două albușuri, coajă de lămâie și douăzeci dramuri (circa 65 grame – n. n.) zahăr, și le mesteci până ce se îngroașă, apoi taie felii de pâine, de un deget de groase, și întinde migdalele pe felii, și pui alte deasupra, le tăvălești în gălbenușuri de ou și le prăjești în grăsime de vacă; după ce se prăjesc, le pui pe farfurii și le presuri cu zahăr și scorțișoară, și torni deasupra vin fiert cu zahăr și le pui, sus și jos, jăratic.

*

Nr. 39. Mușchi împănat de vacă sau de vițel

*

Să iei mușchiul, să-l grijești frumos și să-l sărezi, apoi să iei o parte oțet și două de apă, pune vreo câteva cepe, morcovi și coajă de lămâie, două frunze de dafin și piper întreg, și le fierbi bine, apoi le torni fierbinte peste mușchi, îl lași douăsprezece sau douăzeci și patru ceasuri, înăuntru, la răcoare; apoi iei mușchiul și-l împăneazi, făcând trei sau patru rânduri; pe urmă iei ceapa și morcovii și le pui în tingire, și mușchiul deasupra, pui deasupra jăratic și îl lași două ceasuri, să fiarbă încet, până se rumenește, apoi toarnă o litră (un sfert de litru – n. n.) smântână peste mușchi, și-l mai lasă un sfert de ceas la foc, până se rumenește sosul, apoi pui mușchiul în blid și sosul deasupra.

 *

Nr. 40. Mușchi de vițel învelit

*

Să iei mușchi sau carne macră, să o prăjești și să tai felii subțiri, să le bați cu cuțitul și sare puțin; carnea rămasă să o toci mărunt cu pătrujel verde, coajă de lămâie, pâine muiată în lapte și puțină smântână; apoi întinzi tocătura aceasta subțire pe feliile de carne și le învelești (rulezi – n. n.) rotunde, apoi pui în tingire puțină slănină sau grăsime, ceapă, frunze de dafin, ceva cimbru și morcovi, toate tăiate felii, pui feliile cele învelite (rulourile de carne – n. n.) deasupra, le sărezi și torni deasupra oțet și apă, cât să le cuprindă, și le lași să fiarbă; când sunt gata, pui carnea în blid și torni sosul, cât trebuie, prin sită.


Pagina 840 din 1,484« Prima...102030...838839840841842...850860870...Ultima »